Publicat de: Adrian | februarie 27, 2008

Parteneriat intre C.G.M.B si cultele religioase

Cultele religioase au, in marea lor majoritate, si o componenta (misiune, viziune, initiativa) sociala. Incepand cu anul 2008, in Bucuresti, aceasta componenta poate fi valorificata, in mod oficial, in slujba intregii comunitati. 

  

Scriam zilele trecute despre un proiect ambitios al Municipalitatii Bucuresti de a realiza o serie de parteneriate strategice cu principalele culte religioase (oficial recunoscute, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, publicată în Monitorul oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007).

  Desigur ca sunt multe astfel de proiecte care au ramas doar la stadiul de „hartii”, de „maculatura”. De ce ar fi altfel in cazul acesta?

 Raspunsul este simplu: in momentul de fata se incearca finalizarea primei strategii de dezvoltare si profesionalizare a sistemului de asistenta sociala in municipiul Bucuresti. Ei bine, pentru prima oara in istoria asistentei sociale romanesti, cultelor religioase le sunt recunoscute atat meritele, cat si potentialul de a se implica in solutionarea unor problematici sociale.

 In adresele oficiale care au fost trimise cultelor religioase era recunoscuta bogata traditie filantropica a acestora, concretizata, de-a lungul istoriei, prin numeroasele institutii si organizatii caritabile sau de asistenta sociala, infiintate sau coordonate de acestea de-a lungul secolelor in diversele contexte sociale in care au funcţionat. De asemenea, a fost subliniat faptul ca „girul si, nu de putine ori, sprijinul material si logistic acordat acestor asezaminte de imparatii, regii, principii si domnitorii diferitelor teritorii unde acestea isi desfasurau activitatea au exprimat deosebita incredere de care Biserica si, in general, cultele religioase, se bucura in comunitate, dar si potentialul acestora de a contribui la incluziunea sociala a persoanelor devaforizate”. 

 Un prim proiect al municipalitatii prevede crearea unei harti a lacasurilor de cult de pe raza capitalei si, in masura disponibilitatii acestora, infiintarea unor puncte de prim ajutor acolo in situatii de criza sau de urgenta sociala (de exemplu, in perioadele cu temperaturi extrem de ridicate sau extrem de scazute). Altfel spus, in locul instalarii corturilor inestetice in diverse puncte din oras pentru a distribui apa populatiei in perioadele cu cod portocaliu si cod rosu, oamenii vor fi directionati spre bisericile cele mai apropiate.

 Avantajele sunt multiple: incintele respective au, in majoritatea lor, prin natura constructiei, o temperatura agreabila; oamenii pot intra acolo, pot sta jos cateva minute sa-si traga sufletul, pot bea un pahar cu apa si apoi, revigorati, isi pot continua drumul; apoi, municipalitatea poate utiliza resursele necesare procurarii de corturi, montarii si intretinerii lor, in alte scopuri mai utile – de exemplu, se poate cumpara mai multa apa, care sa fie distribuita apoi in aceste puncte de prim ajutor. In plus, proiectul va contribui la inlaturarea anumitor prejudecati, la dezvoltarea multiculturalitatii si a diversitatii etnice si religioase de pe raza capitalei (municipalitatea propunandu-si dezvoltarea unor parteneriate viabile cu institutii cultice legal recunoscute apartinand minoritatilor armeana, ebraica, maghiara etc.).

 Redau, in continuare, cateva fragmente din protocolul cadru propus spre semnare cultelor religioase, din care reiese implicarea dorita atat din partea cultelor, cat si din cea a municipalitatii, reprezentata prin Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti (D.G.A.S.M.B.):

Prin protocolul de parteneriat cu cultele religioase, DGASMB (C.G.M.B.) are urmatoarele drepturi si obligatii:

 a)   sa coopereze cu partenerul in vederea initierii de proiecte si programe comune in vederea sustinerii si dezvoltarii sistemului national de servicii sociale;

b)  sa coopereze in domeniul incluziunii sociale cu BISERICA si cu ONG-urile care functioneaza in cadrul si cu binecuvântarea acesteia;

c)  sa informeze cealalta parte semnatara (structurile bisericesti recunoscute ca furnizori de servicii sociale), la solicitarea acesteia, cu privire la oportunitatile de acordare a diferitelor drepturi si prestatii sociale pentru persoanele aflate in nevoie apartinând cultului si/ sau minoritatii etnice;

d)  sa sprijine studentii si absolventii facultatilor cu profil social, membri sau apartinatori ai BISERICII prin facilitarea efectuarii perioadelor de practica de specialitate in cadrul departamentelor si serviciilor specializate ale DGASMB.

e)  sa sprijine, in limita competentelor si atributiilor, asigurarea unor conditii optime in centrele furnizorilor publici de servicii sociale pentru desfasurarea asistentei spirituale a persoanelor beneficiare, la solicitarea acestora, sub conditia respectarii drepturilor fundamentale si in primul rând a libertatii religiei.    

Prin protocolul de parteneriat cu cultele religioase, BISERICA (fiecare cult in parte, semnatar al acestui document) are urmatoarele drepturi si obligatii:

 a) sa coopereze cu partenerul in scopul furnizarii de servicii sociale in beneficiul persoanelor, familiilor si comunitatilor aflate in situatii de dificultate, cu precadere al celor aflati in evidentele Parohiilor/ Comunitatilor din Bucuresti;

b) sa identifice, prin intermediul preotilor si al personalului implicat in sistemul de asistenta sociala al lacasurilor de cult si asezamintelor apartinând BISERICII, si sa comunice partenerului situatii si informatii privind persoanele aflate in nevoie, precum si informatii asupra persoanelor aflate in evidentele proprii, potentiale beneficiare de servicii sociale, prestatii sociale, in vederea facilitarii accesului la asistenta;

c) sa faciliteze diseminarea informatiilor specifice activitatii de incluziune sociala si sa faciliteze diseminarea modelelor de buna practica, la solicitarea DGAS-MB;

d) sa ofere informatii privind organizatiile neguvernamentale din domeniul asistentei sociale, care functioneaza in cadrul BISERICII;

e) sa asigure, in limita posibilitatilor, implicarea resurselor materiale si, dupa caz, a celor umane sau a structurilor specializate din domeniul asistentei sociale in programe pentru dezvoltarea infrastructurii sociale si a serviciilor sociale, cu precadere in situatii cu risc crescut (de exemplu, in zilele toride de vara sau in cele extrem de geroase);

f) sa coopereze la implementarea programelor sociale de interes national. 

   

Sursele mele mi-au confirmat faptul ca, pana in momentul de fata, au fost semnate deja primele doua protocoale:

      pe 19. 02.2008, cu Biserica Armeana (Parohia Bucuresti);

     pe 26.02.2008, cu Uniunea Bisericilor Crestine Baptiste din Romania.   

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: