Publicat de: Adrian | Ianuarie 7, 2009

CNSAS l-a „albit” pe Paunescu. Nu a fost colaborator, ci… urmarit!

Dupa ce domnul Voiculescu (alias Felix, sau Felix Motanul, cum il „alinta” unii jurnalisti) a reusit sa inchida usile CNSAS, am participat, alaturi de multi alti bucuresteni, la un miting de indignare impotriva acelei decizii judecatoresti.

Timp de cateva luni nu mi-am inchipuit nici in cele mai negre visuri ca la un moment dat voi ajunge sa imi ridic semne de intrebare referitoare la oportunitatea unei astfel de actiuni.

Asta pana ieri, cand am aflat ca, in opinia acestei institutii, domnul Paunescu, cunoscut atat datorita Cenaclului Flacara, cat si datorita gretoaselor ode inchinate „celor mai iubiti fii ai poporului”, a primit, din partea CNSAS, verdictul de „necolaborare” cu Securitatea. Ca si cum nu ar fi fost suficient, se pare ca domnul Paunescu a fost chiar urmarit de Securitate…

Detalii gasiti in ziarul Gandul. De asemenea, in Cotidianul gasiti o scrisoare naucitoare, in care poetul Adrian Paunescu i se adreseaza presedintelui (de atunci) Nicolae Ceausescu cu expresia „Maria Voastra”, pentru a-i lauda o geniala cuvantare…

Poate ca m-am prostit eu de tot… si nu mai inteleg limpede anumite lucruri… Sau poate ca, intr-adevar, institutiile Statului sunt in continuare obiective, insa mie unul imi este greu sa accept ca un personaj care ii lingusea pe fata pe fostii dictatori a fost urmarit de Secu… Poate la fel de greu pe cat imi este sa inteleg cum un personaj despre care acelasi CNSAS a afirmat ca a facut politie politica (nu doar ca ar fi colaborat cu Secu…), albit apoi de instanta, a ajuns vicepresedintele Senatului Romaniei…

Mai zic si eu… asa… ca sa ma racoresc… La cate ode i-a inchinat „iubitului conducator”, poate ca Secu’ i-o fi urmarit nu persoana, ci… poeziile… aparitiile editoriale in revistele partidului… asa… ca sa le invete pe de rost…

Bleah… Redau, in continuare, poezia Va multumesc, publicata de Cotidianul… Pai ce, numai mie sa imi fie greata?

 

„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.

Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.

Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.

Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.

Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.

Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n ’72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»

De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.

Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.

Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.

În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.

Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.

Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.

Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.

Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,

Să vină Adevărul, să vină Primăvara”.

Anunțuri

Responses

  1. Felicitări pentru articol! E bine să fie spuse nişte adevăruri pe care mulţi „dalmaţieni” (pătaţi moral) caută să le muşamalizeze şi să le minimizeze. Ori nu e deloc aşa! Când citeşti acel „minunat poem”, îţi vine nu doar sp zici…bleah, ci să mănânci vreo jumătate de kilogram de lămâi, ca să nu te umpli de greaţă…

    O fi fost Ceauşescu cum a fost (Dumnezeu să-l ierte!), dar dacă a ajuns atât de odios cum a fost mai ales în ultimii ani, un „merit” care atârnă tare greu îl au aceşti linguşitori cu profil de târâtoare, care atâta l-au prostit cu laudele lor exagerate, încât, în prostia lui, chiar a crezut că este un fel de „mesia” al românilor. El chiar credea că poporul îl iubeşte cu patimă şi-i cântă osanale cu toată dragostea!

    Se ştie că au făcut-o pentru avantaje de care au profitat din plin. Măcar dacă ar avea bunul simţ să stea în umbră, cu pocăinţă, nu cu aroganţa cu care se dau nevinovaţi şi imaculaţi!

    Şi nu e singurul exemplu! Dumnezeu să-i ierte!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: