Toata tevatura iscata in ultima perioada, legata de posibilitatea ca Radio Micul Samaritean sa treaca in posesia Cultului Adventist, s-a lasat cu o serie de acuze si de insulte din ambele parti - unii au sarit la “gatul” “(ni)micului Samaritean” (citatul nu-mi apartine, altii au acuzat insultele si calomniile… In trei cuvinte… un adevarat circ…
Am scris la un moment dat un editorial intitulat “Sete de sange, frate!…”, referitor la disponibilitatea noastra, a evanghelicilor, de a “sari” la beregata celor aflati in offside dintr-un motiv sau altul, mai degraba decat de a-i da omului o mana de ajutor sa poata iesi de acolo. Nu il voi relua acum, dar il gasiti aici, daca vreti sa il cititi. Cred ca este de mare actualitate si in problema de fata.
In fine, chestiunea este extrem de delicata. Am incercat sa ma documentez din diverse surse, sa pun cap la cap informatiile, mai ales ca nu de putine ori acestea erau contradictorii, in ciuda tacerii impuse si a lipsei unui comunicat oficial din partea RMS. A existat la un moment dat o interventie live a lui Florin Pindic Blaj, la RMS, pe care, normal, nefiind un ascultator obisnuit al postului si fiind vorba despre o initiativa nemediatizata si la o ora destul de tarzie, am ratat-o. Norocul meu ca exista oameni care au ascultat-o si care au reusit sa puna cap la cap cateva idei pe care mi le-au transmis si pe care vi le voi reda in cele ce urmeaza.
Mai inainte insa, aflasem ca intentia de a vinde postul de radio nu era tocmai noua. Dealtfel, unele voci sustin chiar ca dl Pindic Blaj a afirmat in anumite cercuri de peste Ocean faptul ca ar vrea sa vanda, din pricina datoriilor mari acumulate de reteaua RMS. Prin primul trimestru al lui 2008 se dadea ca aproape sigura achizitionarea acestuia de catre un post de radio din Marea Britanie…
Din alta parte am aflat insa ca varianta vazarii a inceput sa fie luata in consideratie mai de timpuriu, de undeva de pe la sfarsitul lui noiembrie…
In fine, din cate am reusit sa inteleg eu, problemele financiare au fost departe de a se fi rezolvat (un lucru obisnuit, dealtfel, in ONG-urile evanghelice romanesti) si a inceput sa se puna din ce in ce mai serios problema vanzarii. Normal, s-au vehiculat cele doua nume ale posturilor cu care isi imparte frecventa din Bucuresti - RVE Bucuresti (apartinand Aliantei Evanghelice) si RVS, apartinand Cultului Adventist. A doua varianta a inceput sa fie din ce in ce mai tentanta, date fiind resursele de care dispune si indelungata colaborare dezvoltata, de-a lungul timpului, intre cele doua posturi - RMS si RVS.
La un moment dat insa, nu se stie cum, vestea a “rasuflat”… si s-a ajuns unde stiti…
Florin Pindic Blaj a avut la un moment dat acea interventie radio in care, conform spuselor celor care au prins interventia in direct, prin telefon, a incercat sa lamureasca anumite aspecte. Desigur, este o pozitie subiectiva, dar este singura pozitie oficiala de pana in momentul de fata.
Cateva dintre ideile cele mai importante:
1. Florin Pindic Blaj a confirmat ca era in discutii cu principalii sponsori, pentru a lua o decizie in ceea ce priveste viitorul postului de radio, dar nu a apucat sa ajunga la toti pentru ca s-a aflat din diverse surse si au aparut tot felul de denaturari si de acuze.
2. Domnia sa a subliniat faptul ca INCA (si termenul a fost accentuat de mai multe ori) nu s-a semnat nici un contract de concesionare sau de vanzare, dar ca datoriile postului de radio cresc in mod constant, fiind in momentul de fata de peste 40.000 USD. De asemenea, a tinut sa precizeze ca IN ACEST MOMENT nu exista nici un fel de angajament fata de nimeni.
3. Referitor la posibilitatea trecerii RMS in patrimoniul RVS (apartinand Bisericii Adventiste), Florin Pindic Blaj ar fi afirmat, in interventia sa radiofonica, ca a acordat prioritate confratilor de credinta si de frecventa - RVE si RVS; in acelasi timp, domnia sa a tinut sa precizeze ca s-a vehiculat numele RVS intrucat acesta este constant si serios, iar RVE nu are resursele financiare necesare unei asemenea achizitii.
In fine, repet, toate aceste afirmatii au fost spicuite de o persoana pe care eu unul o consider de buna credinta; nu am putut verifica personal nuantele, tonul cu care au fost rostite si, evident, nici veridicitatea lor. Dar nu am motive sa cred ca nu ar fi reale.
Senzatia mea generala este aceasta: muritor de rand sau director general, presedinte, proprietar etc., fiecare dintre noi este in primul rand OM. Daca luam in calcul evenimentele triste din trecutul nu foarte indepartat al proprietarului retelei, precum si problemele acestuia de sanatate, atunci putem gasi o explicatie. Fara a-l (mai) suspecta de rea credinta, este usor de inteles faptul ca a ajuns, poate, la o limita dincolo de care ar putea simti ca nu poate trece decat cu mare greutate. Problemele fizice, coroborate cu doliul si cu cerintele unei asemenea pozitii, care nu tine cont de problemele personale, ci reclama implicare totala, disponibilitatea si putinta de a merge periodic in campaniile de strangere de fonduri, atributii pe care (din motive explicabile) doar cu greu si le mai poate indeplini, au dus, cred eu, la luarea unei decizii. Chiar daca aceasta nu era “batuta in cuie”.
Repet, nu este nimic de condamnat in a-ti recunoaste limitele, in ciuda climatului si a contextului nostru in care un om poate face 10 lucruri in acelasi timp (sau cel putin crede ca le poate face pe toate… si bine).
Cu siguranta, au existat acele convorbiri cu sponsorii si cu tovarasii sai intr-ale fund-raisingului de peste Ocean. Lucrul acesta a fost confirmat si din alte surse, deci este cat se poate de veridic.
De asemenea, cu siguranta ca managementul RMS a fost luat prin surprindere de publicarea vestii pe diverse site-uri, bloguri, liste de discutii etc.
Dincolo de cuvintele grele si de judecatile pe care unii s-au grabit, poate, sa le emita, pripit sau nu, argumentat ori motivat sau nu, faptul in sine este consumat. Dar eu unul indraznesc sa cred ca a avut si un aspect pozitiv toata povestea. Fratietatea a aflat… Iar daca ar fi fost luata deja o decizie, fie ea si doar in adancul sufletului proprietarului RMS, fie ea si doar datorita influentei destul de puternice a potentialilor cumparatori, atunci toata tevatura a reusit probabil sa o zdruncine serios… Iar asta, cel putin momentan, “e de bine”…
Indraznesc sa cred ca, atunci cand se va lua, daca se va lua, decizia va fi cantarita bine si va fi, sper, comunicata si argumentata suficient de “din timp” si de convingator publicului larg. Pentru ca, ne place sau nu, un trust media nu este doar al proprietarului, al cultului sau al organizatiei respective. El este si al ascultatorilor, al sustinatorilor, indiferent daca acestia sunt si sponsori sau nu.
Si mai indraznesc sa cred ca vom invata cu totii lectia unei transparente organizationale pe care o pretindem in relatia noastra cu alte institutii sau organizatii, dar pe care nu suntem dispusi sa o oferim decat atunci cand suntem, intr-un fel sau altul, constransi.
A… inca o lectie… Stiu ca am mai spus-o… Dar cred ca va trebui sa meditam serios la responsabilitatea noastra ca indivizi, credinciosi, membrii ai unui cult, conducatori sau manageri etc. Atunci cand declaram ca o anumita initiativa este necesara si suntem bucurosi ca “s-a mai infiintat” ceva, un serviciu, un ONG, o biserica, trebuie sa fim constienti ca, spre deosebire de vremea lui Ilie, cand corbii ii aduceau cele necesare traiului, astazi plicurile cu donatiile atat de necesare supravieturirii acestor initiative nu mai sosesc in ciocurile corbilor, ci in mainile oamenilor, sau via Money Graham ori Western Union… Si daca nu le pune nimeni acolo… sa nu ne miram ca sunt goale…
Tu… ce organizatie sustii in momentul de fata?
