Publicat de: Adrian | Iulie 21, 2008

Va puteti imagina Bucurestiul fara manele?

Acum vreo opt ani am plecat in armata, la cerere. Se auzise ca se va desfiinta armata la un moment dat, dar eu eram destul de sceptic ca lucrul acesta se va intampla in viitorul foarte apropiat si, cum intentionam sa avem si un bebe, mi-ar fi displacut profund sa primesc vreun ordin de incorporare cand as fi fost tatic. Imi si imaginam un dialog intre piciul meu si alti copii de seama lui:

– Unde e tati?

– In armata…

Asa ca m-am prezentat la comisariat, am facut cerere, si iacata-ma militar la Scoala de Aplicatie pentru Ofiteri a Jandarmeriei. Acolo am avut ocazia sa cunosc tot felul de oameni – toti cu studii superioare, provenind fie din familii de militari (baieti de colonei, generali etc.), fie din familii influente (fosti primari, avocati renumiti, procurori etc.). Eu eram unul din putinii intrusi… 🙂

In fine, revenind la manele, pentru ca despre asta vreau sa scriu acum, am fost surprins sa aflu ca era genul muzical preferat de majoritatea camarazilor mei de arme… La un moment dat, in timp ce ma aflam in masina cu baiatul unui avocat foarte cunoscut, omul isi pune maneaua, deschide geamurile si ma intreaba:

– Ce manele iti plac, profule? (pana atunci lucrasem doar in invatamant).

– Bai, sincer sa fiu, nu prea am ascultat, pentru ca nu imi plac…

– Nu-ti plac manelele??? Nu ai cultura muzicala!

Normal ca m-a lasat masca… Eu, care considerasem intotdeauna manelele drept cel mai bun exponent al subculturii (ca sa nu zic al inculturii), am ajuns sa fiu acuzat, tocmai din acest motiv, ca nu am cultura muzicala… Adica, sa fim intelesi… Nu m-ar fi deranjat sa imi spuna cineva asta pentru ca nu cunosteam anumite piese ale lui Chopin, Schubert sau Liszt, dar sa imi spuna asta pentru ca nu imi plac manelele???

Acum, citeam o postare a lui teologeanu, in care era vorba despre un top 10 al celor mai importante inventii ale lumii, alcatuit de un afgan, in care apar tot felul de chestiuni (gen televizorul, internetul, WC-ul cu apa, automobilul etc.), si scriam acolo ca autorul ar fi inclus, cu siguranta in acel top si… maneaua, daca ar fi trait intr-unul din cartierele Bucurestiului macar o perioada mica, limitata – de exemplu… doua zile…

Daca strabati Bucurestiul de la nord la sud, vei descoperi ca putine lucruri sunt atat de raspandite ca… maneaua. Adica, desigur, se poate vorbi despre o serie de factori comuni – despre imbracamintea tip Militari (made in China, adusa in Romania via Europa – complexul… nu continentul sau Uniunea…), tip Giulesti-Crangasi-Berceni-Chitila (smecherasi, mardeiasi si alti -asi…), despre tricourile cu „De puta madre” si „Gigolo”, despre papucii si adidasii chinezesti, bluzele de plastic ale damelor si tricourile mulate ale „durilor” zonei…

Iarasi, cartea de vizita a oricarui cartier care se respecta (ei, nu ma refer la Primaverii… ci la cele in care stau oameni obisnuiti, Miticii nostri) este samanta, neamule. Aia de floare, mancata cu pofta si cu cojile scuipate direct pe caldaram… Sau, cu varianta mai elevata – cu cojile adunate in mana si scuturate, cand nu te vede nimeni, tot pe trotuar… Nu in cosul de gunoi… nuuuuu… ferit-a Sfantul!

Vocabularul, de asemenea, este unul cat se poate de comun. Adica, daca ai cumva senzatia ca ai iesit din Bucuresti, doar pentru ca vezi strazi neasfaltate ori pavate cu gropi si puradei murdari, alergand in poponeata goala, daca te dai la o parte sa nu te calce vreo caruta ori, mai nou, vreun scuter condus de cate un pusti de 10 anisori, iti dai seama rapid ca esti in acelasi oras dupa… vocabularul colorat. Neaparat, o fraza a unui bucurestean get-beget trebuie sa contina musai unul-doua cuvinte cu trimitere – mai mult sau mai putin voalata – la origini. Nu neaparat ale domniei sale ori ale interlocutorului, ba chiar si ale copiilor „oratorului”. Desigur, nu este doar o particularitate a Bucurestiului, dar Miticii nostri au adus injuratura la rang de arta, daca se poate vorbi de asa ceva.

Dincolo de toate acestea ba, as putea spune, mai presus de toate acestea, Bucurestiul are drept factor comun, drept element coagulant… maneaua.

As fi in stare sa pun pariu ca bucuresteanul poate renunta fara prea mari probleme la papucii lui din plastic, la adidasii chinezesti si la bluzele din materiale dubioase cumparate din Europa lui Ontanu (asta, pentru necunoscatori, este edilul in a carui „gradina” se afla celebrul complex comercial – in fapt o adunatura de tarabe unde se face un comert care combina elementele medievale (precum lipsa toaletelor publice si a elementelor de minima civilizatie si confort) cu cele orientale), ba ar putea renunta, indraznesc sa spun, chiar si la samanta de dovleac (nu si la aia de scandal… sa fim rezonabili totusi…) sau la injuraturi… Dar nu-l pune sa renunte la manea…

De-aia spun… daca scriitorul afgan care a facut acel top 10 al celor mai importante inventii ale lumii ar fi trecut prin cartierele Bucurestiului, cu siguranta ca nu ar fi putut rata o alta inventie de top: maneaua (cu varianta “maneaua crestina”, pentru ca exista si asa ceva…). Nu de alta, dar dupa vreo doua-trei zile prin cetatea lui Bucur ar fi putut obtine dovada irefutabila a faptului ca, in conceptia multora dintre concitadinii mei, viata nu e viata daca nu ai si o manea pe care sa o asculti – fie acasa, la boxele scoase pe geam si date la maximum, sa-ti culturalizezi cartieru’, fie in masina (cu geamurile deschise, fireste…), fie in mijloacele de transport in comun, gratie mobilelor cu difuzor incorporat…

Omul e dispus sa stea fara apa curenta, fara electricitate, fara WC (are d-ala in curte… ce-are ala? ce? nu-i bun?), fara internet… Dar fara manea… Nu, taticule… Nu, nene… Isi cumpara din Europa casetofon de 12 lei… pana cand o sa aiba bani de unu’ mai bengos, si baterii 777 (tot chinezii sa traiasca… sau sa traieste… ca sa fiu cat mai exact…)… isi cumpara masina si si-o doteaza cu un casetofon sau cd-player „teapan, gogule”, cu boxe mari, sa auda tot cartieru’ maneaua lui… Daca are curent electric, isi ia calculator, manca-t-as, si asculta Minunea, pe Guta sau te miri ce Pusti ori Copil de Aur, ca sa nu mai zic de Salamuri, Fermecatori sau alte nume colorate (ups… vorbeam la figurat, sa stiti…), la niste boxe cat casa, scoase musai afara, sau asezate cat mai langa geamuri, care sunt obligatoriu deschise, si da muzica la toata lumea, „fara numar, fara numar”… Dupa care, mandru de el, isi zice probabil in barba:

– I-am spart, manca-t-as!

Iata de ce tind sa cred ca are dreptate Plesu cand zicea ca Bucurestiul este condamnat pentru eternitate la zgomot… Vorba ceea… frumos oras… pacat ca-i locuit! 🙂

Anunțuri

Responses

  1. […] addsalu.wordpress.com Cuvinte cheie : Cand, Manele, […]

  2. Uuuups… iacata-ma ajuns si pe un site de… manele… Tre’ sa iau o piatra in gura… Sper ca nu de la vreun manelist… 🙂

  3. No … am facut-o si pe asta. Am citit si pagina asta si tre sa recunosc ca si prin Ardeal pe la mine se practica. Bine, bine … nu ca in Bucuresti (am stat si pe acolo si am simtit mireasma inconfundabila a maneauei – sa fiu veridic si … cu cultura, cum spuneai tu), sau cel putin nu la mine in cartier ca sun la 112, si se rezolva. Avem o lege care interzice deranjarea ordinii publice ;). Dar maneaua e baza … Sa-ti citez din 95% din tinerii nascuti in acelas an cu mine (inclusiv profa. de religie, ca tot ziceai de maneau-crestina) „bine, bine … da un chef fara manele nu e chef”. Si sunt intru totul de-acord. Adica pe langa ca nu exista ritm de dans (si cunosc majoritatea dansurilor standard si latino), repeta aceleasi trei cuvinte bani, femei, dusmani, fara sa transmita vreun mesaj pe care ai putea improviza vreo miscara. Exceptie face, bineinteles, „felierea” (cred ca o sa vomit …) sau te miri ce alte miscari de toata jelea. Eu unu nu pricep ce vad oamenii astia asa de spectaculor. Pana si vechea muzica de mahala romaneasca avea ceva aparte acolo … Ceva cu o charisma aparte. Zgomotul asta prinde la public la fel cum prinde Becalli (fie-mi iertata scrierea incorecta a numelui preasfintenie sale; nu de alta da nu e una din prioritatile mele si am putina cultura in domeniu) la oamenii peste 50.
    E un fenomen pe care sincer nu il pricep.

  4. @Alex – Bine-ai venit in club… in clubul celor care nu pricep fenomenul, dar ii observa amploarea…

    Trebuie sa recunosc ca si pe la noi s-a mai domolit putintelus febra ascultatului manelelor in miez de noapte. Deh, mai suna cate un epigon ca noi la Politia comunitara sau la 112 si se mai potolesc… Dar ziua… cand ii apuca, nu prea ai ce le face… Doar, cel mult, sa iti aduci aminte de filmele cu Rambo… si atat… 🙂

    Cunosc o cantareata la opera care locuieste intr-un cartier de amatori de manele (ei, fie vorba intre noi, in Bucuresti toate cartierele sunt asa… poate cu exceptia lui Primaverii… ca in rest… nu mai stiu altul…). Femeia era disperata zi si noapte de vecinii ei (si ala de deasupra, si cel de dedesubt…) care ascultau manele cu volumul dat la maximum… Si, ca greierii aia, o tineau asa pana tarziu in noapte… si o luau de la inceput de pe la 10-11 dimineata… Pana cand femeia s-a saturat, s-a dus intr-un hypermarket, a dat cu cardu’ si si-a cumparat un set de boxe puternice, le-a conectat la computer si i-a tinut pe manelisti vreo doua saptamani in muzica clasica, de la 8 dimineata, cand greierii aveau inca ochii lipiti de somn… Deh… chef de chef…

    Numai ca aia, la randul lor, au dat si maneaua la maxim, cu „bagatul” si „scosul” de rigoare si cu trimiterile nu doar la origini, ci la tot arborele genealogic… Dupa vreo doua saptamani au cazut la pace… au lasat-o sa doarma noaptea, dar ziua e chef in continuare…

    Super tare constatarea ta referitoare la cele trei cuvinte care apar preponderent in manele: femei, bani, dusmani…

    Am si o nedumerire… Ce e „felierea”?

  5. Am râs cu lacrimi citind articolul tău! Ar merita trimis la un cotidian de mare tiraj, să-l citească mai mulţi bucureşteni (mânca-ţ-aş!). Când citeşti aceste rânduri, ajungi să te rogi (scuipând în sân superstiţios) să te ferească Dumnezeu de aşa pacoste. Adică de minunatul Bucureşti! Ei, dar nu ai cum să scapi chiar de toate „minunăţiile”.
    Astă iarnă, fiind zăpadă pe şoselele patriei, iar cei cu dezăpezirea prea „întroieniţi”, ca să mai facă ceva, am decis (mare greşeală!) să merg cu trenul la Capitala noastră scumpă. Unde era musai să ajung. La întoarcere a fost cea mai mare „distracţie”. Am plecat cu…personalul de Constanţa, care, până la Lehliu, a fost invadat la propriu de hoardele de romanes. Gălăgie, urlete, ţipete, seminţe, sticle aruncate pe jos, bagaje cu munţii, ghionturi, „invitaţii” ca să părăseşti locul, priviri încruntate şi….ei, cum se putea să uit?…MANELE! La telefon, la botul calului! Am asurzit, rugându-mă să ajungă trenul mai repede la Lehliu, poate se va mai potoli nenorocirea. Dar trenul de-abia mergea, desigur.
    M-am „delectat” cu super-hitul lui Guţă: „Eu sunt căpitanu’ şi la mine vine banu’!” Mi-a răsunat în cap vreo câteva zile. Ca sa fie coşmarul deplin, într-o seară cade cablul şi singurul post ce mai mergea niţeluş era…Taraf tv, unde se auzea: „Eu sunt căpitanul”!!!! L-am închis de tot.
    La şcoală, într-o oră, o mică discuţie despre muzică. Elevi deştepţi, de la care mă aşteptam la mult mai mult, mă întreabă, spre stupefacţia mea: „ce manele vă plac? Ştiţi vreuna?” Răspund imediat: Da, desigur, tocmai am „învăţat” una în tren: „Eu sunt căpitanu’!” Am râs cu toţi. De atunci, când treceam pe lângă clasa lor, auzeam spunându-se: „vine căpitanu’!”
    Asta-i cu maneaua noastră ..”cea de toate zilele…”
    Şi pentru ca tabloul, zugrăvit de tine mai sus, să fie complet, aseară am văzut o ştire-bombă: în sectorul 5, tot nişte personaje în genul celor descrise aici, au ocupat cu totul strada şi au încins o nuntă mare, cu…manele urlate în megadifuzoare, de au spart geamurile la tot cartierul. Deh, cultură muzicală, bre! S-audă şi duşmanii.
    Numai bine!

  6. @ Alex Androne – dupa un „show” cu un nene care mi-a spus, raspicat, ca „el nu e haios!”, aproape ca mi-e si frica sa mai spun asta cuiva… 🙂

    Multam pentru relatarea pataniilor tale… si multam fain de aprecieri… Capitane… 🙂 Mi se intareste inca o data convingerea ca suntem nu un oras, ci mai degraba o tara de manelisti…

    Specimenele ciudate suntem noi, conasule… Ca vad ca maneaua propaseste, manca-t-as…

    Iar chestia cu nunta la cort… e deja traditionala… Stii ce mi-a zis odata un nene de la Politia comunitara, unde sunasem pt ca nu se mai putea sta nici in casa de zgomot? Ca au fost, „e nunta… da’ mai lasati-i putin, ca pleaca la restaurant”…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: