Piciul meu, in seara zilei in care mi-a disparut portofelul cu toate documentele si cu toate cardurile, a venit la mine si mi-a spus:

-Tati, ai facut atatea pentru mine… Vreau sa fac si eu ceva pentru tine… Uite, iti dau cardul meu…

- Multumesc, tati. Si la ce zici tu sa il folosesc? – il intreb, pentru a vedea la ce s-a gandit…

- Pai eu nu vreau ca familia noastra sa ramana saraca… Te duci cu el la banca si le zici ca asta este noul tau card…

- Multumesc mult, tati… Cardul asta m-a scapat de belelele astea, puiule…

- De toate belelele, tati?

- Da, tati, de toate belelele…

L-am luat in brate, l-am pupat, si am bagat cardul cu grija in noul meu portofel, alaturi de o copie dupa buletinul vechi, singura dovada a identitatii mele de la acea vreme…

Acesta este si acum cel mai pretios card pe care l-am avut vreodata, desi este doar  un card expirat, cu care se juca haiducul meu, emis de un lant de farmacii, deci nici macar un card bancar. Pentru ca valoarea nu consta intotdeauna in limita de credit sau in descoperitul de cont, ci si in intentia, in acea portiune de suflet pe care o pui atunci cand daruiesti ceva cuiva. Iar aceste lucruri sunt cu adevarat inestimabile!

Eeeeeiiii, muica draga, facui ce facui si ramasei fara portofel. Sau, ma rog, ma lasara altii “sportiv”, cum se spune. Bag sama ca s-au intors unii de peste hotare, in speranta capatuirii cu cei 20.000 de euro promisi de un nene in campania trecuta. Deh, n-au aflat inca faptul ca n-avea cum sa se tina de cuvant si ca erau doar gogosi electorale. Sau poate ca au fost loviti de criza prin cele strainataturi si au zis ca in tara e loc de furat mai bun ca in afara. Iar eu probabil ca le-am parut tinta perfecta de usurat de portofel, care le-o fi parut doldora de gologani. Ghinionul lor, erau doar legitimatii de acces pe la diverse biblioteci si ceva maruntei. Deh, eu unul nu prea umblu cu bani lichizi la mine. Si din principiu, si din cauza crizei financiare… Bine, recunosc, vorba lui Creanga, ca asa fara bani ca acum, ca de vreo bucata de vreme incoace si de cand ma stiu, n-am fost niciodata…

Acum, lasand gluma la o parte, as fi nedrept daca m-as plange, pentru ca ar insemna ca efectiv nu vreau sa vad binecuvantarile lui Dumnezeu turnate din belsug in viata mea. Dar asa-i romanul, trebuie sa faca el haz si de necaz…

Ideea este ca am ramas fara portofel. Si nu asta ma durea cel mai tare, desi era un portofel relativ nou, ci faptul ca, odata cu el, s-au dus si actele mele de identitate, permis, talon, legitimatiile (inclusiv cele de acces in biblioteci – asta ca sa ma dau mai rotund decat sunt…), carnet de sanatate, carnet de donator… intr-un cuvant… tot. Inclusiv cardurile.

Nu-i o pierdere majora si nu e un capat de tara, asa cum am incercat sa ii explic si piciului meu care incepuse sa planga la auzul vestii. “Sunt doar bucati de plastic, tati, iau altele rapid…” Ma rog, mai mult sau mai putin rapid… Este ceva de alergat, sunt ceva taxe de dat… dar se rezolva. Vorba ceea… sanatosi sa fim, ca belelele curg… Si hai, daca tot am ajuns la capitolul citate, sa o zic si pe-aia dreapta, constatata de cuviosul Iov, autorul celei mai vechi carti a Bibliei: “ce, primim de la Dumnezeu numai binele, sa nu primim si raul?” – mai ales acum, cand stim ca ne este alaturi, prin Christos, si ne ajuta in toate incercarile noastre?

Fireste, primul lucru pe care l-am facut a fost sa dau telefon la banci sa le blochez pe toate – debite, credite, toate. Si nu erau decat vreo patru, pentru ca atat eu, cat si sotia mea detinem carduri si pe conturile celuilalt. Problema majora a aparut atunci cand mi-am dat seama ca nu aveam toate numerele de telefon ale bancilor emitente, deci nu puteam bloca toate cardurile in timp util, pentru a preveni utilizarea lor neautorizata.

Eram intr-un hipermarket bucurestean, departe de internet, insa relativ aproape de sucursale ori puncte de lucru ale principalelor banci emitente. Asa ca, in timp ce sunam la una din banci, am intrat in a doua, unde am solicitat blocarea cardului respectiv, apoi la a treia, iar pentru a patra am apelat la optiunea “suna un prieten” conectat la internet, sa imi gaseasca rapid un numar de telefon… Si gata. Atunci m-am hotarat sa imi salvez in agenda telefonului numerele de telefon atat de importante in astfel de momente… ceea ce va sfatuiesc si pe voi sa faceti…

Apropo, tin sa va anunt ca am aflat despre o initiativa intru totul binevenita si laudabila: a fost infiintata o linie de urgenta pentru carduri, cu un numar de telefon extrem de usor de memorat: 021 CARDURI, adica 021 227 38 74. Este un numar de telefon cu tarif normal, apelabil 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Momentan, acesta este destinat clientilor bancilor BCR, BRD, Banca Transilvania, ING, Bancpost si CEC, dar acestora li se vor alatura in curand si alte institutii bancare.

Discutii aprinse, zilele trecute, cu cativa amici, pe tema facturilor destul de mari gasite in cutia postala dupa ce te intorci de pe alte meleaguri. Adicatelea dupa ce ai folosit facilitatile roamingului. Doi dintre ei imi spuneau ca nu au reusit niciodata sa aiba facturi sub doua-trei sute de lei, iar al treilea ca sub 150. Mirat, eu le-am replicat ca nu am platit niciodata mai mult de o suta de lei. Si de aici o serie intreaga de intrebari si analize reciproce, pentru a vedea daca timpul vorbit este similar, pentru a descoperi eventualele posibilitati de reducere a facturilor telefonice.

In urma acestor discutii, am agreat toti ca exista intr-adevar cateva modalitati de a reduce valoarea acestor facturi pentru convorbirile din roamning:

1. Este important ca, inainte de a pleca intr-o tara straina, sa iei legatura cu un consultant de la serviciul care ofera relatii clientilor operatorului de telefonie la care esti abonat. In felul acesta te poti interesa care sunt operatorii din tara in care pleci cu care acesta are relatii contractuale si, mai ales, care sunt tarifele practicate pentru convorbirile efectuate, pentru apelurile primite si pentru mesajele text.

2. Odata aflata aceasta informatie, in mod firesc, il vei selecta pe cel cu care operatorul tau are tarifele cele mai mici si vei opta pentru serviciile lui. Iar lucrul acesta il vei face manual, atentie, nu automat. Pentru ca, atunci cand iesi din tara, majoritatea telefoanelor mobile trec in mod automat in reteaua care are in acel moment cea mai buna acoperire locala, dar acel operator s-ar putea sa nu aiba tarifele cele mai mici cu cei dragi de acasa. Cautarea retelei se poate face manual din meniul telefonului.

3. Din moment ce, in tara de destinatie, esti deja in reteaua operatorului care iti ofera cea mai avantajoasa solutie de comunicare, mai exista un mic truc care sa te ajute sa iti reduci facturile la jumatate. Eu nu sun in tara decat extrem de rar, in caz de forta majora. In schimb, sunt sunat relativ des. Avantajul consta in faptul ca, atunci cand esti sunat, tu nu platesti decat costul convorbirii internationale, cel care te apeleaza (in speta familia sau urgentele) putand sa isi consume minutele in retea sau, dupa caz, cele nationale ca si cum tu ai fi acasa. In schimb, daca ai opta sa suni tu acasa, costul convorbirilor s-ar dubla… Deci, in loc sa suni, accepta apelurile sau, daca vrei sa vorbesti cu familia, lasa-le un telefon cu minute sa te sune ei, dupa ce le vei da “bip”-ul care sa ii anunte ca poti vorbi…

4. Ar mai fi varianta mesajelor scrise, insa marturisesc ca eu unul sunt mai de moda veche si prefer sa aud o voce calda la telefon… In plus, in cele mai multe cazuri, diferenta de cost dintre a trimite un mesaj scris si a fi sunat este extrem de mica, de ordinul a 5-6-maxim 10 centi…

Prin urmare, convorbiri placute, fara restrictii si, mai ales, fara dureri de cap la deschiderea facturii de dupa…

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti şi Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alex. Obregia” din Bucureşti au anuntat in deschiderea centrului Centrului de Prevenire a tentativelor de suicid la copii şi adolescenţi şi a liniei telefonice de urgenţă pentru copiii şi adolescenţii cu comportament iminent autoagresiv.

Centrul de prevenire a tentativelor de suicid la copii şi adolescenţi şi linia telefonică 0800 08 01 00 funcţioneaza incepand cu aceasta data în sediul din strada Berceni, nr. 10-12, sector 4, Bucureşti, în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alex. Obregia”.

Primele rezultate vor fi prezentate într-o conferinţă de presă organizată miercuri, 18 noiembrie 2009, la sediul centrului.

Acest tip de serviciu este o premieră în domeniul sănătăţii mintale şi corespunde normelor europene de sănătate mintală, fiind urmarea firească a creşterii numărului de cazuri de suicid raportate la segmentul de vârstă amintit.

Conform studiului „Tineri în Europa”, efectuat în anul 2008 de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti pe un eşantion de 2662 de elevi bucureşteni, 37,8% dintre adolescenţii chestionaţi au cunoştinţe care se gândesc să se sinucidă, 13,5% dintre aceştia au spus cuiva că vor să se sinucidă şi 5,6% au încercat să se sinucidă.

Centrul de Prevenire a tentativelor de suicid la copii şi adolescenţi şi linia telefonică de urgenţă pentru copiii şi adolescenţii cu comportament iminent autoagresiv reprezintă eforturile conjugate ale partenerilor, autorităţi publice şi actori privaţi, cu scopul de a preveni tentativele de suicid la copii şi adolescenţi. Câteva dintre obiectivele vizate sunt introducerea în programa orelor de dirigenţie a unor activităţi de învaţare socială şi emoţională, pentru copii şi adolescenţi, reconceptualizarea grilei TV prin colaborare cu mass-media, promovarea modalităţilor de prevenire şi identificare a consecinţelor tentativelor de suicid.

Dupa concursul “Mari romani” organizat de postul public de televiziune, a sosit randul unui post de radio sa propuna “Noua colectie de modele – Secolele XX – XXI”. Fireste, am fost interesat sa vad care sunt modelele si, mai ales, care sunt criteriile din umbra acelor propuneri. Astfel am putut constata ca ascultatorii pot propune ei insisi persoanele pe care le stimeaza si pe care le considera modele de urmat; asa se face ca, pe langa Plesu, Coposu, Elisabeta Rizea sau Regele Mihai figureaza si… Vanghelie.

Propunerea mea a fost “Richard Wurmbrand”. Motivele? “Pentru ca a fost un mare roman, un barbat al credintei, pentru ca a jucat un rol crucial in atragerea atentiei opiniei publice internationale asupra ororilor din spatele Cortinei de Fier, pentru ca a fost un luptator neinfricat pentru drepturile Bisericii prigonite de pretutindeni si apartinand oricarei denominatiuni crestine, pentru ca a fost un lider crestin atipic care nu poate fi asociat unei denominatiuni sau vreunui curent doctrinar, un om torturat pentru credinta lui in Christos, pentru ca este cel mai tradus roman al tuturor timpurilor… Si lista ramane deschisa.”

Un site excelent,  realizat de prietenul meu Mihai Ciuca, cu foarte multe informatii despre marele barbat al credintei, de unde am spicuit eu insumi cateva motive pentru a-mi sustine propunerea, este http://www.richard-wurmbrand.ro/.

De asemenea, exista o multitudine de materiale postate pe diverse portaluri.

Cred ca merita sustinut, pentru ca a fost intr-adevar un model demn de urmat. Si pentru ca ceea ce a lasat in urma merita cunoscut. Daca si voi considerati acelasi lucru, atunci puteti lasa comentariile voastre pe site-ul postului de radio care organizeaza concursul: http://www.radioguerrilla.ro/colectiemodele/page.php?id=77

Multumesc anticipat!

Mutandu-se in alt oras, un tanar s-a dus sa isi caute un loc de de munca la un mare supermagazin.
- Ai oarecare experienta in vanzari?, l-a intrebat directorul.
- Da, i-a raspunse tanarul. Acasa am fost comis voiajor.

Dupa ce l-a masurat lunga din priviri, directorul s-a hotarat sa ii dea o sansa.  Sfarsitul interviului a fost:
- Ei bine… incepi lucrul de maine . Voi veni la inchidere sa vad cum te-ai descurcat.

Prima zi de munca a fost grea, dar tanarul nostru a depasit-o. La ora inchiderii, directorul a coborat si…
- Cate vanzari ai facut astazi?
- Una singura.
- Doar una?!!! Azi ai avut un singur client!!! Media echipei noastre de vanzari este de 20 sau 30 pe zi. Cat de mare a fost vanzarea?
- 101.265 $.
- 101.265 $! Dar ce i-ai vandut?
- Prima data i-am vandut un carlig de pescuit de marime mica. A doua oara unul mediu. Apoi unul mare. Dupa aceea o lanseta echipata cu mulineta. L-am intrebat unde se duce la pescuit si mi-a raspuns: “La mare”. I-am spus ca pentru asta are nevoie de o barca, asa ca ne-am dus la departamentul de barci  si i-am vandut una cu motor dublu Cris Craft… Apoi mi-a zis ca nu crede ca masina lui, o Honda Civic, va avea forta sa o traga. Asa ca l-am dus la departamentul auto si i-am vandut un Pajero 4X4.

Directorul era inmarmurit:
- Vrei sa-mi spui ca unui tip care a venit aici sa cumpere un carlig de pescuit i-ai vandut o barca si o masina?!
Tanarul:
- Nu, nu… el venise sa cumpere o geanta de voiaj pentru sotia lui, care urma sa plece intr-o delegatie de patru zile. Si atunci i-am spus: “Ei bine, din moment ce weekend-ul tau e stricat, n-ar fi mai intelept sa te duci la pescuit?”

An de an, cozile celor care se inghesuie sa participe la diversele sarbatori ortodoxe devin din ce in ce mai mari. Oamenii stau ore in sir in gerul napraznic, in ploi, in soarele fierbinte samd. Toate acestea pentru a atinge, pentru a saruta, pentru a se apropia ori a vedea moastele anumitor sfinti, icoane mai mult sau mai putin facatoare de minuni si altele de felul acesta.

Paradoxal, dar in loc sa descurajeze un tip de manifestari care tind sa bata in idolatrie chiar si dupa cele mai relaxate standarde ori principii crestine, prelatii par a-si freca mainile bucurosi, cu ochii atat la numarul mare de “credinciosi” care le calca pragurile, cat si la castigurile materiale considerabile din vanzarea diferitelor produse de cult – de la lumanari si tamaie la icoane sau chiar… rugaciuni. Da, rugaciuni pe bani. Pe banii acelorasi oameni care afirma ca fac lucrul acesta din credinta pe care o au in puterea bunului Dumnezeu, dar care nu se dau in laturi sa le zica vreo doua, ba chiar sa ii si altoiasca in cel mai “pur” spirit crestin pe cei care ar indrazni sa se bage inaintea lor la coada care-i desparte de atingerea celor pe care le considera sfinte si facatoare de minuni si pe care, spuneam, ajung aproape sa le idolatrizeze, in dauna Celui in care afirma ca ar crede si ca si-ar pune speranta.

Am citit despre oameni care s-au calcat in picioare la astfel de manifestari. Si m-am intristat. Am citit, de asemenea, despre faptul ca este nevoie de interventia jandarmilor la cele mai multe astfel de celebrari. Si m-am luat cu mainile de cap. Am citit iarasi despre inalte fete bisericesti care nu doar ca nu descurajeaza pelerinajele la te miri ce copac pe trunchiul caruia ar fi aparut, chipurile, un semn divin si care a inceput sa fie adorat de lesne credinciosii unor atare izvodiri, ba chiar le incurajeaza si le mediatizeaza cat pot, pentru a-i face, zic ei, pe oameni sa vina la biserica. De unde sa plece, fie vorba intre noi, la fel cum au venit. Daca nu cumva mai inraiti, mai maniosi ori mai frustrati de faptul ca nu stiu ce “frate intru credinta” le-a luat-o inainte la sarutat copacul.

M-am minunat, de asemenea, de faptul ca, de exemplu, in Romania europeana a anului 2009, o Romanie care afirma si sustine principiul separarii puterilor in Stat, primariile locale se implica in organizarea festivalurilor religioase apartinand, fireste, unei anumite denominatiuni, in timp ce stramba din nas si afirma ca sunt autoritati laice in fata altora. Iar cel mai recent exemplu in sensul acesta este cel al municipalitatii iesene care, cu prilejul sarbatoririi Sfintei Parascheva, a impartit cu generozitate pelerinilor veniti din toate colturile tarii… sarmale. Nu discut aici sursa acestor bani, nici daca ei sunt publici ori ba, ci implicarea autoritatilor publice locale intr-un eveniment cultic. Al unui singur cult, evident. Evident, da, dar deopotriva imoral si amoral si inechitabil. Pentru ca Primaria trebuie sa isi vada de treburile sale, nu de actiuni religioase pe bani publici, si asta cu atat mai putin acum, in prag de campanie electoarala.

Dar nici macar acesta nu este motivul profundei mele indignari, ci mai degraba reafirmarea unei practici stiute, dar trecute cu vederea sau chiar ignorate: mercurialul pomelnicelor. Pentru ca, da, si rugaciunile isi au tarifele lor in fata anumitor preoti care, apropo, uita ca sunt platiti si din bani publici. Adica de la Stat. Adica, da, si din banii dumneavoastra, cum ne place atat de mult sa ne batem cu pumnii in piept atunci cand vine vorba sa discutam cu nu stiu ce functionar.

Un articol din ziarul Adevarul, publicat in 15 oct. 2009, reda un astfel de “mercurial”:

- 1 leu, sa-ti citeasca o data preotul ruga de pe bilet, in timpul slujbei;

- 10 lei, sa fii binevazut de lume;

- 20 lei, pentru norocul si sanatatea copiilor;

- 30 lei, pentru a scapa de farmece;

- 50 lei, sa ai noroc la bani;

- 100 lei, sa te vindeci de cancer sau de o boala grava.

Revoltator, nu-i asa? Da, stiu ca nu sunt afisate pe nicaieri aceste “tarife”. Si nici nu ar avea cum sa fie altfel, pentru ca in caz contrar ar trebui, cum ar fi si normal dealtfel, sa plateasca si taxe pentru aceste servicii pentru care, sa nu uitam, sunt deja platiti din bani publici, la fel ca medicii, profesorii, functionarii publici si alte categorii de personal bugetar.

Cu toate acestea, exista locuri in care se cer bani pentru… rugaciuni. Nu pot sa nu ma intreb cum poate avea cineva incredere in evlavia cuiva care iti cere bani (sau, da, indraznesc sa afirm, chiar si in cineva care accepta bani) pentru a se ruga pentru tine? Oare rugaciunile sunt de vanzare? Oare harul lui Dumnezeu, cel care ne-a fost daruit de El, se poate plati vreodata? Cu bani??? Oare cati bani ar fi trebuit sa ceara Mantuitorul Iisus Christos, despre care Biblia afirma ca este SINGURUL Mijlocitor intre om si Dumnezeu, pentru rugaciunile Sale pe care le face pentru noi, pentru Mijlocirea Lui?

Nu pot decat sa ma gandesc, cu frica si cutremur, la soarta eterna pe care o vor avea acesti oameni lacomi de bani, care prin astfel de gesturi dispretuiesc invataturile Mantuitorului si ale apostolilor… Si, de asemenea, sa imi aduc aminte de cazul unui anume Simon, care s-a gasit intr-o situatie asemanatoare:

Dimineata mi-am aruncat o privire pe Panoul de control – o unealta atat de cunoscuta utilizatorilor platformei WordPress si atentia mi-a fost captata ca un magnet de un link interesant. Cu un click de mouse am reusit sa imi satisfac curiozitatea… O persoana din Germania cauta probabil ceva pe un motor de cautare si a ajuns intamplator pe blogul meu. Gratie lui Google Translate a putut sa citeasca unul din articolele mele, iar eu, gratie functiilor integrate in platforma pe care o utilizez, am putut afla lucrul acesta si, de asemenea, am putut afla cum arata “Jurnalul sarbului” in limba germana… Pardon, “Offizielle sarbului. Krämpfe in das Leben eines idealistischen”.

Articolul cu pricina se numeste “Denken Sie an etwas Schönes …” si incepe cam asa: “Mein Bein wurde abgewickelt, schließlich mit Kindergarten… Darüber hinaus hat es zwei kleine Mädchen, sie wollten vor allem: Beatrice und Miruna…”

Ei, da, probabil ca ati inteles ca este vorba despre episodul in care il invitam pe piciul meu sa se gandeasca la ceva frumos… iar el, inchizand ochisorii, mi-a raspuns ca se gandeste la Beatrice si Miruna, colegele lui de gradinita…

Iacata si o mostra de Jurnal in germana…

Iar linkul de la care a pornit totul este http://translate.google.ch/translate?hl=de&sl=ro&tl=de&u=http%3A%2F%2Faddsalu.wordpress.com%2F2008%2F10%2F21%2Fgandeste-te-la-ceva-frumos%2F

“Deschide inimile noastre catre tine, deschide-ne unul fata de celalalt si fata de bunatate”… Asa incepe o rugaciune mai putin obisnuita. Mai putin obisnuita nu atat continutului sau, ci mai degraba contextului in care este recomandata a fi rostita: inaintea momentelor de maxima intimitate din cuplu.

Desi pare cat se poate de ciudat, poate si datorita prejudecatilor care invaluie, in general, acest subiect oarecum tabu, scopul rugaciunii (culeasa din Prayer Book for Spouses, Carte de rugaciuni pentru soti, o culegere de doar 64 de pagini, publicata recent de Societatea Adevarului Catolic din Londra) este cat se poate de nobil: acela de a-i ajuta pe cei casatoriti sa se purifice, gandindu-se la cele de sus si vesnice si, de asemenea, de a-i ajuta sa se elibereze de sub povara egoismului care, din pacate, marcheaza in numeroase cazuri momentele cu pricina.

Prin intermediul rugaciunii, cuplurile sunt indemnate sa il implore pe Dumnezeu sa le ajute sa obtina o dragoste dezinteresata, tandretea care uneste cu adevarat, abnegatia care urmareste intotdeauna adevarul si nu inseala, iertarea care primeste cu toata deschiderea, unirea fizica in dragoste plina de bunavointa.

”Ajuta-ne sa ne deschidem sufletele in fata Ta, fiecare in fata celuilalt si in fata bunatatii Tale, acopera saracia noastra cu bogatia milei si iertarii Tale. Imbraca-ne cu adevarata demnitate si primeste la Tine apiratiile noastre impartasite, pentru slava Ta, in vecii vecilor”.

Desi, pentru foarte multi, este intr-adevar ciudata aceasta recomandare – de a te ruga inaintea momentelor de intimitate, ba, in opinia reverendului Paul Hendricks, poate chiar idealista, autorii carticelei de rugaciuni care, fie vorba intre noi, contine astfel de texte pentru toate momentele din istoria unui cuplu, incepand cu logodna si terminand cu graviditatea si problemele varstei a treia, subliniaza faptul ca “Dumnezeu este inima fiecarei casnicii” si ca “e important ca biserica sa scoata in evidenta valoarea casatoriei, a vietii de familiie iar acest apel spre rugaciune e o metoda distincta de a valorifica aceste aspecte”. De asemenea, reverendul londonez accentueaza faptul ca este extrem de important ca Biserica sa sustina institutia casatoriei si a familiei, mai ales in contextul in care traim, iar cartea cu pricina reprezinta o adevarata metoda practica si concreta de a face lucrul acesta…

Sincer, marturisesc ca eu unul as fi curios sa o rasfoiesc mai pe indelete… Poate, cine stie, voi avea ocazia la un moment dat si o sa va pot oferi, la randul meu, mai multe detalii… Pana atunci insa, ramane doar o abordare interesanta, la care merita sa reflectam macar putin…

Articole care abordeaza problema:

http://www.cathnews.com/article.aspx?aeid=16242

http://www.dailymail.co.uk/news/article-1210519/Never-mind-pillow-talk-couples-told-Roman-Catholic-church-PRAY-sex.html

http://www.usatoday.com/news/religion/2009-09-17-catholic-sex_N.htm

http://www.telegraph.co.uk/news/newstopics/religion/6125188/Say-a-prayer-before-sex.html

http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul/spuneti-o-rugaciune-inainte-sa-faceti-dragoste-519704.html

http://www.antena3.ro/stiri/bizar/carte-de-rugaciuni-pentru-soti-inchinati-va-inainte-de-a-face-dragoste_79305.html

http://www.libertatea.ro/stire/spuneti-o-rugaciune-inainte-sa-faceti-sex-254514.html

http://www.citynews.ro/cluj/international-20/inedit-rugaciune-recomandata-inaintea-partidelor-de-sex-59910/

Editia din 2009 a Festivalului International “George Enescu” s-a desfasurat sub înaltul patronaj al Presedintelui României si a fost organizata de Ministerul Culturii si Cultelor in perioada 30 august – 26 septembrie.

Putini stiu ca evenimentul in sine este comparabil cu marile festivaluri din tari cu traditie, precum Austria, Germania, Marea Britanie etc.

Si mai putini stiu ca, anul acesta, pe scena festivalului s-a aflat si unul dintre putinii tenori evanghelici romani. Mai mult decat atat, el a cantat intr-o companie deosebita, fapt care nu face decat sa confirme valoarea artistului care, desi in prezent canta pe scena Operei din Chicago, se recomanda pretutindeni drept “tenorul roman Emanuel Cristian Caraman”: este vorba despre Deutsche Kammerphilharmonie Bremen (ati auzit de “muzicantii din Bremen”? Ei bine, ei sunt… adevaratii “muzicanti din Bremen”, cu o traditie, experienta si reputatie de-a dreptul redutabila, nu personajele basmului cules de Fratii Grimm) si, respectiv, Corul National “Madrigal”, care pentru publicul roman nu mai are nevoie de nici o prezentare (chiard aca o voi face totusi in cele ce urmeaza).

 Buuun… Sa incepem cu “Programul Festivalului”, disponibil online pe toata durata festivalului pe portalul http://www.festivalenescu.ro/.

VINERI 25 septembrie, Ora 22.30, Ateneul Român – Seria “Concertele de la miezul noptii”

DEUTSCHE KAMMERPHILHARMONIE BREMEN

CORUL NATIONAL “MADRIGAL”

Dirijor : LOUIS LANGREE

Maestru de cor: MARIN CONSTANTIN

Program: Mozart - “Maurerische Trauermusik” KV 477

Mozart – Concertul pentru pian si orchestra nr. 17 în Sol Major KV 453
Solist: PETER JABLONSKI – pian

Mozart – Missa în do minor KV 427

Solisti : NATALIE DESSAY – Soprana, LISA LARSSON – Soprana II, EMANUEL-CRISTIAN CARAMAN – Tenor, SIMON KIRKBRIDE – Bas.

Pe acelasi portal (http://www.festivalenescu.ro/) pot fi lecturate o serie de detalii extrem de interesante atat despre istoricul festivalului, cat si prezentari ale principalilor performeri.

Astfel, se poate afla ca Festivalul si Concursul International “George Enescu” a fost infiintat in anul 1958, reusind sa reuneasca inca de la primele sale editii nume sonore ale domeniului: Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter, Herbert von Karajan, Agnes Baltsa, Eugenia Moldoveanu, Ionel Pantea, Ludovic Spiess, Dan Grigore si multi altii. Foarte interesant este faptul ca multi dintre artistii participanti la festivalul promovat inclusiv de autoritatile comuniste, care vedeau in acesta un bun prilej de a promova o imagine idealista a regimului, au reusit ulterior sa cunoasca adevarate perioade de avant in carierele lor artistice internationale.

In privinta performerilor, lucrurile sunt cat se poate de simple: atat Corul National de Camera MADRIGAL, cat si Deutsche Kammerphilharmonie Bremen sunt, cu siguranta, nume sonore, de o notorietate care depaseste granitele teritoriale ale tarilor de origine.  

Înfiintat în 1963 de catre dirijorul Marin Constantin în cadrul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, Corul National de Camera MADRIGAL este prima formatie de acest gen din România, fiind considerat pe plan national si international un adevarat etalon al corurilor de camera, conform organizatorilor Festivalului Enescu. De-a lungul celor 44 de ani de existenta continua, in timpul carora au cantat pe scenele din întreaga Europa, S.U.A., Japonia, Turcia si Coreea, corul si-a propus atât readucerea muzicii renascentiste în atentia publicului, cât si reafirmarea muzicii vechi romanesti si a celei bizantine, alaturi de o impresionanta serie de compozitii românesti contemporane.

 La randul sau, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen este considerata una dintre cele mai importante orchestre de camera din lume. Fondata în 1980 si formata initial dintr-un grup de studenti, orchestra a avut parte de-a lungul timpului de o serie de testari extrem de dificile, care au dus insa la rapida crestere a reputatiei internationale a orchestrei. În 1987 ansamblul a fost institutionalizat ca orchestra de camera profesionista în Frankfurt, iar in august 2007 cotidianul “New York Sun” a numit-o “orchestra Beethoven autorizata a zilelor noastre”.

Repertoriul orchestrei este foarte vast si variat, de la baroc la muzica contemporana, pentru obtinerea performantelor artistice apeland, de-a lungul timpului, la sprijinul si la colaborarea unor specialisti in stiluri si epoci muzicale diferite. O caracteristica interesanta a Deutsche Kammerphilharmonie Bremen este aceea ca este organizata ca o companie în care muzicienii sunt parteneri de drept. Astfel, ei îsi asuma deplina responsabilitate nu numai pentru problemele muzicale, dar si pentru cele financiare. Aceasta este cu atât mai remarcabil cu cât orchestra este subventionata doar cu 40% si produce singura restul de 60%.

In fine, ajuns si la persoana care a inspirat atat titlul prezentului articol, cat si articolul in sine, tenorul Emanuel Cristian Caraman, evanghelicul de pe scena Festivalului International George Enescu, aclamat la scena deschisa minute in sir dupa sustinerea concertului, alaturi de nu mai putin distinsii sai parteneri de scena, incep prin a va spune ca absolventul lui Bethel College, cu un master in Voce la Indiana University si cu Doctoratul in muzica la Conservatorul din Bucuresti provine dintr-o familie de muzicieni, care i-au sadit in suflet dragostea pentru aceasta arta inca din frageda pruncie. Tatal sau, tenorul Cristian Caraman, de asemenea doctor in muzica, a incantat la randul sau generatii intregi de spectatori pe scenele operelor si teatrelor de opereta din Romania si din multe alte colturi ale lumii, unde canta de peste trei decenii.

Desi aflat deocamdata la inceputul carierei sale, care se anunta a fi una extrem de interesanta si de promitatoare, tenorul Emanuel Cristian Caraman are deja in palmaresul sau o serie de colaborari cu Northwest Symphony Orchestra, New Philharmonic Orchestra din Chicago, American Opera Group, da Corneto Opera, Pine Mountain Music Festival, Indiana Opera North, Vesper Chorale and Orchestra si New England Chamber Orchestra. Ca solist, tanarul, dar talentatul tenor se mandreste deja cu roluri in punerea in scena a unor lucrari celebre precum Requiem–ul lui Mozart, Messiah de Handel, Creatia lui Haydn, Magnificat –ul lui Bach, Magnificat–ul lui Vivaldi, Oratoriul de Craciun al lui Saint-Saëns, I will lift up mine eyes al lui Adolphus Hailstork, Vesperae Solennes de Confesore a lui Mozart, alaturi de orchestre simfonice din Statele Unite, Brazilia si Mexic. De asemenea, merita mentionate si cateva din rolurile interpretate de tanarul tenor pe scenele marilor opere ale lumii: Don Jose in Carmen, Almaviva in Barbierul din Sevilia, Ernesto in Don Pasquale s.a.

Inchei aceasta palida prezentare cu doua mostre din repertoriul celui care-mi este bun prieten din copilarie si care a reusit sa imi ofere – mie si celorlalti spectatori din seara zilei de 25 septembrie 2009 – o seara extraordinara, in compania unor piese muzicale desavarsite, interpretate in mod magistral.