FELICITARI!!!
…VREAU SA CITESC TOT
Jurnal de tatic
Am vazut odata, la o prietena din Lumea Noua, un jurnal extrem de interesant… Se numea, daca imi amintesc bine, “The Expectant Mother’s Diary”, Jurnalul viitoarei mamici… Mi s-a parut o idee traznet! Dealtfel, mereu i-am invidiat pe americani pentru sutele de versiuni specializate ale Bibliei (pentru pastori, preoti, psihologi, consilieri, pentru barbati, pentru femei, ba pana si pentru iubitorii de animale…), pentru tonele de material bibliografic in orice domeniu… Acum m-am trezit ca ii invidiez si pentru faptul ca viitoarele lor mamici au ceva ce nu imi imaginez ca ale noastre vor avea prea curand…
Si uite asa s-a starnit in mine dorinta ca, daca voi avea, la un moment dat, un copil, atunci mi-ar placea ca el sa poata citi, peste ani, trairile noastre vizavi de diversele evenimente cu care aveam sa ne confruntam ca viitori parinti…
Cum preaiubita mea sotie, Dana, mi-a dat de inteles ca “nu se simte chemata” sa faca asta (normal, e ca si cum m-ai fi pus pe mine sa tin un discurs despre fisiunea atomilor…), am decis ca, daca vreau sa avem asa ceva, peste ani, atunci va trebui sa pun osul la treaba…
Romantic din fire si cu gandul si la temuta depresie post-partum, despre care tot citisem in perioada aceea, m-am gandit ca nu ar fi deloc lipsit de inspiratie sa il scriu fara ca Dana sa stie… Si, slava Domnului, ocaziile nu mi-au lipsit… Cei care au trecut pe acolo stiu ca o femeie insarcinata se poate confrunta cu o serie de stari neobisnuite, incepand cu celebrele “pofte” si terminand cu “trasul pe dreapta” muuuuuult mai devreme decat in conditii normale… Si uite-asa, iacata-l pe Adrian al meu cum a asternut pe hartie, nopti in sir, o serie de ganduri, de cugetari, de trairi, de fragmente din sufletul lui…
Intregul demers s-a dovedit ulterior cum nu se putea mai binevenit, si ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Pe la jumatatea celei de-a sasea luni de sarcina, ne-am trezit cu totii ca Dana trebuia internata de urgenta in spital, cu diagnosticul “colecistita acuta severa”… Ulterior avea sa sufere o operatie in urma careia i-a fost excizata fierea, s-a intervenit asupra pancreasului, in care se varsase excesul de bila… si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, medicul ei obstetrician, cel care a “tras toate sforile” pentru ca operatia sa aiba loc in cele mai bune conditii, cel care ne-a si prezentat unuia dintre cei mai buni chirurgi bucuresteni, m-a tras deoparte si m-a prevenit: “Mai Adriane, eu iti spun tie, dar te rog sa o tii doar pentru tine… La o operatie de gravitatea acesteia, sunt doar 40% sanse de reusita…”
Desi eram crestin de ceva vreme, cred ca pot spune, fara sa gresesc prea mult, ca atunci am invatat sa ma rog… sa sper… sa descopar frumusetea dragostei fratilor mei intru credinta, a celor care, de pe doua continente, din cinci tari, s-au unit cu mine in rugaciune si m-au sprijinit moral, emotional si material…
In acele vremuri, Jurnalul meu de viitor tatic s-a dovedit a fi extrem de util… Imediat cum a iesit de la ATI (Reanimare) sotioara mea, la doar cateva zile de la operatie (zile care mi s-au parut extrem de lungi, in care dormeam imbracat, cu telefonul mobil langa mine, gata sa plec imediat spre spital la primul “bip”), s-a nascut “Piciulica” al nostru… cel care a prilejuit scrierea Jurnalului, si i-am putut inmana Danei opera completa…
Judecand dupa reactiile ei, pot spune ca a fost, intr-adevar, o miscare inteleapta…
Cat despre continuare, la indemnul mai multor prieteni buni, am inceput sa mai notez cate ceva si din experienta mea de tatic…
P. S. Gasiti “Jurnalul” in coloana din partea dreapta (cativa centimetri mai sus, in dreapta textului pe care-l cititi acum, acolo unde scrie “Categories/ Jurnalul unui viitor tatic”). Singura problema este ca, dorind sa-l introduc in ordine cronologica, primele randuri pe care le-am scris sunt acum… la sfarsit, si viceversa… Cata dreptate avea tata atunci cand imi spunea “grea e tehnica asta!”… 
Responses
By: DOROTHY on iulie 18, 2007
at 3:58 pm
By: bibomedia on martie 4, 2008
at 9:27 pm
Desi am doar 22 ani ,nu sunt nici casatorita si nici nu am copii(eu inca ma consider un copil)ma gandesc mereu la faptul ca mi-as dori sa urmez cursurile unei : ACADEMII PT PARINTI SAU MAMICI,dar din pacate la noi nu am auzit sa se fii infiintat asa ceva.Ma declar entuziasmata sa aud ca si taticii isi fac timp de cugetari.Felicitari !! ”comoara” careia ii dedicati jurnalul cu siguranta va stii sa aprecieze la momentul potrivit gestul tatalui de a-si nota gandurile dupa momentul procrearii.
By: corina on martie 28, 2008
at 5:27 pm
@corina - multumesc mult. Sper sa ii placa si piciului, la momentul potrivit. Daca nu, eu oricum le-am scris… Iar destinatara lor initiala - sotioara mea draga - s-a declarat de-a dreptul incantata de ele. Deci scopul meu initial a fost atins…
Apropo, am descoperit ca nu sunt singurul care a facut asta… Am mai vazut prin blogosfera cel putin un tatic care mi-a urmat exemplul… Nu stiu insa daca va nota pana la sfarsit… pentru ca trebuie sa recunosc ca a fost usor sa ma apuc de treaba, dar a fost destul de greu sa perseverez pana la sfarsit…
By: addsalu on martie 28, 2008
at 7:23 pm
eu am un baiat adorabil si chiar imi pare nespus de rau ca nu am tinut un jurnal…nu i-am facut destule filme, poze etc
virtejul vietii profesionale, rutina, stresul m-au facut sa pierd din vedere de multe ori acest aspect, pe care-l luam “as granted”…(am destul timp, de ce sa ma grabesc etc) iar apoi cind am realizat ca sunt momente cind pentru orice joc / silaba / ris / voce / nazbatie exista “o ultima irepetabila data”…a fost prea tarziu… abia acum am “mintea” sa privesc in urma si sa va sfatuiesc si pe voi sa tineti un jurnal ZILNIC cu bunele si relele copilului…peste ani va fi AUR curat !
By: Mariana Duma on mai 6, 2008
at 6:49 pm
@Mariana Duma - in primul rand, bun venit pe blogul meu. Sunt onorat de fiecare data cand imi calca pragul o persoana deosebit de activa in domeniul sau (in cazul tau - o persoana deosebit de implicata in diverse initiative utile ale societatii civile - uuups, am comis-o… am sarit peste eticheta, dar sper din suflet ca nu este o problema faptul ca indraznesc sa vorbesc la persoana a doua singular…). Apropo, poate stam de vorba o data mai pe indelete si gasim ceva posibilitati de colaborare, intrucat si eu incerc sa tin aproape de societatea civila… Daca am ok-ul tau, incerc sa iti trimit un mail pe adresa pe care ai trecut-o aici, si poate luam legatura si intr-un cadru mai oficial. Desigur, acolo eu nu voi mai fi… addsalu…
Ai perfecta dreptate in privinta jurnalului, a pozelor, filmarilor etc. Pe de alta parte insa, trebuie sa fim constienti si de faptul ca exista si reversul medaliei - sa fii atat de preocupat de aceste lucruri, incat evenimentele in sine, acele momente unice, sa treaca pe langa tine, iar tu sa ramai doar cu pozele…
Cred ca este foarte greu sa gasesti un echilibru intre cele doua aspecte…
Cu deosebita apreciere,
Adrian
By: addsalu on mai 6, 2008
at 10:55 pm
