Discutie telefonica intre tatal meu si fiul meu, de 1 decembrie, Ziua Nationala a Romaniei:

Tata:

- Mai, tu esti roman?

Piciul:

- Da, bine-nteles ca sunt roman…

- Atunci “la multi ani” de 1 decembrie, ca suntem toti romani si e ziua noastra a tuturor!…

- Da’ ce, noi suntem nascuti TOTI pe 1 decembrie?…

Marturisesc ca m-am ferit sa intru in astfel de subiecte politice si de dezbateri pe aceste teme, fie si doar din simplul motiv ca am fost mult prea scarbit de tot ce s-a intamplat in ultimii 20 de ani pentru a mai avea cine stie ce asteptari de la zona politica romaneasca. Dealtfel, acesta a fost si motivul pentru care, de multe ori, am preferat sa votez in alb, ca o forma de protest pentru faptul ca nu mi se ofera optiuni viabile, serioase, de bun simt, pentru ca m-am saturat, cum se spune, sa fiu nevoit sa aleg intre Necuratul si tatane-sau, sau si frate-sau, sau si alte rubedenii de-ale sale…

Daca stau si ma gandesc bine, si daca vreau sa fiu onest pana la capat, atunci indraznesc sa marturisesc faptul ca si pentru turul doi al prezidentialelor as fi avut aceeasi optiune, daca nu ar fi aparut o serie de evenimente care sa ma determine sa ii dau o mana de ajutor Baselului. Nu pentru ca ar fi meritat-o in mod deosebit, sau pentru ca ar fi facut cine stie ce acte de bravura ori ar fi avut cine stie ce merite deosebit in ultimii cinci ani de mandat prezidential, ci pentru o serie de motive care m-au determinat si sa votez pentru domnia sa in turul doi, si sa scriu acest articol atat de atipic pentru mine.

M-am ingrozit, pur si simplu, cand am vazut cum toate “tunurile” Antenelor erau indreptate impotriva T.B.-ului, calcandu-se in picioare intreaga deontologie profesionala a jurnalistilor de acolo, care au demonstrat ca, pentru o paine si o ciorba, uiti sa incerci – sau macar sa te faci ca incerci – sa fii echidistant si sa prezinti publicului larg o realitate obiectiva… Pentru ca, este drept, daca un editorialist are dreptul sa prezinte o realitate A LUI, un stirist nu are acest drept, ci are doar OBLIGATIA de a prezenta o STIRE, o informatie “dezbracata” de pareri sau opinii personale ori manipulatorii, de a infatisa audientei sale un FAPT. Ei bine, in loc de asta, am vazut si am auzit tot felul de oameni pe care pana atunci i-am respectat cum s-au compromis, intrand intr-o troaca politica si terfelindu-si atat numele, cat si profesia, pentru… Chiar asa… pentru ce?…

Titluri precum “pe cine preferati – pe Basescu – Udrea – Boc sau pe Geoana – Johannis – Antonescu”, filmari de acum patru ani scoase de la naftalina si manipulari grosolane, tot felul de artificii murdare si de coalitii care detin majoritatea – in Parlament, in politica romaneasca etc. – toate avand un singur scop: sa-l scoata din joc pe Basescu.

Repet, omul isi are pacatele lui si este departe de a fi fost un presedinte perfect. Mai mult decat atat, in acest cincinal a dezamagit si el, alaturi de INTREAGA clasa politica romaneasca. Insa parca de aici si pana la a-l demoniza in maniera comunisto-securista la care a aderat deopotriva si stanga, si dreapta, parca e prea mult. Si ce e prea mult, e prea mult!

Am fost extrem de surprins sa vad cat de usor s-au lasat manipulati confrati de-ai mei intru Christos, pana intr-acolo incat sa puna pe muzica – cu versuri religioase, dar extrem de subtile impotriva presedintelui – tot felul de imagini cu persoana T.B.-ului, pana intr-acolo incat sa isi afiseze in permanenta pe messenger, la Status, faptul ca sunt “romani anti-PDL” s.a.m.d. Ce e prea mult e prea mult…

Nu pot sa nu ma intreb care este alternativa, si care dintre oponentii politici ai lui Base nu au fost la guvernare si nu au dat chix… Cei galbeni? Sau cei rosii? Oare de ce uitam atat de usor toata revolta care s-a acumulat atunci cand, dupa ani de zile in care nu s-a facut nimic concret si pentru noi, nu doar pentru ei, i-am dat jos in mod democratic, trasnindu-i in cefele groase si in capetele seci cu voturile noastre? Oare de ce uitam de crizele politice prelungite? Oare de ce uitam cum, intr-un mod atat de nefiresc si de dezamagitor pentru cei care inca mai credeau in idealurile politice ale anumitor formatiuni politice istorice, stanga s-a unit cu dreapta, dand nastere monstruoasei coalitii? Oare de uitam faptul ca mentorul si liderul de facto al principalului contracandidat al T.B.-ului a spus despre acesta ca este “un prostanac”?

A fost o campanie murdara, in care s-au creat afise si bannere electorale josnice, trucate, menite sa ne induca in eroare pe toti. A fost o campanie in care, daca Geoana nu a avut cu ce sa iasa la inaintare pentru a convinge, a ales sa ne arunce in ochi un alt nume care s-a bucurat de un anumit grad de incredere in zona care l-a avut ca primar. Ma refer, desigur, la Klaus Johannis. Insa indraznesc sa afirm cu toata convingerea ca ar fi o greseala sa muscam din aceasta momeala ieftina… NU PE JOHANNIS L-ATI VOTA, ci pe GEOANA. Si, odata cu el, pe toata clica care-i sta in spate, incepand cu Vanghelie si terminand cu Mitrea, Hrebenciuc, Iliescu, Andronescu, Mazare si altii de aceeasi teapa si calibru. Sau chiar mai rau decat atat. Pentru ca, daca o organizatie precum cea care ni-l propune pe Geoana drept presedinte nu are pe altcineva mai bun pentru organizatia Bucuresti decat pe Marian Vanghelie, daca nu are pe altcineva mai bun care sa garanteze pentru un senator precum Ecaterina Andronescu decat acelasi Marian Vanghelie (pentru ca sper ca va mai amintiti de celebrele afise cu Ecaterina Andronescu, “garantat Marian Vanghelie”) mie unuia asta imi spune multe. Sau chiar tot.

Nu as avea nimic cu Mircea Geoana, pe care dealtfel, in naivitatea mea, chiar l-am apreciat intr-o perioada demult apusa, pe vremea cand era ambasador in SUA, apoi ministru de externe, daca nu as fi avut ocazia, de-a lungul timpului, sa descopar ca m-am inselat. Si ca propriul sau sef si mentor, culmea, este de aceeasi parere cu mine si cu multi altii. Da, este vorba despre acel Geoana care nu a fost capabil, in toata viata domniei sale, sa isi organizeze propriul buget astfel incat sa isi permita o locuinta personala, astfel incat acum sa poata spune ca “este nevoit” sa stea cu chirie, in locuintele de protocol. Desigur, asta nu este decat un alt praf aruncat in ochii celor care acum UITA toate acestea, dar nu pot explica cum un om care, conform propriilor declaratii, nu si-a putut gestiona bugetul propriu pentru a-si cumpara o parlita de garsoniera, ar putea conduce sau gestiona o tara. Si inca una aflata in criza.

Cei care il voteaza pe Geoana ar face bine sa incerce sa isi explice lor insisi motivul vizitei la Moscova al iubitului lor dorit conducator. Asa cum ar face bine sa isi explice si cei care se cred de dreapta, dar care uita cum idealurile inaintasilor lor intr-ale doctrinei sunt practic calcate in picioare pe fondul acestei monstruoase coalitii… De asemenea, ar face bine sa isi reaminteasca cum aceeasi monstruoasa coalitie a mai incercat odata sa preia puterea in Romania, prin inlaturarea T.B.-ului din functia de presedinte, si cum TARA le-a dat o bine-meritata palma peste boturile avide de putere, prin repunerea in functie a celui care, desi poate nu a meritat intru totul acest sprijin, a fost votat si ales de NOI, nu de EI. Acum, aceiasi oameni incearca sa impuna in cea mai importanta functie in stat un om care a refuzat sistematic confruntarile politice, un om care, pentru ca nu are ce spune si pe ce se sprijini, incearca sa convinga prin imaginea si bunul nume al altora. Sa nu uitam insa ca, repet, nu pe JOHANNIS l-am cocota in fotoliul de presedinte in urma votului de duminica, ci pe GEOANA. Si sa nu uitam ca, daca, prin absurd, am face grava eroare sa fim atat de creduli incat sa il votam doar datorita acestui considerent, ne-am putea trezi ca Johannis sa repete figura lui Stolojan si sa ramanem cu buza umflata si cu Geoana ca presedinte. Si, eventual, cu Vanghelie ca prim-ministru…

De ce l-as vota pe Basescu acum? Repet, nu pentru ca ar avea niste merite deosebite. Cu toate ca a avut curajul de a lua niste decizii pentru care l-am respectat la vremea potrivita. Si ma refer aici la faptul ca a avut coloana vertebrala si le-a raspuns cu demnitate si lui Chirac, si lui Putin, atunci cand acestia au avut o atitudine aroganta fata de noi, ca natie. Pentru ca, prin gestul si prin raspunsurile sale, dealtfel indelung criticate si de Geoana, si de “stapanul” sau, Ion Iliescu, m-a facut sa ma simt din nou mandru ca sunt roman, si ca nu trebuie sa inghit batjocurile si umilintele nimanui, indiferent daca este vorba despre Franta sau despre Rusia. Si pentru ca a avut tupeul sa ia mata de coada si sa isi asume niste masuri nepopulare – si ma refer aici atat la restructurarea aparatului birocratic, la reducerea – cel putin pe hartie – a unor privilegii jenante, dar si pentru ca, prin ceea ce a facut la referendumul care nu credeam sau, mai corect spus, nu indrazneam sa sper ca se va valida, prin asta, spuneam, ne-a racorit pe toti…

Este normal ca TOTI sa fie acum impotriva lui Basescu. Si este normal ca acum toata aceasta alianta monstruoasa sa isi arate coltii, muschii si tot ce are ea mai tare. Este normal sa lupte atat de murdar si atat de disperat. Pentru ca, la urma-urmei, doar daca Base va castiga am avea sansa, POATE, sa avem mai putini parlamentari care nu fac altceva decat sa consume si sa isi voteze drepturi si privilegii. Si sa ne sfideze, aratandu-ne tuturor ca noi suntem fraierii care i-am votat si ca ei sunt baietii destepti care ne pot oricand trata de sus, cu dispret, si ca noi ar trebui sa fim recunoscatori pentru flegmele pe care ni le arunca de la inaltimea turnului de fildes in care i-am cocotat. Daca nu, sunt in stare sa fac un alt lucru care nu imi sta in fire: un pariu… Un pariu ca Parlamentul va ramane exact in aceeasi forma, ca vom renunta la acordul cu FMI si, implicit, si la legea de salarizare unica, si la legea unica a pensiilor, si la alte reforme pe care, de voie sau de ochii FMI-ului, va trebui sa ni le asumam.

Nimeni nu garanteaza ca in formula actuala va fi mai bine sau ca nu vom fi dezamagiti. Absolut nimeni. Insa votul meu de duminica va fi o forma de protest. Pentru ca, in Romania mea, dreapta nu mai stie ca ea este dreapta, si stanga nu mai stie ca ea este stanga, ci au ajuns sa se confunde. Si sa isi confunde nu doar idealurile, pe care, apropo, ma indoiesc sincer ca le-ar mai avea vreuna din ele, ci si interesele. Pe care cu siguranta le au. Si care, culmea, par a fi nu interesul national, ci sa nu fie Base presedinte. Sau sa scape de “ghimpele Basescu” din coasta lor.

A, era sa uit… Am auzit de un alt argument pueril… Zice-se ca doar daca l-am vota pe Geoana am putea scapa de criza. Pentru ca el are majoritatea in Parlament. Vreti sa va spun ceva? Votati pe cine vreti… Dar votati OMUL, nu gogosile… Daca credeti ca Geoana merita votul vostru, si daca v-ati gandit bine la asta, votati-l… Dar nu-l votati pentru ca ACUM este aliat cu PNL si pentru ca il sustin ACUM pe Johannis la functia de prim-ministru. Nu ati face decat o IMENSA greseala, care nu ar mai putea fi indreptata decat peste alti cinci ani. Votati-l daca credeti ca EL, Geoana, merita efectiv aceasta functie, daca este capabil sa poarte pe umerii sai o asemenea responsabilitate, daca credeti ca ar avea suficienta demnitate incat sa nu va faca sa regretati in situatii delicate precum cea cu Chirac sau cea cu Putin. Pentru ca aliantele politice la noi azi se fac, iar maine se desfac… Iar prim-ministrii propusi, astazi sunt, maine nu mai sunt… Dar omul ramane… iar daca alegerea e proasta (fara aluzie la “alintul” fostului presedinte Iliescu, adresat lui Geoana), repet, nu mai poate fi indreptata decat peste alti cinci ani…

Cat despre majoritate… permiteti-mi sa constat ca, in Romania, aceasta se formeaza nu in jurul unor idealuri, ci in jurul “ciolanului”. Daca iese cine vreti voi, indiferent daca acum are sau nu majoritatea, o va avea intr-un viitor nu foarte indepartat. Si, pentru a va convinge, este suficient sa va uitati in teritoriu, la locale: sunt primarii unde majoritatea o formeaza nu PSD+PNL, ci una din acestea doua plus PDL, sau viceversa, sau orice alta combinatie posibila…

Deci, votati OMUL, nu coalitia, nu partidul, nu primul-ministru… Nu uitati ca duminica se voteaza OMUL, presedintele… Majoritatile, aliantele, primul-ministru… toate se rezolva dupa alegeri… Pana atunci, fiecare dintre noi ar face bine sa caste ochii larg, sa analizeze TOATE argumentele cu simt de raspundere, sa refuze categoric manipularea, sa priveasca in urma la trecutul candidatilor, si sa demonstram ca avem capetele pe umeri pentru a gandi, pentru a rationa, nu pentru a nu ne ploua in gatlejuri…

Daca uitam atat de repede ce poate comunismul incat sa il preferam Baselului, fie-mi cu iertare, dar parca degeaba murit-au oameni in decembrie ‘89… Si parca prea le dansam pe morminte celor care au crezut in acele idealuri incurajand dreapta sa fraternizeze cu stanga… Sa fie oare chiar o cauza pierduta, si sa nu mai avem oameni capabili si dornici sa lupte pentru tara, pentru idealuri, pentru natiune? Sau… sunt singurul care gandeste asa?…

Piciul meu adora lectura. Seara de seara avem program de lectura din diverse carti de povesti si, bine-nteles, din diverse variante ale Bibliei povestite copiilor.

La un moment dat, citindu-I despre tradarea lui Iuda, piciul meu se chinuia sa inteleaga motivele si dedesubturile intregii povesti:

-    Tati, dar Iisus nu stia ca Iuda il va trada?

-    Ba da, tati, stia, pentru ca el stie toate lucrurile…

-    Pai si atunci de ce a fost nevoie sa moara, daca stia?

-    Pentru ca, daca nu ar fi ales sa faca asta, noi nu am fi putut sa mergem in cer dupa ce murim, tati.

-    Si a murit? – ma intreaba, cu o uimire si un regret, o simpatie extrem de profunda, de aproape ca incepea sa planga.

-    Da, tati, a murit, insa a fost mort doar trei zile, dupa care a inviat si este viu si acum, puiule. Si acum, pentru ca El a ales sa faca asta, noi putem sa mergem in Rai, la El, unde, daca mai tii minte ce vorbeam noi mai demult, ne pregateste un loc…

-    Tati, dar de ce l-a vandut Iuda?

Am stat putin si am meditat la asta, pentru ca este o intrebare extrem de profunda, la care mai multi teologi ar da raspunsuri care, foarte probabil, nu ar semana intre ele… Imi dau seama ca este prea fraged ca sa poata intelege idei precum cele redate de evanghelisti in texte precum “asa trebuia sa se intample”, “asa a fost scris”; in acelasi timp, vreau sa ii ofer un raspuns competent, sincer si usor de inteles pentru el… Asa ca stau, ma gandesc si ii ofer un raspuns care, in esenta, cuprinde cel putin unul din motivele lui Iuda:

-    Pentru bani, tati… Ca sa primeasca niste bani de la cei care il urau pe Iisus si ii voiau raul…

-    Dar, tati… el nu se gandea ca banii aia se vor termina?…

Simplu, elementar, insa de o profunzime extraordinara…

Pare ciudat sa vorbesti despre “tiganizare” in contextul in care, din punctul de vedere al politicilor europene, au tot existat probleme si glasuri care considera termenul fiind unul discriminatoriu pentru un anume grup etnic, fiind preferata forma oarecum “indulcita” de “rrom”.

Oricum, se stie ca este o intreaga tevatura in jurul acestui concept semantic, o multime de glasuri, de pasiuni sau de interese. Exista un Consiliu pentru Combaterea Discriminarii, exista formatiuni politice care militeaza pentru drepturile acestui grup etnic, exista de asemenea grupuri intregi care actioneaza intr-un spirit rasist mai mult sau mai putin mascat, exista initiative publice care doresc delimitarea noastra ca natie de o anumita parte a unui grup etnic – acea parte care a reusit sa oripileze o serie de state europene considerate pana nu demult civilizate si tolerante printr-o serie intreaga de acte si actiuni criminale, iar aceste demersuri publice au mers pana acolo incat au schimbat indicativul international din actele de identitate romanesti, din “Rom”, de la Romania, versiunea anglista a termenului, care ar fi putut insa crea confuzii, in “Rou”, versiunea francofona (de la Roumanie).

Si exemplele ar putea continua. Tin sa precizez insa inca de la inceput faptul ca nu acesta este obiectul prezentului articol, dupa cum tin sa ma delimitez in mod categoric de orice atitudine rasista ori incriminatorie, demersul de fata fiind doar rolul unei observatii a sociologului din mine, deci unul pur profesional si atat.

Am optat pentru termenul de “tiganizare” din doua motive: primul este acela ca, pornind de la premisa ca, daca nimeni nu a considerat epopeea lui Ioan Budai Deleanu (celebra “Tiganiada”) drept o opera literara discriminatorie, atata timp cat regretatul autor nu a lovit in nici un fel in comunitatea cu pricina, ci s-a multumit cu postura de simplu observator al unor realitati contemporane siesi, nu va fi considerata un capat de tara nici alegerea subsemnatului pentru termenul “tiganizare”; cel de-al doilea motiv, de asemenea obiectiv, este acela ca varianta agreata de toate grupurile implicate, care ar starni mai putine pasiuni, respectiv aceea de “rrom” (transpusa grafic atat in varianta cu un “r”, cat si cu dublarea acestei consoane), la care s-ar alatura terminatia “-izare”, dand nastere termenului “r(r)omizare”, ar fi produs mult mai multe confuzii decat cel de “tiganizare”. Prin urmare, nu imi ramane decat sa sper ca nu voi fi inteles eronat si nici acuzat de rasism (extrema de care, dealtfel, ma feresc de cand ma stiu, din varii motive), de folosirea termenului in sens peiorativ sau de lezarea sentimentelor unora dintre membrii acestei comunitati. Repet, nu este in nici un caz intentia mea, nici ca sociolog, si cu atat mai putin ca teolog, ipostaza in care consider – si nu ma feresc sa afirm raspicat – ca Christos a murit pentru toti si ca, indiferent daca ne place sau nu, datorita acestui act cu implicatii eterne, suntem frati.

Totul a pornit de la o observatie. Nu mai stiu exact a cui a fost, nici data la care am auzit-o pentru prima data si, dealtfel, nici nu mai conteaza. Cert este un lucru: eram pustan, insa mi-a ramas in minte si am incercat sa inteleg, sa patrund semnificatiile adanci ale acelui termen. O persoana vorbea despre niste rromi “romanizati”. Sociologul in devenire a intrebat atunci ce inseamna asta; mi s-a explicat faptul ca se referea la faptul ca nu mai purtau fustele acelea inflorate, nu mai aveau ocupatiile traditionale – in cazul de fata cositoritul vaselor, sau, cum as spune astazi, si-au insusit cultura populatiei majoritare, s-au integrat prin asimilare.

Termenul “tiganizare” presupune exact reversul acestui proces – un anumit segment al populatiei majoritare, cu un grad de cultura si de apartenenta extrem de scazut, a ajuns sa adopte un alt stil de viata. Astfel, chiar daca nu ii vedem imbracati in portul traditional al rromilor, ii vedem ca pe exponentii a tot ceea ce comporta termenul folosit cu conotatii negative (trasaturi care, dealtfel, trebuie spus ca nu sunt caracteristice etniei, ci anumitor elemente, unei anumite parti care a dat nastere sensului peiorativ): oameni care traiesc intr-o mizerie greu de descris in cuvinte, care asculta muzica (sau, ma rog, acea alaturare de sunete) la un volum pe care cei mai multi dintre noi il considera exagerat de tare, violenta domestica, consum exagerat de alcool ieftin (asa-numita, in termeni stiintifici, “posirca”), limbaj colorat, criminalitate crescuta s.a.m.d.

De fapt, termenul ales de mine nu face altceva decat sa arate, pe de o parte, faptul ca este vorba despre un comportament considerat in mod eronat ca apartinand unei anumite minoritati, dar care in realitate depaseste granitele etnice si, pe de alta parte, sa sublinieze faptul ca exista un segment social care trebuie educat si in privinta caruia trebuie actionat cu extrem de mult tact si, nu in ultimul rand, intr-o maniera competenta, dupa o metodologie extrem de bine pusa la punct, adaptata nevoilor lor reale.

Este vorba, in opinia mea, despre un domeniu insuficient explorat, despre care nu se cunoaste inca suficient de mult, pe marginea caruia se pot face extrem de multe studii de specialitate, ba chiar si teze de doctorat, asupra caruia insa, odata ce s-a intervenit in mod competent, va putea genera o serie de satisfactii celor care vor decide sa intervina – o scadere a ratei criminalitatii, o crestere a fortei de munca active, o scadere a violentei domestice s.a.m.d. Pentru ca, ne place sau nu, toate aceste aspecte care pot fi imbunatatite se ragasesc in jurul acestui grup social dezavantajat… Problema este insa… cine se incumeta sa faca ceva pentru a schimba lucrurile in bine?

“De ce nu are Biserica putere si azi?” Sau “de ce nu are si azi Biserica impactul pe care l-a avut in vremurile apostolice, in perioada de inceput a existentei sale?” – sunt intrebari pe care ni le punem si care ni se pun cu o frecventa destul de ridicata in zilele noastre.

Ne place sa filosofam des pe marginea acestui subiect, s-au scris carti, teze de doctorat, se tin predici si prelegeri foarte induiosatoare insa, la final, constati ca lucrurile nu se misca prea mult in directia in care ai spera ca o vor face. Si ca Biserica ramane tot inerta, tot fara vlaga, tot sleita de puteri, tot… as spune… ineficienta, insa imi e teama de o potentiala lapidare venita din partea “ultrasilor” care considera ca totul este ok si ca problema ar fi, de fapt, la cei care isi permit sa ridice astfel de intrebari, cu totul nejustificate, in opinia luminatiilor lor (iertata-mi fie cacofonia -lor -lor…).

Fara a avea pretentia de a fi perfect, ba, dimpotriva, eu unul recunosc ca sunt un biet ticalos lipsit de putere, care tanjeste din tot sufletul dupa o viata abundenta, deplina in El, indraznesc sa emit nu o ipoteza ori o teorie noua, ci doar o umila observatie. Observatie pe care, dealtfel, ar fi extrem de greu sa nu o faci daca ai avea curiozitatea de a citi cum era Biserica la inceputurile sale, in perioada sa de glorie, si cum este ea azi, in vremuri in care din ce in ce mai multi “rataciti”, ca si mine, isi pun intrebarea “de ce nu merg lucrurile asa cum ar trebui?”.

Nu trebuie sa fii doctor in teologie, pastor, preot, ba nici macar teolog, pentru a putea observa, dupa o citire atenta a descrierilor nou-testamentare ale Bisericii primare, faptul ca maretia sa consta nu in cladiri si in facilitati, de care dealtfel Biserica contemporana dispune din belsug, ci in modul de vietuire al membrilor sai, in relatia lor personala si profunda cu Mantuitorul cel inviat si viu in vecii vecilor.

Biserica de astazi este alcatuita atat din oameni extrem de saraci, care abia daca au dupa ce bea apa, cat si din oameni extrem de bogati. Ea fiinteaza atat in aer liber, in zone ori teritorii extrem de aride si lipsite de orice posibilitati, cat si intr-un lux si o opulenta care i-ar face sa paleasca de invidie pe bogatii acestei lumi. Exista biserici in care aurul si nestematele reprezinta lucruri extrem de obisnuite; exista biserici in care un microfon, un set de tobe electrice sau un sistem de sonorizare costa cat un sat intreg de pe coastele Africii; exista biserici care isi permit investitii de milioane de dolari americani sau de euro doar pentru ca membrii sai nu mai au unde-si parca masinile luxoase si, din acest motiv, aleg sa se reorienteze catre o alta congregatie mai atenta la aceste detalii…

Nu sunt lucruri rele ori bune in ele insele, nu asta vreau sa subliniez, insa imi este greu sa asociez asemenea discrepante intre diferitele biserici de azi si cele care existau si pe vremuri, in Biserica primara, atunci cand oameni care nu se cunosteau unii pe altii isi trimiteau reciproc ajutoare “pentru ca cel care nu are, sa nu fie lipsit”.

Noi astazi, in momentul in care, intr-un final apoteotic, constatam ca exista probleme in Biserica, convocam rapid comitetul, adunarea generala, si propunem unele directii de actiune concrete: sa facem o biserica mai mare, sa inchiriem o sala de intalniri mai mare, sa schimbam sistemul de sonorizare, sa renovam biserica, sa facem… sa facem… sa facem…

Ne simtim mandri de noi insine pentru ca putem participa, o data pe an, la un lant de rugaciune… pentru ca putem posti, o data sau de cateva ori pe an, cu diverse prilejuri… Si ne uitam cu ingrijorare la cei care iau decizii pe care astazi le consideram a fi “prea dure”, extreme, demodate: “Cum? Vrei sa postesti de doua ori pe saptamana, post negru? Esti sigur ca nu e prea mult?” Si altele de felul acesta…

Biserica aceea spre care ne uitam cu jind facea astfel de lucruri… Membrii sai posteau deseori; cercetau Scripturile in mod frecvent; se adunau impreuna si frangeau painea cu bucurie; se ajutau unii pe altii si nu ramaneau nepasatori atunci cand fratii lor intru Christos (chiar, noi pe cati ii consideram asa, in cel mai profund sens al cuvantului?) duceau lipsa de ceva… Astazi… as fi curios cati din membrii unei biserici citesc Biblia in fiecare zi, postesc macar o data pe saptamana, merg la biserica ori au legaturi cu confratii de credinta in mod regulat (si nu ma refer la “o data pe an”…) si, mai ales, incearca sa ii primeasca pe cei slabi si napastuiti ca pe Domnul Insusi?

Este usor sa condamnam, si este extrem de usor sa ridicam piatra sau degetul acuzator. Eu unul nu indraznesc sa o fac. Sunt prea multe cele pe care Cel care odinioara scria cu degetul in nisip, intr-un context similar, mi le-ar putea reprosa. Ma uit insa in dreptul meu, si imi dau seama ca, daca viata de credinta pe care o am este lipsita de putere, aceasta nu este din pricina Stapanului Caruia spun ca ii slujesc, ci doar datorita inconsecventei mele in a pazi acele discipline crestine, acel dar sacru pe care ni l-a incredintat si de a carui eficienta ne-a convins, prin insusi faptul ca El insusi le-a practicat in viata Sa de Om, Fiul Omului. Cel care, in TOATE lucrurile, a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat.

Imi aduc aminte de o vorba inteleapta a regretatului Richard Wurmbrand, care spunea ca “nu exista nici o lege in toata lumea asta care sa il oblige pe crestin sa fie caldicel… Crestinismul poate fi eroic…” Si stiti care-i culmea? Ca eroismul sau consta in manuirea unor arme care-i fac sa rada pe unii, dar de a caror eficacitate eu sunt din ce in ce mai convins: rugaciunea, citirea Bibliei, meditatia, postul, celebrarea…

Piciul meu, in seara zilei in care mi-a disparut portofelul cu toate documentele si cu toate cardurile, a venit la mine si mi-a spus:

-Tati, ai facut atatea pentru mine… Vreau sa fac si eu ceva pentru tine… Uite, iti dau cardul meu…

- Multumesc, tati. Si la ce zici tu sa il folosesc? – il intreb, pentru a vedea la ce s-a gandit…

- Pai eu nu vreau ca familia noastra sa ramana saraca… Te duci cu el la banca si le zici ca asta este noul tau card…

- Multumesc mult, tati… Cardul asta m-a scapat de belelele astea, puiule…

- De toate belelele, tati?

- Da, tati, de toate belelele…

L-am luat in brate, l-am pupat, si am bagat cardul cu grija in noul meu portofel, alaturi de o copie dupa buletinul vechi, singura dovada a identitatii mele de la acea vreme…

Acesta este si acum cel mai pretios card pe care l-am avut vreodata, desi este doar  un card expirat, cu care se juca haiducul meu, emis de un lant de farmacii, deci nici macar un card bancar. Pentru ca valoarea nu consta intotdeauna in limita de credit sau in descoperitul de cont, ci si in intentia, in acea portiune de suflet pe care o pui atunci cand daruiesti ceva cuiva. Iar aceste lucruri sunt cu adevarat inestimabile!

Eeeeeiiii, muica draga, facui ce facui si ramasei fara portofel. Sau, ma rog, ma lasara altii “sportiv”, cum se spune. Bag sama ca s-au intors unii de peste hotare, in speranta capatuirii cu cei 20.000 de euro promisi de un nene in campania trecuta. Deh, n-au aflat inca faptul ca n-avea cum sa se tina de cuvant si ca erau doar gogosi electorale. Sau poate ca au fost loviti de criza prin cele strainataturi si au zis ca in tara e loc de furat mai bun ca in afara. Iar eu probabil ca le-am parut tinta perfecta de usurat de portofel, care le-o fi parut doldora de gologani. Ghinionul lor, erau doar legitimatii de acces pe la diverse biblioteci si ceva maruntei. Deh, eu unul nu prea umblu cu bani lichizi la mine. Si din principiu, si din cauza crizei financiare… Bine, recunosc, vorba lui Creanga, ca asa fara bani ca acum, ca de vreo bucata de vreme incoace si de cand ma stiu, n-am fost niciodata…

Acum, lasand gluma la o parte, as fi nedrept daca m-as plange, pentru ca ar insemna ca efectiv nu vreau sa vad binecuvantarile lui Dumnezeu turnate din belsug in viata mea. Dar asa-i romanul, trebuie sa faca el haz si de necaz…

Ideea este ca am ramas fara portofel. Si nu asta ma durea cel mai tare, desi era un portofel relativ nou, ci faptul ca, odata cu el, s-au dus si actele mele de identitate, permis, talon, legitimatiile (inclusiv cele de acces in biblioteci – asta ca sa ma dau mai rotund decat sunt…), carnet de sanatate, carnet de donator… intr-un cuvant… tot. Inclusiv cardurile.

Nu-i o pierdere majora si nu e un capat de tara, asa cum am incercat sa ii explic si piciului meu care incepuse sa planga la auzul vestii. “Sunt doar bucati de plastic, tati, iau altele rapid…” Ma rog, mai mult sau mai putin rapid… Este ceva de alergat, sunt ceva taxe de dat… dar se rezolva. Vorba ceea… sanatosi sa fim, ca belelele curg… Si hai, daca tot am ajuns la capitolul citate, sa o zic si pe-aia dreapta, constatata de cuviosul Iov, autorul celei mai vechi carti a Bibliei: “ce, primim de la Dumnezeu numai binele, sa nu primim si raul?” – mai ales acum, cand stim ca ne este alaturi, prin Christos, si ne ajuta in toate incercarile noastre?

Fireste, primul lucru pe care l-am facut a fost sa dau telefon la banci sa le blochez pe toate – debite, credite, toate. Si nu erau decat vreo patru, pentru ca atat eu, cat si sotia mea detinem carduri si pe conturile celuilalt. Problema majora a aparut atunci cand mi-am dat seama ca nu aveam toate numerele de telefon ale bancilor emitente, deci nu puteam bloca toate cardurile in timp util, pentru a preveni utilizarea lor neautorizata.

Eram intr-un hipermarket bucurestean, departe de internet, insa relativ aproape de sucursale ori puncte de lucru ale principalelor banci emitente. Asa ca, in timp ce sunam la una din banci, am intrat in a doua, unde am solicitat blocarea cardului respectiv, apoi la a treia, iar pentru a patra am apelat la optiunea “suna un prieten” conectat la internet, sa imi gaseasca rapid un numar de telefon… Si gata. Atunci m-am hotarat sa imi salvez in agenda telefonului numerele de telefon atat de importante in astfel de momente… ceea ce va sfatuiesc si pe voi sa faceti…

Apropo, tin sa va anunt ca am aflat despre o initiativa intru totul binevenita si laudabila: a fost infiintata o linie de urgenta pentru carduri, cu un numar de telefon extrem de usor de memorat: 021 CARDURI, adica 021 227 38 74. Este un numar de telefon cu tarif normal, apelabil 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Momentan, acesta este destinat clientilor bancilor BCR, BRD, Banca Transilvania, ING, Bancpost si CEC, dar acestora li se vor alatura in curand si alte institutii bancare.

Discutii aprinse, zilele trecute, cu cativa amici, pe tema facturilor destul de mari gasite in cutia postala dupa ce te intorci de pe alte meleaguri. Adicatelea dupa ce ai folosit facilitatile roamingului. Doi dintre ei imi spuneau ca nu au reusit niciodata sa aiba facturi sub doua-trei sute de lei, iar al treilea ca sub 150. Mirat, eu le-am replicat ca nu am platit niciodata mai mult de o suta de lei. Si de aici o serie intreaga de intrebari si analize reciproce, pentru a vedea daca timpul vorbit este similar, pentru a descoperi eventualele posibilitati de reducere a facturilor telefonice.

In urma acestor discutii, am agreat toti ca exista intr-adevar cateva modalitati de a reduce valoarea acestor facturi pentru convorbirile din roamning:

1. Este important ca, inainte de a pleca intr-o tara straina, sa iei legatura cu un consultant de la serviciul care ofera relatii clientilor operatorului de telefonie la care esti abonat. In felul acesta te poti interesa care sunt operatorii din tara in care pleci cu care acesta are relatii contractuale si, mai ales, care sunt tarifele practicate pentru convorbirile efectuate, pentru apelurile primite si pentru mesajele text.

2. Odata aflata aceasta informatie, in mod firesc, il vei selecta pe cel cu care operatorul tau are tarifele cele mai mici si vei opta pentru serviciile lui. Iar lucrul acesta il vei face manual, atentie, nu automat. Pentru ca, atunci cand iesi din tara, majoritatea telefoanelor mobile trec in mod automat in reteaua care are in acel moment cea mai buna acoperire locala, dar acel operator s-ar putea sa nu aiba tarifele cele mai mici cu cei dragi de acasa. Cautarea retelei se poate face manual din meniul telefonului.

3. Din moment ce, in tara de destinatie, esti deja in reteaua operatorului care iti ofera cea mai avantajoasa solutie de comunicare, mai exista un mic truc care sa te ajute sa iti reduci facturile la jumatate. Eu nu sun in tara decat extrem de rar, in caz de forta majora. In schimb, sunt sunat relativ des. Avantajul consta in faptul ca, atunci cand esti sunat, tu nu platesti decat costul convorbirii internationale, cel care te apeleaza (in speta familia sau urgentele) putand sa isi consume minutele in retea sau, dupa caz, cele nationale ca si cum tu ai fi acasa. In schimb, daca ai opta sa suni tu acasa, costul convorbirilor s-ar dubla… Deci, in loc sa suni, accepta apelurile sau, daca vrei sa vorbesti cu familia, lasa-le un telefon cu minute sa te sune ei, dupa ce le vei da “bip”-ul care sa ii anunte ca poti vorbi…

4. Ar mai fi varianta mesajelor scrise, insa marturisesc ca eu unul sunt mai de moda veche si prefer sa aud o voce calda la telefon… In plus, in cele mai multe cazuri, diferenta de cost dintre a trimite un mesaj scris si a fi sunat este extrem de mica, de ordinul a 5-6-maxim 10 centi…

Prin urmare, convorbiri placute, fara restrictii si, mai ales, fara dureri de cap la deschiderea facturii de dupa…

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti şi Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alex. Obregia” din Bucureşti au anuntat in deschiderea centrului Centrului de Prevenire a tentativelor de suicid la copii şi adolescenţi şi a liniei telefonice de urgenţă pentru copiii şi adolescenţii cu comportament iminent autoagresiv.

Centrul de prevenire a tentativelor de suicid la copii şi adolescenţi şi linia telefonică 0800 08 01 00 funcţioneaza incepand cu aceasta data în sediul din strada Berceni, nr. 10-12, sector 4, Bucureşti, în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alex. Obregia”.

Primele rezultate vor fi prezentate într-o conferinţă de presă organizată miercuri, 18 noiembrie 2009, la sediul centrului.

Acest tip de serviciu este o premieră în domeniul sănătăţii mintale şi corespunde normelor europene de sănătate mintală, fiind urmarea firească a creşterii numărului de cazuri de suicid raportate la segmentul de vârstă amintit.

Conform studiului „Tineri în Europa”, efectuat în anul 2008 de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti pe un eşantion de 2662 de elevi bucureşteni, 37,8% dintre adolescenţii chestionaţi au cunoştinţe care se gândesc să se sinucidă, 13,5% dintre aceştia au spus cuiva că vor să se sinucidă şi 5,6% au încercat să se sinucidă.

Centrul de Prevenire a tentativelor de suicid la copii şi adolescenţi şi linia telefonică de urgenţă pentru copiii şi adolescenţii cu comportament iminent autoagresiv reprezintă eforturile conjugate ale partenerilor, autorităţi publice şi actori privaţi, cu scopul de a preveni tentativele de suicid la copii şi adolescenţi. Câteva dintre obiectivele vizate sunt introducerea în programa orelor de dirigenţie a unor activităţi de învaţare socială şi emoţională, pentru copii şi adolescenţi, reconceptualizarea grilei TV prin colaborare cu mass-media, promovarea modalităţilor de prevenire şi identificare a consecinţelor tentativelor de suicid.

Dupa concursul “Mari romani” organizat de postul public de televiziune, a sosit randul unui post de radio sa propuna “Noua colectie de modele – Secolele XX – XXI”. Fireste, am fost interesat sa vad care sunt modelele si, mai ales, care sunt criteriile din umbra acelor propuneri. Astfel am putut constata ca ascultatorii pot propune ei insisi persoanele pe care le stimeaza si pe care le considera modele de urmat; asa se face ca, pe langa Plesu, Coposu, Elisabeta Rizea sau Regele Mihai figureaza si… Vanghelie.

Propunerea mea a fost “Richard Wurmbrand”. Motivele? “Pentru ca a fost un mare roman, un barbat al credintei, pentru ca a jucat un rol crucial in atragerea atentiei opiniei publice internationale asupra ororilor din spatele Cortinei de Fier, pentru ca a fost un luptator neinfricat pentru drepturile Bisericii prigonite de pretutindeni si apartinand oricarei denominatiuni crestine, pentru ca a fost un lider crestin atipic care nu poate fi asociat unei denominatiuni sau vreunui curent doctrinar, un om torturat pentru credinta lui in Christos, pentru ca este cel mai tradus roman al tuturor timpurilor… Si lista ramane deschisa.”

Un site excelent,  realizat de prietenul meu Mihai Ciuca, cu foarte multe informatii despre marele barbat al credintei, de unde am spicuit eu insumi cateva motive pentru a-mi sustine propunerea, este http://www.richard-wurmbrand.ro/.

De asemenea, exista o multitudine de materiale postate pe diverse portaluri.

Cred ca merita sustinut, pentru ca a fost intr-adevar un model demn de urmat. Si pentru ca ceea ce a lasat in urma merita cunoscut. Daca si voi considerati acelasi lucru, atunci puteti lasa comentariile voastre pe site-ul postului de radio care organizeaza concursul: http://www.radioguerrilla.ro/colectiemodele/page.php?id=77

Multumesc anticipat!