Publicat de: Adrian | Ianuarie 5, 2008

Reactii si contrareactii la moartea pastorului Dugu

Cel mai recent dintr-un sir de decese care, parca, mai toate ne-au luat prin surprindere, a reusit sa „inroseasca” WordPress-ul, dar si alte liste de discutii din cercurile evanghelice si nu numai.Daca topurile WordPress au fost practic acaparate de articole si postari legate de moartea carismaticului pastor Dugulescu, alias Dugu, cum i se spunea neoficial, de informatii de ultima ora aduse de diversi binevoitori, se pare ca lucrul acesta a reusit sa ii irite pe mai multi bloggeri cu state vechi intr-ale topurilor WP. 
Asa se face ca au aparut o serie de reactii si contrareactii – unii au constatat ca „prea s-au inmultit baptistii astia pe WordPress”, altii nu au scapat prilejul de a plati niste polite mai vechi oponentilor… Deh… oameni suntem cu totii, nu-i asa?  

Oricum,  mi s-au parut laudabile cateva initiative:  

1. Daniel Mitrofan retrage de pe blogul lui articolul acuzator la adresa (acum) regretatului pastor, articol citat nu de mult de ziarul „Banateanul”; nu stiu daca o face ca urmare a revoltei pastorului D. C., care le reprosa tuturor celor celor care au scris diverse lucruri (si nu de bine) despre P. Dugulescu si despre altii care inca mai sunt in viata ca au <reusit sa faca ceea ce nici comunistii nu au putut>;   

2. La fel procedeaza si Marius Cruceru, care si-a suspendat un articol „din motive lesne de inteles”;  
Am toata stima pentru aceste initiative, care denota simpatie si empatie fata de  familia ramasa in urma sa se lupte cu durerea despartirii (pentru ca, desi avem inainte binecuvantata speranta a Invierii si a revederii Acolo, sus, in ziua aceea, durerea tot durere ramane…).  

3.  Remarcabila mi se pare insa initiativa lui Daniel Branzei, care publica pe blogul sau, http://dezvaluiri.wordpress.com, in loc de orice altceva, o serie de documente legate de activitatea lui Petru Dugulescu in Parlamentul Romaniei.  
Sincer, intotdeauna mi-a placut (si i-am apreciat, la randul meu, pe cei care actioneaza astfel) sa incerc sa imi aduc aminte de lucrurile bune pe care le-a facut un om. Mai mult decat atat, imi place sa cred ca putem face mai mult inca din timpul vietii cuiva si ca, daca nu este absolut necesar, este absolut inutil sa ii faci rau unui om stricandu-i imaginea publica, mai ales in contextul in care respectivul a fost, ca multi altii, pe „linia intai a frontului”, „suferind greul si naduful zilei”. Si, asa cum au facut-o, sunt convins ca au facut-o cu daruire si cu pasiune; cat despre abateri… Dumnezeu stie ca fiecare dintre noi le avem… asa cum tot El stie si cu cate lacrimi or fi plans si s-or fi cait cei careau fost, pana nu demult, ostracizati…  

4.  Oricat ar parea de ciudat, pe lista initiativelor laudabile il voi aminti si pe Pr. Dorin… Consumatorii de bloguri il stiu ca pe un inversunat oponent al lui Marius Cruceru. Chiar daca de multe ori m-a dezamagit cu tonul sau patetic si cu atacurile furibunde la adresa Patratosului, am citit azi un articol din care merita evidentiate cel putin doua afirmatii: – in primul rand, domnia sa subliniaza ca, desi suntem de confesiuni diferite, suntem totusi frati, pentru ca Mantuitorul s-a jertfit pentru toti si, in al doilea rand, faptul ca isi incheie pledoaria cu doua cuvinte relativ simple, dar cu o greutate deosebita (pentru mine, cel putin, intrucat sunt venite din partea unui om care recunoaste ca nu stie prea bine cine a fost Dugu, din partea unui om care stapaneste bine armele atacurilor verbale… m-au facut sa imi scot palaria, la modul cel mai sincer): „condoleantele noastre”.  

Oricum, intregul context mi-a intarit convingerea ca cea mai buna metoda de „demascare”, de „dezvaluiri” sau de orice altceva de felul acesta ramane prezentarea obiectiva a faptelor, in contextul in care s-au petrecut, si bune, si rele (nu doar „rele”); apoi, „dosarul” ar trebui aratat mai intai persoanei despre care este vorba, iar aceasta sa aiba posibilitatea de a se apara…    

Revenind la subiectul perioadei,  mi-a placut foarte mult cum l-a numit un pastor pe regretatul Dugu: un STEGAR… Si asta cred ca a si fost… dincolo de orice altceva, el va ramane pentru mine unul dintre cei care au avut curajul sa fluture steagul crestinismului evanghelic in vremuri in care cei mai multi nu au avut curajul sa o faca AICI, in tara, unul dintre cei care au contribuit la dezvoltarea protestantismului, a miscarii evanghelice de la noi, unul dintre cei pe care ii ascultam cu gura cascata in perioadele noastre de inceput…   

In fine, nu cred ca voi reusi sa inteleg niciodata de ce pretuim mai mult coroanele de flori de pe mormintele titanilor, cand le-am fi putut face atat de multa bucurie cu o simpla si minuscula floare, daruita din suflet, in timpul vietii lor… pentru lucrurile BUNE pe care le-au facut… Si, se vede treaba (macar acum, postum) ca nu au fost deloc putine…

P.S. Un amic mi-a semnalat articolul Soc si durere in comunitatea baptista. Cred ca merita citit… Il gasiti aici.

Anunțuri

Responses

  1. Îmi place remarca ta de încheiere… şi mă pune pe gânduri. Chiar îmi propun de azi să schimb ceva în dreptul meu, în această direcţie.

    Mihai

    PS Dă-mi şi mie, eventual pe mail, un link cu spusele pastorului D.C. de care pomeneşti… Chestia asta mi-a scăpat şi aş vrea să o citesc.

  2. Buna !
    Numele meu este Lucaci Florin Corneliu si reprezint echipa „Isus Te Iubeste” de pe blogul http://isusteiubeste.blogspot.com si as dorii daca puteti sa ne adaugati in lista voastra de prieteni, asteptam sa ne confirmati daca sunteti de acord cu acest schimb de linkuri. Daca sunteti de acord, scriti-ne un e-mail la adresa cococatfish@yahoo.com cu adresa siteului si numele sub care sa fie trecut in lista noastra de prieteni.
    Multumim !
    Echipa: Isus Te Iubeste

    P.S. Asteptam un raspuns sau o confirmare.

  3. Petrica Dugulescu a fost si ramane un Sfant!
    Pentru ca odata ce L-a primit pe Hristos ca Mantuitor personal, a fost declarat Sfant!

    A trait si a luminat in jurul lui.
    La serviciul de priveghi au venit orfanii pe care i-a ingrijit si hranit, fostii „rezidenti” ai canalelor din Timisoara pe care i-a ocrotit, i-a iubit si le-a redat bucuria, au venit credinciosi carora le-a prezentat clar Evanghelia, au venit oameni care sunt liberi datorita curajului lui Dugulescu din decembrie 1989 de a striga „Exixta Dumnezeu” in Piata Operei…
    Au venit la priveghi toti prietenii… oameni alaturi de care a suferit, a platit amenzi la militie, oameni alaturi de care a plans, s-a rugat si postit, baptisti si ortodocsi, penticostali si catolici, medici si profesori, tarani si teologi…pentru ca singurii dusmani pe care i-a avut si ii are sunt Securistii si cei deranjati de lumina!

    Iata dorinta lui Petru Dugulescu:
    „Si as mai vrea sa fiu ceva:
    O raza lucitoare –
    Si strabatând în lumea rea
    Sa duc lumina undeva,
    Sa încalzesc pe cineva
    Si sa ma-ntorc în Soare… !”

    Si s-a intors in soare, la masa cu Regele Regilor, Domnul Domnilor, Printul Pacii pe care L-a slujit toata viata sa.

    Slavesc pe Domnul pentru faptele fratelui meu, Petru Dugulescu!

    Beni Lup – WorldTeach

  4. @ Benilup – multumesc pentru update. Dupa cate mi-au citit ochii zilele astea pe bloguri, partea in care ne-ai adus informatii despre priveghi a fost mai mult decat binevenita.

    Chiar ma gandeam la un moment dat ca, asa cum l-a numit Ioan Pribag pe lista de discutii confesional@, P.D. a fost si va ramane o personalitate controversata.
    Pentru cei de la Banateanul (si, din pacate, si pentru unii dintre credinciosi), el a fost cel care „a semnat un pact cu Diavolul”, intrucat exista un dosar al sau de colaborator al Securitatii. Exista insa si un dosar al sau de… urmarit al Securitatii… de care multi nu stiu sau nu vor sa stie…
    Pentru orfanii si amaratii pe care i-a ajutat si pentru credinciosii care au ajuns sa-L cunoasca pe Dumnezeu mai bine prin intermediul lucrarii lui, a fost un sfant.
    Pentru mine a fost un FRATE mai mare, de la care am invatat multe in putinele ocazii in care am avut prilejul sa-l ascult.
    Cred ca in aceste zile ar trebui sa ne amintim mai mult de faptul ca SINGURUL care are dreptul sa-l judece este Cel in bratele Caruia s-a dus.
    Chiar daca sunt protestant, singurele cuvinte pe care le-as mai putea rosti acum, in ziua inmormantarii sale, sunt „Dumnezeu sa-l odihneasca!”

  5. […] Jurnalul călătoriei mele: Reacţii şi contrareacţii la moartea pastorului Dugu […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: