Publicat de: Adrian | Februarie 28, 2008

Ioan Bunaciu: „timpul marturisirilor” (1)

Putini sunt aceia care au avut libertatea de a-si defini, intr-un fel sau altul, natura relatiilor avute cu fostele structuri comuniste (cu Securitatea, cu Departamentul Cultelor etc.).

Daca mi s-ar cere sa numesc zece personalitati evanghelice care au avut curajul de a-si marturisi trecutul – si indeosebi acele perioade considerate a fi fost, sa zicem elegant, cu semnul intrebarii – nu stiu daca as putea sa am in fata o lista completa… Iosif Ton („Eu si securitatea”), Petru Dugulescu („Ei mi-au programat moartea”), Danut Manastireanu (care isi publica dosarul pe blogul sau), Vasile Talos (o descriere a perioadei, a contextului in care s-au intamplat lucrurile, a presiunilor la care au fost supusi pastorii si liderii pentru a colabora, publicata, de asemeni, pe blogul personal)… Lista este oarecum salvata de Marius Cruceru, care isi asuma trecutul tatalui sau.

Aparitia cartii Pigmei si uriasi, de fapt o prima culegere de file de dosar (cel putin in spatiul evanghelic), a reusit sa tulbure destul de mult apele din acest punct de vedere. De fapt, judecand la rece, as putea spune, cu un oarecare cinism, ca a marcat doar momentul spargerii unui buboi purulent. Cred ca am comentat destul de mult cartea cu pricina. Dincolo de lipsa experientei si a profesionalismului cu care au fost instrumentate dosarele, dincolo de intentiile unor cercuri sau ale altora, cred insa, privind in urma, ca am fost fortati sa ne maturizam, sa invatam sa nu ne mai ascundem dupa visin si sa incercam sa gasim o maniera profesionala de a iesi din criza. Cred ca, in sfarsit, putem vorbi deschis (poate prea deschis, uneori chiar cu un tupeu care nu-si are locul) despre anumite lucruri, cred ca in sfarsit am reusit sa acceptam faptul ca manipularile grosolane nu mai pot fi tolerate si ca trebuie sa dam socoteala de ceea ce facem, spunem sau de maniera in care actionam. Intr-un cuvant, cred ca invatam sa fim mai responsabili. Din pacate, este un proces lung si dureros, in care imaginile multora au fost serios sifonate pe baza unor simple supozitii sau fapte scoase din contextul lor general.

Cazul recent al pastorului Dugulescu, care incercase un drept la replica vizavi de acuzatiile care i se aduceau, apoi si-a publicat punctul de vedere intr-un capitol introdus in ultimul moment in cartea „Ei mi-au programat moartea” a demonstrat insa, o data in plus, faptul ca reparatiile morale sunt mult mai greu mediatizate decat acuzatiile, fie ele intemeiate sau nu, si asta datorita unei sete de scandal de care, din pacate, nici comunitatea evanghelica nu este scutita.

Din anumite puncte de vedere, marturia pastorului (prof. univ. dr.) Ioan Bunaciu va aduce lumina asupra unora dintre acuzatii. Imi este insa greu sa imi explic faptul ca aceasta marturie, publicata inca din anul 2003 (!!!), deci cu mult inainte de aparitia „Pigmeilor”, nu a fost mediatizata si este cunoscuta doar in anumite cercuri. La fel de dificil de explicat mi se pare faptul ca nimeni din cei care o citisera nu au mentionat-o cu prilejul numeroaselor scandaluri din mediul evanghelic virtual (si asta in conditiile in care aceasta marturie aparuse intr-un jurnal de teologie editat de Centrul de Teologie Baptista Bucuresti, in volumul omagial pe care unii l-au amintit, deci nu le era total strain…).

Dar, vorba ceea, mai bine mai tarziu decat niciodata…

Redau in continuare paginile scanate ale articolului „Providenta Divina in viata mea: timpul marturisirilor”, publicat in Jurnal Teologic, vol. II, nr. 1, 2003 („Volum omagial Prof. Dr. Bunaciu Ioan”), editat de Centrul de Teologie Baptista Bucuresti al Facultatii de Teologie Baptista din Universitatea Bucuresti si al Institutului Teologic Baptist Bucuresti.

Este impartit in mai multe fragmente; am decis sa le postez  pe rand, pentru o mai buna „digerare” a informatiilor, dupa cum urmeaza:

1. Fapte si intamplari cu o semnificatie deosebita

2. Lucrarea cu misionarii straini

3. Cruciade de evanghelizare prin partasie

In randurile urmatoare veti gasi prima parte a articolului, „Fapte si intamplari cu o semnificatie deosebita„.

pagina 1

pagina 2 

pagina 3 

pagina 4

pagina 5 

pagina 6 

pagina 7 

pagina 8 

pagina 9 

pagina 10 

pagina 11

Anunțuri

Responses

  1. Felicitari si, asteptam totul cu interes, succes!
    SIBILLA

  2. @sfinx667 – Multumesc. Citind paginile acestea, am ajuns sa inteleg mai mult din contextul in care s-au petrecut lucrurile si, intr-un fel straniu, am avut senzatia ca mi s-au confirmat niste ipoteze…

    A, inca ceva… Imi mentin afirmatia de acum catava vreme… Cum as putea sa nu ii apreciez pe inaintasii mei intr-ale credintei, care au dus aici tot greul si naduful zilei, fiind nevoiti sa lupte, cu armele sistemului in care au fost nevoiti sa traiasca, pentru credinta si libertate religioasa (atat cat a fost aceasta…).

    Sa nu uitam ca, intr-o vreme in care cei care fac galagie azi erau soimi ai patriei, pionieri sau UTC-isti si cantau cantece patriotice (la fel ca si mine, dealtfel, cu exceptia UTC-ului… nu am avut varsta necesara pentru a fi acceptat), intr-o vreme in care bisericile erau demolate si nimeni nu avea curajul sa spuna nimic, de frica (culmea, nici macar cei din afara granitelor…), ei bine, in acele vremuri unii au zidit biserici, catedrale, seminarii… Si au pregatit generatii intregi de pastori si lucratori crestini, prin care mii de oameni au capatat o viata noua, schimbata de Dumnezeu…

    Problema este extrem de delicata… Nu poti fi obiectiv judecand doar unele episoade, ci viata individului in ansamblul ei…

  3. Emanuel, mie aceasta autobiografie imi seamana in duh foarte mult cu cea a lui Iosif Ton in care razbate foarte mult „eu”, frica de suferinta si sustragerea de la a suferi, trecerea „lucrurilor” lui Dumnezeu cu „norocul” calificativelor gen „dr-adica dr.eu” etc.
    Nu in ultimul rand acelasi tip de personalitate dornica dupa inaltare, indiferent de cine erau cei ce o faceau, comunistii sau baptistii.
    Este interesant cum ambele personaje au fost atat de „iubitoare” de tara, mai apoi colaborarea lor cu „fratii” securisti si modestia care sincer sa fiu imi trebuie cel putin o zi sa vad daca a ramas vreo urma pe undeva.

    Daca acestia sunt eroii nostrii, prefer sa ma uit atunci la grupul de amarati care „nu au iubit tara”, nu au colaborat cu securitatea, nu s-au sustras de la suferinta si au fost gata atunci cand au vazut pistolul sa spuna poate cu noduri in gat: ISUS HRISTOS, mai degraba decat sa stea la taclale cu dusmanul.

    Oamenii ca Wurmbrand, Niculescu (si inca altii)sau preotul Calciu nu pot sta niciodata in acelasi grup nici cu Ton si nici cu Bunaciu si nici nu pot marturisi acelasi Hristos.

    In biserica din Ferentari am fost si eu odata, in 1993, eram un soldat flamand si murdar, am simtit o raceala de mormant si nici urma din dragostea lui Hristos. ce sa faci asa este in viata te intalnesti cu unii si apoi iti dai seama de ceea ce ai simtit si nu ai putut defini la ora aceea, dar care iti devine clar mai apoi.

  4. @Vlad L – Vlad, eu nu am nimic impotriva celor care au plecat. Ceea ce incerc sa subliniez este faptul ca un om trebuie privit prin prespectiva ansamblului experientelor, faptelor, trairilor si gandurilor sale. Iar cei care au ramas aici, in ciuda greutatilor pe care altii nu au mai putut sau nu au mai vrut sa le indure (si, vorba ceea, cine ar putea sa ii condamne?), dar care, in ciuda impotrivirilor, au reusit sa faca ceva, sa ridice, sa cladeasca, ei bine, pentru acestia ar trebui sa avem macar ingaduinta, daca nu respect, recunostinta si iubire. Mai ales ultima… ar trebui sa fie neconditionata, nu crezi?

    Cat despre titluri si titulaturi… ele au fost extrem de utile, culmea, nu pe vremea comunistilor, ci dupa aceea, cand institutiile de invatamant teologic din Bucuresti au reusit sa obtina recunoastere si, prin ele, generatii intregi de absolventi au reusit, la randul lor, sa obtina o diploma recunoscuta (si ma refer aici la absolventii Universitatii Emanuel din Oradea, care mai tarziu au propus, drept recunostinta, desfiintarea Bucurestiului, ma refer aici la absolventii Institutului Timotheus, la cei din invatamantul confesional al altor culte – de exemplu cel penticostal).

    Mi se pare cel putin ciudat sa acceptam sa se arunce cu pietre acum, cand este relativ usor sa obtii o diploma, cand este relativ usor sa fii pastor (ma refer strict la lipsa presiunilor imense din exterior, care au fost odinioara)… Si pentru ce? Pentru ca noi, sau, ma rog, unii din noi avem pretentia ca am aflat unele detalii compromitatoare… Dar, ma inttreb, cati au facut efortul de a incerca sa judece obiectiv, inainte de a da cu piatra? Cati au incercat sa inteleaga tot contextul, toate presiunile, apoi sa isi imagineze cum ar fi reactionat ei insisi in acel context, daca ar fi fost ei insisi supusi acelor presiuni? Oare ar fi reusit sa reactioneze macar cum au facut-o cei pe care astazi, cu prea multa usurinta, ii ostracizam?

  5. Poate ca as fi de acord cu tine daca as privi din acelasi pdv: cladiri, diplome, recunoastere etc.
    Eu cred ca acel regim nu a lasat pe nimeni sa faca ceva fara a-i cere mai intai sufletul si inchisorile comuniste cu oameni de valoare extraordinara dpdv religios si al culturii imi sunt netagaduit argument. Ceea ce spui tu este un pdv firesc care are o legatura stransa cu deja rivalitatile dintre scoli si grupuri de interes.

    Ti-as recomanda sa urmaresti Memorialul durerii, gasesti si pe youtube o parte, iar mai apoi poti sa incerci sa aperi pe cei ce au reusit prin tacerea si fraternizarea cu un regim impotriva lui Dumnezeu sa rezolve problema „vitala” a recunoasterii diplomelor si a unor constructii.

    Eu cand am vazut ceea ce se petrece in caminul baptist pt cei de la assitenta sociala, „m-am crucit”, am avut sansa sa cunosc si indivizi din zone diferite care studiau pe acolo -un pericol public.
    Cand am dus odata alimente la Seminar si am auzit parerea celor ce cunoasteau problemele de acolo am ramas ingrozit.
    Sunt multe si nu are rost sa le pun aici pe toate.
    Dar daca tu crezi ca acestea toate au valoare atunci cand cineva isi vinde sufletul te inseli si sper sa realizezi.
    Recunoasterea noastra institutionala se face in detrimentul a ceea ce ar trebui sa fie Biserica, lumina in lume si o provocare permanenta la pocainta, nicidecum o institutie in plus.
    Domnul Isus a spus ca ucenicul nu este mai mare decat invatatorul si asta se pare ca ne-a scapat: Domnul Isus a fost rastignit, noi ne luptam sa fim recunoscuti.
    Din fericire au fost aceia care au murit pt credinta lor si eu gasesc in ei pilda, nu in cei care au ales calea usoara si plina de nenorocire in ceea ce priveste sanatatea Bisericii.

    Inainte sa-mi raspunzi, te-as ruga sa vezi macar cateva din episoadele „Memorialul durerii” apoi sper sa nu mai fie nevoie sa argumentam daca cei ca Bunaciu merita a fi mentionati macar, ca fiind dintre cei ce au ajutat biserica sa mearga inainte.
    Sunt trist cand ne asociem unei tabere motivati de orice altceva decat Adevarul, lucru nespus de rau. Sa nu fii nici pt Oradea, nici pt Bucuresti sa fii pt Isus Hristos, restul piere, priveste-o literal.

  6. Vlad, sunt de acord cu tine. Nimic nu are valoare daca cineva isi vinde sufletul.

    Intrebarea care ma framanta, la modul cel mai serios cu putinta, este aceasta: exista oare cineva care sa poata fi sigur 100% ca unul sau altul si-a vandut sufletul? Care sunt argumentele pe care s-ar putea baza? Sunt ele oare credibile, reale? Sau sunt doar interpretari ale unora si ale altora?

    Iti multumesc pentru sugestia de a revedea Memorialul. Este unul din serialurile care m-au emotionat mereu. Am toata admiratia pentru acei eroi ai credintei noastre, contemporani noua, care au avut privilegiul de a-L sluji pe Domnul in inchisoare.

    Dar asta, din pacate, nu imi raspunde la intrebarea pe care mi-o tot pun, cu insistenta: oare chiar nu este posibil ca si cei care au fost in libertate sa-l fi slujit pe Dumnezeu, in diverse maniere si in contexte diverse?

    Vorbesti despre decaderea morala a studentilor din camine… Nu te contrazic… Si nici nu as vrea sa iti aduc mai multe exemple care sa iti intareasca aceasta convingere. Pe de alta parte, eu unul am vazut stradania unor oameni de a stavili, de a tine in frau unele tendinte, si asta intr-un context social si cultural care le-a zadarnicit eforturile…

    M-am grabit sa-mi judec inaintasii intr-ale credintei, la fel ca tine, la fel ca multi altii… Acum imi pun acele intrebari de care iti vorbeam… si sunt ferm convins ca Adevarul gol-golut, asa cum vrem noi sa il cunoastem, il vom afla doar in ziua aceea.

    Pana atunci, imi raman in minte lacrimile batranului pastor Bunaciu, si cuvintele domniei sale: „Ce pentru Iisus am facut, va sta!”

    Nu impun nimanui un punct de vedere. Mai ales ca eu unul nu am reusit sa imi fac unul consecvent si coerent. Efectiv, in momentul acesta am senzatia ca nici nu mai conteaza. La urma-urmei, nu sunt eu cel chemat sa ii judece pe cei incriminati. Eu pot doar sa citesc, sa ascult, sa cumpanesc diverse argumente, si sa ma rog pentru unii… pentru altii… pentru mine insumi… De prea multe ori m-am grabit si am judecat, de prea multe ori am gresit, de prea multe ori m-am pripit…

    Voi continua insa sa aduc in atentia tuturor argumentele si marturi(sir)ile care-mi cad in mana, in mod special pe cele care-i apara pe cei incriminati si acuzati… Motivul? De acuzat, are cine sa ii acuze… Dar daca se inseala? DAR DACA SE INSEALA? Daca respectivii au lucrat cu un cuget curat si cu sinceritate pentru Dumnezeu, in felul in care au considerat de cuviinta in acele vremuri? Da, sunt modalitati controversate, e drept, dar la fel de multe modalitati controversate am putea gasi chiar si la cei care au fost intemnitati pentru credinta lor…

    De ce oare este atat de greu sa acordam cuiva prezumptia de nevinovatie?

  7. Intr-o tara unde s-au vandut frati la securitate si in care regimul nu a tolerat oameni ai credintei in posturi cheie, cred ca decenta, bunul simt ne face sa nu ne jucam cu un concept atat de frumos cum este prezumtia de nevinovatie.

    Intre lacrimile lui Bunaciu si a celor ce au fost batuti, snopiti in bataie,a caror familii au fost umilite si lasate fara cel mai elementar drept, acela de a-si ingropa mortii, aleg sa le pretuiesc pe a celor din urma.

    Nimeni nu a putut sta intr-o functie ca cea ocupata de el daca mai intai nu si-a vandut sufletul.

    Nimeni ca si bun crestin, umil, nu primeste, refuza categoric si cu incapatanare desavarsita sa ii se faca un volum omagial. Nu este interesant ca cei doi iubitori de inalatare lumeasca si cu un parcurs asemanator in viata sa aiba volume omagiale?

    Eu nu te-am indemnat sa urmaresti Memorialul durerii ca sa storc o lacrima sau sa fii influentat, ci ca sa intelegi ca oamenii de valoare au stat in alt loc si acel loc s-a numit puscarie.
    Asta ca sa nu confundam valoriile.

    Nu sunt modalitati controversate cele in discutie, ci mai degraba vorbim fie de pactul cu diavolul, fie marturisirea lui Hristos.
    Prea simplu ca sa acceptam? Nu, caci mortii marturisesc si putinii in viata de asemenea, ca ceea ce spun nu este parerea mea neinsemnata, ci modul in care un sistem al celui rau a supravietuit. Faceai pactul cu ei, ramaneai in functie, nu, atunci iti aratau ei cam cum stau lucrurile.

    Nu este drept sa rostim numele lui Wurmbrand iar mai apoi aceleasi buze sa aduca elogii lui Bunaciu, contaminam si putinul care a mai ramas din respectul pt cei ce nu au prisosit nimic, nici chiar viata lor ca sa marturiseasca pe Hristos.

    Iti inteleg dubile si rezervele dar, ele trebuie pastrate pt oameni unde intr-adevar acestea pot aparea, nu acolo unde lucrurile sunt atat de trist de adevarate.

    Sa nu coboram asadar valoarea conceptului prezumtiei de nevinovatie, prin asocierea lui unor persoane compromise dpdv crestinesc si moral, prin colaborarea cu regimul opresiv oricarui frate care a marturisit credinta in Hristos.

    Biserica si lucratorii au castigat nespus mai mult din scrierile si marturiile celor care au suferit decat din ceea ce a facut Bunaciu, acesta este un semn nu doar al unei cai mai bune, ci calea marturisirii lui Hristos, a singurei cai care isi merita lauda atunci cand vorbim de un regim ca cel comunist.
    Puscaria, tacerea sau pactul cu ei, nu exista pe vremea aceea o alta cale.
    Intre Pitesti, Aiud, Gherla etc si Austria in acele vremuri cine crezi ca a marturisit pe Hristos si cine a batut palma cu necuratul?

    Nu pot sa cred ca nu sti raspunsul, sunt convins ca ai suficiente elemente la indemana ca sa detii un raspuns corect, asta daca doresti cu sinceritate raspunsul corect.

    Nu vorbim la general, vorbim de Ioan Bunaciu.

  8. @Vlad L – tu vorbesti despre alb si negru ca despre singurele culori existente. Ei bine, imi pare rau ca trebuie sa fiu eu cel care iti spune asta, dar intre alb si negru exista nesfarsite nuante de gri!

    Vorbesti despre oameni ai credintei in posturi cheie… Cred ca atribui prea multa importanta postului de director de seminar. Ai vazut vreodata tablourile cu promotiile de absolventi din acea perioada? Erau cativa oameni… Nu sute! Ii poti numara pe degete – si nu stiu daca ai avea nevoie si de cele de la picioare! Iar seminarul era al unui cult de o importanta infima!

    Apoi, vorbesti, la modul general, despre morti neingropati, despre oameni bagati in puscarii… Da, au fost oameni care au intrat in puscarii, au fost oameni vanduti de fratii lor. Dar, sa ne intelegem odata… Bunaciu i-a bagat in puscarie??? El i-a impiedicat sa fie ingropati???

    Cred ca mai ales acum trebuie sa avem un minim de decenta!

    Chiar poti sa afirmi ca daca nu ai facut puscarie pe vremea Impuscatului ai semnat pactul cu Diavolul? Pai nici parintii mei nu au facut puscarie atunci! Iar tata a si avut o functie de conducere (e drept, una obscura) pe vremea aia. Si sunt atatia altii!

    Eu inteleg ca vrei sa se faca dreptate, si cineva trebuie sa plateasca pentru orori… Dar inainte de a acuza pe cineva, trebuie sa te asiguri ca ai dovezi solide, omule! Iar eu ma indoiesc sincer exact de soliditatea unor pretinse „dovezi”.

    Cat despre volumele omagiale… E o poveste extrem de lunga. Stiu ca pare ciudat, dar in afara tarii noastre, in state cat se poate de civilizate si de dezvoltate conceptul acesta este destul de obisnuit, mai cu seama atunci cand se retrage din activitate un personaj important. Unii primesc un ceas de aur, altii un volum omagial. Ce mare scofala?
    A, era sa uit… Nu te supara, dar este vorba despre state care nu au avut de-a face cu comunismul in toata existenta lor!

    Cat despre Austria acelor vremuri… o sa gasesti la vremea respectiva, pe blogul meu, o scrisoare a presedintelui organizatiei de acolo care sper eu sa lamureasca si aspectul asta. Eu cred ca am adus deja destule argumente, dar acum am si scrisoarea aceasta care imi intareste convingerea. Asta, bine-nteles, daca nu cumva il suspectezi si pe americanul cu pricina ca a semnat vreun pact cu diavolul.

    Iarta-mi, te rog aciditatea si revolta. Pur si simplu imi este greu sa inteleg usurinta cu care poti despica problema in „alb” si „negru”, cand ea de fapt este extrem de complexa si de… colorata, de plina de nuante de „gri”…

    Sincer, sunt din ce in ce mai dezgustat de aceasta fateta a crestinismului protestant, atat de setos de sange, de razbunare, gata sa loveasca fara discernamant, asa cum a facut-o si in cazul Dugulescu…

    Am ajuns sa cred ca si daca dosarele de la Secu ar arata limpede, fara nici o urma de tagada sau posibilitate de interpretare, ca vreunul dintre cei banuiti a fi avut legaturi, tot ar mai fi cativa fratiori care sa ii sara la gat si sa ii strige ca a semnat pactul cu Diavolul… Cu atat mai mult atunci cand exista unele probe…

  9. cand am fost la UEO prin 2001, mi-a predat un curs despre istoria baptistilor din Romania! era un curs anti-penticostalii din Romania, in conditiile in care ar trebui sa fim toleranti si in sala erau multi colegi penticostali!

    nu-l judec, treaba lui, el va da socoteala pt afirmatiile efectiv extreme pe care le-a facut! dar ma gandesc cum tipul asta de indivizi ajunge totdeauna sus in ierarhii! oare chiar are DUMNEZEU de-a face cu asta?

  10. @ciprians – Bine ai revenit!

    Sincer vorbind, noi de-abia acum, tarziu, invatam sa fim toleranti unii cu ceilalti. Prin 1996-1997 am fost impreuna cu o gasca de prieteni la Timisoara, intr-un campus studentesc. Am stat acolo vreo saptamana si ma gandeam cat de relaxati erau ei fata de celelalte culte… Mergeau in fiecare zi la cate o biserica („hai, ca acolo-i un program fain!… Hai, ca acolo vorbeste Dugu!” etc.). Ma gandeam atunci, cu regret, ca asa ceva nu va fi posibil prea curand si in alte zone ale tarii, mai ales in contextul in care vedeam si marsurile pentru Iisus la care participau si catolici, si ortodocsi, vazand cum IPS Corneanu se ruga impreuna cu regretatul Dugulescu si cu lideri apartinand altor culte…

    Cel putin in perioada aceea, inca mai traiam cu impresia ca „noi suntem corecti, si toti ceilalti sunt gresiti”. A fost o perioada, intr-adevar, marcata de aceste considerente.

    Stii ce mi se pare insa interesant? Profesorii de la Institutul Teologic din Bucuresti, asa conservatori si „baptisti” cum erau, au fost printre primii care i-au sprijinit pe membrii celorlalte culte sa isi dezvolte propriul invatamant teologic, ceea ce, pana la urma, s-a dovedit a fi un castig pentru ei. Si nu ma refer doar la faptul ca i-au sprijinit sa obtina titlurile universitare sau la faptul ca studentii lor si-au luat licentele, ani de-a randul, prin Facultatea de Teologie Baptista (la care decan pe atunci nu era Oti, ci un alt baptist hulit de unii…), ci la faptul ca atat Bunaciu sr., cat si Talpos, au acceptat sa predea diverse cursuri la institutele altor culte – inclusiv la penticostali!

    Omul isi mai schimba opiniile de-a lungul timpului… Stii, asta imi aduce aminte de pilda aceea in care un om isi cheama fiii sa-l ajute la vie; unul i-a zis: nu vreau! (asta e Bunaciu sr.), dar apoi i-a parut rau si s-a dus… Celalalt i-a zis: bine, vin… din vorbe era poate conciliant si „deschis”, dar nu s-a dus…

    Oare cine a procedat mai bine?

    Stii, unde lucrez eu este o persoana numita de multi „Spaima”… Asta pentru ca are o gura mare… cat o sura (la figurat vorbind, evident). Partea ei buna este ca iti spune in fata ce crede despre tine, si asta zic eu ca este de apreciat. Sunt in schimb altii care in fata sunt numai miere, dar imediat cum te-ai intors cu spatele te toaca pe la spate si te vorbesc, si te sapa…

    Sincer, eu unul prefer un Bunaciu care taie in carne vie cand e vorba de doctrina, dar care e dispus a te ajute cand esti la stramtorare, care se implica atunci cand tu vrei sa obtii acreditare pentru institutia ta teologica unde se vor preda exact doctrinele pe care le-a combatut in cursurile lui, care e dispus sa predea el insusi acolo si sa figureze pe lista profesorilor institutului, pentru a avea numarul necesar de profesori cu titluri academice pe care-l cerea Ministerul, decat un altul care e conciliant in aparenta, dar care nu e dispus sa se implice cand altii sunt la ananghie ba, mai mult, e dispus sa isi sape chiar fratii lui in credinta, pentru simplul motiv ca sunt parte a unei institutii „concurente”…

    Iarasi spun, problema este mult mai complexa decat pare… Sunt atatea date, atatea elemente pe care nu le am… pe care nu le avem… Oare nu de asta ni se spune atat de limpede „nu judecati”?

  11. Ceea ce nu inteleg eu, e tocmai acribia si celeritatea in a analiza de catre unii tocmai aspectele mai putin redundante din viata efemera a unor fosti lideri care culmea(!) i-au pregatit pe actualii lideri CUM AR FI PASTORI DIN BISERICI NUMEROASE SI PROBABIL CADRE UNIVERSITARE!
    Daca ar fi sa ne reafirmam principiile axiologice baptiste, cum ar fi apelul la autoriatatea scripturala: OARE DE CE SPUNE MANTUITORUL – DUPA ROADE II VETI CUNOASTE??!?!

  12. Emanuel, trebuie sa recunosc ca iti place foarte mult griul si nu de putine ori asta este o slabiciune de vedere care nu o pot eu corect, ci doar Domnul Isus. Sa-mi spui si mie unde este griul la Domnul Isus pt ca pana acum n-am reusit sa-l vad.

    Faptul ca nu admiti ca un seminar fie el si mic este o problema pt comunisti si securitate, cel putin din perspectiva a ceea ce facea, pregatea lucratori pt un cult care trebuia supravegheat si lucrurile nu puteau merge asa duios incat sa nu ii intereseze. Cred ca foarte putin te-ai adancit in modul in care acestia vedeau cultele si pe cei implicati in posturi, cheie, cat cheia de la poarta intrarii in oras.

    Volumele omagiale se prea poarta in unele state dar eu te-am provocat la o perspectiva crestina asupra acestei probleme nu la una a celui ce isi doreste recunoasterea si faima umana, care sincer vorbind nu cred ca are rost sa o pomenim langa ceea ce a vrut Hristos sa fie biserica.
    Mai era cineva cu volume omagiale, un fiu al poporului si nu trebuie sa ne miram daca a sfarsit-o rau.

    Dragul meu, vizitele in Austria in acele vremuri nu le facea nimeni daca nu era in pace si armonie cu Diavolul in haina comunista,. Tu fie nu vrei sa admiti fie acoperi lucruri destul de evidente si care razbat din orice document referitor la iesirile din tara nu numai a persoanelor cu fond religios, ci oricare alta persoana era supusa acelorasi criterii: colaborator, atunci iese,daca nu….NU.

    cat despre faptul ca parintii tai nu au fost inchisi, trebuie sa recunosti ca poate nici marturisirea lui Hristos nu a fost foarte lipita de buzele lor si aceasta cred ca o poti verifica intrebandu-i. Sincer nu cred ca l-au marturisit pe Hristos si au ramas in posturile lor. Imi pare rau, ti-o spun cu respect si cu durere, pt ca nimeni din cei ce marturiseau la modul serios pe Hristos nu ramanea neatins de sistem.

    Noantele tale de gri si fericirea ecumenica care te cuprins la Timisoara sunt lucrui care dovedesc din ce in ce mai mult ca griul este culoarea care te impresioneaza foarte mult si te-as sfatui sa te cercetezi sincer inaintea Domnului sa vezi daca ceea ce spun este asa sau nu.
    Ecumenismul si miscarile finale ale Antihristului au la baza griul si stergerea diferentierilor indiferent de natura lor: persoane, nu femei si barbati, biserica dar fara deosebiri de intelegere a Scripturilor decat la nivel personal si nesemnificativ, etc.
    Sa nu ne imbatam cu apa rece prietene, griul nu a fost niciodata culoarea preferata de Domnul Isus, de Apostoli si nici de reformatorii pe care ii revendici istoric, a fost culoarea celor ce nu au avut claritatea vederii in sensul distingerii lucrurilor prin intelepciune de la Dumnezeu, a celor care in general au fost oameni ai compromisurilor, unde principiile s-au schimbat in functie de interes si unde marturia a fost una extrem de subreda.

    Sa fim totusi oameni seriosi si sa nu amitim de Talpos si restul ca el, care au fost un dezastru pt cei ce i-au cunoscut de aproape si eu am cunoscut persoane care s-au relationat cu el personal si nu pot marturisi griul de care vorbesti tu.

    Apoi dezastrul pe care il marturisesti si tu din institutiile de cazare ale celor ce sunt parte integranta in sistemul care il lauzi ar trebui sa te duca la gandul calitatii lucrarii care se face dincolo de diplome si elocventa, prin ochii eclesiastului ca sa nu mai spun de Hristos.

    Sa invatam culoriile dar sa nu facem greseala sa confundam albul cu negrul, numindu-l gri mai ales cand vorbim de adevar si tradare.

    Nu in ultimul rand, a te face degraba frate cu cel ce-ti zambeste si bate din palme, este dovada unei slabiciuni atunci cand vine vorba de a sti ce crezi si de crezi. Domnul Isus nu este o chestiune la imparteala si marturisirea lui si a manturii a restului de doctrine are legatura stransa cu asezarea ta in Hristos nu cu capriciile argumentarii.Deci nu poti renunta asa usor la ceea ce crezi doar ca sa ne infratim: infratire dar in Hristos nu in inchipuiri si pe spinarea lui Hristos.

  13. @Vlad L – A admite existenta griului nu inseamna automat ca sunt topit dupa aceasta nuanta. Te pripesti in afirmatii tocmai datorita faptului ca ai senzatia ca totul este doar alb si negru.

    Tu vorbesti despre ecumenism… Te-as intreba daca la inceput au fost baptistii, sau penticostalii, sau ortodocsii ori catolicii, sau daca la inceput a fost doar Biserica, crestinismul? In plus, tu chiar ai senzatia ca Christos, Mantuitorul, este doar Mantuitorul baptistilor? Nu stiu care dintre noi trebuie sa se cerceteze si sa vada daca nu cumva trebuie schimbat ceva in privinta asta…

    Eu la Timisoara am vazut acea dragoste crestina care merge dincolo de denominatiune… Si nu am fost singurul. Probabil insa ca iti este greu sa intelegi asta, daca te rezumi la a privi lucrurile doar prin prisma monocroma.

    Vrei sa iti arat unde a fost griul in viata lui Iisus? pot sa iti arat zonele gri abordate de urmasii Lui, daca vrei… de ucenici, de apostoli, de crestinii care au suferit pentru Numele Lui… Ar trebui sa iti fie suficient. Nu poti gasi argumente pentru orice in viata Lui si, daca inca mai sustii contrariul, te-as ruga sa imi gasesti tu in viata lui Iisus argumentul pentru care tu folosesti autobuzul, sau metroul, sau trenul, sau avionul… Sa nu mai spun de televizor sau internet…

    Vizitele in Austria… Asa cum am spus, eu unul cred ca din noi doi, unul are cu siguranta mai putine date despre Haus Edelweiss, si acela, din pacate, nu sunt eu. Voi posta zilele viitoare, asa cum am promis, o scrisoare a presedintelui TCM care il confirma pe Ioan Bunaciu in postura celui care a reusit sa contribuie la supravietuirea misiunii crestine de acolo. Pentru ca asta a fost, indiferent daca iti place sa auzi asta sau nu. Te-as ruga sa revezi chiar comentariile de pe pagina lui Daniel Mitrofan, unde fiica unuia dintre cei de pe liste afirma ca tatal ei nu a colaborat cu fostele structuri, ba dimpotriva, a avut de suferit din pricina lor.

    Vorbesti apoi de dezastrul din institutii… Eu am amintit de dezastrul din camine, ceea ce e cu totul altceva. Acolo, Vlad, stii la fel de bine ca si mine ca vin oameni din toata tara, din biserici baptiste, penticostale, ba chiar si ortodoxe etc. Nu sunt numai oameni nascuti din nou. A afirma ca sistemul de invatamant este dezastruos doar din pricina asta… cu tot respectul, mi se pare nu doar pripit, ci si imatur. Ti-as sugera sa mergi asa, pe nesimtite, in casele membrilor bisericii pe care o frecventezi, la serviciile lor… Vei vedea si acolo „dezastre”. Inseamna ca biserica ta are o problema, sau ca pastorii de acolo nu au o invatatura sanatoasa? Eu cred ca nu. Oamenii cu pricina au o problema…

    Pentru mine Talpos nu a fost un dezastru. Asa cum am mai spus, in biserica pe care o pastoreste m-am intors la Dumnezeu, in urma cu multi ani. Si te asigur ca nu sunt singurul.

    Sincer, nu cred ca ajungem la nici un rezultat, si nici nu cred ca dialogul dintre noi are o nota constructiva. Tu crezi ca esti indreptatit sa judeci. Eu cred ca nu ai nici tu, nici multi altii acest drept. Dar este doar opinia mea.

    Tu crezi ca in viata unui crestin lucrurile sunt ori albe, ori negre. Eu unul cred ca fie nu ai avut suficiente prilejuri pentru a observa ca nu este chiar asa, fie nu vrei sa le observi. Prin urmare, cu tot respectul, eu nu voi mai continua acest dialog.

    Esti binevenit in continuare pe acest blog, insa fara atacuri la persoana. Indiferent daca acele persoane sunt Talpos, Bunaciu sau oricine altcineva. Pentru mine, cel putin acestia doi au fost oameni care au facut mai multe pentru fratietate, pentru Uniune, pentru Seminar, facultate, pentru mine personal si pentru multi altii decat au facut-o cei care azi arunca in ei cu noroi cu atata usurinta. Vorba fratelui Bunaciu sr., „ceea ce a facut fiecare pentru Christos, aceea va sta, va ramane”.

    Si, vorba Mantuitorului… de care se pare ca atat de multe persoane uita ori se fac ca uita… „feriti-va sa defaimati pe oricare dintre acesti micuti”…

  14. As fi vrut sa vad doar un gram de echilibru.

    O intrebare, daca crezi ca Bunaciu si Talpos sunt oameni de treaba.
    Cum afirma Bunaciu ca cei de la Caransebes care au suferit, au facut-o ca sa ajunga in SUA? Stie el asa de bine, sigur si nedafaimator?

    Cand mama unui student s-a dus la Talpos sa-i spuna ca il va spune fratiilor ce face intr-o privinta. stii care a fost raspunsul fata de o femeie in varsta? ca il doare in moale de frati. Cunosc si persoana si tanarul.

    Valoarea unei institutii nu sta in conceptele pe care le sustine la nivel teoretic, ci in valoare studentilor sau a persoanelor ce o compun. De aceea in institutiile de valoare exista un alt fel de selectie decat la noi. Deci sa fim seriosi atunci cand vorbim de institutii unde grosul sunt oameni care au probleme majore. Dar vorba ta vor fi oameni cu o diploma rescunoscuta. 😦

    Cred ca inteleg de ce ii aperi dar, documentele vor dovedi mai departe ca ceea ce faci nu este dupa voia lui Dumnezeu.

    Cat despre ecumenism si buna intelegere cred ca ai o conceptie fie naiva, fie interesata. Pai tu chiar crezi in fratietatea reala intre un orotdox si un baptist la nivel declarativ? Diferentele legate de ceea ce cred ii fac diferiti, atat de diferiti incat atat timp cat nu-si schimba marturisirea de credinta nu pot sa-si de mana ca frati decat intr-o ipocrizie fara margini. Noi nu vorbim de un om, vorbim de o comunitate bine inchegata si de o parte si de alta.
    Sau sa nu mai conteze ce credem? Sau credem asa la modul unei amarate de pareri, la care renuntam ca oricum nu este vitala?
    Daca vei putea analiza ce cred catolicii si orodocsii, prin comparatie cu ce credem noi neoprotestantii s-ar putea sa observi ca sunt unele lucruri care cred ca sunt clar impotriva unei fratietati asa usor de sustinut la nivel declarativ.

    In incheirea acestor comentarii as folosi doar proverbul: imi este Platon prieten, dar mai prieten imi este Adevarul.
    Pacat de cei ce si-au dat viata pentru ca adevarul si credinta sa ajunga pana la noi.
    Imi pare sincer rau daca atat de putin valoreaza pt tine credinta neoprotestanta si tot ce au facut ce ce au suferit pt ea.

    Cat despre aberatia cu metroul si telefonul, etc pe care nu le putem aplica perioadei Domnul Isus, cred ca este un argument de gradinita, vorbim de principii si situatii asemanatoare in care nu vei gasi griul despre care imi vorbesti si nici simpatia acestor inaintasi pt aceasta culoare.
    Griul de cele mai multe ori nu este culoarea maturitatii, ci a compromisului si neputintei de a distinge lucrurile. Sa nu confundam personajele si nici opera ,ca sa nu coboram sfintenia, adevarul si consecventa la nivel cu pacatul, compromisul si inconsecventa. Te las dar nu oricum ci in grija Domnului, cu respect desi poate aspru.

  15. @ Vlad L – am zis ca nu iti mai raspund, dar o voi face totusi…

    Nu stiu de ce crezi tu ca ii iau apararea lui Bunaciu sr. Dar ai dreptate, se va dovedi intr-o buna zi daca am avut dreptate eu, care incerc sa arat lucrurile bune ale unui om, sau tu, care pretinzi ca-i calci pe urme Mantuitorului, dar care cu atata lejeritate le sari unora la beregata.

    Nu voi comenta afirmatia ta legata de „diplomele recunoscute”. Chiar azi am auzit la radio un tip care afirma despre el insusi ca este mai intelept si ca are o cultura generala mai mare decat zece vagoane pline ochi cu absolventi de facultate, posesori de diplome, si asta in conditiile in care el nu reusise sa termine nici liceul. Asa cum am spus deja, nu voi putea intelege niciodata dispretul pe care unii il au pentru Cunoastere, in general, laudand in schimb ignoranta (in cea de-a doua parte a afirmatiei, e drept, nu te regasesti). Dar, ma rog, e vorba despre optica fiecaruia.

    Eu am cel putin un frate in credinta care este ortodox. Asa ca eu unul cred nu in ecumenism, ci in unicitatea Adevarului si a Bisericii. Noi suntem doar madulare si perecepem lucrurile in mod diferit (si ma refer aici la diversele denominatiuni crestine. Esenta e aceeasi – Biblia, inceputurile crestinismului, Crezul – si el e acelasi, in linii mari.

    Vlad, vorba ceea… tu ai dreptate, dar eu am pace. Si asta pentru mine conteaza mai mult.

    Iti multumesc insa pentru faptul ca ma lasi in grija Domnului, iar respectul de care vorbesti este unul reciproc, desi nu iti impartasesc multe din idei. Si eu te las in grija aceluiasi Tata intelept. Pe oricare din noi gresim, El ne va indrepta cu siguranta, mai devreme sau mai tarziu. Ma doare insa atunci cand vad frati de-ai mei care atat de usor arunca cu noroi in altii, mai ales atunci cand exista o reala posibilitate ca oamenii aceia, chiar daca ar fi gresit candva, sa se fi indreptat. Cu atat mai mult atunci cand este posibil ca doar prejudecatile noastre sa fie gresite… Asa ceva… EL nu a facut! Si te poti gandi singur la multe exemple… le gasesti in toate cele patru relatari ale evanghelistilor…

    Daca tot suntem oarecum la ora impacarii, asa aspri si acizi cum am fost fiecare, permite-mi sa imi cer scuze si eu pentru asprime, aciditate si pentru doza de superioritate pe care mi-o recunosc… si pe care incerc sa mi-o tin in frau, chiar daca mai scapa ea uneori…

  16. addsalu:
    AM citit cite ceva din paginile prezentate din respect pt un prieten ce mi le-a recomandat. Fiind greu lizibile am inteles destul de putin. Sunt multe de spus; nimeni nu poate contesta faptul ca IB a avut devotament fata de lucrarea Domului… Am facut un mare efort sa inteleg si sa accept lucruri cu care n-as fi de-acord din dorinta de-a a fi ingaduitor si pt ca am trait (prea) multi ani in comunism si accept o vina colectiva… Cu toate acestea, ceea ce povesteste fr. IB este in mare masura o distorsionare. Doar citeva lucruri (pt a nu ma lungii):
    -n-am remarcat nici-un regret (m-as bucura sa ma contraziceti)
    -m-am gindit de multe ori ce puteau spune leaderii nostrii strainilor? daca spuneau adevarul erau „terminati” (destituiti, persecutati, poate mai rau)… Pretentia lui IB ca strainii sa nu ponegreasca tsara se traduce asa: „sa nu vorbeasca de persecutii, de biserici darimate, de cladiri insalubre, neincapatoare, de numarul insuficient de pastori, etc…)” Nici IB nu credea ce le spunea! Notele sale de protocol de la Oxford, etc. (publicate de Mitrofan) arata efortul major pe care-l depunea ca sa convinga ca nu-i adevarat ceea ce era adevarat!!! Dar poate ca mintea Securitatea si de fapt el le spunea la „aia’ adevarul, dar mintea in note? Ne-ar fi spus-o~!!! Macar pt atit ma asteptam sa regrete, sa-si ceara iertare… cu toata ingaduinta mea, Dumnezeu e de partea adevarului…
    -ca nu prea s-a inteles cu Tson inteleg, ca n-a semnat memoriul celor „50” inteleg (potrivit lui Geabou, IB ar fi spus ca el a fost o data in camasa de forta- lucrul acesta m-a emotionat sincer!!!)..Dar, macar acum, un regret! IN „interviul pt angajarea lui Niculescu” (blogul lui Mitrofan) IB ii spune acestuia ca nici el nu e de-acord cu arondarea (il cred) si ca Niculescu nu se face vinovat inaintea lui Dumnezeu (problema cheie-parerea mea) daca o respecta!!! Cu toate acestea, prin bisericile anilor ’70 dinsul minimaliza efectul arondarii ca si cind noi am fi trait in Patagonia. Probabil de frica, sau din dorinta de a ne linisti pe cei mai agitati dintre noi. Macar acum un regret! As putea continua cu lucruri si mai semnificative! Comunismul a adus multe conflicte de constiinta pt crestini (inclusiv IB), asta nu ne da insa pasport in alb inaintea lui Dumnezeu: „am mintit ca asa era in comunism si am facut-o crezind ca salvam biserica Ta!” Cred ca cel mai cinstit era ca relatiile cu strainii sa fi fost rupte de noi, pina cind comunistii nu ar fi schimbat semnificativ politica fata de noi (lucru probabil imposibil), Altfel e greu de justificat ceea ce se spunea acestora despre „libertatile si realitatile” de care ne bucuram in tara noastra! (chestia cu scrisorile emigrantilor nu i-o reprosez). Ceea ce vroiau comunistii era sa NU se stie! Singura aparare a persecutatilor era : sa se stie afara!!!
    Gestul dvs este laudabil si nu cred ca lucrurile spuse de mine anuleaza lucrurile bune care IB le-a facut, dar in nici-un caz cele publicate (chiar daca ar fi totul adevarat- desi unele detalii mai scirtie, probabil din cauza ca sunt amintiri de 30-40 de ani) ei bine aceste amintiri nu pot fi calificate drept o „marturisire” – cu toata bunavointa de care sunt eu in stare!!! Dar daca dinsul nu se sinte vinovat? Cel putin cele citeva rinduri scrise de mine l-ar putea ajuta sa se razgindeasca, desi din cauza virstei nu cred ca-i mai putem pretinde o reexaminare! Cu tristete si mare efort de intelegere-la o ora foarte tirzie.

  17. Draga Doru,

    In primul rand imi cer scuze pentru ca a trebuit sa faci eforturi pentru a citi aceste materiale. Marturisesc ca a trebuit sa il comprim foarte mult, pentru a il putea face sa se incarce mai usor si mai rapid. Voi incerca sa fac o varianta imbunatatita, eventual intr-un singur document, care sa poata fi downloadata integral.

    Nu stiu la ce ar fi ajutat daca s-ar fi intrerupt relatiile cu strainii. Din discutiile pe care le-am avut cu rev. Ioan Bunaciu sr., incercand sa inteleg contextul in care s-au petrecut toate lucrurile, am aflat ca cei care vizitau Romania pe atunci erau predicatori foarte buni, pentru ca invatamantul teologic pe atunci era la nivelul la care putea fi, in penuria spirituala in care ne tineau comunistii. „Pe la conferintele la care megeam, cum auzeam de un predicator bun, sau daca auzeam de la altiii ca unul predica bine, daca puteam sa il invit, il invitam la noi” – imi spunea domnia sa. Eu cred ca asta a fost o forma de supravietuire a bisericii. Cum ar fi putut supravietui in acele perioade? Strainii, marturia lor, predicile lor, invataturile lor, toate si-au avut rostul lor…

    Acum gandeste-te cum ar fi fost daca oameni ca IB nu le-ar fi cerut sa nu ne faca probleme, sa ne vorbeasca de rau in afara… Cine ar fi avut probleme? Ei? In nici un caz… Emigrantii romani care descriau situatia asa cum era? Ma indoiesc ca ei s-au gandit la toate implicatiile… Noi, bisericile noastre… noi am fi fost mult mai afectati…

    Din ce am inteles eu, lor le-a fost cerut sa ne vorbeasca de bine sau, daca nu o pot face, macar sa nu ne vorbeasca de rau… Ce lucru imoral a fost? Ce pact cu Diavolul?

    Eu vad limpede doua alegeri: sa procedezi asa, dar sa iti vezi biserica atat de avida de Cuvant crescand, hranindu-se, in acea perioada de seceta spirituala, sau sa fii batos, si sa ti se taie si aceasta firava sursa de „hrana” spirituala.

    E usor sa judeci acum, cand vezi DVD-uri si documentare cu ororile comunismului. Dar, asa cum am spus mereu, tare sun curios cum ar fi procedat altii, cum ati fi procedat DVs in locul celor care au trebuit sa ia decizii atunci…

  18. Fr. Sarbu:
    Multumesc pt raspuns. Dvs. ori nu m-ati inteles, ori n-ati vrut (a-ntelege nu-i totuna cu a fi de-acord). Faptul ca il cunoasteti pe IB are avantajul ca puneti o fata “umana” unui frate “virtual”. Am incercat fata de IB, ca si fata de altii informatori, sa aplic toate circumstantele atenuante de care sunt eu in stare; nu consider litera de evanghelie notele seuritatii pt ca ele nu sunt declaratii holografe, puteau fiu “imbunatatite” de ofiter, trebuie o hermeneutica a documentului, etc…cu toate acestea relatarile lui IB, publicate de dvs., sunt ele insele o imbunatatire (dintr-o dorinta de justificare fireasca) care insa consituie o distorsionare, cum am numit-o eu! Ele nu-s o marturie dar sint o explicare indirecta a doctrinei “bunaciu” care nu e nici astazi reevaluata de catre IB! Provin ca si IB din bis. Sega-Arad, dinsul a fost prieten in tinerete cu tata, deci sunt subiectiv in favoarea lui IB pe care l-am “urmarit” de-a lungul anilor…Ideile exprimate de IB in marturiile de mai sus le-am auzit de la dinsul in pe vremea comunismului (er “regretabil” de consecvent). A avut si o jalnica scrisoare la Europa Libera (cum de n-a suferit oare pt ea?) in care cerea legionarilor de-acolo sa nu mai ne ponegrasca patria!!! Patriotismul e necesar la crestini, da’ vorba poetului: “patria nu-i tagma jefuitorilor” [comunistilor]… A nega persecutiile, a-i face mincinosi pe Wurmbrand/Niculescu/Popescu/Capusan, etc. pt ca aparau din strianate pe cei persecutati + drepturile bisericii, este imoral!!! ..Sunt dispus sa gasesc circumstante atenuante, dar fr. Sirbu, adevarul nu trebuie negat… Demersurile “ponegritorilor” chiar daca din strainatate au condus la eliberarea unor frati, la aprobari de biserici si la temperarea autoritatilor! Daca nu stia nimeni de tine, si erai in prag sa fii arestat erai o prada usoara!!!! Da, relatiile cu strainii au fost importante dar raporturile lui IB cu securitatea NU erau atit de nevinovate cum incearca el sa spuna (ma refer doar la raporturile cu strainii ca asta pare singurul lucru pe care IB il recunoaste aici). Condamnarea si manevrele de suprimare ale “ponegritorilor” intreprinse de uniune +IB, in tsara si strainatate au slabit biserica, NU au intarit-o: aceste atitudini au facut servicii adevaratilor dusmani ai nostri!!! … Cel mai clar rezulta doctrina Bunaciu din discutia purtata cu Amnisty International (prin ’78-’80). Documentul e din arhiva Uniunii (nu a Securitatii) in care pe linga alte lucruri ”semnificative” dinsul il declara pe inamicul public no. 1, Niculescu, bolnav psihic!!! Adica fr. Sirbu, patria n-o putem denigra, dar fratii era ok? … IB a avut o anumita abilitate folositoare in raporturile cu autoritatile, dar care era folosita din plin si in sens negativ. Patriotismul (chiar daca real pt IB) e foslosit cu multa abilitate, chiar viclenie in cazurile prezentate de dinsul…Vizitele oficiale ale strainilor erau pre-anuntate si pre-aprobate de department! Ele se faceau in bisericile “vitrina”, oficialii nostri aveau grija ca strainii sa nu vada si sa nu intilneasca pe cine nu trebuie. Nici-un strain oficial n-a fost dus sa se inchine la biserica darimata din Bistrita, la bisericile inchise din Arad-Bujac, Motru, la bisericile “ilegale” din Hunedoara, Brasov, nr. 4 Timisoara, Giulesti sau 23 August.. Cum s-au descurcat aceste biserici? Pe cont propriu “bucurindu-se”de indiferenta (chiar condamnarea) oficiala …etc. (Potrivit lui Geabou cind a ajuns in conducerea coumunitatii Bucuresti impreuna cu Seracu au dat hirtii de filiale la toate bisericile infiintate fara sa mai asculte de autoritati; iar Talos i-a luat membri pe cei din biserica nr. 2 din Brasov-scapindu-i de puscarie. Aceasta era calea de urmat! Daca vroiau sa le inchida comunistii, n-aveau decit!!!) Caci minciuna este si innegrirea situatiei dar si ascunderea adevaraului. IB era foarte energic in a ne convinge si pe noi care traiam “pe viu” ca situatia noastra nu-i asa de grea!!!! Frica o inteleg, dar triumfalismul si incercarea postdecembrista de-a da valente eroice sau inocente la ceea ce era scandalos, nu poate fi justificat!!! Dupa intoarcerea lui IB de la Oxford, intr-o discutie particulara la noi acasa, acesta incerca sa-l convinga pe tata ca metoda memoriilor/protestelor e nebiblica si pacat :”iti spun ca teolog” zice IB (era o discute particulara cu tata-fost prieten din tinerete). In acest cadru particular, IB si-a expus “teza”. “Apostolul Pavel n-a facut memorii”… “Tu cum crezi ca trebuie procedat?”- a intebat tata, neconvins…IB a oferit ca solutie doctrina “Vicas & Tsunea” o doctrina a obedientei + a relatiilor personale cultivate cu autoritatile. El a continuat negind pina si efectele arondarii (mi s-a parut halucinant) ca si “asa zisele” urmari pozitive ale memoriului celor “50”. A negat cu vehementa totul! Parca noi am fi trait in Patagonia (tata isi primise “portia” de la partid/securitate, fusese secretar la biserica in anii ‘50 si IB stia cite ceva despre el)… Sunt prea tinar (sic!) ca sa-l cunosc pe Vicas, dar doctrina Tsunea & IB o cunosc prea bine!!!!

  19. Intelegindu-l pe fr. Bunaciu (partea II):
    -Ce spuneau IB si altii in strainatate stim doar din notele informative. Ei erau instruiti sa spuna ca colegul lor Stefanut NU suferea pt Domnul (cine l-a pus sa serveasca Biblii, putea servi bautura, nu?) sau ing. Sfatcu (Iasi) era condamnat pt tentativa de ucidere (cine l-a pus sa duca Biblii cu masina, nu putea duce tsigari?)… Folosea bisericii “innegrirea” eroilor nostri?..Stiti citi “oficiali” au fost la procesul lui Sfatcu? 0 (zero)! Stiti citi americani care ne ponegreau tsara au fost? 2 (doi) –unul fiind ceva congresman!!! Daca era dupa eforturile conducatorilor nostri, acest frate si-ar fi ispasit toata sentinta (8 ani?) dar datorita “ponegritorilor” de tsara a “iesit” dupa un an (din pacate a ramas cu o boala pt tot restul vietii)… Dupa doctrina Tsunea-IB ne-ar fi ajuns cele 1000 de Biblii tiparite oficial in 45 de ani pt 100.000 de baptisti, cartile lui IB, cei 130 de pastori (“noi o sa avem pastori someri” ii spunea IB tatalui meu), cele 1.000 de biserici, etc… toate fiind lucruri cu care se laudau in fata strainilor ca sa dovedeasca libertatea de care [nu] ne bucuram! Da, relatiile cu strainii era aspectul cel mai “delicat” pt leaderii nostri, dar amintirle lui IB in aceasta privinta nu reflecta de loc realitatea. Cunoscindu-l putin, nu ma asteptam la o cerere de iertare (desi ne-o datora macar vis a vis de acest aspect) dar la un regret ma asteptam!. Din acest punct de vedere, victimele directe si noi cei “indirecti” am mai suferit o data! O nedreptate in plus, ce mai conteaza!
    Tsunea cel putin e pragmatic (in 2006): “baptistii n-au fost rasplatiti pt serviciile aduse tsarii [in politica externa]” –scrie el. Cu alte cuvinte, au mintit strainatatea degeaba! Si era pacat inaintea lui Domnului, a bisericii pe care [n-] o reprezentau si a fratilor din strainatate pe care-i demobilizau/dezinformau!
    -Si mai e un aspect pe care nu-l comentez, din respect,il mentionez doar. Colaborarea nu era numai singurul modus operandi cum incearca sa ne sugerez IB, era si un modus vivendi mai avantajos. Dinsul pare sa aibe dreptate: pastoul Stef trebuie sa fi fost informator de vreme ce l-au lasat sa plece in strainatate! Dupa aceeasi logica, fr. Sarbu, IB & famila, de ce au fost lasati sa calatoreaca in Vest? Din patriotism pur? Credeti-ma, era mai comod –chiar avantajos- sa fii pastor obedient& colaborator, decit unul “rezistent” (Talos & Geabou), protestatar (Tson), dizident (Niculescu), care face treziri de unul singur (Olah-de care se distantsau IB&Tsunea), care risca in evanghelizari publice si pastorea fara “carnet”(Negrut), care incearca marea trimitere (Stefanuti), martiri (Borlea, R. Cruceru & Gherman?), care studiau in secret (sute de frati), care colportau cu riscuri majore Biblii (sute de frati/surori anonimi rescind voluntar)! Da, IB are merite pt supravietuirea seminarului, pastorirea bisericii din Ferentari, formarii de pastori. In ce priveste colaborarea cu securitatea si raporturile cu autoritatile NU le-a fost insa un model studentilor sai. Si poate asta a contribuit la caderea unora in capcana securitatii; si nu e lucru mic! Lucrurile sunt mai complicate. Scuze pt [prea] lungul comment. Dumnezeu sa aibe mila de noi de toti!

  20. Draga Doru – am fost tentat de atatea ori sa iti spun ca mi se pare ciudat sa discut aspecte din viata unui om (sau a unor oameni) pe care ei insisi nu le pot confirma sau infirma. Ori poate nu vor sa o faca.

    Motivul pentru care am postat aceste materiale a fost pentru a oferi posibilitatea de a se cunoaste si pozitia rev. Bunaciu sr. vizavi de unele dintre acuzatii. Sincer, nu stiu de ce am fost atat de naiv incat am crezut ca toate (sau marea majoritate) a comentariilor se vor limita la discutarea textelor postate ori a intamplarilor descrise.

    Oricum, gasesc ca este un pas inainte faptul ca exista oameni care au ajuns sa ii recunoasca si unele dintre contributiile seniorului.

    Am apreciat eforturile tale de a citi si, mai mult, pe cele de a incerca sa privesti cat mai obiectiv posibil unele dintre experientele descrise.

    Personal, ma feresc si ma voi feri sa emit o judecata asupra unor fapte ori intamplari, atata timp cat lipsesc enorm de multe dintre datele ecuatiei.

    Si eu, ca si tine, am ajuns sa ii cunosc relativ tarziu pe multi dintre cei care astazi sunt discutati pe multe forumuri, bloguri, grupuri de discutii etc.

    Chiar ma gandeam la paradoxul acestor „deconspirari” – majoritatea celor interesati si cu initiative sunt, culmea, persoane de varsta noastra, nu cei care au avut un rol activ atunci, indiferent de natura acestui rol – ca au decis sa colaboreze, ca au facut politie politica, au avut de suferit, au fost intemnitati, au fost fortati sa emigreze etc.

    Chiar si cand au ceva de spus, acestia din urma – singurii indrituiti sa o faca, dupa umila mea parere, o fac cu atata… nici nu stiu exact cum sa ii spun… I-as zice zgarcenie, dar mi-e teama ca as gresi prea mult… asa ca ii spun, simplu, cumpanire…

    Oricum, rolul nostru, al tuturor, in acest moment, cred ca se poate rezuma la cateva aspecte:

    – punerea pe tapet a cat mai multor documente relevante (daca unii le scot la inaintare pe cele „rele”, pe cele defaimatoare, indiferent de scopul cu care o fac, altii, din contra, ar trebui sa caute sa le expuna pe cele „bune”, pe cele care se refera la contributiile favorabile, pozitive, ale unui om la viata comunitatii; apoi, ar trebui expuse marturi(s)i(ri)le personale, ori cele ale altor oameni apropiati… ale victimelor…);

    – Incercarea de a renunta la prejudecatile mostenite, induse etc. vizavi de activitatea trecuta a persoanelor vizate ori de natura relatiilor avute cu fostele structuri ale securitatii;

    – Incercarea de a ne auto-limita la interpretarea DOVEZILOR, nu a unor afirmatii (deocamdata) nefondate, indiferent din partea cui ar veni acele afirmatii. Adica, una este sa afirmi despre un om ca i-a facut pe multi sa sufere, si alta este sa aduci dovezi solide in acest sens – de exemplu, persoanele care au suferit… Este o cu totul alta „mancare de pesti”…

  21. addsalu:-
    Dva. spuneti: ” Adica, una este sa afirmi despre un om ca i-a facut pe multi sa sufere, si alta este sa aduci dovezi solide in acest sens – de exemplu, persoanele care au suferit… Este o cu totul alta “mancare de pesti”…” Cu acesta concluzie sunt de-acord si cu faptul ca trebuie spuse si „cele bune”.
    Celelalte afirmatii ale dvs. ar mai trebu nuantate. Va las insa sa aveti ultimul cuvint.
    Dumnezeu sa va dea har in slujirea Lui!

  22. @ Doru Radu – nu tin sa am ultimul cuvant… 🙂

    Dar ma bucur ca suntem de acord in unele privinte. Cat despre cele controversate… poate ca e mai bine ca ele sa ramana asa!

    Cu stima,

    Adrian

    PS Cred ca ne putem „tutui”… doar ne „cunoastem” de ceva timp, in mediul virtual, e drept…

  23. Draga Doru,
    de dragul adevarului istoric pur, ma vad silit sa intervin cu o observatie.
    Citandu-l pe Tsunea:”Tsunea cel putin e pragmatic (in 2006): “baptistii n-au fost rasplatiti pt serviciile aduse tsarii [in politica externa]” –scrie el. ” ati concluzionat, cred eu, eronat:”Cu alte cuvinte, au mintit strainatatea degeaba!”
    Cred ca Tsunea stia mai mult despre contributia baptistilor la istoria Romaniei, paradoxal, lucruri care nu se prea pot spune. Ca unul pasionat de istorie, va voi da 3 repere:
    1. Unirea din 1918:”În urma promisiunilor ferme făcute de Vaida Voevod premierului britanic Lloyd George şi preşedintelui W. Wilson (baptişti practicanţi), că în viitoarea Constituţie a României se va garanta tuturor cultelor liberul exercitiu, la 3 martie 1920, Marile Puteri recunoşteau apartenenţa Basarabiei la România – Tratatul semnându-se la Paris, la 28 octombrie 1920. Aceasta a fost, în linii cu totul generate, epopeea recunoaşterii internaţionale a României Mari.”
    http://www.dacoromania.go.ro/nr01/recunoasterea.htm
    Altfel spus, existenta acestui grup religios minoritar si promisiunea respectarii drepturilor lui a fost elementul hotarator al recunoasterii Unirii de catre marile Puteri. Asta a insemnat de fapt intemeierea Romaniei moderne. Stia Tsunea ceva!
    2. 23 august 1944. Nu pot documenta ce am citit, nu imi mai amintesc unde, dar ramane de stabilit cine au fost cei care au refacut legaturile conducerii Romaniei de atunci, aservite hitlerului, sa refaca legaturile cu aliatii(alambicaturi exprimatorice intentionate), nu cumva tot acesti minusculi minoritari, unul chiar mic de statura, si culmea, se pare din Ardealul cedat? Incercati sa pricepeti.
    3. 22 dec 1918 Nu e greu de observat cine au fost primii care au iesit in strada in TM si pe ce strazi! Asta Tsunea nu cred ca stia. Cred ca Tsunea stia bine de momentul nr 2, fiind contemporan si coleg cu actorul din rolul principal.
    Chiar ca a fost un targ prost. Noi servim tsara si voi ne arondati. Dar asa e in Babilon, cand stapanesti 127 de popoare, vorba eminescului:”din codru rupi o ramurea, ce-i pasa codrului de ea?”, ce conteaza ca raman 126? Tsunea voia reciprocitate. Nu a citit bine despre cei zece leprosi. Nici noi nu citim bine. Atat azi.

  24. unfrate:
    Cred ca Tsunea, in citatul meu, se referea la anii mai recenti si la clauza natiunii celei mai favorizate. Multumesc pt informatii. O parte le-am citit in discutia lui Tson (IT) cu D. Mitrofan. Mi s-au parut importante si semnificative. IT spune ca baptistii n-au fost pregatiti teologic pt confruntarea cu comunistii. Avea dreptate! Nu banuiau nici duritatea acestora, decit daca stiau ce-a fost in Rusia. Cel mic la stat (probabil Ioan Dan) e poate cel mai bun exemplu. El a luptat pt drepturile noastre inainte de razboi… Baptistii au fost o prada usoara pt ca dupa ce au fost scosi in afara legii de Antonescu, comunistii (ce draguti) i-au „recunoscut”. Cu chestia asta le-au „scos ochii” mult timp. Apoi, ei n-au fost prima tsinta. Mai intii, au fost pestii mari (religiosi): unitsii, oastea Domnului, etc. Asta nu-nseamna ca noi am fost lasati in pace pina la arondare. Amintirile fr. Bunaciu (IB) cu Securitatea-Cluj sunt o dovada; apoi, la arondare ei au devenit o tsinta directa („anii ce mai grei”- IB)… M-am aratat dispus sa cintaresc faptele informaorilor nostri in conextul vremii (cit pot eu intselege) si sa le dau circumstantse atenuante mai ales pt relatiile lor cu strainii -pe care le consider situatiele cele mai delicate avind in vedere gogoritsa comunistilor cu spionii…. Cu toate acestea, triumfalismul cu care unii (inclusiv IB) privesc aceste relatii (cu Securittatea) este nu numai neverosimil ci si un refuz de a se lasa cercetati de Duhul Sfint! Nu poti sa n-ai nimic sa-ti reprosezi dupa ani de zile de colaborare cu un organ atit de dur, dusman declarat al bisericii, perfid, viclean si terorizant!!!! Spre cinstea lor, multi colaboratori au dat informatii triviale ascunzind ce au putut! Asta nu e totul insa. Vorba lui Brinzei: ei au luptat in transeele dusmanului! Sigur ca asta-i o generalizare, iar faptele trebuesc individualizate. E greu de „individualizat” daca dinsii sunt atit de „zgirciti” cu marturisirile. ..Referirea doar la relatiile cu strainii e mai usoara. Numai ca e putin probabil ca asta sa fie totul. Iar daca se va continua cu dosariada, indiferent de motiv, unele „amintiri” vor fi contrazise (DEJA-S CONTRAZISE). Si e pacat! Iar pt unii e prea tirziu ca sa mai poata „repara”!

  25. @Doru Radu – multumesc pentru disponibilitatea de a analiza faptele in contextul in care s-au petrecut ele. Totusi, va reamintesc rugamintea mea de a va limita (nu doar Dvs, ci toti comentatorii) la a comenta doar faptele sau intamplarile descrise in postari ori in documentele atasate, nu PERSOANELE. Nu as vrea sa ma vad nevoit sa cenzurez in vreun fel mesajele cuiva, dar nici nu vreau sa mai vad emise judecati asupra unor persoane. Haideti sa ne limitam strict asupra faptelor. Multumesc anticipat.

    Spuneti:
    „Nu poti sa n-ai nimic sa-ti reprosezi dupa ani de zile de colaborare cu un organ atit de dur, dusman declarat al bisericii, perfid, viclean si terorizant!!!! Spre cinstea lor, multi colaboratori au dat informatii triviale ascunzind ce au putut!”,

    dar in acelasi timp afirmati ca

    „triumfalismul cu care unii (inclusiv IB) privesc aceste relatii (cu Securittatea) este nu numai neverosimil ci si un refuz de a se lasa cercetati de Duhul Sfint”.

    Din lectura articolului eu unul am inteles cateva lucruri:

    1. Comunistii prezentau colaborarea drept un act patriotic.

    2. Puteai colabora in termenii lor, sau puteai, asa cum ati remarcat, sa le oferi anumite „informatii triviale, ascunzand ce poti”. Ei bine, eu unul tind sa cred ca aici, in a doua categorie, ar putea fi incadrate majoritatea actiunilor relatate in „Jurnal”. Iar materialul publicat azi – scrisoarea presedintelui TCM despre Ioan Bunaciu – pare a-mi intari convingerea.

  26. addsalu:
    Puteti decide cum doriti supra comentariilor mele. N-am ce va reprosa. Nici eu nu vreau sa discut persoanele, dar faptele sunt ale unor persoane;deci nu le poti separa. Am scris de la inceput ca jurnalul e o prezentare partiala (cit la suta, nu stiu!) din raportarea lui IB la securitate. Nu putem ignora documentele pe alte bloguri…Desigur puteti decide sa va limitati doar la jurnal. Nu ma deranjeaza. Observati ca am evitat sa citez din documentele respective pt ca nu mi-am propus sa atac pe cineva, ci doar sa-mi prexcizez „rezerva” (ca sa ma exprim prudent) fata de jurnal.

  27. @doru radu – apreciez dorinta de a respecta aceste minime „reguli”. Apreciez, de asemenea, exprimarea „prudenta”. Cred ca este mult mai sanatos sa te exprimi prudent decat sa o faci intr-o maniera extrema, radicala. Nu de alta, dar exista posibilitatea ca fiecare dintre noi sa se insele (indiferent de cat de mica este aceasta posibilitate).

    Desigur, fiecare este liber sa aiba propria sa opinie. Nimeni nu poate impune altceva. Dar cred ca in spatiul public se cere mai multa… „rezerva”.

    Daca in State se merge, cel putin la nivel teoretic, pe „prezumptia de nevinovatie” chiar si in sistemul judiciar laic, cred ca cel putin in aceeasi masura ar trebui sa se procedeze la fel si in spatiul eclesial (sau in privinta persoanelor apartinand acestui spatiu). Adica, altfel spus, mi se pare anormal ca cineva sa fie nevoit sa isi demonstreze nevinovatia… Normal ar fi ca cei care il acuza sa aduca dovezi concludente si, cum spuneam, irefutabile/ incontestabile asupra vinovatiei…

    Iata de ce am decis sa nu mai discut persoane, ci fapte. Fapte ale unor persoane, e drept…

    Cu apreciere,

    Adrian

  28. Am citit ce scria VLADUT despre cele intimplate la Caransebes. Ca BUNACIU spunea ca unii s-au implicat la caransebes ca sa ajunga in SUA.In primul rind FR .RADOI NICOLAE era un om bogat. Avea 2 masini doua case 320 de oi si avea oameni platiti la trea ba asta. RADOI era sofer de cursa lunga.RADOI IMPREUNA CU IOSIF STEFANUT au introdus multa literatura religioasa si multe biblii in CARANSEBES. SI dupa toate acestea au venit la CARANSEBES trimisii departtamentului cultelor care era dep securitatii in frunte cu MARACORNEL PAVEL BARBATEI IOAN BUNACIU IOAN STANC ZIS BARBU IOAN TRIF SIALTII. Acestia si-au facut treaba exluxindui din cult pe COCIRTEU SI PE RADOI.MARA SI BARBATEIau facut o plingere penala catre militia CARANSEBES cerind arestarea lor. AU facut un an si doua luni la inchisoarea POPA SAPCA din timisoara. CInd au iesit din puscarie au fost expulzati din ROMANIA. CE am scris eu confirma fr TALOS pe blogul lui. Cam astea sant ispravile acestor domni care au condus cultul baptist.

  29. @Petru – am citit si eu ce scrie fr. Talos pe blogul domniei sale, insa nu mi se pare ca ar confirma spusele dumneavoastra. In plus, mi se pare extrem de deplasat sa faceti acuzatii la adresa unor oameni fara a avea decenta de a va declina identitatea. Sunt convins ca nu va este straina invatatura Scripturii potrivit careia orice marturisire impotriva mai-marilor sau a batranilor sa fie sprijinita de doi sau trei martori. Care, apropo, ar trebui sa aiba, repet, decenta de a-si declina identitatea si de a-si asuma spusele, nu de a se ascunde la adapostul anonimatului…

    Aveti ceva de spus? Nici o problema. Dar asumati-va responsabilitatea si semnati-va mesajele. Altfel, gestul dumneavoastra nu poate fi privit decat ca un atac josnic si atat.

  30. […] fiecare dintre noi ar trebui sa le stim. De asemenea poti arunca o privire si pe aceasta pagina: https://addsalu.wordpress.com/2008/02/28/ioan-bunaciu-timpul-marturisirilor-1/ Tags: noduri, noduri animate, noduri folositoare, pregatire 2012, supravietuire […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: