Daniel Mitrofan, autorul cartii “Pigmei si uriasi”, in care demasca colaborarea UNORA dintre “clericii” baptisti (da, stiu, baptistii nu au “cler”… ma refer prin aceasta sintagma la pastori si alti “lucratori”), prezent de ceva vreme si in blogosfera, a postat nu de mult un articol (il gasiti aici), in care demasca marea “crima” de care se fac vinovati o serie de pastori: au mers in concediu la Heiligenkreutz!
Mai mult, posesorul blogului intitulat “centrul de istorie si apologetica” posteaza si “dovada” - o adresa a pastorului Ioan Bunaciu (sr.), directorul de atunci al Seminarului Baptist catre Departamentul Cultelor, banuiesc, in care se facea o prezentare a “Casei de odihna Edelweiss”, a programului de acolo si care, de asemenea, cuprindea o anexa cu lista pastorilor sau lucratorilor crestini.
Deductia “logica” a lui Daniel Mitrofan a fost aceea ca “pastorii cuminti erau rasplatiti cu odihna la Edelweiss”, sugerand ca toti cei de pe lista respectiva s-ar inscrie in categoria cu pricina. Desigur, exista si posibilitatea aceasta, dar pentru a terfeli in noroi numele mai multor persoane publice (pentru ca, indiferent daca ne place sau nu, un pastor, ca reprezentant al unei biserici locale, este o persoana publica), consider ca ai nevoie de dovezi solide, care sa poata fi interpretate in conformitate cu contextul socio-cultural in care s-au petrecut.
In sprijinul afirmatiilor mele vine o anume Debora, care posteaza doua comentarii foarte interesante, necenzurate de Daniel:
“Sunt fiica unuia dintre cei de pe lista si imi amintesc ca invitatia i-a fost facuta tatalui meu in urma interventiei fr.Bunaciu, cu care era aproape consatean; scopul nedeclarat era sa ajunga in Austria pentru o manevra medicala ( litotriptie ) care atunci nu se facea in Romania. Din pacate, tatal meu nu a primit aprobare sa paraseasca tara, deci NU a mers la odihna si nici la tratament in Austria. Din pacate, a murit nu mult dupa aceea… (…)”
“Si, apropos, tatal meu a fost unul dintre cei 50 de pastori care au semnat memoriul pro Iosif Ton prin anii 70 si ceva…”
Nu la fel s-a intamplat insa cu alte comentarii, pe care moderatorul alege sa le cenzureze, poate pentru simplul motiv ca i-ar fi dat peste cap intreaga argumentatie. Doua dintre comentarii au fost ale subsemnatului.
Nu este nimic neobisnuit ca un posesor de blog sa blocheze, sa modereze sau sa cenzureze continutul anumitor comentarii ale vizitatorilor. Devine insa ciudat si lipsit de fair-play daca faci o afirmatie de genul:
“pe acest blog sunt şi vor fi mesaje blocate, în special cele care nu au de a face cu tema generală a acestui blog sau cele care dintr-un motiv sau altul denaturează adevărul (mai precis, cu intenţie sau cu inocenţă)”.
… dupa care postezi numele unuia dintre cei care comenteaza, aruncand asupra lui o umbra de indoiala si facand astfel o afirmatie indirecta…
“L-am blocat pe Adrian Sârbu. Nu s-a analizat valoarea oamenilor de la Edelweis ci sistemul şi condiţiile participării acolo în timpuri comuniste”.
Pentru ca mi-a fost refuzata posibilitatea de a replica, postez aici cele doua mesaje cenzurate:
“De curiozitate, ati fost vreodata la Edelweiss? Eu am fost (cred ca este important sa precizez anul… 2003). Oamenii de acolo sunt niste crestini deosebiti. Sunt foarte dedicati si eu unul am invatat enorm despre ce inseamna slujirea si smerenia de la ei. Un singur exemplu. La masa ne serveau “voluntari” din SUA, aceiasi voluntari care ne faceau si curatenie in camere, ne spalau asternuturile… “Voluntarii” erau de fapt crestini maturi provenind din diverse biserici americane, PENSIONARI, care isi plateau din propriul buzunar drumul si toate cheltuielile pentru a le asigura atat odihna, cat si instruirea celor din tarile din fostul bloc comunist, si asta la standarde occidentale.
Un singur sfat pentru cei care arunca cu noroi in acesti oameni deosebiti: interesati-va inainte de a spune ceva rau despre ei. S-ar putea sa va inselati! “
In cel de-al doilea mesaj, de asemenea blocat, am incercat sa ma adresez direct moderatorului si, implicit, sa raspund afirmatiilor sale:
PS Asta e pentru tine. Oricum, as fi surprins daca i-ai da drumul…
PPS Lipsa partinirii si dorinta de a fi corect se reflecta si in oferirea posibilitatii celor care nu sunt de acord cu tine sa isi spuna opinia… “
______________________________________________________
Mi-am auto-cenzurat o parte din articol, la cateva ore dupa postarea initiala. Motivul? Cred ca este suficient ce a ramas pentru a va face o idee despre ceea ce am de spus. Am scos partea care l-ar putea leza in mod direct si personal pe Daniel. Nu pe el vreau sa-l combat, ci ideea pe care o sustine in postarea lui, pe de o parte, si modul in care face “demascarile”, pe de alta parte.
______________________________________________________
Ceea ce vreau sa afirm aici este ca putem cadea in capcana acuzatiilor pe nedrept cu multa usurinta. Prin te miri ce imprejurari sau circumstante, putem avea acces la o serie de informatii, pe care sa le interpretam inadecvat. Apoi, daca cineva ne atrage atentia, putem sa ne inversunam atat de tare si sa ne tinem cu dintii de “descoperirea” noastra, incat sa refuzam sa acceptam ideea ca poate, nu este chiar asa cum am crezut. Mandria nu este mai putin influenta la crestini decat la necrestini… ba, as indrazni sa afirm, noi avem de lupta mai mult cu ea… Si, cu cat cunosti mai mult, cu atat esti mai vulnerabil in fata ei… Cu cat te vezi mai obiectiv, cu cat crezi despre tine insuti ca esti mai in masura sa spui anumite lucruri, sa faci anumite afirmatii si sa emiti anumite judecati, cu atat esti mai vulnerabil si este mai plauzibil sa gresesti.
Apostolul Pavel vorbea, la un moment dat, despre “judecata fratilor”, si ii condamna pe cei care mergeau sa se judece “la neamuri”, la “netaiatii imprejur”. Nu pot sa nu ma intreb cum isi priveste Christos Trupul atunci cand o “mana”, de exemplu, in loc sa o curete pe cealalta, sa o spele, sa o ajute sa fie curata, sa o ingrijeasca cu dragoste si preocupare, arata cu degetul inspre rana ei din trecut, pentru ca cei din afara, care nu pot nici sa curete, nici sa vindece, sa vada si sa faca singurul lucru pe care il pot face… sa judece… As fi curios de cate ori s-au avut in vedere discutii cu cei mentionati pe listele de “colaboratori”, urmandu-se calea biblica a rezolvarii problemelor… Li s-or fi pus oare vreodata dosarele cu toate “probele” prezentate pe diverse bloguri si in diverse carti, cerandu-li-se explicatii mai intai personale, apoi publice pentru gesturile lor? Si daca nu, cum as putea eu, in calitate de crestin, sa nu ma indoiesc de curatia gesturilor oricui ar proceda in felul acesta?
Indiferent de cat de mult am fi gresit pana in momentul acesta oricare dintre noi, atat cei care opinam si scriem articole, cat si cei care “demasca”, arunca cu pietre sau cu zoaie, dar (mai ales) cei care si-au tradat fratii in credinta, cred ca este timpul SA NE OPRIM. Sa tacem. Macar cateva clipe. Apoi sa meditam… sa ne rugam pentru iertare si pentru intelepciunea de a merge mai departe asa cum trebuie. Sa nu cautam faima noastra, renumele nostru, ci mai degraba BINELE fratilor nostri in credinta. Poate ca mai exista speranta, macar pentru cativa dintre ei. Sunt sigur ca, in adancul inimii lui, chiar si cel mai aprig vanzator, tradator, tanjeste dupa iertare si vindecare.
Noi ii putem ajuta atat pe cei care au tradat, cat si pe cei care “ii ucid cu vorba”. Ne putem ruga pentru ei. Pentru primii, ca Dumnezeu sa ii ajute sa isi recunoasca greselile si sa-si doreasca iertarea fratilor, si pentru cei din urma, ca ei sa fie milostivi si intelepti, si sa procedeze asa cum ne-a invatat Mantuitorul - sa caute binele lor… chiar si pe cel al oamenilor pe care ii dispretuiesc. Pentru ca, in caz ca ati uitat, am o veste pentru toata lumea: si pentru ei a murit Christos! Indiferent daca ne place sau nu! A fost decizia Lui! (ca daca ar fi fost dupa noi…)
P.S. Am postat nu cu multa vreme in urma o serie de intrebari si probleme referitoare la colaborationism si la tentativele de “demascare” a celor care se fac vinovati. Din pacate, ele raman valabile si astazi. Le reiau, pentru comoditatea lecturii. Poate ca se vor gasi totusi, la un moment dat, niste raspunsuri…
Spuneam atunci ca ingrijorarea mea majora este ca nu cumva, in pornirea noastra pe care o consideram buna, dreapta, sfanta, sa nu facem mai mult rau decat bine. Clar, o decizie trebuie luata in privinta personalului clerical care a colaborat cu Securitatea, dar vor trebui luati in calcul mai multi factori, printre care:
1. Definirea clara a “colaborarii”. Ce anume trebuie sanctionat? Faptul ca au semnat angajamente? Ce se intampla cu cei care au semnat doar un astfel de angajament, dar nu au facut nici o raportare, nici un (alt) rau? Faptul ca au dat mai multe rapoarte ocazionate de diverse evenimente, persoane etc., dar in care nu scria nimic compromitator, defaimator, nimic care ar fi putut dauna Bisericii, bisericilor sau persoanelor din cultul respectiv? Faptul ca au facut “politie politica”, in urma carora persoane particulare, biserici si cultul au avut de suferit?
2. Cine face evaluarile? Cine poate fi atat de obiectiv incat sa aiba pretentia ca nu este partinitor, ca nu are idei preconcepute despre nici unul dintre cei suspectati ori dovediti ca ar fi/ au colaborat? Si cum poate fi verificata obiectivitatea lor, oricand, de catre… cine? Ar trebui sa existe un fel de comisie, alcatuita din oameni maturi din toate punctele de vedere, analitici, capabili de decizii obiective si destul de greu de manipulat/ influentat. Dar unde ii poti gasi?
3. Care sunt criteriile pe baza carora se face evaluarea unui om, a activitatii lui? Exista o astfel de lista? Sau, daca ar exista, ce anume ar trebui sa contina ea, pentru a fi mai presus de interesele, de subiectivismul, de polii de influente, de “tatuci”? A fost evaluata si supusa criticilor din interiorul si din afara cultului (si nu ma refer aici, in nici un caz, doar la pastori)? Cati itemi din lista sunt interpretabili, punand la indoiala obiectivitatea evaluatorilor?
4. Ce te faci cu acei oameni care, poate, au colaborat in trecut, apoi au renuntat la colaborare, oficial sau faptic? Vor fi tratati la fel ca si cei care au colaborat pana in ultimul moment?
5. Cei care au colaborat, dar le-au “servit” autoritatilor lucruri nesemnificative, insa, in schimb, au facut o serie de lucruri importante care au dus la dezvoltarea anumitor segmente ale activitatii cultice, si au facut-o cu convingere si daruire… Ce tratament vor avea ei? Ii poti “judeca” sau masura cu aceeasi masura ca pe cei care au turnat fara nici un fel de remuscari, si care au dobandit astfel o serie de avantaje PERSONALE? Oare nu ar trebui facuta o distinctie?
6. Cazurile “turnatorilor pocaiti”, ale celor care au marturisit si s-au pocait public sau in particular. Cum trebuie abordate, si care va fi “verdictul” in cazul lor? Ce te faci daca nu au spus nici acum TOT adevarul, ci au “servit” audientei doar ceea ce voiau ori au considerat important sa auda?
7. Prezumptia de nevinovatie… Da, stiu, conceptul ne este strain… Noi deja “stim” cine este vinovat, si stim ca X-ulescu TREBUIE dat jos, trebuie cerut cultului sa ne ofere capul respectivului pe un platou, sa fie suspendat din functie… Cum ramane insa cu prezumptia de nevinovatie? Poate cineva pretinde ca ii va acorda dreptul la o analiza corecta si obiectiva cuiva despre care este convins in interiorul lui ca este… vinovat?
8. Poate cea mai importanta intrebare… Cum poti masura sinceritatea si integritatea unui OM (pentru ca, la urma-urmei, vorbim de oameni)? Si ma refer aici atat la cei ale caror cazuri vor fi luate in discutie, cat si la cei care ii vor audia…
9. Deja parca ma simt ca la tribunal… Asa ca nu pot sa nu ma intreb… cu riscul de a imi sari in cap… Cui ii foloseste o “lista a vinovatilor”? La ce bun o astfel de lista acum? Majoritatea celor in cauza sunt oricum avansati in varsta, sunt fie pensionari, fie se apropie de pensie, iar cei care au avut, poate, de suferit, oricum, nu mai pot intoarce timpul inapoi si raul facut nu stiu in ce masura mai poate fi reparat… Poate doar moral… Si ce faci cu pensionarii care au colaborat? Le tai pensia pe care o primesc de la cult, desi pastoratia a fost singura slujba oficiala pe care au avut-o? Hai, ca ma opresc aici, pentru ca aproape ca mi-e teama sa nu le dau cine stie ce idei nastrusnice unora… Ma rog, eu unul m-am impacat cu fantomele trecutului persoanelor care au avut o influenta in viata mea, si am ajuns sa ii iubesc din nou. Dar acesta sunt eu… subiectiv… dar un tip subiectiv care recunoaste in mod obiectiv ca e… subiectiv…
Lista ramane deschisa discutiilor si dezbaterilor… Care sunt aproape sigur ca nu vor intarzia sa apara.
Categories:
