Publicat de: Adrian | Mai 27, 2008

In timp ce unii prelati ortodocsi darama biserici, altii fac pasi importanti spre reconciliere si unitate frateasca

Cu totii am fost martori, in saptamanile care s-au scurs, la protestele disperate ale credinciosilor greco-catolici de la Ungheni. Acolo, o biserica-monument, apartinand comunitatii greco-catolice din localitate, a fost pur si simplu inghitita de o biserica ortodoxa care, chipurile, nu a putut fi construita decat in acel sit… „Ceea ce nu au reusit sa faca comunistii, au reusit sa faca EI”, scriau, plini de amaraciune si de revolta, cativa entuziasti dispusi sa lupte pentru drepturile lor.

Probabil ca multi s-au intrebat de ce atata inversunare in relatiile dintre greco-catolici si ortodocsi… Si raspunsurile nu sunt deloc simple, nici macar daca stii unele detalii istorice…

Un e-mail primit astazi mi-a umplut insa inima de bucurie. In el era vorba despre gestul unui prelat ortodox pentru care am avut dintotdeauna un respect deosebit, un OM pe care l-am considerat dintotdeauna un crestin pe ale carui urme merita sa calc, un Om supus acelorasi greseli ca oricare dintre noi, dar care nu s-a sfiit sa-si recunoasca slabiciunile, ba chiar si caderile. Este vorba despre Inalt Prea Sfintitul Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului – cel care, printre altele, a fost unul dintre primii barbati ai credintei care au avut taria de a-si marturisi public colaborarea cu fostele structuri ale Securitati (gest care i-a adus multe critici si defaimari din partea multora care nu pareau nici ei a fi fost „usi de biserica”…).

Va las sa lecturati comunicatul de presa al site-ului http://www.greco-catolica.org.

MEMORANDUM
catre Statul Roman
al credinciosilor greco-catolici
din Romania si din intreaga lume
www.greco-catolica.org/memorandum

26 mai 2008

COMUNICAT
La Timisoara s-a intamplat o minune

 

Duminica, 25 mai 2008, in prezenta Excelentei Sale Mons. Francisco Javier Lozano, Nuntiu Apostolic in Romania, a PS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, a zeci de preoti romani si straini, si a mii credinciosi veniti din toata tara, alaturi de invitati speciali dintre care amintim dl. Gheorghe Ciuhandu, primarul Timisorii, si IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul ortodox al Banatului, s-a sfintit biserica greco-catolica din Timisoara cu hramul „Sf. Maria – Regina Pacii si a Unitatii„.

 

Cu aceasta ocazie a avut loc un eveniment extraordinar, si care a onorat intreaga audienta, cu o semnificatie religioasa si istorica cel putin egala cu cea a Revolutiei anti-comuniste pornite de la Timisoara.

 

Conform martorilor oculari, in cadrul Sfintei Liturghii, la momentul impartasaniei, IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul ortodox al Banatului, a plecat din mijlocul credinciosilor si a urcat la altar, unde a cerut permisiunea de a se impartasi.Ca raspuns, Excelenta Sa Mons. Francisco Javier Lozano, Nuntiul Papal in Romania, conform traditiei, i-a dat in mana Inalt Preasfintiei Sale Nicolae Sfantul Trup, dupa care i-a fost inmanat potitul cu Sangele Domnului din care Inalt Preasfintia Sa Nicolae s-a impartasit singur.

 

Un eveniment similar nu s-a mai intamplat din anul 1700, cand romanii ardeleni au refacut unirea cu Biserica Catolica.

 

Folosim aceasta ocazie si in calitate de reprezentanti ai Memorandumului ne exprimam bucuria si credinta in bunele intentii si in dragostea frateasca cu care ne-a onorat IPS Nicolae Corneanu.

 

Iata ca cu aceasta ocazie, din vointa divina, suntem pusi in fata unei deschideri intre cele doua Biserici romanesti surori optinute prin rugaciune si truda din partea credinciosilor greco-catolici, romano-catolici si ortodocsi din Timisoara, care se roaga Maicii Domnului pentru unitatea romanilor. Numele Domnului fie laudat!

 

Pr. Cristian Terhes
Purtator de cuvant

 

Vasile Bouleanu
Asistent al purtatorului de cuvant

 

 

Stirea a fost preluata, dupa cum am aflat ulterior de la Parintele Coriolan Muresan, vicar de Lugoj al Bisericii Romane Unite cu Roma (Greco-Catolica), de pe site-ul bisericii Sf. Maria Regina Pacii si a Unitatii, de unde preiau, la randul meu, cateva randuri:

 

„I.P.S. Mitropolit al Banatului Nicolae, care este cunoscut si iubit special pentru spiritul de unitate pe care il promoveaza din partea Bisericii Ortodoxe sora, s-a impartasit pentru prima data din potirul comun la Sf. Liturghie solemna”.

 

 

 

 

Update

 

Asa cum era de asteptat, reactiile nu au intarziat sa apara. Partea proasta, din punctul meu de vedere, este aceea ca autorii articolelor, jurnalisti dealtfel, dovedesc o atitudine partinitoare, intru totul opusa ideii de deschidere spre dialog, atat de promovata DOAR declarativ si doar in anumite cercuri.

Gasiti articole in urmatoarele periodice:

Cotidianul – Mitropolitul Corneanu, crima de impartasanie

Gardianul – Soc la Timisoara. Mitropolitul ortodox al Banatului s-a impartasit din acelasi potir cu catolicii

 

Comunicatele oficiale referitoare la eveniment le gasiti accesand urmatoarele linkuri:

Greco-catolica.org – „La Timisoara s-a intamplat o minune”

– Site-ul oficial al Bisericii Romane Unite cu Roma – Sfinţirea Bisericii “Sf. Maria Regina Păcii şi a Unităţii” Timişoara

Site-ul bisericii care a gazduit evenimentul – Sfintirea Bisericii Greco-Catolice din Timisoara Sf. Maria Regina Pacii si a Unitatii

Comunicatul de presa al Bisericii Ortodoxe Romane – Precizare

Anuntul Mitropoliei Banatului – Participare a Chiriarhului

 

UPDATE 2

Site-ul crestinortodox.ro, preluand o stire a AZEC, publica urmatoarele cuvinte ale Inalt PreaSfintitului:

 

„Este adevarat ca v-ati impartasit la biserica greco-catolica din Timisoara acum doua duminici?” Prelatul ortodox a raspuns: „Da, este perfect adevarat. Am fost invitat de catre confratii greco-catolici la sfintirea unei noi biserici, aici in orasul Timisoara. In momentul in care s-a facut impartasirea credinciosilor m-a impresionat multimea de credinciosi care toti, alaturi evident de preotii care erau de fata, au cerut si ei sa fie impartasiti. Printre acei credinciosi erau nu numai greco-catolici ci si ortodocsi, pentru ca in zona respectiva traiesc mai multi ortodocsi decat greco-catolici; dar sigur solemnitatea si serviciul religios a fost al greco-catolicilor. In momentul cand s-a impartasit toata lumea am fost impresionat, emotionat de modul cum toata asistenta, toti participantii la serviciul religios, s-au apropiat de preotii care cuminecau, ca sa primeasca si ei Impartasania. Am simtit un sentiment, daca pot spune asa, de fratietate fata de toata obstea credinciosilor intre care se aflau nu numai greco-catolici ci si ortodocsi, si printr-un gest spontan, m-am apropiat si eu de cei care se impartaseau si m-am impartasit si eu alaturi de ceilalti.”

Mitropolitul a admis apoi: „Sigur, trebuia sa reflectez la consecintele sau comentariile care erau previzibile pe aceasta tema. Dar a fost un gest spontan si de fratietate, pe care in acel moment l-am simtit necesar sa il fac si eu alaturi de toata obstea celor care se aflau atunci la acest serviciu religios. Imi pare rau ca am dat in felul acesta posibilitatea unor comentarii din cele mai negative, dar pentru mine, ca om al lui Cristos si al lui Dumnezeu, a fost un gest de fratietate.” 

 

 

UPDATE 3

Calugarii romani din Athos cer masuri ferme impotriva <<ierarhului apostat>>. Probabil ca, la presiunile acestora si ale Bisericii Ortodoxe Ruse, care a solicitat si aceasta luarea unor masuri ferme, vom avea de-a face cu o hotarare extrem de drastica pentru secolul XXI. Demn de notat este si faptul ca un cotidian romanesc, Gardianul, duce de o buna bucata de vreme o adevarata lupta pentru atingerea acestui deziderat. Vizavi de acest gest al colegilor de breasla, nu pot decat sa constat ca bunul simt ar fi avut pretentia la o atitudine echidistanta si nepartinitoare, asa cum se cuvine unui jurnalist si, mai ales, unui ziar cu pretentii. Constat insa ca inca nu se face corect diferenta dintre un articol „obisnuit” si un editorial. Daca in cadrul celui de-al doilea poti adopta o atitudine fatisa si iti poti exprima opinia fara nici un fel de probleme, in cazul celui dintai se impune relatarea cat mai obiectiva a faptelor, fara a incerca sa manipulezi audienta ori cititorii in nici un fel…

In fine… toata tevatura ma duce cu gandul, fie si doar pentru un moment, la episodul acela in care lui Irod ii este cerut capul lui Ioan Botezatorul… pastrand proportiile, desigur, si fara nici un fel de analogie fortata… Din pacate, si o spun cu toata responsabilitatea, sunt aproape sigur ca, la proxima intalnire a Sfantului Sinod al BOR, vom avea pe tava „capul” mitropolitului Corneanu, dealtfel vanat de multa vreme pentru libertatile si actiunile de fraternizare a tuturor crestinilor, indiferent de culoarea denominationala… Iata ca acum s-a gasit, probabil, prilejul perfect, mai ales ca a fost vorba despre o incalcare clara a canoanelor ortodoxe…

Problema mea, in cazul in care se va opta pentru o astfel de solutie radicala, va fi una cat se poate de mare… avand in vedere faptul ca si raposatul PF Teoctist a avut intalniri cu raposatul Papa Ioan Paul II, si, mai mult, s-au si rugat impreuna, lucru la fel de oprit de aceleasi canoane ortodoxe invocate…

Anunțuri

Responses

  1. Uniaţia de la 1700 a fost o metodă a papalităţii de a-i converti pe românii ortodocsi la catolicismeste ,o nesimtire cinica .

    Inchizitia s-a ocupat in Ardeal de terorizarea romanilor prin aplicarea pedepsei cu arderea pe rug.

    Suntem plictisiti pana in gat de propaganda pro-ecumenista .

    Studiaza istoria, si vei afla ca pe la 1700, romanii din Ardeal erau toti ortodocsi, iar guvernul austro-ungar a dorit sa-i deznationalizeze.
    Ca atare, a infiintat cu sprijinul catolicilor o Biserica ilegala, in care a adus cu forta sau cu promisiuni preoti si episcopi ortodocsi.
    Generalul Bukow a distrus cu tunurile peste 150 de biserici si manastiri ortodoxe, ortodocsii au fost persecutati, amendati, judecati, executati, si aproape toate Bisericile lor au fost confiscate.
    Generalul Bukow a omorât zeci de mii de români pentru că nu voiau să accepte Unirea cu Roma,
    Catolicul imparat al Imperiului Habsburgic a ordonat sa fie rase cu tunul sate, biserici si manastiri ortodoxe din Ardeal ,(pentru ca, terorizati fiind, romanii ardeleni NU doreau sa treaca la catolicism, sa paraseasca Credinta Ortodoxa ), cele de lemn fiind arse, cele de piatră fiind dărîmate cu tunurile de către generalul Bukow, trimis de către împărăteasa Maria Tereza pentru a sprijini uniatismul.

    Nu simplii credinciosi catolici au comis asasinatele despre care am pomenit aici, ci prelatii cu rang mediu si inalt din biserica papistaseasca, la ordinul Papei.

    Iar cand vorbesc de Biserica Romano-Catolica ca de o biserica asasina, ma refer la acestia din urma, eventual la asasini care se gasesc pe statele de plata ale „Sfantului parinte”, state de plata care fie ca au fost distruse prin ardere sau altfel de mijloc, fie ca sunt ingropate f. adanc in arhivele Vaticanului.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: