Am citit, amuzat, despre reactia oficialilor unei companii chinezesti vizavi de un nou produs din gama Apple – este vorba despre celebrul computer tableta iPad, despre care se spune ca va revolutiona segmentul de business. Ei bine, chinezii ii acuza (nici mai mult nici mai putin decat) de faptul ca le-ar fi copiat un produs similar si ca, daca produsul american va patrunde si pe piata chineza, ii vor actiona in justitie, intrucat le vor fi amenintate sau diminuate vanzarile…

Acum, fie vorba intre noi, chiar daca ar fi fost vorba despre inventii similare, este greu sa fii credibil, atat ca individ, cat si ca natie, atata timp cat tu ai un istoric vast de falsificari la activ. De falsificari de orice, de la pantofi sport – “adidasi”, cum le spunem noi, pana la scutere, telefoane mobile, autoturisme si chiar… oua… Da, si ouale se falsifica in China… Ca sa nu mai vorbim despre branduri celebre, lanturi de restaurante, cafenele, parfumuri s.a.m.d.

Nu voi uita prea curand uimirea cu care imi povesteau niste amici despre faptul ca au vazut in China tot felul de modele de autoturisme produse de companii europene sau americane extrem de cunoscute… Si, cand s-au apropiat, au vazut ca se numeau altfel decat stiau ei si ca erau produse de companii locale… desi erau identice cu modelele consacrate… Desigur, nu era vorba despre falsuri sau copii, ci despre pure coincidente… Vorba ceea, hotul neprins e negustor cinstit… Ba, mai nou, chiar si hotul prins, dar cu traditie, tot negustor cinstit se da… Pentru ca, la urma-urmei, ce-are a face cinstea cu business-ul?! (aici, nu stiu de ce, dar chiar simt nevoia sa spun ca am glumit… ).

Toata povestea imi aminteste de un banc in care era vorba despre o companie din China care se ocupa cu achizitia celor mai noi produse de orice fel, de la autoturisme la ultimele gadgeturi IT, aparute in toata lumea, in vederea importarii lor. Ei bine, la un moment dat, tabloidele vuiesc de vestea aparitiei celui mai performant avion comercial construit vreodata. Fireste, vestea nu putea sa ii scape companiei chinezesti care se ocupa de problema relatiei comerciale cu firmele occidentale private, asa ca tipii nostri pun mana pe telefon si suna sa faca o comanda ferma:

- Buna ziua, suntem de la compania X, din China, si dorim, pentru inceput, 1 .000 de avioane din noua gama.

- Perfect. Vi le livram pe toate acum, sau esalonat?

- Aaaaa, nu, acum dorim sa achizitionam doar unul. Pe restul ni le facem noi…

Dupa ce Liga Scriitorilor din Romania a adresat Patriarhiei propunerea de canonizare a marelui nostru poet national Mihai Eminescu, pe niste considerente mai mult sau mai putin convingatoare, raspunsul Biroului de Presa al Patriarhiei Romane, asteptat cu mult interes, nu a intarziat sa apara. Redau integral, in cele ce urmeaza, comunicatul de presa:

Apreciem faptul că, într-o perioadă în care unii contemporani încearcă să denigreze personalitatea poetului naţional Mihai Eminescu, se fac propuneri de păstrare vie în conştiinţa publică românească a memoriei Luceafărului poeziei româneşti, aşa cum l-a numit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. Biserica Ortodoxă Română cinsteşte memoria poetului naţional în fiecare an prin slujbe de pomenire – parastas şi manifestări culturale, însă, canonizarea cuiva presupune criterii şi proceduri care nu se bazează doar pe entuziasm şi dorinţă publică.

Urmând procedura stabilită de Sfântul Sinod privind canonizările de sfinţi din Biserica Ortodoxă Română, propunerile de canonizare se adresează mai întâi Eparhiei din jurisdicţia căreia face parte solicitantul, care, apoi, o înaintează Sinodului mitropolitan. Potrivit articolului 113, lit. b din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Sinodul mitropolitan analizează şi avizează solicitările venite de la eparhiile sufragane privind canonizarea de sfinţi, proiectele de texte liturgice şi icoane pentru cinstirea acestora şi înaintează Sfântului Sinod propunerile sale.

Solicitarea Ligii Scriitorilor din România, care nu reprezintă o noutate, se adaugă numeroaselor alte propuneri aflate pe agenda de lucru a Comisiei de Canonizare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, trecerea în rândul sfinţilor realizându-se în urma unui proces îndelungat, care impune o cercetare amănunţită şi respectarea unor criterii riguroase (credinţă ortodoxă mărturisită public, sfinţenia vieţii şi evlavia populară etc.). În vederea canonizării sfinţilor este nevoie de studii temeinice de ordin istoric, liturgic şi canonic, precum şi de proiecte de tropar, condac şi sinaxar, iar apoi de slujbele de la vecernie şi utrenie şi acatist. În acest context, menţionăm că de la prima canonizare din Biserica Ortodoxă Română (care a avut loc în anii 1950-1955) şi până în anul 2009, Sfântul Sinod a trecut în rândul sfinţilor o sută de sfinţi români sau de alt neam, trăitori sau ale căror sfinte moaşte se păstrează în România, cinstiţi cu multă evlavie de către poporul român dreptcredincios. În prezent, nu există nici o lună în calendarul creştin ortodox în care să nu fie pomeniţi sfinţi canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română, dar este nevoie ca să fie alcătuite slujbele liturgice pentru fiecare sfânt. Înainte de a canoniza noi sfinţi, este necesară o consolidare a cultului celor deja canonizaţi, întrucât graba şi superficialitatea în canonizarea sfinţilor, fără o pregătire suficientă, pot fi păgubitoare din punct de vedere spiritual.

Mai precizăm faptul că Sfântul Sinod a hotărât ca în viitor Comisia specială de canonizare să aibă în vedere analizarea cu prioritate a propunerilor de canonizare a unor ierarhi, preoţi, monahi cu viaţa îmbunătăţită, credincioşi şi mărturisitori ai credinţei ortodoxe cu o intensă viaţă de rugăciune, începând cu secolele XIII – XIV şi până în vremurile noastre. Astfel, motivaţia principală trebuie să fie întărirea evlaviei credincioşilor şi nu doar reputaţia culturală şi patriotică a unei persoane.

În concluzie, conform prevederilor statutare, propunerea Ligii Scriitorilor din România cu sediul în municipiul Cluj-Napoca se cuvine a fi adresată eparhiei din jurisdicţia căreia se află solicitantul pentru a fi păstrată în evidenţă şi analizată mai întâi de către Sinodul mitropolitan al Mitropoliei respective.

Altfel spus, in rezumat, pentru ca raspunsul este extrem de bine facut, astfel incat sa nu-i supere nici pe sustinatorii acestei ineptii, dar nici sa nu-i ofenseze pe cei care considera propunerea o gluma de prost gust, comunicatul de presa o scalda elegant. Da, ii lauda pe initatori pentru interesul pe care il manifesta vizavi de memoria inegalabilului scriitor, ii si tempereaza, aratandu-le faptul ca drumul canonizarii este unul destul de laborios si ca este nevoie de motive mult mai serioase decat cele sustinute si care, repet, sunt extrem de subtiri pentru a fundamenta un asemenea demers si, in final, paseaza elegant responsabilitatea analizarii asa-ziselor dovezi catre o mitropolie locala…

Nu stiu daca totul se va finaliza asa cum isi doresc cei de la Liga Scriitorilor din Romania. Cel mai probabil nu sau, ca sa imi exprim si doza de scepticism care ma cuprinde din ce in ce mai des in ultimul timp, probabil ca nu se va finaliza asa ACUM. Nu garantez insa ca, peste o suta de ani sa zicem, nu le va calca pe urme unor inaintasi precum Stefan cel Mare… Admir promptitudinea raspunsului, insa marturisesc faptul ca mi-as fi dorit ca acesta sa fie unul mai ferm, mai categoric, mai putin evaziv. Dar trebuie sa recunosc ca este un inceput…

Oricum, intre timp, ma multumesc cu raspunsul Irinei Petras, Presedintele Uniunii Scriitorilor – filiala Cluj, care considera propunerea canonizarii lui Mihai Eminescu “o exagerare”, afirmand ca poetului national “ii sta mai bine in cartile de scoala” decat in calendare religioase (sursa). Cata dreptate poate sa aiba… Ei, vedeti? Nu toti scriitorii sau literatii sunt cu capul in nori… si nici avizi dupa publicitate…

Dragi tovarasi si pretini, maaaaaare dreptate a avut fosta academiciana de renume mondial atunci cand a spus ca “traim in tara tutulor posibilitatilor”… Si cand te gandesti ca lumea sau, ma rog, colectivitatea stiintifica a privit-o mereu cu suspiciune…

Iacata acum, la atatia ani de la disparitia ei, o propunere lansata de Liga Scriitorilor Romani vine sa ii confirme spusele… Cum asa? Pai este cat se poate de simplu: daca Liga a solicitat canonizarea lui Eminescu si, mai ales, daca va fi si acceptata propunerea de catre Biserica Ortodoxa Romana, atunci chiar ca traim in tara tuturor posibilitatilor…

Inainte de orice alte comentarii, iacata mandrete de stire, postata de portalul realitatea.net:

Liga Scriitorilor Romani cere conducerii Bisericii Ortodoxe Romane sa-l faca sfant pe poetul Mihai Eminescu.

Sfantul Mihai Eminescu. Aceasta este propunerea lansata de presedintele Ligii Scriitorilor Romani, poetul Al. Florin Tene, intr-o scrisoare adresata conducerii Bisericii Ortodoxe Romane, Patriarhului Daniel, informeaza site-ul napocanews.ro.

In documentul citat, Liga scriitorilor enumera si motivele pentru care cere BOR canonizarea lui Eminescu: ‘Cunoscand faptul ca Poetul National, Mihai Eminescu, este cea mai importanta voce poetica din literatura romana, ca din cele 46 de volume cu aproximativ 14000 de file, aflate la Academia Romana, razbate spiritual national-ortodox;avand in vedere ca se trage dintr-o famile ortodoxa, caminarul Gheorghe Eminovici, tatal poetului, provenea dintr-o familie de tarani romani-ortodocsi din nordul Moldovei si Raluca Eminovici, mama poetului, nascuta Jurascu era ortodoxa. Familia pe linie paterna cobora din Transilvania de unde emigrase din cauza persecutiilor religioase; ca in poeziile si articolele de presa, in cautari stiintifice si studii filosofice, Eminescu reaminteste, mereu, de prima imagine vazuta la nasterea sa; Mihai Eminescu a scris multe poezii cu tema religioasa, cum ar fi:’Sa vie pastorii ‘,’Rugaciune’,'Rugaciune 1 ‘,’Rugaciune 2 ‘,’Rugaciune 3′,’maica Domnului’,'Rugaciune’,(Opere,vol V).
Avand in vedere ca Mihai Eminescu a introdus in literatura noastra limba literara, care si-a gasit salas si in Biserica Ortodoxa Romana, ca in intreaga opera a poetului descoperim fibra morala si religioasa a neamului nostru, ca viata intreaga si-a consacrat-o Adevarului si Dreptatii, ca Poetul National a devenit simbolul spiritualitatii romanesti in sanul careia se afla ca stalp al romanismului Biserica Ortodoxa Romana.’

Reprezentantii BOR au declarat pentru REALITATEA.NET ca vor oferi maine un punct de vedere pe aceasta tema.

Pana atunci, mie imi tot rasuna in minte titlul unei poezii pe care ii invit atat de factorii decidenti, cat si pe cei care sustin aceasta ineptie sa o lectureze… din nou si din nou… Ce ziceti de… “Eu nu cred nici in Iehova?”

Si daca tot va apucati de teme serioase, precum aceasta, v-as mai invita sa va ganditi si cum s-ar putea explica faptul ca Augustin, da, celebrul Augustin, este pentru Biserica Ortodoxa doar “cuviosul Augustin”, nu “Sfantul Augustin”, cum il considera Biserica Catolica, in pofida unei vieti traite in slujba lui Dumnezeu si a unor contributii teologice extrem de valoroase, in vreme ce Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si, poate, daca cineva nu se va trezi din acest cosmar, si Mihai Eminescu sunt… sfinti? De fapt, cred ca stiu ce pacate a avut Augustin in plus fata de cei enumerati… Sa fie oare vorba despre vina de a fi fost catolic?… Neah… nu poate fi asta…

A, inca o tema… de lecturat, nu de gandit… Desi ar merita sa mai facem cate un efort intelectual de genul asta… Macar din cand in cand… Mai ales daca nu ne sfiim sa ne numim literati, filologi, artisti… ‘telectuali, coane Fanica… Iacata ce zic doi dintre membrii Uniunii Scriitorilor…

Dinescu vrea şi el să fie sfânt în condiţiile astea. “M-am gândit că dacă Patriarhia va fi atât de sensibilă, de îngăduitoare cu autorul versului: Religia, o frază de dânşii inventată/Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug”, din “Împărat şi proletar” şi al unor versuri precum “Cum mă trece cald şi frig/Când mă ţii de bumburig”, am şi eu speranţe că voi călca pe urmele mai tânărului meu coleg, mai tânăr cu 100 de ani ca mine, şi că urmaşii Patriarhului mă vor blagoslovi cu titlul de sfânt”, a declarat poetul pentru REALITATEA.NET.

Dinescu a spus că nu s-a gândit la o zi în care să fie sărbătorit, dar că pe cea a sa de naştere nu o poate folosi: “Sunt născut de Sf. Mina, va trebui să-mi găsesc altă zi.”

Scriiitorul Cristian Teodorescu pare să nu aprecieze gestul celor de la Cluj: “Eu cred că nu ar trebui să ne pierdem simţul măsurii. Primul care ar făcut haz de aşa ceva cred că ar fi fost Mihai Eminescu însuşi. Mi se pare o idee tristă şi încă o dovadă a lipsei de măsură de care suferim în ultimii ani”.

Yeap. Corect. 100%!  Si sper din suflet sa nu primeze te miri ce interese obscure in fata simtului masurii sau al bunului simt pentru ca, haideti sa recunoastem, Eminescu a fost genial, a fost intr-adevar poetul nepereche si de neconfundat, si o spun cu toata convingerea, ii ador poeziile si scriitura in general (pentru ca si proza si publicistica sunt geniale, nu doar poeziile), insa de aici si pana la a-l canoniza… Cred ca este mult, mult prea mare distanta… Si, vorba lui Teodorescu, sunt convins ca Eminescu insusi ar fi catalogat drept aberanta o asemenea propunere… Dar mai mira azi ceva pe cineva?…

Nu am fost niciodata adeptul ori partizanul teoriilor conspiratiei, insa parca toata isteria din sezonul rece 2009-2010 arata in acea directie.

Lasand la o parte faptul ca virusul in sine este creat in laborator, artificial, de catre niste savanti fara nici un fel de etica profesionala (cine ar crea un virus mortal in conditii de laborator doar de “fun”, sau de amorul artei, stiind ca in felul acesta ar putea face rau semenilor?), ca a ajuns sa se raspandeasca in lume in conditii dubioase, ca oficiali de pretutindeni recomanda cu suspect de multa insistenta vaccinarea, desi efectele secundare ale vaccinului sunt inca extrem de contestate, exista astazi tot mai multe voci care afirma ca este ceva putred. Nu doar in Danemarca, si nu doar la raionul cu branzeturi fine, ci pretutindeni pe unde virusul rezultat din incrucisarea genetica a unor tulpini gripale porcine cu unele umane s-a raspandit si a facut cateva victime. Iar daca acele voci sunt si ale unor oficialitati de prim rang, atunci cred ca merita sa le luam in seama si sa ne intrebam macar daca are rost sa ne facem controversatul vaccin (pe care eu unul il refuz in mod categoric).

Redau in cele ce urmeaza un fragment dintr-un articol publicat pe portalul newz.ro:

Wolfgang Wodarg, directorul departamentului de sanatate din cadrul Consiliului Europei, sustine ca toate companiile farmaceutice au avut profituri de milioane de dolari de pe urma virusului AH1N1.
Oficialul european spune ca directorii companiilor farmaceutice au initiat o ‘campanie de panica’ care a determinat Organizatia Mondiala a Sanatatii sa declare pandemie. Acesta a demarat deja o ancheta pe aceasta tema si sustine ca avem de a face cu ‘unul dintre cele mai mari scandaluri din industria farmaceutica ale secolului’. Pana la finalul acestei luni, Consiliul Europei va sustine o sedinta pe aceasta tema, informeaza The Sun, potrivit Antena3.

‘Este o gripa ca oricare alta. Pana in prezent, nu a provocat nici macar o zecime din numarul deceselor cauzate in mod obisnuit de gripa normala. Campania de panica care a avut loc in ultimele luni reprezinta o oportunitate pentru reprezentantii laboratoarelor care au stiu ca in cazul unei pandemii veniturile vor creste considerabil’, a declarat oficialul.
‘Vrem sa aflam sursa acestei dezinformari in masa. Vrem sa stim cine a luat deciziile importante, pe baza caror informatii si in ce proportie au infuentat companiile farmaceutice acest proces’, a adaugat expertul european. Acesta a mai spus ca vaccinul impotriva virusului AH1N1 a fost dezvoltat suspect de rapid si ca banii publici au fost risipiti.
(…) ‘Trebuie sa ne asiguram ca oamenii se pot baza pe institutiile publice care, in ultima perioada, au fost discreditate. Milioane de persoane au fost vaccinate cu substante care prezinta efecte secundare serioase’, a concluzionat expertul.

UPDATE:       O pozitie asemanatoare cu cea a oficialului european are si presedintele Colegiului Medicilor din Romania, dr. Vasile Astarastoae, care a declarat public faptul ca “eu nu m-am vaccinat şi nici nu o s-o fac. E decizia mea şi nu trebuie să dau explicaţii, pentru că vaccinarea nu e obligatorie”. Mai mult decat atat, si domnia sa considera ca este vorba despre o epidemie, nu despre o pandemie de gripa porcina, insa Organizatia Mondiala a Sanatatii a modificat criteriile pentru a se putea declara pandemie si, implicit, sa se poata justifica aceste masuri extreme. (sursa)

Tot mai vreti sa va vaccinati? Si tot aveti incredere sa va lasati copiii vaccinati? Oare nu este suspect si, mai mult decat atat, este chiar un abuz de o gravitate enorma faptul ca, spre deosebire de alte vaccinuri puse la dispozitie gratuit, in care se cerea acordul parintilor pentru a-l administra copiilor minori din scoli, de data aceasta se vaccineaza din start toti copii, cu exceptia celor ai caror parinti au fost la scoli si au cerut in mod expres ca fiul sau fiica lor sa fie exceptati? (sursa)

Oare nu vi se pare suspect faptul ca se insista atat de mult pentru vaccinare, ca se propune sanctionarea medicilor de familie care nu participa la campania de vaccinare (cand s-a mai intamplat o asemenea aberatie???), ca se cheltuie milioane de euro din bani publici pentru o gripa despre care specialistii spun ca nu a facut mai multe victime decat una obisnuita, si pentru un vaccin care se pare ca a facut inclusiv victime omenesti? Da, chiar asa… in conditiile in care campania de vaccinare s-a suspendat in Canada din pricina efectelor adverse, care au mers pana la decesul unora dintre pacientii imunizati cu Pandemrix, vaccinul produs de celebrul consortiu farmaceutic GlaxoSmithKline (sursa), autoritatile romane insista, creaza panica, sanctioneaza, ba chiar merg pana acolo incat sa isi permita sa considere acordul tacit al parintilor care nu refuza vaccinarea copiilor… Come on, vorba “chinezului”, ceva tot nu se leaga aici…

Poate ca ma insel, insa parca prefer sa merg pe varianta ca, daca, vorba ceea, Doamne-fere, as contracta intr-un fel sau altul acel tip de gripa, se trateaza daca nu este ignorata, la fel ca orice alta gripa, decat sa imi inoculez voluntar in organism un ser insuficient testat, extrem de controversat, care a avut ca efecte adverse chiar moartea pacientilor… si sa il iau pe cuvant mai degraba pe oficialul european de la Departamentul de Sanatate al Consiliului Europei decat pe te miri ce politician autohton… Parca prea ar suna a ruleta ruseasca…

A, era sa uit… pentru cei care nu ma cunosc… eu imi fac vaccinurile antigripale in mod regulat, in fiecare toamna, de peste 10 ani, insa pe acesta il voi refuza cu toata convingerea…

In orice mediu ai lucra, vei gasi oameni care sunt supraincarcati si oameni care nu fac nimic. Pretutindeni, in orice tip de organizatie, exista angajati care corespund fie tiparului albinutei care se suprasolicita, fie celui al trantorului care nu face mai nimic, se plange toata ziua, intarzie mereu si in permanenta se plange ca are salariul mai mic si ca se avanseaza numai pe “pile”. Ei bine, daca in cazul celui de-al doilea se poate spune ca ii merge cat ii merge, pana la un moment dat, cand se gaseste cineva si capabil, si suficient de curajos pentru a “rupe pisica” (pardon de expresie, iubitorilor de feline), pentru ca, nu stiu cum se face, dar “trantorul” are mereu “spate”, “pile”, cunoaste pe cineva care “il tine in brate”, ei bine, spuneam, in cazul primului exista in permanenta riscul ca, la un moment dat, sa clacheze de unul singur, sa se autodistruga sau sa intervina dorinta de a fugi mancand pamantul, in cautarea unui alt loc de munca. Loc de munca unde, fie vorba intre noi, o va lua de la inceput cu obiceiurile sale.

Nimic de zis, orice angajator si-ar dori o astfel de furnicuta japoneza, care munceste de dimineata pana seara, care face 4-5 ore suplimentare in fiecare zi, ba vine la serviciu si sambata si duminica, fara sa ceara recompensele legale corespunzatoare, care se identifica practic cu compania sau institutia, care traieste pentru a munci si nu munceste pentru a trai…

Insa, la un moment dat, nu stiu cum se face, tocmai acei indivizi care duc pe umerii lor o parte considerabila din activitatea organizatiei, tocmai ei… clacheaza, pleaca, isi schimba locul de munca, incep sa faca prostii sau, mai rau, pica din picioare… In cel mai propriu sens al cuvantului…

Da, motivatia lor profesionala probabil ca exista, din motiv ce muncesc neobosit, insa cei interesati cu adevarat s-ar putea sa aiba surpriza sa constate ca satisfactia lor profesionala nu este intotdeauna cea la care ne-am astepta de la astfel de oameni. Pentru ca, in foarte multe cazuri, din pacate, ei sunt foarte apreciati de conducatorii ierarhici, insa nu de fiecare data acestia considera ca trebuiesc si recompensati intr-un fel sau altul. Si asta pentru ca, de cele mai multe ori, ei nu o cer, ci o fac din constiinciozitate, dintr-o motivatie launtrica. Insa frustrarea tot frustrare ramane si, mai devreme sau mai tarziu, isi va face simtita prezenta si se va traduce fie intr-o iesire care il va transforma pe robotel intr-un personaj de nerecunoscut, fie isi va lua campii si va pleca, dupa lupte indelungate cu el insusi.

Sau, daca nu este vorba de frustrare, atunci poate fi vorba despre ceva mult mai grav: oboseala. Pentru ca, in ciuda tentatiei de a se comporta ca un robotel, vointa de fier se afla ambalata intr-un corp uman, cu limitele specifice: oboseala, epuizare, stres, lipsa de odihna si, pe termen lung, poate chiar depresii, boli profesionale sau, cum a mai fost cazul, chiar decesul.

Nu stiu daca ne incadram neaparat fiecare intr-unul din cele doua tipare. Nici unul nu este de preferat sau de dorit. Pentru ca muncim ca sa traim, nu traim ca sa muncim, desi trebuie sa o facem fiind consecventi principiului conform caruia “ceea ce merita sa faci, fa cu toata fiinta ta”. Insa totul isi are limitele sale, la fel ca si noi. Prin urmare, si implicarea noastra trebuie sa isi aiba limitele sale. Asa ca una din intrebarile esentiale pe care trebuie sa ni le punem fiecare, in opinia mea, este aceasta: “stiu sa spun nu?”. Pentru ca majoritatea problemelor care pot interveni apar ca urmare a incapacitatii noastre de a spune nu, fie din politete, fie ca urmare a inscrierii noastre in tiparul comportamental al albinutei/ furnicutei/ robotelului, fie pentru a nu “jigni” ori rani sentimentele cuiva.

Insa este important sa ne stim atat limitele, cat si prioritatile. Iar sarcinile pe care le acceptam sa fie raportate in permanenta la aceste doua elemente. Procedand astfel, vom evita o sumedenie de capcane, dezamagiri sau traume inutile.

Inca ceva: principiul se aplica inclusiv in domeniul spiritual, unde intotdeauna va exista capcana omului care ajunge sa faca atat de multe lucruri pentru Domnul, incat nu mai are timp pentru Dumnezeu… Iar asta, din pacate, nu face decat sa il impiedice sa faca lucrurile asa cum trebuie…

Inchei cu un principiu enuntat de Napoleon Hill (1880-1970), care cred ca se potriveste de minune in contextul dat: “daca nu poti face lucruri marete, fa lucrurile marunte, insignifiante, intr-o maniera mareata”.

Utilizat de secole in medicina traditionala a mai multor tari asiatice si pretuit astazi in toata lumea atat pentru proprietatile sale terapeutice, cat si pentru diversitatea de forme si arome in care poate fi procurat, ceaiul verde se pare ca ar avea nu doar proprietati anticancerigene, ci si antigripale, el putand tine piept cu succes inclusiv temutei gripe porcine (A/H1N1) si, de asemenea, ajutand la combaterea diferitelor infectii sezoniere obisnuite.

Un grup de cercetatori de la universitatea japoneza Shizuoka a descoperit recent ca totul s-ar datora galat epigallocatechinei (EGCG), principala componenta a ceaiului verde.

Cercetătorii de la Universitatea Shizuoka au realizat un experiment în cadrul căruia au amestecat trei tipuri de virusuri gripali, inclusiv A/H1N1 cu Galat Epigallocatechin extras din ceaiul verde. Amestecul a fost introdus într-o cultură de celule în scopul infestării acesteia. Apoi, savanţii au numărat celulele infectate. S-a dovedit că şi în concentraţii scăzute, EGCG împiedică acţiunea gripei asupra celulelor.

Medicii japonezi susţin că atât în formă pură, cât şi sub forma de extract medical, băutura tradiţională orientală poate fi remediul cel mai bun împotriva gripei porcine.

În topul celor mai folositoare produse pentru om, realizat recent de revista americană Forbes, ceaiul verde se situează pe locul 11, înaintea cepei şi usturoiului.

Sursa

Concluzia este cat se poate de simpla: tinand cont de faptul ca si vremea de afara parca te imbie si ea sa iti faci timp pentru a savura o ceasca de ceai verde, fie aromat, pentru diversitate, fie in forma pura, cu sau fara lamaie, fierbinte sau cu gheata, merita sa te rasfeti cu aceasta bautura atat de apreciata in toata lumea. Iar, daca te gandesti la faptul ca ea contine atat antioxidantii care lupta impotriva cancerului si a imbatranirii, cat si galat epigallocatechina, acel adevarat vaccin, dar si tratament antigripal natural, merita din plin sa zabovesti 1-2 minute in bucatarie si sa iti prepari macar o ceasca, pe care sa o bei ulterior, fiind recunoscator pentru faptul ca un tratament de-a dreptul miracolos are si un gust extraordinar, fiind parca dovada vie a faptului ca exista si “leacuri” eficiente care sa iti incante papilele gustative…

Violenta domestica, pe nedrept numita “domestica”, daca ma intrebati pe mine, pentru ca este oricum, numai “domestica” nu, este sanctionata cel putin cultural sau moral in majoritatea statelor civilizate. Nu este ok in nici o tara europeana ca un barbat sa isi loveasca ori sa isi maltrateze nevasta. Cel putin de ochii lumii… Pentru ca exista si culturi minoritare in care, din pacate, inca mai persista mentalitati de genul “nu ma iubeste daca nu ma bate”… sau “de ce-o bati, ma? Las’ ca stie ea…”

Este trist sa vezi cum oameni naivi, care au fost abuzati sau maltratati intr-o relatie de cuplu, cedeaza si uita atat de usor umilintele si traumele prin care au trecut la primele lacrimi de crocodil ale monstrului care pozeaza, pentru cateva minute, in “talharul pocait”; la fel de trist mi se pare si imaginea acelor persoane care se incapataneaza sa ramana in postura sacului de box al te miri carui animal de companie (biped, din nefericire, si vorbitor articulat), pe motive precum “sa aiba si copiii un tata”, sau “oare ce-o zice lumea daca iau atitudine si nu ii mai permit sa se poarte asa cu mine”, “ce-or zice babele din sat sau cei de pe scara” etc.

In treacat fie vorba, imi este greu sa cred ca se ajunge la batai inca de la inceput. De multe ori, femei care spuneau sotii lor au fost foarte galanti initial, foarte cuceritori, s-au trezit cu vanatai pe trup, si nu de la faptul ca s-au lovit cu picioarele de birou, ca “au cazut pe scari” sau ca “le-au lovit copiii cu o jucarie”, ci “gratie” bestiilor cu chip de om care le stau alaturi. La bine si la rau, zice-se…

Probabil ca totul incepe atunci cand nu doar dragostea, ci si respectul dispare. Iar acesta, la fel ca si dragostea, daca nu este intretinut, se pierde pe traseu. Si incep mai intai jignirile, vorbele grele, traumele psihologice, care sunt urmate sau nu si de cele fizice. Dar, de multe ori, nici nu mai este nevoie de o palma sau, mai rau, un pumn ori un picior. Este suficienta acea teroare psihologica permanenta, in fata careia orice om, oricat de puternic ar fi, mai devreme sau mai tarziu va claca.

Asa se face ca, daca multe tari civilizate au astazi legi care condamna violenta fizica, putine sunt totusi cele care o condamna sau incearca sa o previna, prin mijloace legale, si pe cea psihologica. Asa se face ca merita salutata initiativa legislativa a Frantei, despre care scrie Ziua online:

Francezii casatoriti se pot trezi cu dosar penal daca se insulta unul pe altul. Franta a devenit prima tara din lume care a introdus o lege ce interzice violenta psihologica in cuplu, scrie, miercuri, dailymail.co.uk.

Legea se aplica tuturor tinerilor care locuiesc impreuna, atat barbati, cat si femei. Astfel, barbatii care tipa la neveste si nevestele care isi jignesc barbatii se pot trezi cu dosar penal. Legea include orice tip de insulta, comentarii rautacioase la adresa aspectului fizic al partenerului, acuzatii false de infidelitate si amenintari cu bataia. Inca nu s-a stabilit daca “cicalitul” va fi considerat ca o incalcare a legii. Politia va da un avertisment la prima abatere, insa jignirile repetate il vor face pe partener sa plateasca o amenda. Totodata, se poate merge pana la eliberarea unui ordin de restrictie de apropiere de partener sau chiar la inchisoare.

Poate ca legea nu este perfecta, insa este un inceput… Si poate ca asa vom ajunge, intr-un final, sa invatam cu totii faptul ca, intr-o relatie, nu trebuie sa iti permiti nici macar o data sa iti jignesti sau sa iti insulti partenerul, indiferent de cat de tare te-ai fi enervat, aprins sau maniat… Pentru ca este doar o prima poarta spre un loc in care, mai mult decat sigur, nu iti doresti sa ajungi… Sau, cel putin, nu ti-ai fi dorit atunci cand ai spus “Da”, imbracat in haine de sarbatoare, si cand i-ai pus pe deget acel inel pe care sa il poarte, daca imi aduc bine aminte, “pana cand moartea va va desparti”…

Ei bine, DA! Fostul dictator Nicolae Ceausescu figureaza pe lista detinatorilor titlului de Doctor Honoris Causa ai Universitatii din Nisa, in compania unor nume celebre precum cel al lui Boutros Boutros Ghali sau al economistului laureat al premiului Nobel, Oliver Williamson.

Distinctia i-a fost acordata fostului presedinte al Romaniei, Nicolae Ceausescu, in anul 1975, intr-o perioada in care acesta “avea o imagine de rebel in raport cu puterea sovietica”, conform publicatiei franceze L’Express, citata de editia online a cotidianului Ziua. Mai mult decat atat, se pare ca fostul dictator isi va pastra aceasta distinctie in ciuda faptului ca a fost executat pentru genocid in data de 25 decembrie 1989, intrucat forul de conducere al Universitatii din Nisa, reunit de urgenta ca urmare a evenimentelor din Romania in care a fost implicat detinatorul unui titlu de Doctor Honoris Causa conferit de Universitate, a decis ca situatia trebuie sa ramana asa in continuare, intrucat regulamentul de organizare si functionare al institutiei de invatamant nu permite retragerea acestui tip de distinctii.

Va intrebati, probabil, de ce nu s-a facut tam-tam pe marginea acestui subiect si de ce se stia doar de fosta “academiciana de renume mondial”, Elena Ceausescu, si nu si de Dr. H.C. Nicolae Ceausescu… Raspunsul frumos ar fi ca… din modestie… Dar cel onest este faptul ca totul a iesit la iveala relativ recent, cand Universitatea din Nisa i-a conferit aceeasi distinctie si deputatului francez Lionnel Luca, insa acesta a refuzat sa primeasca titlul ravnit de atat de multe persoane. Motivul? Tatal deputatului era de origine romana, iar acesta, stiind ca titlul i-a fost conferit si fostului dictator si ca nu i-a fost retras ulterior, a considerat ca si-a pierdut semnificatia…

Mai mult decat atat, intr-o scrisoare pe care Albert Marouani, presedintele Universitatii din Nisa, a raspuns criticilor formulate de catre deputatul Lionnel Luca, datata 5 noiembrie 2008, reprezentantul forumului academic a afirmat cat se poate de clar faptul ca Nicolae Ceausescu isi pastreaza si post-mortem titlul onorific, conform deciziei luate pe 25 ianuarie 1990 de Senatul Universitatii…

Prin urmare… cizmar-cizmar, dar… nu e un cizmar de rand… El este Doctor Honoris Causa… Si nu al unei universitati de rand sau a uneia din vreo tara comunista, ci al Universitatii din Nisa… Sa mai zica cineva ca nu “traim in tara tutulor posibilitatilor”…

Auzim uneori spunandu-se ca “misterioase sunt caile Domnului”. De cele mai multe ori, aceasta expresie nu produce in noi cine stie ce efecte, chiar daca, rational vorbind, suntem intru totul de acord cu faptul ca “Dumnezeu lucreaza cand intr-un fel, cand intr-altul”. Poate ca cele mai dificile momente pentru a crede si a accepta din toata inima ca “Dumnezeu lucreaza”, chiar daca “misterioase sunt caile Domnului”, sunt acelea in care ti se intampla o nenorocire, un necaz, cand toata munca iti este naruita exact atunci cand aveai mai mare nevoie ca lucrurile sa mearga snur… Si totusi… Dumnezeu isi are planurile Lui, chiar daca uneori ni se pare ca ni le cam incurca pe ale noastre… iar intamplarea pe care o redau in cele ce urmeaza, care a circulat la un moment dat pe e-mail, sper ca va reusi sa ilustreze din plin lucrul acesta.

Se spune ca un tanar preot mergea impreuna cu sotia lui inspre o localitate unde tocmai fusese repartizat sa isi ia in primire prima sa parohie. Era o zi mohorata de octombrie si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, au constatat ca biserica este intr-o stare deplorabila… Dar ce conteaza cand esti tanar, la inceput de drum si de cariera… Plini de entuziasm, taica popa si coana preoteasa isi propun sa o restaureze pana in Ajunul Craciunului, cand vor sa organizeze prima slujba in “straie de sarbatoare”…

Muncesc cu sarg, fara a precupeti nici un efort, din zori si pana in noapte, repara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si… termina totul cu o saptamana mai devreme… pe 18 decembrie!

Toate bune si frumoase, entuziasm, satisfactie, multumire sufleteasca, rugaciuni de multumire la adresa lui Dumnezeu pentru ca a facut ca lucrul acesta sa fie posibil…

A doua zi insa, pe 19 decembrie, incepe o vijelie cumplita, care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare dintr-un perete lateral… Intristat ca trebuie sa amane slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de o mare finete, care avea in mijloc o cruce; isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat, o cumpara si se intoarce la biserica.

Intre timp incepuse sa ninga, iar in statie zareste o doamna in varsta care tocmai pierduse autobuzul. O invita sa-l astepte pe urmatorul in biserica, iar el incepe sa fixeze fata de masa pe peretele avariat. Doamna asteapta absenta intr-un colt; deodata isi ridica ochii si, socata, il intreaba pe preot de unde are fata de masa cu initialele ei(EBG)… Ii povesteste apoi ca ea o brodase in Austria in urma cu 35 de ani, in timpul razboiului. La venirea nazistilor e nevoita sa plece in graba si-si lasa in urma sotul, care este arestat si trimis in lagar… e ultima data ca-l mai vede…

Impresionat, preotul vrea sa-i returneze fata de masa, dar ea ii spune ca e mai bine sa ramana in biserica… Tot ceea ce poate sa faca este sa o conduca pe doamna intristata acasa… 

Slujba de inaugurare a bisericii reuseste de minune, iar la sfarsit preotul isi conduce spre iesire noii enoriasi; cand revine observa pe un scaun un domn in varsta cu ochii pironiti pe fata de masa… Barbatul ii povesteste indurererat ca fata de masa fusese brodata de sotia lui,  care disparuse pe timpul ocupatiei naziste si pe care o credea moarta… Preotul il roaga sa-l insoteasca intr-o scurta plimbare cu masina si il duce la domiciliul batranei doamne, unde asista la cea mai impresionanta revedere de Craciun…

Misterioase sunt caile Domnului, nu-i asa? Daca totul ti se pare acum demoralizant, daca lucrurile nu ti-au mers chiar asa cum ti-ai fi dorit, cum te asteptai sau conform muncii tale asidue, daca planurile ti-au fost date peste cap, aminteste-ti ca Dumnezeu nu te lipseste niciodata de o binecuvantare, decat pentru a face loc unei alte binecuvantari mai mari!

Desi am 16 ani de cand ma pot lauda cu statutul de “nefumator”, trebuie sa marturisesc faptul ca, ocazional, sunt totusi… fumator. Fumator pasiv, mai exact. Atunci cand, prin natura meseriei, particip la diferite sedinte, intalniri, discutii s.a.m.d., si interlocutorii fumeaza, vrand-nevrand, fumul expirat de ei este inhalat de toti, inclusiv de cei care spun ca nu sunt fumatori… Prin urmare, atunci cand cineva ma intreaba, intr-un astfel de context, daca fumez, mi-am reformulat raspunsul: “numai pasiv”.

Se stie deja faptul ca fumatul “activ” provoaca diverse afectiuni si creste mortalitatea. Sloganuri precum “fumatul ucide”, “provoaca cancerul pulmonar” (cacofonia nu-mi apartine…), “provoaca impotenta” etc. apar acum pe toate pachetele de tigari, insotite de imagini care de care mai semnificative (e drept ca romanul, deh, inventiv din fire, a ajuns acum sa contribuie la cresterea vanzarilor de tabachere…). Ceea ce se stie mai putin este faptul ca si fumatul pasiv, nu doar cel activ, ucide. Discutam cu un amic pe tema asta si, cand i-am spus lucrul acesta, mi-a ras in nas, intrebandu-ma daca am auzit de cineva care sa fi murit de… fumat pasiv… Ei bine, da, exista studii oficiale – facute nu de ageamii, ci de Organizatia Mondiala a Sanatatii – care arata ca fumatul pasiv este cauza decesului a aproximativ 600.000 de decese in fiecare an, la nivel mondial.

Raportul OMS arată că fumatul ucide peste cinci milioane de persoane în fiecare an, mai mult decât SIDA, tuberculoza şi malaria la un loc. Dacă se menţin actualele tendinţe, consumul de tutun ar putea provoca moartea a peste opt milioane de persoane pe an în 2030.

Astfel, 10% din costurile economice asociate consumului de tutun sunt atribuite fumatului pasiv. Potrivit raportului OMS, aceste costuri sunt directe, precum cele legate de tratarea bolilor proprii fumatului, şi indirecte, precum cele asociate scăderii productivităţii sau pierderii salariului din cauză de deces sau boală.

Raportul aminteşte că fumatul pasiv are un impact puternic asupra sănătăţii, provocând la adulţi grave boli cardiovasculare şi respiratorii, precum bolile coronariene şi cancerul la plămâni.

Fumatul pasiv poate provoca moartea subită a bebeluşilor şi poate duce la o insuficienţă ponderală a fătului. Raportul arată că aproape 40% din copii sunt expuşi în mod regulat fumatului pasiv în familiile lor, în pofida efectelor nocive. Cel puţin 31% dintre cei care mor din cauza fumatului pasiv sunt copii.

Acestea sunt motivele pentru care, la nivel mondial, s-a ajuns la o serie de decizii care unora li s-ar putea parea prea dure, cum ar fi interzicerea fumatului in spatiile publice (lege care exista si in Romania, insa nu este aplicata pretutindeni), interzicerea comercializarii produselor fara a avea aplicate avertismentele “fumatul ucide” sau altele similare, fara a avea aplicate fotografiile pe post de sperietori, interzicerea reclamelor la tutun sau chiar alte masuri mai drastice. Pentru ca, da, exista si masuri mai drastice, in tari cat se poate de civilizate, cum este cazul Islandei, unde dai cu tunul sa vezi in vreun magazin produse din tutun. Motivul? Magazinelor le este interzisa nu doar reclama la tigari, ci si sa le tina la vedere. Asa se face ca, daca vrei sa cumperi un pachet de tigari in Reykjavik, capitala Islandei, intri in magazinul respectiv, intrebi daca acolo se comercializeaza produse din tutun, apoi indici exact marca si tipul tigarilor pe care vrei sa le cumperi si, daca sunt disponibile, platesti si pleci… Masuri extreme? Masuri dure? Poate… Insa, daca privesti la cifrele oficiale din rapoartele OMS, parca nu mai par atat de dure…

… Si parca, privind la cifrele sumbre din studiile care arata ca si din fumatul pasiv se moare, nu ti se mai pare atat de important sa fii politicos atunci cand cineva te intreaba daca poate fuma in incapere (asta in cazurile fericite in care te intreaba…), nu ti se mai pare atat de dura masura restrangerii libertatii fumatorilor si “surghiunuirea” lor in spatiile special amenajate… Pentru ca, sa nu uitam, o definitie simpla a libertatii este aceea ca orice om este liber sa faca ce vrea doar atata timp cat libertatea lui nu dauneaza libertatii altora… Ori, daca libertatea lui iti poate provoca tie, ca fumator pasiv, afectiuni cardiovasculare si respiratorii, cancere sau chiar moartea, atunci inseamna ca libertatea lui trebuie restransa…