Publicat de: Adrian | Noiembrie 15, 2007

Ce-i spui unui om cand moare?… Sau ce-ai face tu daca ai afla ca mori?

O cunostinta de-a mea are o situatie familiala dificila. Cineva din familia ei este bolnav grav (cancer, TBC si alte grozavii).

Cunostinta mea, haideti sa-i zicem X, are o dilema. Este in divort cu Y (bolnavul) si poarta copilul lui Z. In adancul sufletului, inca il mai iubeste pe Y, dar nu mai vede nici o cale de a fi impreuna. Cu toate acestea, ii este alaturi in acele momente grele. A renuntat la divort (indeplinindu-i visul lui Y…), ba chiar si la… Z, si este coplesita de intreaga situatie.

De cateva zile se framanta cu gandul ca va trebui sa ii spuna lui Y ca… zilele lui sunt numarate, iar sansele de supravietuire sunt minime… Azi, o comisie de medici au scapat-o de grija… I-au dat vestea lui Y, cu o seninatate infioratoare.

Toata situatia m-a facut sa ma gandesc, la modul cel mai serios, ce ai putea sa ii spui unui om aflat pe patul de moarte… Categoric, ar trebui sa stie prognosticul medicilor, mai ales daca sfarsitul este iminent… La urma-urmei, eu unul as vrea sa stiu, sa imi pot incheia socotelile, sa vad ce pot face pentru ca dragilor mei sa le fie cat mai bine dupa… Si, de ce sa nu recunosc, pentru a imi face timp sa incerc sa il „mituiesc” putin pe Dumnezeu, petrecand mai mult timp cu El, impacandu-ma cu toata lumea si facand acte de caritate… Sau, ma rog, desi sunt crestin protestant (merg intr-o biserica baptista), si stiu ca astfel de lucruri nu il „incalzesc” prea mult pe Dumnezeu, pentru ca exista Harul, parca tot m-as simti mai linistit daca as face cate ceva… Doar asa… sa fie…

Ce mi-ar place sa mi se spuna mie pe patul de moarte? Sincer… Categoric, nu as vrea sa mi se spuna ca ma voi face bine, in conditiile in care as sti sigur – si eu, si tot restul omenirii – ca asa ceva nu este foarte probabil…

Nu as vrea sa mi se aduca elogii… In nici un caz. Diplomele si realizarile si-au avut farmecul lor, la vremea si in contextul lor… Dar acum…

Nu as vrea sa mi se tina predici… As prefera cateva cuvinte de incurajare, rostite de oameni pe care ii stiu ca sunt sincer alaturi de mine. Nu as vrea sa vad lacrimi… Sau fete triste, desi as sti ca toata lumea este ingrijorata si ca, unii poate, nu toti, sufera (altii doar imbraca o haina a suferintei, pentru ca „asa trebuie”, „asa se cuvine”…).

Mi-ar placea sa stiu ca alaturi de mine sunt multi oameni. Ca se roaga pentru mine, pentru sufletul meu, pentru ca mintea mea sa ramana intreaga, si pentru insanatosirea mea. Pana in ultimul moment. Nu vreau sa imi spuna ca ma voi face bine, ci ca se roaga fierbinte sa ma fac bine… Este o mare diferenta… In primul caz, m-as simti mintit, in al doilea… iubit…

Mi-ar placea sa stiu ca exista oameni care vor avea grija de cei dragi mie, care raman in urma, ca nu ii vor lasa singuri… Stiu, asta e un vis frumos in lumea fundamental egoista in care traiesc, dar… idealistul ramane idealist, nu-i asa? Sa mi-o spuna, si sa se tina de cuvant…

Mi-ar placea ca oamenii pe care i-am suparat, cu sau fara voia ori stiinta mea, sa vina la capataiul meu, sa-mi dea sansa de a ma imbratisa cu ei…

Mi-ar placea ca idealurile mele, visurile mele bune sa nu piara, ci sa fie continuate, si imbunatatite…

Si mi-ar placea ca, precum Moise odinioara, sa pot arunca un ochi in „tara promisa”, dar si in viitorul celor pe care i-as lasa in urma… Sa vad ce va fi cu ei, sa stiu ca va fi bine, ca LE va fi bine, dar si ca mie imi va fi bine…

Sunt idealuri? Vise? Poate… Poate ca majoritatea sunt imposibil de facut pentru un OM care sta la capataiul altui OM… Dar unele nu sunt… Depinde doar de noi sa lasam in urma egoismul, ambitiile, incrancenarile, si sa fim alaturi de alt OM, chiar daca stim ca nu-l putem ajuta altfel decat a-i fi alaturi…

In definitiv, poti sa fii alaturi de cineva, sa nu ii spui absolut nimic, precum prietenii lui Iov la inceput, ci doar sa il imbratisezi si sa ii arati ca ESTI ACOLO, pentru el… sau pentru ea…

Afla-i idealurile, sperantele, visurile… si incearca sa ii aduci in inima speranta… credinta… si dragostea… Intr-adevar insa, asa cum bine spunea si Pavel, apostolul, cea mai mare este dragostea… A te simti iubit si pretuit conteaza mai mult decat orice altceva… Si… sunt milioane de cai prin care putem arata acest lucru oricui… chiar si (sau mai ales?) cuiva aflat pe patul de moarte…

Anunțuri

Responses

  1. citind articolul mi-a readus in fata o situatie similara intr-un fel . Am stat 2 luni intinsa pe un pat incercand sa salvez o sarcina (timp in care am luat injectii aproape zilnic) si …. toata lumea stia ca nu am sansa sa o salvez numa eu nu. Ma intreb acum. Oare cum era mai bine ??? Oare dezamagirea si disperarea de dupa pierderea sarcinii ar fi trecut mai usor de as fi stiut din timp ?? Sarcina avea 17 saptamani cand am pierdut-o. E adevarat ca as fi stat bucuroasa toate cele 9 luni numai pe spate, in spital si cu injectii pentru a salva baietasul din mine . Deci cum e mai bine pana la urma ???

  2. Iulia, durerea este durere si dezamagirea este dezamagire, indiferent de cat de „pregatit” te-ai simti (sau dimpotriva). Nu cred ca ai fi suferit mai putin daca ai fi stiut din timp… In acelasi timp, cred ca „ganduri negre” ai avut in toata perioada, in ciuda luptei si a faptului ca te-ai straduit sa ti le alungi (si bine ai facut).
    Imi aduc aminte de modul in care definea un rabin credinta… „Credinciosul este acel individ care, atunci cand are capul asezat pe butuc, iar calaul are securea ridicata, nu inceteaza sa spere ca va fi salvat”.
    Credinta, realismul, speranta… cred ca sunt lucruri diferite. Cred ca e bine sa cunosti unele lucruri, chiar daca ele sunt mai dure decat ne-am dori, ori mai dureroase. Ai avea macar posibilitatea de a sti, de a te pregati intr-un fel sau altul. In acelasi timp insa, cred ca acest lucru nu implica (ba, dimpotriva) renuntarea la lupta (chiar daca vorbim despre lupta pentru viata proprie sau pentru viata altora), nu implica agatarea cu disperare de credinta, de Dumnezeu, de credinta in faptul ca El poate face o minune, dar si de tratamentele medicinei moderne, in cazul de care vorbim. Eu cred ca merita sa lupti chiar daca STII ca nu exista decat 0.0001% sanse de reusita. Daca nu ar lupta nimeni, crezi ca ar mai exista acele minime statistici?
    In fine, imi aduc aminte de bancul cu evreul acela care voia sa castige la loto, s-a rugat mult pentru asta, a postit, si era revoltat pentru ca nu se intampla minunea… Pana cand s-a auzit o voce din cer: „Itzac, da-mi o sansa! Joaca si tu macar o data la Loto!” (a nu se intelege acum ca incurajez loteria… 🙂 )

  3. se pare ca pana la urma incet, incet imi scriu jurnalul. Oricum multumesc ca imi raspunzi promt la fiecare comentariu si multumesc pentru incurajari.
    Am o intrebare . Nu se poate sa primesc o notificare pe e-mail cand apare ceva nou ??

  4. Nu-i rau sa iti scrii jurnalul… Desi, intr-un jurnal „clasic”, pe hartie, ai avea deschiderea de a scrie exact ce simti, fara a te simti inchistata de eventualii cititori… Acesta este motivul pentru care te-am tot batut la cap cu jurnalul… Chiar cred (sincer) ca ti-ar face bine daca ai lasa sa „curga” din tine gandurile, dezamagirile si frustrarile (recunoscute sau nu). Apoi, la vremea potrivita, vei putea decide daca sa le postezi pe un blog, daca sa iti declini identitatea sau nu.

    In privinta notificarii, sunt sigur ca exista posibilitatea (e ceva legat de „RSS”, dar nu stiu exact cum se procedeaza – chiar, poate se gaseste cineva cu „state” mai vechi intr-ale blogging-ului, sau mai iscusit, care sa ne explice cum se poate face asta). Pana atunci, o sa incerc (si sper sa nu uit… 🙂 ) sa iti trimit un link cand postez ceva nou. Pe adresa pe care o treci de obicei, nu? Sau, daca ai o alta preferinta, te rog sa imi spui (cu mentiunea ca e doar un mesaj pt mine, si nu va aparea pe blog).
    Adrian

  5. multumesc acu am priceput exact cu jurnalul . Trimite pe adresa pe care o trec deobicei, sau am si adresa de gmail pe care ti-o trimit pe adresa indicata si apoi cum preferi .

  6. Tu ai dreptate. Daca suntem constienti de ce se petrece, este mai bine sa avem taria sa privim realitatea in fata si sa schimbam ce se poate schimba. Pe de alta parte, de ce faci un lucru este mult mai important decat cum sa faci acel lucru.

    Stii, nu intotdeauna suntem capabili sa prevedem consecintele vorbelor si a faptelor noastre. Chiar daca pretul este mare, trebuie sa ne asumam raspunderea pentru ele. Uneori avem putine optiuni la indemana, si, sigur, le alegem. Dar in final, atunci cand tragem linie, suntem multumiti?

    Bunicul meu a murit cand aveam vreo 7 ani, insa amintirea lui este vie in sufletul si inima mea. Meritul este al bunicii mele care de multe ori imi povestea despre ei. De la cum s-au cunoscut, cum a scapat in timpul celui de-al doilea razboi mondial cand era sa fie luat prizonier de rusi pana la… ultimele lui clipe. Inainte de a muri a stat paralizat la pat apropape un an. (avea cancer/metastaza) Spre sfarsit…bunica mea l-a intrebat daca e suparat pe ea pentru „multele” dati cand il certa/cicalea. Raspunsul lui a fost…”tu esti totul pentru mine”.
    Pe piatra funerara scrie…”Josag szeretet volt eleted, aldot legyen emleked” in traducere libera…bunatate, iubire a fost viata ta, binecuvanta fie amintirea ta…
    Bunica mea a murit mult mai tarziu.Cand ma asteptam mai putin si nu eram pregatita pentru asta. Sau cel putin asa am crezut atunci. De multe ori m-am gandit la ce i-as fi spus sau ce as fi facut daca as fi stiut. In timp mi-am dat seama ca cel mai important lucru este ca „celalalt” sa stie ca il iubesti si ca il apreciezi. Neconditionat. Si ca nu trebuie sa astepti un moment anume sa-i arati celuilalt acest lucru. Iar ea a mi-a oferit toata dragostea ei si la randul meu am facut acelasi lucru. Nu era nevoie sa ne spunem nimic.

    Adi, e un posibil raspuns la intrebarile tale din infinitele posibilitati de raspuns.
    Indiferent de situatie, trebuie sa pui ego-ul deoparte si sa fi tu asa cum esti in inima si gandurile tale. Este singurul mod de a stii…

  7. Iulia, daca ai suficient curaj, pasiune si nebunie, poti sa privesti viata in ochi si ai sansa chiar s-o saruti.

  8. @ Rene – Stiu ca am dreptate 🙂
    Lasand gluma la o parte, trebuie sa recunosc ca m-au emotionat mult gandurile pe care le-ai asternut aici. Sincer, putine lucruri mi se par mai frumoase decat doi oameni care imbatranesc impreuna, si imbatranesc frumos. Dar aproape nimic nu ma impresioneaza mai mult decat acea dragoste care dureaza pana la moarte, ba chiar trece si dincolo de ea… Cata dreptate avea sfantul Pavel cand spunea ca „cea mai mare este DRAGOSTEA” (I Corinteni cap 13)!… Multumesc pentru ca m-ai imbogatit, Rene! Adrian

  9. De cativa ani caut raspunsul intrebarii: pana unde poate merge incurajarea? Cand e pericol sa se transforme in discurs teologic cu un salut (mai mult sau mai putin calduros) la final? Imi povestea o foarte draga prietena, care si-a pierdut logodnicul intr-un accident ca a primit … nenumarate incurajari, hmm… de genul: lasa ca Domnul…are…poate…stie… O sa-ti dea insutit… ce? inapoi dragostea moarta? O suta de barbati?
    Am auzit o gluma care mi-a ajutat sa fac fata prestatiilor de genul acesta (adica nu mai sufar, nu ma mai infurii, imi vine sa zambesc): Tovarasul…survola (cu elicopterul) Bucurestiul, si se mira ca lumea statea la cozi. De ce stau astia la coada? Sa traiti, Tovarasul, aici stau la coada la carne…aici la lapte….. Pai cum, tovarasi, nu avem noi carne, lapte….? Sa…traiti, Tovarasul….stiti, noi…avem! Ei n-au!

  10. @ E – este de mult bun simt ce spui. Iti impartasesc ingrijorarea vizavi de granita extrem de firava dintre incurajare si discurs a la lupul moralist. Poate ca din acest motiv m-a impresinat atat de mult atitudinea initiala a amicilor lui Iov (o, de s-ar fi oprit atunci!…) care, veniti sa isi incurajeze prietenul lovit crunt, au stat pur si simplu alaturi de el, in tacere, cateva zile bune… Stau si ma intreb de multe ori daca chiar e nevoie sa spui mereu ceva cuiva aflat in suferinta… Oare tacerea, simpla ta prezenta alaturi de el/ ea… oare nu „vorbesc” destul? Cred ca exista un misterios glas al tacerii, care e sublim in anumite momente… si care, din pacate, e atat de des acoperit cu vorbarii inutile si… goale…

  11. Sa intelegem, oare, ca din bunatate si bun simt, in momente grele si Dumnezeu alege sa taca?

  12. Nu e nimic tendentios in ceea ce spun. M-am intrebat mult de ce Domnul tace adesea langa oameni care sufera cunt. Poate ca asta o fi raspunsul…

  13. @E – sincer, raspunsul meu ar fi un simplu „nu stiu”… Asa cum spuneam insa, cred ca exista un „glas al tacerii”, un „glas” mut care, desi tace, „spune” mai mult decat ar putea-o face cuvintele… Cred ca a fi langa cineva inseamna infinit mai mult decat a spune anumite cuvinte nepotrivite… Evident ca in cazul lui DUmnezeu nu s-ar pune problema rostirii unor cuvinte nepotrivite, pentru ca El stie efectiv ce se intampla in sufletul omului care sufera. Oricum, ca sa nu divaghez prea mult, eu unul prefer sa stiu ca El este alaturi de mine cand sufar, chiar daca tace… Poate ca El tace asteptand sa ne linistim, sa ne mai „asezam” putin pentru a-i auzi glasul asemeni unui susur bland si linistit… Poate… cine stie? Vezi, de multe ori m-am gandit daca nu cumva au dreptate unii mistici care-si recunosc starea si spun despre anumite lucruri ca „sunt o taina”… o taina pe care numai El o stie… dar din care, in anumite momente, ne lasa si noua privilegiul de a descoperi o farama…

  14. Oau am inceput sa plang fiindca am avut si eu un caz la fel in familie bunicul meu era bolnav de ………… Cancer osos nu va dati seama cat de mult am plans si mai plang cand imi aduc aminte de el. :-[

  15. L am iubit si inca il iubesc asa de mult . cand am ajuns la spital a zis ca vine acasa sa iasa cu mine in parc!!!!!!! Dar se pare ca nu a mai venit.

  16. Dar ce sa mai zic uneori il mai simnt langa mine sau prin casa! Ce fac caci mi e frica!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: