Suicidul – perspective teologice…
Da… Ma preocupa subiectul… Am cunoscut oameni deosebiti care s-au confruntat cu tentatia suicidului, oameni care s-au luptat sa ramana in viata, s-au luptat cu prejudecatile si cu atitudinea de blam venita, culmea, chiar si din partea celor care ar fi trebuit sa ii ajute… De exemplu… preotii, pastorii lor…
Am cunoscut cativa urmasi ai unor sinucigasi… I-am perceput ca pe niste oameni sfasiati de durere. Atat de durerea pricinuita de gestul sinucigasului, cat si de durerea pricinuita de refuzul prelatilor de a ii ingropa “crestineste”, de “bunavointa” unor crestini care le spuneau ca le pare rau ca rudele lor decedate ajung direct in… stiti Dumneavoastra unde…
Cel mai mult m-a impresionat insa lupta interioara a sinucigasilor… O lupta cu ei insisi… cu rudele… cu Dumnezeu… Ii pasa Lui de problemele mele? De ce nu catadicseste sa faca ceva, daca e chiar atat de Atotputernic? Si, mai ales, daca tot binevoieste sa ma salveze de fiecare data… DE CE o face? DE CE nu ma lasa in pace, de ce, daca nu m-a intrebat daca vreau sa ma nasc in lumea asta imputita si perversa, nu-mi lasa nici macar libertatea de a o termina cu viata cand vreau EU?
Sunt intrebari autentice! Iar persoanele sinucigase nu au scris pe frunte “SINUCIGAS”. Pot fi chiar langa tine… pot fi chiar membrii ai familiei tale… ai bisericii in care mergi sau pe care o pastoresti… Sunt persoane pe care s-ar putea sa nu le mai vezi… in viata…
In urma lor raman insa intrebarile TABU… Ma tot intreb, in calitate de crestin, de ce s-a scris atat de putin in domeniul religios despre suicid? De ce ne e teama sa discutam despre asta? De ce nu incercam sa gasim raspunsuri reale si utile la strigatele mute ale celor aproximativ 1 milion de oameni care se sinucid anual? Daca Biserica nu se implica, atunci cine sa o faca?
Stiu, la prima vedere, intr-adevar, o astfel de tema de cercetare ar putea parea o imensa pierdere de timp. Doar se stie, am fi tentati sa spunem, ca sinuciderea este considerata un pacat, si inca unul “de moarte”, si lucrurile sunt cat se poate de clare din acest punct de vedere…Totusi, ca intelectual, ceva nu-mi da pace si ma face sa rascolesc putin lucrurile… fie si pentru a ma convinge, in cele din urma, de justetea unor astfel de afirmatii. Zicala conform careia principiul de capatai al crestinismului ar trebui sa fie “crede si nu cerceta” este demult depasita si, imi permit sa afirm, in opozitie flagranta cu spiritul invataturilor care s-au raspandit in toata lumea de la Iisus incoace si care au facut din aceasta religie confesiunea cu cei mai multi adepti la ora actuala. Dealtfel, in prima sa epistola adresata credinciosilor din Tesalonic, Apostolul Pavel indeamna crestinatatea sa cerceteze “toate lucrurile”, si sa pastreze ceea ce este bun. La randul sau, regretatul parinte Nicolae Steinhardt ne indemna, in celebrul sau Jurnal al fericirii, “sa nu care cumva sa confundam crestinismul cu cretinismul”…
Cu aceasta motivatie – dorinta de a-i ajuta pe cei care trebuie sa dea piept zilnic cu “de ce-urile” existentiale, si cu indrazneala de a cerceta chiar si acele lucruri socotite de unii drept “cat se poate de limpezi”, pentru a ma convinge eu insumi de veridicitatea celor afirmate, nu pot sa nu ma intreb urmatoarele:
a. Daca suicidul este acel “pacat de neiertat”, asa cum este el considerat de numeroase confesiuni din cadrul crestinismului, atunci motivatia principala este aceea ca, punandu-si capat zilelor, sinucigasul nu mai are ragazul necesar pentru a se impartasi, spovedi sau (po)cai si, implicit, nu mai poate primi iertarea divina in timp util pentru a scapa de pedeapsa eterna. Ma intreb, in aceste conditii, daca nu cumva lucrul acesta ar trebui sa fie valabil si in cazul altor pacate, considerate de noi mai putin ofensatoare… Altfel spus, daca cineva moare in secunda imediat urmatoare dupa ce tocmai a spus o minciuna, intrand, evident, in flagrant chiar cu cele zece porunci (una dintre acestea cerandu-ne foarte clar sa nu depunem “marturie mincinoasa”), si, implicit, nu are timpul fizic necesar pentru a se spovedi, impartasi sau (po)cai, nu se afla oare in aceeasi situatie cu cel care s-a sinucis? Ca sa mai pun si mai mult paie pe foc, voi cita si cuvintele Apostolului Pavel din epistola sa catre Romani, care sustine ca “plata pacatului (fara a face nici un fel de alte specificatii… – n.m.) este moartea”, iar darul fara plata al lui Dumnezeu, facut celor ce cred, viata vesnica…
b. Toti sinucigasii ajung in mod automat in Iad, in chinurile vesnice? +n Islam, de exemplu, exista foarte bine conturata credinta ca cel care isi da viata pentru Allah (avem de-a face, in mod clar, cu un act suicidar, ca in cazul celebrelor atentate sinucigase) va ajunge in Raiul musulman, avand parte de desfatare si odihna vesnica. Nu pot sa nu ma intreb, in aceste circumstante, daca nu exista oare si in crestinism un indiciu cat de mic care sa ateste faptul ca, macar in anumite conditii si circumstante, cel care si-a pus capat zilelor – eventual dintr-o motivatie altruista – sa aiba aceeasi soarta? Ce sens ar mai avea atunci sacrificiul de sine al atator martiri crestini, daca ei ar fi crezut ca destinatia finala, in urma actului lor, ar fi fost chinurile vesnice, zugravite atat de plastic pe peretii bisericilor?
Ma puteti ajuta si voi, cei care cititi aceste randuri… Daca, in periplul vostru pe net, sau prin biblioteci, gasiti orice materiale care sa aiba legatura cu suicidul si cu religia (in mod special cu cea crestina, indiferent de denominatiunea religioasa), va rog, nu ma ocoliti… Apreciez orice link, orice titlu de carte pe care mi-l trimiteti pe blog. Multumesc anticipat!
hei, nu stiu prea multe despre calculatoare, bloguri, etc, dar de ce apare si imaginea cu acel umar gol acolo, in coloana din dreapta alaturi de cuvintele: “malina on TATI, HAI SA MERGEM IN…” ? inteleg ca sunteti crestin, si blogurile astea ar trebui sa te zideasca nu sa te ispiteasca….vorbesc acum din punctul de vedeere al unui baiat. Ca sa nu mai spun ce articol murdar insoteste acea imagine…. nu puteti face ceva ca sa nu mai apara? ma intrebam doar. Pacat, ca ceea ce scrieti imi place mult….
De: ea pe septembrie 28, 2007
la 1:53 pm
“Ea”, blogul este postat intr-un spatiu public. Fiecare blogger isi alege o imagine care sa il reprezinte. Alti bloggeri nu pot edita sau cenzura imaginea pe care si-a ales-o cineva… Nici nu ar fi corect, nu? Nu mi s-a parut nimic ofensator in COMENTARIUL Malinei la articolul “Tati, hai sa mergem in cer!”… Nu am postat articolul… Pe acela l-ati gasit pe blogul personal al Malinei, nu pe blogul meu…
Si apropo, va asigur ca exista altele si mai si… pe net… In calitate de crestini, fiecare dintre noi suntem responsabili pentru ce citim… sau privim…
Oricum, va multumesc pentru aprecieri, intrebari si comentarii! Adrian
De: addsalu pe septembrie 28, 2007
la 4:46 pm
Exista o intamplare cu mult continut pe tema sinuciderii: Un om priveste cu groaza cum, pe pod, numai cu cativa pasi inaintea lui, un tanar sinucigas este gata sa sara in gol …
“Este prea tarziu!” ii striga el.
Naucit de vorbele neasteptate si neintelese, tanarul sta putin in balans si intreaba: “Prea tarziu pentru ce?”
“Prea tarziu pentru ceea ce vrei sa faci tu. A facut-o cineva pentru tine acum doua mii de ani … Cineva a murit deja pentru aceasta viata fara rost.”
Curios, tanarul a intrat in discutie si … “salvat” a fost!
De: barzilaiendan pe octombrie 2, 2007
la 5:45 pm
To: barzilaiendan – Multumesc mult! Intotdeauna am apreciat istorioarele acestea miezoase, pline de continut! Cu cat stau si ma gandesc mai mult, cu atat imi dau seama ca ele ar defini, daca as merge pana la extrem, chiar… crestinismul in sine. Si nu cred ca exagerez prea mult… Mantuitorul, apostolii, parintii Bisericii si slujitorii moderni – toti le-au folosit cu succes. Cred ca acestea reprezinta cea mai indragita modalitate de a prezenta niste adevaruri profunde!
De: addsalu pe octombrie 3, 2007
la 5:56 am
In ultima vreme suicidul este solutia rapida pentru problemele nerezolvate (ale adolescentilor si nu numai), refugiul nerabdarii si al disperarii.
Tot ce am putut spune cuiva care a incercat sa-si ia viata a fost: “ai rabdare, se va rezolva!”
De: anaayana pe decembrie 3, 2007
la 10:37 am
@anaayana – Ma opun categoric ideii ca suicidul ar fi o solutie, fie ea si una rapida. Este o incercare PERMANENTA de rezolvare a unor probleme TEMPORARE.
Partea cea mai dureroasa, in opinia mea, este ca tu, ca individ, nu ii poti spune cuiva ca se va rezolva problema lui, pentru ca, pur si simplu, nu ai garantia ca se va rezolva. Dar, in schimb, sunt sigur ca exista modalitati rezonabile de a depasi orice problema sau, in cel mai rau caz, de a invata sa supravietuiesti cu ea. De exemplu, multi au ales sa isi curme zilele cand au aflat ca vor ramane infirmi pe viata. Altii au invatat sa traiasca cu handicapul lor si sa si-l invinga. E dificil, e crud, e dureros, dar TREBUIE sa fii convins ca merita sa traiesti, sa lupti, sa speri. Iar cand nu mai poti lupta, crede sau spera, e important sa le ceri ajutorul celor care simt ceva pentru tine – prieteni, frati, parinti, preot, pastor, psiholog, vecin, cunoscut… ei ar putea sa lupte, sa creada in reusita, sa spere pentru tine… Pana cand tu insuti vei fi capabil din nou sa faci lucrurile acestea.
De: addsalu pe decembrie 3, 2007
la 11:22 am
Interesanta abordarea! Bravo! Sper sa fii la fel si cu doctoratul sa nu trebuiasca sa mentionam ca la unii … fratele doctor! LA MULTI ANI!
De: Muratorian76 pe ianuarie 6, 2008
la 8:40 pm
@ Muratorian76 – thanks, bro’! Ca de obicei, o adevarata placere sa te citesc… Mai ales cand e de bine…
La fel de sugubat ca-ntotdeauna… frate director!
De: addsalu pe ianuarie 7, 2008
la 6:30 am
Interesant. tocmai acum cateva zile mi-a picat in mana cartea “The believer’s conditional security” a lui Dan Corner si rasfoind-o am ajuns chiar la subiectul suicidului, unde autorul il ataca puternic pe teologul Charles Stanley. Pe langa faptul ca multi dintre evanghelicii nostrii au ajuns sa creada ca pacatele se impart pe categorii si numai unele te arunca din Har si iti pierzi mantuirea vestind din ce in ce mai mult o evanghelie a faptelor, iar altii neintelegand in adancul ei doctrina Suveranitatii lui Dumnezeu si a Harului cred ca in cer poti ajunge oricum, sunt si eu de acord cu autorul ca cel putin in Romania (nu stiu in alte tari cum sunt) crestinii nu s-au preocupat de acest subiect si nu stiu daca exista vreun psiholog crestin sau pastor care sa il poata motiveze pe un om in a nu comite actul suicidului. Ar fi interesant sa auzim la rve in miezul noptii (sa ne rugam Domnului ca sa rve Bucuresti sa castige licenta on AIR 24/24) emisiune in direct cu cei care au probleme poate chiar probleme de suicid. Mi-ar placea sa stiu sa prezint evnaghelia in 2 minute.
De: benjib pe ianuarie 7, 2008
la 8:16 pm
@benjib – o carte pe care trebuie sa o citesc si eu. O adaug pe lista.
In alta ordine de idei, exista foarte putine preocupari la noi legate de suicid.
Pe partea teologica, nu stiu decat una singura… Nu doar in mediul evanghelic, ci in mediul crestin, in general. E un tip care isi da doctoratul pe subiectul acesta, si care are ambitia de a crea un prim manual de consiliere specializata a persoanelor cu tentative de, a familiilor si supravietuitorilor.
Pe partea psihiatrica insa exista un prim tratat de suicidologie din Romania, scris de o femeie psihiatru crestin.
De: addsalu pe ianuarie 8, 2008
la 3:11 pm
Draga Emanuel, pot sa-ti scriu pe privat privitor la acest subiect? Multumesc!
De: petruciucur pe ianuarie 29, 2008
la 11:05 am
@ petruciucur – chiar as aprecia daca mi-ai scrie, Petru, fie in public, fie in privat. Intreprind o cercetare mai ampla in domeniu, asa ca orice input, critici sau sugestii imi sunt utile. Multumesc anticipat! Imi poti scrie pe adresa scrisorica@gmail.com. Mailurile sunt redirectionate automat pe adresa de mail pe care o folosesc in mod curent, pe care vom coresponda ulterior. Adrian
De: addsalu pe ianuarie 29, 2008
la 12:41 pm
buna…am citit totul ce sta scris mai sus si nu pot decit sa ma cutremur…am trecut si eunu de mult timp printr-o astfel de poveste ffff dureroasa.daca putem coresponda te rog sa-mi raspunzi..am o mie de intrebari la care nu pot gasi un raspuns.multumesc anticipat.
De: gabriela pe ianuarie 31, 2008
la 8:01 am
Gabriela, am citit ce mi-ai scris si m-am grabit sa iti raspund “in private”. Sigur ca sunt deschis oricarei discutii. Nu pretind ca am toate raspunsurile… insa pot sa ascult…
De: addsalu pe ianuarie 31, 2008
la 8:30 am
Clasificări – Freeman:
4 tipuri de suicid (tentativă, reuşită/nereuşită)
suicidul hopeless – depresivi
suicidul psihotic – tentative realizate la comanda unei halucinaţii (schizofrenii, perioade de alcamie)
suicidul raţional – iau decizii în cunoştinţă de cauză (boli cronice foarte grave, nu neapărat fază terminală – doar 2% apar în fază terminală – restul apare ca anticipare a problemei ulterioare)
suicidul histrionic/de tip impulsiv – tip demonstrativ – pentru a influenţa persoanele din jur/a le impresiona
Studiu în anii 75 – Maria Kovacs: 56% hopless, 14% histrionic
Borderline – tentative automutilante demonstrative
Depresivii major – 60-87% dintre cei cu tentative suicidare au şi simptomatoogie depresivă
Cei care prezintă tb afectivă majoră – 15-20% probabilitate mai mare de a se sinucide
800 000 – 900 000 /an/lume – sinucidere
10 milioane / an + tentative suicidare
De: simona pe februarie 2, 2008
la 7:22 pm
INTERVENŢIE – MODELUL COGNITIV COMPORTAMENTAL
Modelele – Universitatea Pennsilvanya – Berk&Beck
Studiu clinic randomizat în tentative suicidare
Modelul CC – modelul depresiei
Suicidul – rezultatul manifestării cognitive
Explicaţii:
suicidul = rezultat imediat al schemelor cognitive activate şi a gândurilor automate ce survin imediat înainte de tentativă
stil dihotonic – alb sau negru
lipsa de speranţă: predictor mai important pentru suicid decât scorul la depresie
expectanţe negative legate de propria persoană şi faţă de viitor
predictor pentru recăderi
50% din cei cu tentative – vor muri prin sinucidere în 5 ani. Riscul este mai mare în primul an
Mode – complex
emoţie – cogniţie – comportament – consecinţe
Motivaţie
Reacţii fiziologice
Modelul suicidar la Beck – activare concomitentă a cogniţiilor, emoţiilor, reacţiilor fiziologice, motivaţiei de comitere a tentativei suicidare
Activarea mai frecventă = risc mai crescut de realizare a ideaţiei suicidare chiar dacă nu apar evenimente stresante deosebite
Pacienţii cu tentative = risc mai mare de realizare
Dezactivarea – cog, emot, comport, motivaţie fără neglijarea evenimentelor stresante
De: simona pe februarie 2, 2008
la 7:24 pm
EVALUARE
Scale:
interviu clinic semistructurat
scală pt ideaţie suicidară Beck (19 itemi)
scală hopelessness
suicide assessment scale 1-4 (instrument evaluare risc suicidar la adoelscenţi)
dacă are/avut tentative/ideaţii suicidare
evenimente de viaţă majore
cât de puternică este motivaţia de a muri
istoric de comportament automutilant impulsiv
rigiditatea cognitivă
vede alternative la situaţia în care se află
se simt deznădăjduiţi/lipsiţi de speranţă: cât de frecvent, cât de tare, ce faci, când, cum
De: simona pe februarie 2, 2008
la 7:24 pm
Ceea ce am afisat mai sus e foarte sintetic, insa ca viitor doctor in……………, cred ca vei lua esentialul. Sunt doar niste ghidaje care sa te ajute mai departe. Eu as porni de la modelul cognitiv al suicidului si as lua in calcul filosofiile de viata ale subiectului. Daca vei face legatura ganduri-emotii-comportamente vei putea sa o vezi oriunde in experienta umana (ex. Iuda). Principiul de functionare al oricarui om din acest punct de vedere este acelasi. Preluam informatii, le procesam pe baza algoritmilor proprii formati in dezvoltarea naostra si actionam conform acestora.
Pana la momentul actual studiile cognitiv comportamentale au cea mai mare validitate externa. Daca te intereseaza putem sa discutam mai multe despre asta.
Succes si SPOR!
Simona
De: simona pe februarie 2, 2008
la 7:29 pm
Multumesc mult, Simona. Sigur ca ma intereseaza. TOT ce e legat de subiectul acesta ma intereseaza. Am planuri foarte mari in legatura cu acest subiect – si cred ca se pot face foarte multe.
As indrazni sa te rog sa imi lasi cateva variante de contact, cu precizarea ca sunt doar pentru mine. Le voi vedea doar eu. Multumesc anticipat!
Adrian
De: addsalu pe februarie 2, 2008
la 9:48 pm
Am rasfoit prea putin blog-ul tau, dar m-am grabit sa comment (na! ca la tine se zice response
), deoarece ma confrunt cu problema “parasirii acestei vieti” de vreo 3 ani. Nu folosesc cuvantul suicid, deoarece cei care recurg la sinucidere au stari de angoasa, de suparare pe aceasta viata, etc. (le spui tu mai sus).
La mine se intampla altceva. Am avut un fel de moarte clinica si nu-mi mai este frica de moarte… o vad ca o izbavire. Am scris cate ceva pe blog-ul meu, poti sa ma intrebi orice.
Eliade a scris o carte “Arta de a muri”, in care descrie conceptia asupra mortii la diferite popoare si religii.
Pui o intrebare:
> Daca Biserica nu se
> implica, atunci
> cine sa o faca?
Psihologia! Dup[ p[rerea mea cei ce se confrunt[ cu ideea suicidului trebuie s[ consulte un psiholog si sa gaseasca solutii de echilibrare.
De: rast pe martie 15, 2008
la 9:30 am
addsalu zici:
> Ma opun categoric ideii
> ca suicidul ar fi o solutie
Oamenii sunt educati de mici sa le fie frica de moarte. Stiu conceptia crestina despre moarte. Dar cei ce au trecut printr-o moarte clinica nu le mai este frica de moarte. Stii de ce?
Moartea clinica este un fel de stare “cu un picior aici si unul acolo” si cel in cauza realizeaza ca moarte nu este nimic groaznic, asa cum a fost invatat/educat.
De: rast pe martie 15, 2008
la 9:38 am
@rast – Interesanta abordare. Moartea poate fi, in unele cazuri, o izbavire. Problema mea este ca sinucigasul (iti place sau nu termenul, asta e…) se gandeste doar la propria sa iesire dintr-o situatie, conditie, problema. De cele mai multe ori, acestea sunt rezolvabile, nu sunt fara iesire. De aceea am spus ca suicidul este privit ca o rezolvare “permanenta” a unor probleme temporare. De cele mai multe ori, sinucigasul se grabeste sa termine cu VIATA (in ansamblu, in intregime) doar pentru ca UN ASPECT sau o situatie din viata, deci nu viata in ansamblul ei, este considerat dezastruos. Astfel, el alege sa elimine ansamblul pentru o particica…
Interesanta si propunerea ta ca psihologia sa se implice, nu Biserica. Eu unul, tocmai din dorinta de a gasi un raspuns la aceasta problema am studiat, pe rand, teologia, sociologia, psihologia… Probabil ca ordinea a fost oarecum gresita… Acum probabil as fi lasat teologia ultima, ca o incununare a acestor eforturi nosologice.
Eu am crezut mult timp ca psihologia are raspunsul la acele intrebari extrem de profunde. Am descoperit ca m-am inselat… Ea are, intr-adevar, o parte a acestui raspuns… Precum si o serie de mijloace si de instrumente de interventie. Dar nu are RASPUNSUL.
Pe de alta parte, teologia, Biserica, are RASPUNSUL, dar de cele mai multe ori este insuficient pregatita in a-l articula cum trebuie… Nu are mijloacele de interventie, nu are pregatirea de specialitate pentru a se adresa anumitor aspecte… Tocmai de aceea in State a aparut o ramura a psihologiei, Christian Counselling, care incearca sa remedieze aceste neajunsuri.
Eu sunt convins ca suicidul nu poate fi abordat doar dintr-o perspectiva. Sunt atatea implicatii sociale, incat trebuie sa ai si cunostinte solide in domeniul sociologiei. Sunt atatea drame si implicatii psihologice, incat, fara cunostinte intr-ale psihologiei, un consilier ar fi aproape legat de maini… Dar sunt si atatea implicatii spirituale… incat fara ajutorul teologiei, al Bisericii, nu cred ca se poate regasi acel sens al vietii, acea motivatie de a trai fara de care sinucigasul nu vede de ce ar merita sa isi lungeasca acea experienta pe care el insusi nu o considera in acele momente decat dezolanta, demoralizatoare…
Iata de ce cred ca ar trebui imbinate aceste discipline… Si unde ar putea fi ele imbinate eficient decat in cadrul Bisericii, care a inceput sa manifeste din ce in ce mai mult interes pentru acele stiinte desconsiderate pana nu demult, pe nedrept?
Biserica este intemeiata de Cel care a spus “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”… Oare nu la aceste lucruri se rezuma, in ultima instanta, orice drama care te poate impinge la…?
Multumesc pentru invitatie. Iti voi calca pragul virtual al blogului si voi profita de ocazie pentru a iti pune unele intrebari. Sper ca, la randul tau, sa imi oferi feed-back-ul tau la postarile mele – mai cu seama la cele de pe blogul dedicat topicului acesta – suicid.wordpress.com
De: addsalu pe martie 15, 2008
la 4:15 pm
D-na C. este suicidolog, intr-adevar, este crestina dar cred eu ca are o perspectiva mai mult psihiatrica decat crestina. Nu am habar din ce perspectiva teoretica aveti de gand sa abordati tema, nu stiu ce strategie de cercetare aveti in vedere. O problema o sa aveti la partea de culegere a datelor, sigur: multi vor vorbi, cei care vor tacea sunt tocmai cei care chiar au ceva de spus, o perspectiva din interiorul problemei va fi greu de obtinut.
De: E pe martie 15, 2008
la 9:58 pm
[...] de care ziceam poate fi citit aici, iar ideea care “m-a glazurat” în multitudinea mea de preocupări începute şi [...]
De: » Viaţă şi suicid pe Programare web, dezvoltare personală pe martie 17, 2008
la 2:08 am
@E – nu stiu cine este dna C. Daca puteti sa-mi dati numele complet – fie si pe private, v-as fi recunoscator.
Intentionez o abordare integrationista (sociologica, psihologica – inclusiv cu acele aspecte care tin de psihopatologie, teologica).
Referitor la temerea Dvs, sunt convins ca asa va fi. Sper insa ca nu toti cei care vor avea intr-adevar ceva de spus vor alege sa taca…
Am senzatia ca Dvs nu sunteti total strain(a) de problema. Am deschis un alt blog dedicat exclusiv topicului – suicid.wordpress.com. Daca aveti vreun articol interesant, care credeti ca ar putea sluji obiectivelor blogului (dupa ce va veti face o idee, desigur), va astept contributiile pe adresa mea de mail – scrisorica@gmail.com. Voi fi mai mult decat bucuros sa vi le public (cu numele sau pseudonimul Dvs, evident).
Invitatia este deschisa oricui crede ca poate contribui la consolidarea acestei comunitati virtuale de sprijin/ suport.
De: addsalu pe martie 17, 2008
la 7:07 am
“Am cunoscut cativa urmasi ai unor sinucigasi… I-am perceput ca pe niste oameni sfasiati de durere. Atat de durerea pricinuita de gestul sinucigasului, cat si de durerea pricinuita de refuzul prelatilor de a ii ingropa “crestineste”, de “bunavointa” unor crestini care le spuneau ca le pare rau ca rudele lor decedate ajung direct in… stiti Dumneavoastra unde…”
Subiectul este devastator si benefic pentru cei care fac parte din categoria din acestui paragraf.
Durerea pricinuita de acest gest al unuia dintre parinti este greu de descris in 3 cuvinte. Seamana cu o neacceptare postuma.
Se continua cu sentimente acuzatoare la adresa parintelui supravietuitor.
E foarte greu de dus.
Dintr-un copil cu 2 parinti, te trezesti la un moment dat un “orfan”. Si lupti. Si te intrebi neincetat “de ce Doamne ?” Si stii ca raspunsul inseamna acceptarea tuturor “farselor” vietii.
Solutia ?
Reteta ?
Uite…am gasit foarte interesanta clasificarea suicidului expusa corect de Simona.
Stiu ca parintele meu se inscrie la categoria suicidului histrionic. Si de asta sunt greu de consolat in ceea ce priveste disparitia lui prematura dintre cei vii.
Copil fiind pe atunci, am comis o eroare declarativa fata de el, spunandu-i ca nu-l mai iubesc si ajutand fara sa vreau la afundarea intr-un hau terminal.
M-am iertat si l-am iertat.
Dar, ar fi imposibil sa accept ca as putea vreodata recurge la acest gest.
Si stii de ce ?
Fiindca cunosc prea bine durerea care ramane in urma…
N-as produce acest imens rau familiei mele.
Sigur ca pishologia il vede ca pe un act de un mare curaj (atunci cand nu vorbim de oameni cu rationalul distrus) si sigur ca invatatura crestina acuza gestul ca pe un pacat de neiertat. Fiindca ceea ce Dumnezeu a creat, nu poate lua decat vrerea Lui.
Este nevoie sa abordam realist acest subiect in sec. XXI. Sa nu ne imbatam cu “apa rece”.
Oamenii cu tendinte de suicid au nevoie de afectiune si de restabilire a respectului de sine care a fost distrus din varii motive.
O sa revin
E o revelatie acest post-it al tau.
De: gabi pe martie 18, 2008
la 7:25 pm
Uff…greseli …sorry. Rectific
“care fac parte din categoria din acestui paragraf.”
am scapat un “din” in plus
De: gabi pe martie 18, 2008
la 7:32 pm
@Gabi – nu-ti face probleme din pricina “greselilor”. Cand interlocutorul are ceva de spus, aproape ca nu le mai observi.
O corectura mica tot as avea. Psihologia nu priveste suicidul ca pe un act de mare curaj. Nu in ansamblul sau. Altfel nu ar incerca sa lupte impotriva lui…
Exista insa un tipar socilogic de suicid – suicidul altruist – ei bine, acesta este intr-adevar privit ca un act de mare curaj. Este gestul acelei persoane care stie ca va muri daca incearca sa salveze o alta persoana de la moarte, dar care o face totusi, fara sa-i pese de propria sa viata. Este, daca reducem gestul sau la esenta, o forma de suicid… Dar este un suicid altruist… Cineva isi da viata pentru prietenii sai… ii salveaza cu pretul propriei sale vieti. Este gestul tatalui care, pentru a-si salva fiul de la moarte, ii doneaza acestuia propria inima (a fost un film care m-a impresionat mult pe tema asta – fiul trebuia sa primeasca un transplant de cord, si nu se gaseau donatori compatibili… Atunci tatal sau a ales sa ii doneze el propria inima… Normal, s-a lovit de politicile din sistem, care nu permiteau transplantul de cord de la donatori vii… A pus mana pe arma, l-a sechestrat pe chirurg in spital… Ma rog, filmul are un happy end – se gaseste in ultima clipa un donator compatibil, si sunt salvati amandoi…).
Am scris la un moment dat un eseu, in cadrul comunicarilor stiintifice anuale de la Spiru, pe tema aceasta, si am incercat sa argumentez faptul ca aceasta forma de “suicid” se numeste altfel in crestinism: jertfa…
Exista insa curente filosofice care considera suicidul curajul suprem, proba ultima a curajului, a capacitatii omului de a stapani asupra propriului sau destin… Impotriva acestora lupta crestinismul… cu multiplele sale denominatiuni, toate afirmand ca nimeni nu are dreptul de a-si lua viata… pentru nici un motiv.
Te astept pe blogul dedicat topicului – http://suicid.wordpress.com
Mi-ar prinde bine (si cititorilor) relatarea detaliata a povestii tale – cred ca este o experienta care ne-ar prinde bine. Ce zici, incerci?
De: addsalu pe martie 19, 2008
la 7:55 am
Adresa mentionata, scrisorica@gmail.com nu ma place, imi intoarce vorba
De: E pe martie 19, 2008
la 5:38 pm
@E – Este adresa mea de mail… una din ele… si e functionala, parol d’honeur… Dar nu am nimic in inbox pe numele tau. Am verificat si la Spam… se mai intampla sa ajunga acolo tot felul de mailuri… ultimul era al matusii mele…
De: addsalu pe martie 20, 2008
la 7:12 am
O sa incerc.
Dar, nu stiu cand o voi face.
Acorda-mi un mic ragaz.
De: gabi pe martie 20, 2008
la 5:35 pm
No problem. Cand vrei, stii adresa, stii si ce s-a scris pana acum… asa cum stii si cum au fost primite celelalte marturii – cat de bine le-au facut membrilor grupului de sprijin.
Adrian
De: addsalu pe martie 20, 2008
la 6:00 pm
V-am mai trimis inca o data mesajul.Sper ca de data asta sa-l primiti.Cu stima
De: Dayanna pe martie 26, 2008
la 11:36 am
@Dayanna – l-am primit si m-am grabit sa iti raspund. Ar trebui sa ai in inbox raspunsul meu.
De: addsalu pe martie 26, 2008
la 12:15 pm
Citesc ,citesc si nu ma mai pot dezlipi de monitorul calculatorului.am gasit aici framantarile si intrebarile care ma bantuie de pe bancile scolii generale.Intotdeauna mi-am dorit sa cunosc pe cineva care a fost in moarte clinica,mi se pare o experienta…grea,e ca si cum ai da mana cu Dumnezeu si apoi te intorci.asa percep eu din afara,numai cei care au trait un astfel de episod ne pot impartasii trairile”psihoemotionale”(daca le pot numi asa).In ceea ce priveste suicidul nu ma pot afirma deoarece nu sunt in masura,dar pot sa relatez faptul ca am avut o colega de facultate care s-a sinucis in baie cu cablul de la uscatorul de par.in urma acestui gest necugetat si ”neinteles” de noi cei care am asistat la funerarii,au ramas ”n” intrebari fara raspuns ale familiei cu privire la ce anume a determinat-o sa faca asta.Nu tine de educatie sau de nivelul de pregatire,fata era studenta la 2 facultati,iar sora facea a 3-a facultate,tine doar de ”lupta” care se da in interiorul fiecaruia dintre noi.cred ca toate aceste raspunsuri le vom gasi numai cautand in interiorul fiintei noastre,dar trebuie sapat ff adanc.putem sa agsim raspunsuri la intrebarile si actiunile noastre,dar nu vom putea stii niciodata ce i-a determinat cu adevarat pe ‘’sinucigasi” sa faca gestul,restul sunt supozitii si speculatii.
De: corina pe martie 28, 2008
la 10:06 pm
@corina – de acord cu tine. Fiecare caz este unic, iar motivatiile interioare ale fiecaruia sunt, de asemenea, unice. Au existat atatea incercari de a crea “tipare” in care sa poata fi incadrat fiecare caz… si atatea stiinte s-au ocupat de diversele perspective… sociologia… psihologia… teologia… psihiatria… literatura… Si cu toate acestea ne dam seama de cat de limitati suntem. Putem incerca sa intelegem, iar asta conteaza. Putem incerca sa fim alaturi de cei care trec prin astfel de incercari si tentatii, putem fi alaturi de familiile care se intreaba “de ce”. Iar asta nu va fi niciodata in zadar. In zadar nu este decat nepasarea…
De: addsalu pe martie 29, 2008
la 12:18 pm
interesant subiect. am o singura rectificare: crestinismul NU ESTE confesiunea cu cea mai larga raspandire din lume, asa cum s-a scris aici. Chinezii + indienii, care reprezinta peste o treime din populatia globului, nu sunt crestini, decat intr-o infima minoritate.
De: zizi pe iulie 30, 2008
la 3:09 pm
@zizi – chinezii + indienii, cum scrii, nu sunt nici RELIGII, nici CONFESIUNI, ci NATIUNI, ETNII, comunitati etnice.
Religii sunt crestinismul, islamul, budismul, hinduismul etc.
Desi crestinismul este fragmentat intr-o multime de sub-denominatiuni, adunate toate la un loc alcatuiesc, cum am spus, cea mai numeroasa religie. Luate separat, islamul detine suprematia, urmat de romano-catolicism.
De: addsalu pe iulie 30, 2008
la 3:38 pm
Suntem evanghelici si de curand am lansat site-ul crestin http://www.contracurentului.com pentru a-i ajuta pe gay-i care vor sa renunte la homosexualitate. Dorim sa stim daca sunteti de acord sa facem schimb de linkuri.
De: Victor Ionescu pe septembrie 15, 2008
la 6:34 pm
@victor ionescu – sigur ca sunt de acord. Mai mult decat atat, voi incerca sa va popularizez scriind un articol de sine statator despre voi. Felicitari pentru initiativa!
Eu am dezvoltat un proiect similar pe problematica suicidului – http://suicid.wordpress.com – o problema la fel de dureroasa ca cea pe care o abordati voi.
Ce pot sa zic, decat ca Dumnezeu sa va intareasca si sa va dea puterea de a continua, in ciuda tuturor blamarilor (care vor veni inclusiv din partea celor din bisericile voastre). Voi insa mergeti mai departe, pentru ca este o initiativa laudabila, si este intr-adevar nevoie de aceste eforturi specializate!
De: addsalu pe septembrie 16, 2008
la 9:30 am
am citit cu bucurie aceste posturi sau comenturi si m-a ajutat sa stiu ca nu sunt singurul care se lupta cu tendinta de suicid……a altora.
perosanal Domnul m-a intors in noaptea in care am vrut sa ma sinucid si de atunci am meditat adcanc ce se intampla daca El printr-o minune a harului Sau suveran si liber nu m-ar fi confruntat cu pedeapsa pentru pacatele mele, cu locul care striga ca sa ma ingita pentru ceea ce facusem pana atunci in viata nu pentru ceea ce urma sa fa. si eu vedeam sinuciderea ca o rezolvare la problemele vietii dar dupa ce Dumnezeu mi-a aratat cat de pacatos sunt si unde ma duc, am fost pur si simplu ingrozit si daca inainte ma pregateam sa sar pe geam, acum, daca vreai sa ma arunci te dateam de iti sareau fulgii. Stiam ca merg in Iad si vream sa aman asta cat mai mult posibil. Vreau sa fac cateva mentionari. 1 nu eram religios ci din contra un ateu care ura religia si in special pocaitii si nu m-am intors prin oameni ci doar prin citirea Noului Testament. ( pe care cineva mi l-a daruit chiar in acea noapte in care ma hotarasem sa ma sinucid si pe care scrise-se ca aceasta carte poate fi singura mea sansa de a trai).
2. Nu mergeam in Ia petru ca ma sinucid ci pentru ca eram pacatos. Nu se mai discuta problema sinuciderii o data ce am inteles dimensiunea realitatii existentei lui Dumnezeu, asta a zburat pur si simplu din mintea mea. 3. Inainte ca Dumnezeu sa ma confrunte am zis: am incercat tot ce are lumea asta de oferit, am tot ce si-ar putea dorii un tanar de varsta mea, femei, bani, apartament, masina, alcool, distracitie, droguri si sunt mai gol decat inainte sa le fi avut pentru ca atunci macar aveam pentru ce lupta. Nu sunt tipul bisericos si nu am crezut in mitul Dumnezeului manios folosit sa stoarca bani de la oamenii slabi de inger cum obisnuiam eu sa cred. Atunci mi-am zis sa incerc si crestinismul ca stiam eu de la pocaiti ca daca Ii ceri la Domnul Isus sa vina in Inima ta El va veni. Si asa L-am invitat eu sa vina si sa ma faca fericit.
In acel moment a urmat confruntarea. El in loc sa imi vorbeasca despre victorii si bucurii si fericiri asa cum ma asteptam eu, mi-a zis ca eu nu mai pot fi iertat si dintr-o data am inceput sa imi realizez conditia de pacatos condamanat in fata unui Judecator Drept nepartinitor care daca vrea sa ramana drept trebuie sa ma judece pentru toate pacatele mele. Lumina in camera s-a strans in jurul becului si eu m-am ghemuit de frica. Stiu ca asta nu este o marturie tipica, dar asta s-a intmplat si asa m-a mantuit Domnul pe mine. ( trebuie sa insit sa ii dau Lui toata Gloria pentru ca eu nu Il cautam si nu Il iubeam si nu vream sa ma supun Lui, ci doar vream ceea ce El avea de oferit, pentru mine la fel ca pentru multi altii oameni Dumnezeu e un fel de pestisorul de Aur si nu se poate sa gresim mai mult, nu El ne slujeste noua ci noi Lui.)
Bun, acum sa continui cu intoarcerea mea.
IN starea asta de groaza am auzit o poveste ce o auzisem cand eram mic si la care nu m-am mai gandit de cand am auzit-o. 2 gemeneni imbracati la fel. spun aceasi rugaciune, deodata in acesi pozitie, totul identic din exterior. Si Dumnezeu pe unul Il iarta si altul nu. Pentru ca DOmnul nu se uita la ce se uita omul, omul se uita la ce izbeste ochiul, Domnul se uita la inima. Si atunci coplesit de vinovatia mea, am ingenunchiat si am implorat mila. nu ca si cand as fi revendicat un drept ci intradevar bazandu-ma doar pe mila Sa si pe alegerea Sa libera de a ma ierta daca EL vrea sa isi descopre mila sau de a nu ma ierta si astfel sa isi reveleze dreptatea. Stiu ca intr-o lume antropocentrica acest lucru doare si omul se ridica impotriva unor astfel de afirmatii dar asta e ceea ce mie mi s-a intamplat si nimeni nu poate sa imi spuna ca nu e Politicaly corect.
Acum pentru ca am fost cam lung si nu vreau sa plictisesc pe nimeni as vrea sa iti recomand cateva carti pe care probabil le sti. 1 Cand cerul tace de Dunn. Aici autorul vb despre ce a simtit el si lupta sa cu depresia in uram sinuciderii fiului sau. 2. the hiden smile of God de John Piper unde e vb de 3 marturii extraordinare printre care William Cowper, un poet cresti care a avut depresie toata viata sa si care a avut nenumarate tentative de suicid. daca vrei o versiune mai scuta a acesteia sub forma de predic este pe linkul urmator: http://www.desiringgod.org/ResourceLibrary/Biographies/1463_Insanity_and_Spiritual_Songs_in_the_Soul_of_a_Saint/
Ce este minunat i povestea asta e ca John Newton cel care a scris Marteul Har a fost pastorul lui Cowper si el l-a salvat de cateva ori de la moarte si a fost cel care pana la urma la tinut in viata si la ajutat sa treaca peste cele 4 mari perioade de depresie din viata lui cand insasi gandul zilei de maine ii trezea in minte ca o solutie sinuciderea.
o alta carte care ar putea ajuta este depresia spirituala de M.L. Jones si Dumnezeu este mai aproape decat crezi capitolul Cand Dumnezeu pare absent.
sper sa nu va fi obosit si sper sa mai tinem legatura.
Har adevarat nu contrafacut si pace cu Dumnezeu nu doar o stare a mintii.
De: madalin (bila) pe septembrie 24, 2008
la 4:52 pm
Madalin,
In primul rand imi permit sa iti spun ca pe mine unul nu doar ca NU m-ai plictisit, ba dimpotriva, am citit tot ce ai scris cu sufletul la gura.
Iti multumesc pentru ca mi-ai povestit prin ce ai trecut. Sincer, data fiind preocuparea care inteleg ca este comuna, imi permit chiar sa te rog sa imi scrii mai in detaliu povestea ta, cu precadere tot ce este legat de problematica suicidului.
Am pus pe picioare un blog dedicat acestui subiect – http://suicid.wordpress.com, si as vrea sa postez acolo atat ce mi-ai scris acum, aici, cat si ce imi vei mai scrie in continuare. Pana acum s-a dovedit a fii un ajutor nu fara insemnatate atat pentru cei care au scris, cat si pentru multe alte persoane care au intrat acolo intamplator.
In fine, iti multumesc pentru indicatiile bibliografice. De una din carti stiam, si pe cealalta o voi cauta cu incredere. Sper sa gasesc chiar cartea, nu rezumatul.
Astept asadar povestea ta, pe adresa mea de mail – scrisorica at gmail punct com.
Multumesc anticipat.
Adrian
De: addsalu pe septembrie 25, 2008
la 5:34 pm
Am gasit un articol despre suicid cu Ramona,dar nu mai e.
Oare unde sa il caut?
De: amic pe octombrie 7, 2008
la 3:01 pm
La “categorii” – ramona. Pe suicid.wordpress.com.
De: addsalu pe octombrie 7, 2008
la 6:01 pm
Mai am ceva cazuri sa ti le trimit
Dar…ma ia cu frig si numai sa deschid sectiunea asta a globului.
Domnul sa-ti dea putere,frate!
De: pax pe decembrie 6, 2008
la 11:41 am
sectiunea asta a blogului,erata
De: pax pe decembrie 6, 2008
la 12:53 pm
Am un prieten care si-a pierdut mama in urma cu 3 ani[cancer]
Tatal,diagnosticat si el cu cancer,a refuzat tratamentul.
Mereu ii spunea prietenului meu ca nu vrea sa fie povara pentru numeni.
Intr-o zi,cam la un an dupa decesul mamei,baiatul si-a gasit tatal spinzurat acasa.
Va rog sa-mi spuneti,cei care v-ati gasit parintele spinzurat,prin ce treceti in continuare.
Am incercat sa-l ajut pe baiat sa se angajeze,deoarece nu are alt mijloc de trai,in afara de pensia de urmas.
Insa nu se poate concentra prea bine,uneori nu executa ordinele,unii zic ca se observa urmari ale tragediei tatalui.
Cum sa-l ajut,cind nu-mi imaginez prin ce trece?
De: amic pe decembrie 11, 2008
la 5:53 am
Amic, gasesti o astfel de poveste adevarata pe celalalt blog al meu – http://suicid.wordpress.com. Cauta povestea Ramonei. Am facut impreuna o serie de exercitii pe care a acceptat sa le postez pe blog, pentru a le fi utile si altora.
De: addsalu pe decembrie 11, 2008
la 9:28 am
Multumesc
De: pax pe decembrie 11, 2008
la 1:09 pm
Am scris putin despre acest subiect.Poate gasiti ceva util http://danlucescu.wordpress.com/2009/03/19/controverse-asupra-sinuciderii/
De: Daniel Lucescu pe martie 21, 2009
la 9:02 pm
@Daniel Lucescu – thks, v-am adaugat la blogroll.
Cu prietenie,
Adrian
De: addsalu pe martie 23, 2009
la 10:12 am
Doresc sa ajut si eu prin http://nazireat4him.blogspot.com/2009/05/tendinte-sinucigase-la-elevi-cauze-si.html
Te salut
De: Alexandru pe iunie 8, 2009
la 2:24 pm
Multumesc mult, Alexandru! Voi arunca o privire atenta acolo. Si poate colaboram si in proiectul suicid.wordpress.com
De: addsalu pe iunie 8, 2009
la 8:57 pm
Citind aici, mi-am adus aminte de o carte rara :Sinuciderea la japonezi.
Cu totul alta optica decit a crestinilor.
De: richard pe august 1, 2009
la 1:40 am
Richard,
Ai dreptate… Cu totul alta optica decat a crestinilor. Din pacate insa, aceasta optica a dus la tot felul de solutii disperate in Japonia – autoritatile mergand pana acolo incat, pentru a reduce numarul mare de sinucideri, sa instaleze oglinzi mari in locurile in care numarul sincigasilor era foarte mare… Se crede ca, vazandu-si chipul inainte de a face cumplitul gest, acestia s-ar mai gandi o data… si, macar unii dintre ei, ar decide sa nu mearga mai departe…
De: addsalu pe august 3, 2009
la 7:00 pm