Publicat de: Adrian | Noiembrie 13, 2007

Cine zice ala e… sau nu te grabi sa acuzi!…

Am scris nu demult un post despre personalul cultic/ clerical care a colaborat cu Securitatea. De fapt, vizam cateva personaje pe care le-am cunoscut si care au exercitat o oarecare influenta in viata mea. Am fost acuzat ba de subiectivism, ba de imaturitate, ba de ignoranta, ba chiar ca as fi scris articolul – apoi si raspunsul – la comanda…

Ma rog, ultima afirmatie mi-a dat o idee de afacere… M-am gandit si la un anunt:

Absolvent de filologie (si de alte chestii, in functie de comenzi), redactez la comanda articole elogioase pentru persoanele a caror imagine publica a fost sifonata. Daca sunteti pastor, preot, sef de cult, ati semnat un angajament cu Secu si acum va dau in vileag CNSAS-ul, fratii de credinta, diversi consultanti ai serviciilor secrete straine sau observatori ai drepturilor religioase, nu ezitati sa apelati cu incredere la serviciile mele. Ce nu poate spala nici Dunarea, rezolv eu din condei. Fara pocainta, fara contract, fara batai de cap. Discretie absoluta. Ma puteti contacta pe blog, la https://addsalu.wordpress.com. 🙂

 Imaturitatea si ignoranta nu le discut. Poate ca nu as discuta nici subiectivismul… Pentru ca, oricum, fiecare individ este subiectiv. Suntem subiectivi prin natura noastra. Percepem lucrurile prin prisma propriilor noastre experiente, trairi, prin pricina propriei noastre intelegeri sau filosofii despre lume si viata (worlview). Asta se numeste subiectivism, intr-adevar… Iar a recunoaste ca esti subiectiv inseamna… realism…

Mi s-a spus ca as fi subiectiv din pricina faptului ca parintii mei nu au avut de suferit din pricina „tradarii” fratilor intru Christos… sau, ma rog, de credinta… Poate ca sunt subiectiv… Si poate ca tatal meu nu a avut de suferit de pe urma comunistilor… desi mama a fost nevoita sa renunte la o cariera in Comertul Exterior pentru vina de „a avea rude in Statele Unite ale Americii”…

Paradoxul este ca, atunci cand faci niste afirmatii fara a avea suport real, ci doar presupui, cazi tu insuti in capcana subiectivismului… Adica, atunci cand pretinzi despre tine insuti ca esti obiectiv, ar trebui sa te limitezi la a face afirmatii care se bazeaza pe fapte, nu pe ipoteze… Altfel, obiectivismul cu care te lauzi, care iti permite sa arati cu degetul subiectivismul oponentului de idei, se transforma in… subiectivism…

Ma rog, doar de dragul discutiei si al argumentarii, va scriu doar ca bunicului meu i s-a inscenat ceva urat pe vremea comunistilor, pe cand era diaconul celei mai mari biserici baptiste din Bucuresti. El a preferat sa se retraga, pentru ca nu cumva numele lui Dumnezeu si al fratilor lui sa aiba de suferit. A fost un gest pe care putini l-au respectat si apreciat. Marea majoritate au preferat sa inghita momeala aruncata de comunisti… si… culmea… tot ei i-au numit pe cei care l-au aparat pe bunicul… subiectivi… Bunicul meu nu a fost reabilitat nici pana in ziua de azi, si lui nu i-a pasat de lucrul acesta. Si-a continuat viata de credinta in stilul lui… Rareori am intalnit oameni care sa ma salute, efectiv, cu Psalmi… Bunicul, de fiecare data, chiar si acum, dupa accidentul vascular cerebral, cand nu mai este lucid tot timpul, are… culmea, tot el!… un cuvant de incurajare pentru noi, un indemn sa ramanem credinciosi, sa ii multumim lui Dumnezeu… L-am respectat in mod deosebit pentru asta, desi nu am inteles niciodata de ce oameni care il respectau odinioara atat de mult, oameni pe care i-a invatat, carora le-a calauzit primii pasi pe calea credintei, si apoi si pe urmatorii, au crezut mai degraba zvonurile imprastiate de comunisti decat… Si acum stau sa ma gandesc… decat ce? Pentru ca bunicul a refuzat sa se disculpe… sa se apere… preferand pur si simplu sa se retraga… Putinele marturii pe care le am si intrebarile au venit din partea unora dintre cei care erau pe atunci in comitetul bisericii Golgota…

Da, intr-adevar, percepem realitatea atat de subiectiv… Suntem atat de subiectivi… tocmai noi, cei care ne consideram rationali, obiectivi, indreptatiti sa dam cu piatra, sa starpim raul din radacini… recte din biserici…

Ingrijorarea mea este ca nu cumva, in pornirea noastra pe care o consideram buna, dreapta, sfanta, sa nu facem mai mult rau decat bine. Clar, o decizie trebuie luata in privinta personalului clerical care a colaborat cu Securitatea, dar vor trebui luati in calcul mai multi factori, printre care:

1. Definirea clara a „colaborarii”. Ce anume trebuie sanctionat? Faptul ca au semnat angajamente? Ce se intampla cu cei care au semnat doar un astfel de angajament, dar nu au facut nici o raportare, nici un (alt) rau? Faptul ca au dat mai multe rapoarte ocazionate de diverse evenimente, persoane etc., dar in care nu scria nimic compromitator, defaimator, nimic care ar fi putut dauna Bisericii, bisericilor sau persoanelor din cultul respectiv? Faptul ca au facut „politie politica”, in urma carora persoane particulare, biserici si cultul au avut de suferit?

2. Cine face evaluarile? Cine poate fi atat de obiectiv incat sa aiba pretentia ca nu este partinitor, ca nu are idei preconcepute despre nici unul dintre cei suspectati ori dovediti ca ar fi/ au colaborat? Si cum poate fi verificata obiectivitatea lor, oricand, de catre… cine? Ar trebui sa existe un fel de comisie, alcatuita din oameni maturi din toate punctele de vedere, analitici, capabili de decizii obiective si destul de greu de manipulat/ influentat. Dar unde ii poti gasi?

3. Care sunt criteriile pe baza carora se face evaluarea unui om, a activitatii lui? Exista o astfel de lista? Sau, daca ar exista, ce anume ar trebui sa contina ea, pentru a fi mai presus de interesele, de subiectivismul, de polii de influente, de „tatuci”? A fost evaluata si supusa criticilor din interiorul si din afara cultului (si nu ma refer aici, in nici un caz, doar la pastori)? Cati itemi din lista sunt interpretabili, punand la indoiala obiectivitatea evaluatorilor?

4. Ce te faci cu acei oameni care, poate, au colaborat in trecut, apoi au renuntat la colaborare, oficial sau faptic? Vor fi tratati la fel ca si cei care au colaborat pana in ultimul moment?

5. Cei care au colaborat, dar le-au „servit” autoritatilor lucruri nesemnificative, insa, in schimb, au facut o serie de lucruri importante care au dus la dezvoltarea anumitor segmente ale activitatii cultice, si au facut-o cu convingere si daruire… Ce tratament vor avea ei? Ii poti „judeca” sau masura cu aceeasi masura ca pe cei care au turnat fara nici un fel de remuscari, si care au dobandit astfel o serie de avantaje PERSONALE? Oare nu ar trebui facuta o distinctie?

6. Cazurile „turnatorilor pocaiti”, ale celor care au marturisit si s-au pocait public sau in particular. Cum trebuie abordate, si care va fi „verdictul” in cazul lor? Ce te faci daca nu au spus nici acum TOT adevarul, ci au „servit” audientei doar ceea ce voiau ori au considerat important sa auda?

7. Prezumptia de nevinovatie… Da, stiu, conceptul ne este strain… Noi deja „stim” cine este vinovat, si stim ca X-ulescu TREBUIE dat jos, trebuie cerut cultului sa ne ofere capul respectivului pe un platou, sa fie suspendat din functie… Cum ramane insa cu prezumptia de nevinovatie? Poate cineva pretinde ca ii va acorda dreptul la o analiza corecta si obiectiva cuiva despre care este convins in interiorul lui ca este… vinovat?

8. Poate cea mai importanta intrebare… Cum poti masura sinceritatea si integritatea unui OM (pentru ca, la urma-urmei, vorbim de oameni)? Si ma refer aici atat la cei ale caror cazuri vor fi luate in discutie, cat si la cei care ii vor audia…

9. Deja parca ma simt ca la tribunal… Asa ca nu pot sa nu ma intreb… cu riscul de a imi sari in cap… Cui ii foloseste o „lista a vinovatilor”? La ce bun o astfel de lista acum? Majoritatea celor in cauza sunt oricum avansati in varsta, sunt fie pensionari, fie se apropie de pensie, iar cei care au avut, poate, de suferit, oricum, nu mai pot intoarce timpul inapoi si raul facut nu stiu in ce masura mai poate fi reparat… Poate doar moral… Si ce faci cu pensionarii care au colaborat? Le tai pensia pe care o primesc de la cult, desi pastoratia a fost singura slujba oficiala pe care au avut-o? Hai, ca ma opresc aici, pentru ca aproape ca mi-e teama sa nu le dau cine stie ce idei nastrusnice unora… Ma rog, eu unul m-am impacat cu fantomele trecutului persoanelor care au avut o influenta in viata mea, si am ajuns sa ii iubesc din nou. Dar acesta sunt eu… subiectiv… dar un tip subiectiv care recunoaste in mod obiectiv ca e… subiectiv…

Lista ramane deschisa discutiilor si dezbaterilor… Care sunt aproape sigur ca nu vor intarzia sa apara.

Anunțuri

Responses

  1. Emanuel, tu nu prea ai nume predestinat pentru… comenzi. Eu da, ce ii mai „alint” pe unii…

    Dar, serios vorbind, salut noul tau ton, mai analitic (dar imbibat de prea multe intrebari, comparativ cu corpul mesajului).

    Alin

  2. Tare analogia… Cat despre intrebari… Am multe… Daca as avea macar atatea raspunsuri pe cate intrebari am numai eu… Chiar radeam o data cu sotia mea, care se amuza ori de cate ori imi incep o fraza cu „stii ce ma intreb?”… I-am zis atunci (si i-am si facut o demonstratie practica) ca poate smulge orice fir de par din capul meu, si sa se uite la forma lui usor carliontata… care seamana izbitor de mult cu un semn de intrebare… Asa ca… se poate spune ca am capul plin de intrebari. Un fel de… „intreb, deci exist”… 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: