Publicat de: Adrian | Septembrie 22, 2008

Zilele Bucurestiului in imagini

Ei, au fost… si… culmea! Au fost superbe. Nu credeam ca va reusi sa ma mai impresioneze vreun eveniment.

Daca, in campania electorala pentru alegerea primarului, Sorin Oprescu a castigat detasat, din varii motive (si pentru ca era bucurestean, nu „venetic”, si pentru ca „nu avea stapan”, ci era independent), dar mai ales pentru ca era un „Mitica”, aprecia ce apreciau si bucurestenii de rand, in weekend a reusit sa demonstreze ca se pricepe de minune sa organizeze un eveniment de o asemenea amploare. Deh, Bibicule, ce-i al lui e al lui! Paine si circ a vrut urbea, paine, mititei, carnati, must si circ a primit. Si ce paine!… Si ce circ!… Iar daca a reusit, cum se zice, sa atraga sponsorizari in cuantum de vreo 3 (trei) milioane de euro, lucrul acesta contribuie din plin la consolidarea definitiva a imaginii lui de bun gospodar. Ei, bine, suma este pura speculatie, pentru ca, daca in unele cercuri se vorbeste de un cost total de 8-900 de mii de euro, din care o suta de mii ar fi contributia municipalitatii, iar restul sponsorizari, in alte cercuri se vehiculeaza o cifra care se invarte in jurul a vreo 5 milioane… din care trei ar fi sponsorizari. Oricum, toata lumea agreeaza, pare-se, ideea ca suma atrasa din sponsorizari ar fi muuuuult mai mare decat cea „pompata” de Primarie. Iar asta demonstreaza ca are fler si ca se pricepe la capitolul finante, ceea ce nu poate fi decat un plus. Desigur, cu conditia sa nu se transforme ulterior in „facturi” de platit in avize, spatii comerciale, autorizatii, lucrari de utilitate publica s.a.m.d.

In fine, revenind la evenimentul cu pricina, care, repet, a fost unul cat se poate de reusit din multe puncte de vedere si fara iz de campanie electorala, trebuie sa recunosc, daca o tine in ritmul acesta si daca va reusi sa puna pe picioare orasul acesta, Sorin Oprescu va reusi sa ii convinga chiar si pe cei mai sceptici. Pana si acestia vor iesi la urne, peste 4 ani, sa il realeaga. Si il voi vota si eu, scepticul si carcotasul care zicea nu demult ca intregul program cu care s-a prezentat in fata noastra in campanie este o imensa bascalie si atat…

Centrul Bucurestiului a fost, intr-adevar, in aceste doua zile, in straie de sarbatoare, intr-o atmosfera de zile mari. Care alegorice, haine de epoca, targ de antichitati, teatru in aer liber, muzica pentru toate gusturile – de la hip hop la simfonica, de la Brian Adams la Costel Busuioc, mititei, pastrama, must stors pe loc…

Stiti care este culmea? M-am simtit de parca nu as fi fost in Bucurestiul de zi cu zi, ci undeva, intr-un orasel cochet, unde oamenii sunt parca mai rabdatori, mai calmi, mai plini de atmosfera de sarbatoare… Si… nu de sarbatorile in stilul lui Vanghelie sau Ontanu, care duhnesc de la o posta a pomana cu interese electorale, facandu-ti sila sa te apropii… Ci mai degraba de ceva total atipic pentru urbea asta… de ceva care, culmea, parca aduce a Micul Paris de odinioara…

In fine, va las sa vedeti cateva poze, pentru ca o imagine vorbeste mai mult decat o mie de cuvinte. 

 

 

 

Update: Gasiti aici un articol interesant despre eveniment; pe de alta parte, aici gasiti detalii despre partea mai putin placuta. Deh, vorba lui Badea (nu Cartan, ci Mircea…), „traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul…” Nu ne puteam dezminti atat de usor…

Anunțuri

Responses

  1. A fost frumos,dar…….mult prea putine zile. Mi-as dori o sarbatoare a orasului cam de-o saptamana,dar in acelasi stil……..(fara munca).

  2. Ei… si tu acum… A fost fara munca pentru unii, dar cu multa munca pt altii… Normal ca persoanele de fata se exclud… 🙂

    Ce zici ce „saptamana Bucurestiului”? E un inceput… Putem extinde apoi la „luna Bucurestiului”, „anul Bucurestiului”, „deceniul Bucurestiului”… Daca strangem suficiente semnaturi putem initia un proiect legislativ… La cum se voteaza in Parlament… trece sigur! 🙂

  3. ups,nu-i bine…….doar daca ma reprofilez as dori „luna Bucurestiului”!!!!!!!!!:-)

  4. Si eu care ma apucasem deja de strans semnaturi… 🙂

  5. Hiii, dar mandre poze 🙂

  6. @cllod – Nu-i asa? 🙂

  7. Deoarece mi-au plăcut foarte mult fotografiile minunate despre Zilele Bucureştilor, cu permisiunea Ta ulterioară le-am copiat cu gândul de a le folosi undeva, cândva într-un blog sau site personal. Voi menţiona autorul şi locul de provenienţă. Îţi mulţumesc: Cathleen.

  8. @ Cathleen Avasiloaie – Placerea e de partea mea. Daca ma si anunti atunci unde le-ai postat, voi fi de-a dreptul impresionat. 🙂

    Multumesc anticipat.

    Adrian


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: