Posted by: addsalu | martie 24, 2008

Presedintele TCM despre Ioan Bunaciu

Cu cateva luni in urma am avut un schimb de replici cu mai multe persoane pe marginea unui articol aparut in blogosfera, articol in care erau incriminati o serie de pastori “cuminti, trimisi la odihna la Edelweiss”.

Am afirmat atunci faptul ca TCM, organizatia cu sediul la Heiligenkreutz, la “Edelweiss”, nu le oferea cu siguranta doar servicii de “odihna”, intrucat era (si este si azi) un centru academic, universitar (eu insumi am urmat cursurile unuia dintre mastere la TCM, si am fost acolo la unul dintre modulele de curs care nu puteau fi oferite in tara).

Consider ca e-mailul dr. Tony Twist, presedintele TCM International Institute, anexat in forma tradusa care mi-a parvenit, lamureste atat natura “odihnei” de la TCM, cat si o serie de aspecte ale implicarii pastorului Ioan Bunaciu in pregatirea pastorala (nu rasplatirea cu odihna in strainatate, cum s-a afirmat) a pastorilor romani in perioada antedecembrista.

Pagina 1

Pagina 2

Sper din suflet ca aceste materiale (cele trei parti ale articolului publicat de Ioan Bunaciu in Jurnalul Teologic si, respectiv, scrisoarea dr. Tony Twist) ne vor ajuta sa intelegem importanta unei documentari temeinice inainte de a lansa afirmatii care pot dauna reputatiei unui om si, de asemenea, importanta discernamantului, a luarii unor decizii mature si bine chibzuite atunci cand iti incap in mana materiale “dinamita”.

Sa nu uitam ca, dincolo de popularitatea si avantajele pe care ti le-ar putea aduce o functie, o conjunctura, o relatie etc., dincolo de actele justitiare (pretinse ori pe buna dreptate numite ori considerate ca atare - acum chiar nu mai conteaza…), dincolo de unele demersuri, au stat si vor sta intotdeauna OAMENI. Oameni care au trait, au lucrat asa cum s-au priceput mai bine in contextul lor social-istoric si ideologic, oameni care au fost nevoiti sa ia unele decizii si le-au luat in deplina cunostinta de cauza. Oameni ale caror reputatii pot fi serios sifonate chiar si in conditiile in care exista suficient de multe contra-argumente la acuzatiile care li se aduc. Oameni care, in loc sa se bucure de o batranete linistita in comunitatea pe care au slujit-o ani de zile, se vad nevoiti sa raspunda unor acuzatii insuficient documentate ori fondate pentru a putea fi luate in seama intr-un context laic… dar care sunt prezentate cu mult prea multa usurinta publicului larg…

Intreaga poveste imi aduce aminte de o istorioara pe care am citit-o prin clasa intai… despre un baietel care facea tot felul de nazdravanii… Tatal lui batea cate un cui in usa pentru fiecare fapta rea… Apoi, cand i s-a explicat unde gresea, baietelul a trebuit sa faca cate o fapta buna pentru a scoate fiecare cui din usa… La final, dupa ce toate cuiele au fost scoase, au ramas totusi… gaurile…

Intotdeauna vor ramane… gaurile… Atunci cand acuzi, chiar cand acuzatul reuseste, intr-un fel sau altul, sa demonstreze contrariul, raman in urma aceste “gauri”. Indiferent de cat “chit”, bait sau lac ai folosi, suprafata in care au fost batute “cuiele” infamiei nu va mai fi niciodata la fel.

Poate ca aceste lectii, din perioada aceasta in care suntem atat de interesati in a rezolva problemele trecutului, ne va ajuta sa intelegem ca problemele de genul acesta trebuiesc tratate cu deplina maturitate. Iar acuzatiile nu trebuiesc in nici un caz dezvaluite publicului larg inainte de a putea fi probate, inainte de a dispune de argumente irefutabile…

Postat in Colaborarea cu Secu

« Omul cu mingea in cap… :-)
8 milioane de asistati social, in Romania »

Responses

Adrian,
Apreciez mult consecventa ta de a apara pe cei care au slujit Domnului o viata intreaga. Stiu ca este foarte usor sa bati cuie si, din proprie experienta stiu ca e extrem de greu sa traiesti cu gaurile ramase dar este incurajator sa vezi ca intr-un context in care e la moda sa dai cu piatra, unii raman consecventi unui demers crestinesc si nu ai unuia visceral. Nu ma astept ca treaba asta sa-ti atraga prea multa simpatie, dar sunt convins ca rasplata ta e pregatita in alta parte!

By: mihai on martie 28, 2008
at 8:15 am

@mihai - Multumesc mult pentru incurajari, Mihai!

In privinta contextului in care e la moda sa dai cu piatra, cred ca intotdeauna “pietrele” au fost la moda. Chiar si in Biserica. Din pacate.

Poate ca, intr-adevar, uneori ele sunt necesare. Pentru curatarea Bisericii, asa cum spunea un manuitor de pietre. Dar, asa cum am afirmat-o nu de putine ori si nu doar eu, trebuie sa fim extrem de atenti la momentul si mai ales la “dovezile” pe care credem ca le avem ca temei. De cele mai multe ori insa, cel putin in ultima perioada, aceste “dovezi” s-au dovedit a fi mult prea interpretabile pentru a justifica artileria si setea de sange a… “fratilor”…

By: addsalu on martie 28, 2008
at 8:33 am

@addsalu - Vrei sa fi un avocat al Deavolului? sau un Natan?

intradevar aceasta situatie (problema) este plina de neregularitati. Asta inseamna ca nu poate fi rezolvata printr-o solutie liniara - una si buna pt. toata lumea.
Citind, toate paginile din aceasta confesiune a lui IB citesc printre randurile lui multa mandrie incununata de toate realizarile academice, si vezi tu mai ales cele baptiste.
Cred ca e periculos sa aperi un om pt. ceea ce a realizat si astazi este in piciare (vezi pilda celor ce au scos draci in Numele Lui - cu toate astea straini); multi au realizat si au platit; chiar cu viata. Oare sa fie rezultatele dansului simplul rezultat al diplomatiei? Cu toate astea multi au fost mai diplomati si au platit cu ani de inchisoare.
In ultima vreme am ascultat scrierile lui Richard Wurmbrand, si omu asta e un colos; cu toate astea plin de modestie, si abea pot sa-i descopar varfurile din randurile-i scrie.
Cu toate astea noi suntem romani; si asta e destul de nasol. Daca ne uitam in istoria noastra, n’am prea avut parte de o conducere autohtona curata, cu un interes pur national, sincer.

ps. felicitari sincere, si apreciere pt. cadru “idealist” ce l-ai creeat.

By: bibicus on iunie 10, 2008
at 2:46 pm

@bibicus - nu iti ascund faptul ca m-a deranjat intrebarea. Asta in primul rand pentru ca eu nu cred ca lucrurile se pot imparti doar in alb si negru… Eu cred ca exista si nenumarate nuante de gri… iar Cel care are intr-adevar caderea sa judece daca acel gri este mai aproape de alb sau mai aproape de negru este doar Dreptul Judecator. Noi doar ne putem da cu parerea… in functie de propriile noastre proiectii si perceptii ale Adevarului.

Iti multumesc pentru felicitari… Ai incheiat intr-o nota optimista… Dar trebuie sa iti spun ca nu am intentionat nici un moment sa creez un cadru idealist, ci doar sa prezint o alta latura a lucrurilor.

Mentionai numele unui Titan… Ei bine, Richard Wurmbrand vorbea despre trei orbi care incercau sa descrie un elefant… Fiecare l-a descris altfel, pipaind diferite parti ale corpului sau - coada, piciorul, trompa… Unde era adevarul? Undeva la mijloc…

Asa si cu povestea noastra. A aparut o carte… un blog… A fost scoasa la iveala mizeria… noroiul… Dar, asa cum am spus si in alte ocazii, majoritatea celor asezati la stalpul infamiei nu au avut doar dosare de colaboratori, ci si de urmariti. Iar acuzatorii lor au procedat cu o lipsa incredibila de fair-play, tacand chitic atunci cand a fost vorba despre prezentarea sau macar simpla mentionare a faptului ca acuzatii au fost, la randu-le, urmariti si persecutati de Securitate.

Prin ceea ce am facut, am urmarit ideea de echilibru… am urmarit sa prezint macar anumite aspecte pozitive din vietile unor oameni care au avut o contributie la cresterea mea, la maturizarea mea, dar si la viata comunitatii de credinta din Bucuresti si din alte parti ale tarii.

In ce masura am reusit… este o alta poveste… Doar e stiut faptul ca un nume se poate strica extrem de usor, dar de reabilitat… vai, cat de usor este sa darami… si cat de greu se reconstruieste!… Eu vreau sa fiu dintre cei care zidesc, nu care darama!

By: addsalu on iunie 10, 2008
at 9:24 pm

As vrea sa stiu si eu cine nu a fost urmarit de securitate in Romania? Chiar si cei din partidul Comunist erau urmariti desi beneficiau de toate avantajele posibile si imposibile.
Daca la revolutie aveai 12 ani, e greu sa intelegi ce s-a petrecut in aniii aceia de cosmar. Un lucru e sigur, au fost multi crestini care au rezistat si unii au platit cu pretul vietii. Altii au ales sa profite de avantajele oferite de sistem, asta nu inseamna ca ei nu erau supraveghiati chiar daca erau colaboratori. Securitatea nu avea incredere in nimeni. Altii aveau si dosare de urmarit, ca sa fie bine acoperiti, sa cistige increderea celor in mijlocul carora trebuiau sa se infiltreze. Nu e chiar asa, au colaborat ca asa au crezut ei ca e bine. Cei care au crezut asa la inceput si apoi si-au dat seama de minciuna si au vrut sa bata in retragere, au fost omoriti: cazul Cruceru, Gherman si altii.
Am trait acele vremuri si vreau sa spun ca ce scrie in cartea Pigmei si Uriasi nu e nou pentru noi cei din generatia aceea. Daca am povesti tot ce stim si am trait, s-ar scrie mult mai multe carti. Dar e rusinos ca la 18 dupa revolutie, aproape nici unul din acesti “frati” nu au avut curajul si taria sa isi ceara iertare, chiar si marturisind ca asa au crezut ei ca a fost bine si ca puteau face ceva pentru Domnul. Este scuzabil ce scrii doar pentru ca nu ai trait acele vremuri si nu ai idee ce a insemnat pentru noi care mergeam la biserica si trebuia sa fim mereu in alerta si sa stim de cine ne ferim, ce vorbim,…..
Crezi ca in vremea aceea puteai obtine un pasaport sa iesi chiar si pina la rusi fara sa dai mina cu ei? Te inseli amarnic,….. asa ca nu ma intereseaza pe mine ca in Elvetia plecau la studiu biblic sau odihna. Problema era cine putea pleca? Si foarte trist si adevarat, foare multi din vest la vremea aceea erau dezinformati despre realitatea din Romania chiar de catre cei de la conducere, asa ca este irelevant ce poate scrie unul sau altul care au intlinit pe Fr. Bunaciu sau altii pe acolo. O spun cu parere de rau dar esti foarte subiectiv si neinformat si prea credul despre cele spuse fie si de unii din profesorii tai.

By: Mia on iunie 13, 2008
at 12:18 am

Stimata doamna Mia,

Desi am avut doar 12 ani cand a venit Revolutia, am trait anumite evenimente si, privind in urma, pot analiza anumite aspecte. Va dau dreptate in privinta temerilor si a banuielilor pe care le aveau credinciosii vizavi de oricine, nu doar fata de pastori. Va dau dreptate si in privinta perfidiei cu care actiona Securitatea. Cum as putea sa va contrazic? Doar bunicul meu, care a fost diacon in cea mai mare biserica baptista din Bucuresti, a simtit pe propria lui piele ce inseamna lucrul acesta. El a preferat insa retragerea din tot ceea ce inseamna viata bisericeasca. Si a ramas asa pana la moarte, anul acesta…

In acelasi timp insa, nu pot sa fiu de acord cu faptul ca “aproape nici unul dintre acesti ‘frati’ nu au avut curajul sa isi ceara iertare, chiar si marturisind ca asa au crezut ei ca este mai bine”. Pai, tocmai aceasta am incercat sa arat…

Noi acum, comunitatea evanghelica, incercam sa ne impacam cu istoria. Dar nu o putem face calcand pe cadavrele celor care, la vremea respectiva, au facut asa cum au crezut ei mai bine, cum puneti. Nu o putem face batandu-ne joc si umilindu-i pe cei care au fost nevoiti sa fie la carma bisericilor in acele vremuri de restriste si care, in vremea cand se daramau biserici, au reusit sa construiasca, sa zideasca, sa pregateasca alti pastori…

Cu tot respectul, dar eu unul sunt satul de eforturile unor persoane fara scrupule care, desi au avut in fata dosarele complete ale unor oameni, au decis sa publice doar partile compromitatoare… NU iti poti face o idee corecta despre o persoana decat daca ai in fata imaginea completa. Iar daca un om, care pe deasupra isi mai spune si frate, are in fata aceasta imagine, dar tainuieste unele informatii care ar putea sa ne schimbe fie si doar putin perceptia asupra celor incriminati, ei bine, eu unul nu pot decat sa il banuiesc de rele intentii pe acel individ.

Imi spuneti ca sunt foarte subiectiv, neinformat si prea credul despre cele spuse fie si de unii din profesorii mei… Poate ca aveti dreptate… Stiti care este pozitia mea? Pentru ca am stat si am reflectat indelung, mai ales datorita efervescentei din ultima perioada. “Sursa” Daniel Mitrofan s-a autodiscreditat TOTALMENTE in fata mea. Daca din punct de vedere profesional o facuse de multa vreme, demonstrand ca nu are nici cele mai elementare cunostinte si deprinderi pentru a intreprinde un asemenea demers, cu ultima gafa s-a discreditat si moral. Pentru ca a reusit sa demonstreze care ii sunt de fapt intentiile… si mentalitatea… si calitatea morala… si orice altceva doriti Dvs.

Pe de alta parte, pe “unii din profesorii mei” ii cunosc doar ca profesori. Pe altii ii cunosc ca pastori. Iar pe altii ca prieteni. Haideti sa va marturisesc ceva. Daca am fost extrem de pornit pe calitatea morala a unuia dintre ei, pur si simplu m-a dezarmat sinceritatea cu care si-a marturisit, la un moment dat, limitele. De atunci am ajuns sa nu il mai judec. Iar profunzimea de a pune problema intr-un anumit domeniu (de un interes major pentru mine) m-a facut sa il iubesc si sa ii trec cu vederea multe greseli.
Pe altul l-am cunoscut ca pastor. Daca a fost tradator sau nu, colaborator ori vanzator sau nu… nu stiu. Poate ca a fost… Dumnezeu stie. Eu una stiu. Eram un golanas de cartier cand am intrat in biserica lui. Acolo viata mea a fost transformata. Si asta in bine.
La fel s-a intamplat si cu multi alti oameni, in bisericile majoritatii celor incriminati de Mitrofan. Aratati-mi un singur om care a devenit mai bun si care s-a apropiat mai mult de Dumnezeu citindu-i mizeria de pseudo-studiu, si mai vorbim…

Pana atunci…

Oricum, acel proces despre care vorbim se va putea face doar in momentul in care oameni de o calitate morala buna, nu indoielnica, cu intentii curate, nu marsave (ca cel care si-a publicat cartea exact inaintea alegerilor cultului, spre a lovi in candidatul Oti Bunaciu), si cu o pregatire corespunzatoare, vor putea aduce in fata unei comisii avizate, la randul ei, dosarele complete ale acelor oameni. Nu doar filele care ii convin… Ci atat dosarele de colaboratori, si pe cele de urmariti, si marturisirile ori relatarile proprii, acolo unde exista, si pe cele ale altor persoane vrednice de incredere. Acesta cred eu ca este obiectivism… Pana atunci, cu regret o spun, dar TOTI suntem subiectivi, neinformati si poate prea creduli…

Cu stima,

Adrian

By: addsalu on iunie 13, 2008
at 9:43 am

@Adrian

omule, vad acum tot mai clar ca tragi focu intr-o parte.

Chiar daca unii din ‘marii’ nostri din prezent au colaborat cu securitatea in trecut, nu pot intelege de ce sunt mari si acum?
Nu cer razbunare cu sange rece pt. ei; cer doar cu simpitate sa se retraga din scena asta si sa nu mai prezinte influenta.
Din nou trebe sa ma repet ca realizarile unuia sau altuia nu inseamna nimic; nimic nu inseaman ceea ce fac eu sau altul in privinta curatiei sau a vredniciei. Imi amintesc acum ca tocmai tu dadeai ilustratia cu seful de banca care esueaza din problema sa nimeni nu-l restabileste (chiar daca’l iarta). Asta vis-a vis de iertare.
Ceea ce mi se pare periculos e sa aperi pe cineva pt. o anume influenta’n viata ta. Pavel nu s-a apucat sa-l apere mereu pe Gamaliel sau pe batranii iudei din pricina cunostintelor Talmudului. Petru a fost osandit de Pavel intr-o circumstanta nerelevanta cu adevarul sincer al scripturii / constiintei.
Multe ar fi de spus …

Acum te las; subscriu la spusele Mie’i

By: bibicus on iunie 13, 2008
at 10:35 pm

@Bibicus - raspunsul e cat se poate de simplu. Daca te referi la Ioan Bunaciu Sr., domnia sa nu mai detine nici un fel de functie de conducere pe nicaieri. Daca, in schimb, te referi la Vasile Talpos, atunci iarasi raspunsul e simplu. Pentru ca este singurul care are calitatea si pregatirea necesare pentru a conduce lucrari de doctorat. Cel putin in mediul evanghelic.

Cat despre exemplele pe care le dai… Vorbesti de Pavel… Pai nu te supara, nu am vazut nicaieri nici ca apostolul s-a apucat sa il prigoneasca ori sa il vorbeasca de rau, ori sa ii combata ideile “gresite”…

Cat despre circumstanta “nerelevanta”, cu parere de rau iti spun, dar asta e doar opinia ta. Era extrem de relevanta, din moment ce Petru era fatarnic in vazul tuturor, iar asta era cat se poate de evident.

Ceea ce vreau sa spun se rezuma, de fapt, la o intrebare: UNDE ESTE PREZUMPTIA DE NEVINOVATIE? Daca ea se aplica intr-un sistem judiciar, de ce nu se aplica si in Biserica? A fost judecat vreunul dintre acesti oameni si gasit vinovat? Si nu vorbesc aici despre amatori bolnavi, care gasesc vinovati peste tot si se autodeclara specialisti, desi sfideaza orice logica… Ci vorbesc despre cineva care sa reprezinte intr-adevar o autoritate in domeniu, cu pregatire academica riguroasa si cu un statut moral adecvat…

Daca vorbim doar despre UNELE idei si UNELE intamplari, si nu despre ansamblu, deci despre o PRESUPUSA vinovatie, atunci de ce tot comentam?

Si, lasand acum totul la o parte… ce vrei de fapt? Sa ma duc si sa imi scuip in fata fostii profesori si fostii pastori, asa cum fac altii? Ei bine, NU o voi face! In nici un caz. Mi se pare mai crestineste sa fiu alaturi de un om, de doi, de zece carora le sar la beregata din ce in ce mai multi “pocaiti” decat sa ma alatur si eu acelei gloate. Mai ales ca nu vorbim despre verdicte clare si obiective.

Hai sa iti mai spun ceva… Asta ca sa incheiem discutia. Chiar daca se va dovedi ulterior fara putinta de tagada ca cei incriminati s-au facut intr-adevar vinovati de ce li se pune in carca, eu nu voi fi printre cei care vor aruncca cu pietre in ei. Sa ma fereasca Dumnezeu de asta. Daca se va demonstra, in urma unei analize competente, ca au facut politie politica, si ca si-au vandut fratii, atunci voi fi printre primii care va admite ca s-a inselat. Dar atat si nimic mai mult. Lor le sunt recunoscator pentru ca dintr-un golan de cartier am devenit crestin… si nu voi putea scuipa niciodata mana care mi-a fost intinsa in acele vremuri, si investitiile lor in viata mea.

By: addsalu on iunie 13, 2008
at 10:53 pm

[punkt]

By: bibicus on iunie 15, 2008
at 1:42 pm

Exakt. Punkt.

Toata lumea vorbeste despre fapte. Acestea sunt faptele, latura lor neprezentata de “tribunul partinitor”. Si aceasta este pozitia mea. E o tara libera si democrata, iar daca unii fosti utecisti au dreptul de a judeca niste oameni care si-au jertfit tineretile pentru bisericile lor, asa cum au stiut ei mai bine, imi rezerv si eu dreptul de a le fi alaturi atunci cand cei mai multi arunca cu pietre in ei. Si sa prezint lucrurile bune, cerand, daca tot se cere cu atata infocare, o judecata dreapta si nepartinitoare. Dar se pare ca nu in Biserica trebuie sa caut asa ceva… Atunci… unde?

By: addsalu on iunie 15, 2008
at 11:15 pm

Leave a response






Your response:

Categorii