Publicat de: Adrian | August 10, 2007

„Ia vedeti, aicea trebuia sa ajung? Ca io nu stiu sa citesc…”

Am ajuns dimineata, ca de obicei, la serviciu. Nu apucasem inca sa imi beau cafeaua, sau ceaiul de dimineata (in functie de dispozitie si de temperatura ambientala ma decid intre ceva fierbinte, cu o aroma care-mi face papilele sa sara in sus de fericire, sau, dimpotriva, intre ceva racoritor, rece si revigorant). O bataie timida in usa, si o femeie de etnie rroma, la vreo 30 de ani, se strecoara in birou cu aerul omului obisnuit sa fie fituit.

„- Buna ziua, ma scuzati… Aicea trebuia sa ajung?…” Si imi intinde un bilet…

Contrariat, desi de regula incerc sa fiu amabil si serviabil (a nu se intelege servil… urasc servilismul, dar apreciez amabilitatea si disponibilitatea oricui de a ajuta), prima tendinta a fost sa o intreb „-Dar unde vreti sa ajungeti? Daca imi spuneti si pot sa va ajut, va ajut sau va indrum cu placere…”  Nu apuc sa deschid gura. Doamna in cauza, obisnuita probabil, din pacate, cu reactii nepotrivite ale unora sau altora, imi intuieste probabil intentia si imi intinde biletul din nou, completandu-si intrebarea cu o fraza care m-a inmuiat de tot: „- … ca io nu stiu sa citesc nici sa scriu… Mi-a scris aicea pe bilet cineva unde trebuie sa ajung, sa ma ajute…”

Da, in era internetului si a comunicatiilor mobile, in era in care, practic, existi doar daca ai adresa de e-mail, cont pe yahoo messenger si, mai nou, din cate am aflat, si pe hi5 (un capitol la care sunt restant momentan, si nici nu ma tenteaza prea mult ideea, desi am primit invitatii numeroase de la o multime de prieteni…), ei bine, in secolul 21… exista oameni care nu stiu sa citeasca si sa scrie… Da, teoretic o stim cu totii, dar va marturisesc ca intalnirea efectiva cu cineva care sa fie atat de stanjenit de aceasta realitate… cruda, la urma-urmei, e cu totul altfel decat ti-ai putea imagina.

Te intrebi cum se descurca un astfel de om… Problemele apar nu atunci cand e vorba despre bani, pentru ca inveti sa distingi diferitele feluri de bancnote dupa desenele lor, dupa culori… (piciul meu de 3 ani si jumatate stie la ce supermarket sau hipermarket mergem dupa sigla acestuia… si noi ne mai amuzam uneori intrebandu-l daca stie sa citeasca… la care el ne replica spunandu-ne ca nu stie, ca e inca mic, dar cand o sa fie el mare…). Strazile, la fel, le inveti… Chiar azi ma intreba haiducul meu ce cautam pe Calea Mosilor, daca ne-am mutat… Filmele de la televizor sunt atat de bine realizate, incat poti pricepe in mare despre ce e vorba chiar daca nu stii sa citesti… De ziare… cine are nevoie? Exista Stirile de la ora 5, sau Adevaratele stiri de pe „Zero TV”… Cartile… nu mai spun… Poate cele de joc…

 Dar sa depinzi de altii si de amabilitatea lor pentru a-ti spune ce scrie intr-o adresa oficiala de la Primarie, pentru a-ti intocmi o cerere de ajutor de somaj, sau pentru a beneficia de alocatia pentru copii… In acelasi secol 21, in care amabilitatea si serviabilitatea sunt virtuti care ar trebui ocrotite de lege, fiind pe cale de disparitie…

Mereu am considerat ca am fost binecuvantat pentru faptul ca m-am nascut in Romania… Nu, nu mi-am vopsit gardul in rosu, galben si albastru, chiar daca gandesc ceea ce am afirmat in fraza anterioara… 🙂 Sunt binecuvantat pentru ca m-am nascut intr-o tara care a considerat ca educatia este obligatorie, ca scoala este obligatorie, si a incurajat scolarizarea… spre deosebire de alte state din Orient, care considera lucrurile acestea drept „sminteli occidentale”, iar cartea si educatia drept posibilitati de a te indeparta de invataturile stramosesti… Sunt binecuvantat pentru ca m-am nascut intr-o tara crestina, fie ea si cu numele, asa cum subliniaza multi (nu fara 0temei, din pacate). De bine-de rau, aici am avut ocazia sa aud despre o Nastere de Craciun si despre o Inviere de „Pasti”, despre un Dumnezeu care iubeste Romania, sa aud un „Tatal nostru” rostit de mii de oameni ingenuncheati printre tancuri si mitraliere in Piata Universitatii, sa pot merge la biserica fara sa fiu arestat sau ucis, sa imi pot alege religia sau denominatiunea religioasa…

Sunt lucruri mici, pe care le consider un dat, un bun care mi se cuvenea, dar care, daca mi-ar lipsi acum, cand sunt constient de valoarea lor extraordinara, m-ar face sa ma simt nefericit. Sunt lucruri pe care astazi le consider un privilegiu. Chiar daca maine, foarte posibil, s-ar putea sa uit din nou, ASTAZI sunt recunoscator pentru ele. Astazi il binecuvantez pe Dumnezeu pentru aceste daruri IMENSE, pe care nu le-am apreciat la justa lor valoare!

Anunțuri

Responses

  1. Draga addsalu, nu stiu cine te-a informat despre o asemenea ‘necesitate’, dar hi5 ramine o sursa de spam.
    Am refuzat ostentativ inscrierea de la inceputul lui hi5, in ciuda ofertelor insistente venite din partea multor prieteni si a e-mail-urilor. Unele invitatii vin probabil datorita unor unelte / facilitati de pe hi5 care se ofera sa reaminteasca unei liste intregi de contacte ca esti asteaptat de prieteni pe hi5… 😀
    De la un timp mi-am marcat adresa de e-mail ca fiind ‘activa’ in baza lor de date doar optind pentru blocarea invitatiilor tuturor utilizatorilor de hi5 …
    Si ce crezi, ca n-au mai venit invitatii !? Ba da, si inca ‘mascate’, ca n-am priceput cum i-a lasat ‘constiinta’ sa-si seteze serverele lor sa trimita mesaje cu un domeniu sursa (mx) diferit de al lor.

    Acum vad ca s-au oprit mesajele pt ca i-am scris admin-ului tehnic de la hi5 si i-am spus ca daca mai primesc un singur e-mail de la ei fac plingere la registrar si la ISP.

    Sint foarte suspect la multe servicii noi , care au de fapt ca tinta stringerea cit mai multor date si detalii despre utilizatori si relatiile acestora, pentru ca asta este de fapt ‘piinea’ pe care o maninca: ‘scurgerea’ informatiilor catre companii de spam sau advertising ‘neortodox’.

    Dar revenind la problemela ‘existentei’ in micul sat global (cu tigani analfabeti, orientali alfabetizati pentru extreme survival, si occidentali analfabetizati cu bigbrother, hi5 si ‘mess’) iata cu ce se ocupa altii in problema identitatii:
    :::DNA Database::::
    http://www.independent.ie/national-news/minister-to-press-ahead-with-dna-database-1054176.html

    Pariezi pe vreun rezultat ?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: