O informatie naucitoare… Si la prima, si la a doua citire…
Imi citesc stirile, in general, de pe portalurile de specialitate, unde sunt listate titlurile din diversele publicatii. La rubrica economic, am gasit un articol care pur si simplu mi-a confirmat unele temeri mai vechi (il puteti lectura aici, chiar daca apare intr-o publicatie apartinand unei ideologii politice cu care nu simpatizez).
Cifra de 8 milioane de asistati, explica autorul articolului, a rezultat datorita includerii aici si a celor care au primit, in sezonul rece, ajutorul de incalzire (o decizie logica, zic eu, pentru ca, in definitiv, si aceasta reprezinta o foma de asistare din bugetul comunitar, pe criterii sociale).
Este o cifra rusinoasa, mai ales daca ne gandim la faptul ca ea atesta faptul ca aproape o jumatate dintre conationalii nostri nu isi pot asigura un trai decent din munca, fiind nevoiti sa apeleze la mila autoritatilor. Este o situatie anormala, intr-o tara membra a Uniunii Europene, intr-o tara civilizata. Este o situatie care indreptateste, o data in plus, demersuri precum cele ale grevistilor de la Dacia…
Ne-am tot plans, de-a lungul timpului, de faptul ca preturile sunt foarte mari la noi in comparatie cu alte state. Poate ca este adevarat… Eu insa am ajuns la concluzia ca veniturile noastre sunt mici, nu preturile sunt mari…
Ce inseamna sa adopti o atitudine crestina in astfel de situatii? Sa stai cu mainile in san? Sa taci? Sa te supui „cezarului”, chiar daca acesta afiseaza o opulenta de-a dreptul sfidatoare in fata celor 8 milioane de asistati? Sa te iei la tranta cu el? Cu „cezarul”, evident… Sa protestezi? Sa lupti pe mijloacele legale – in instanta, facand lobby pe langa autoritati etc?
Poate ca ar trebui sa ne redefinim pozitia, in calitate de protestanti/ neoprotestanti, vizavi de politica sau, mai corect spus, de politici. Stramosii nostri au facut-o. Mi se pare corect ca lucrurile sa fie redefinite acum, in noile contexte. Sa fie abordate cu cartile pe masa, fara a ne mai ascunde dupa deget. Cineva ar trebui sa incerce sa schimbe lucrurile. Sau poate ca nu… Sa fie oare suficiente eforturile singulare, izolate, ale celor care se straduiesc sa reziste in niste posturi (unele poate chiar… cheie) din aceste sisteme anormale? Acesta sa fie oare rolul Bisericii in zilele noastre – sa isi vada doar de sfera spirituala, ignorand-o aproape total pe cea sociala?
Sunt intrebari la care eu unul cred ca se cade sa cautam niste raspunsuri. Pentru ca daca noi nu o facem, o vor face cu siguranta urmasii nostri, acea noua generatie fata de care, ne place sau nu, avem o datorie morala si spirituala. Carora trebuie sa le lasam o mostenire de care sa poata fi mandri. Pentru ca celebrul „dupa noi, potopul” nu isi (mai) are locul in Biserica. Sau cel putin asa ar trebui… Parerea mea…
Jurnalul sârbului 
Lasă un răspuns