E. A. SARBU
Ora 08.30. In fata Palatului de Justitie din Bucuresti este liniste si pace. Doar trecatorii obisnuiti la acea ora a diminetii se pot vedea, grabindu-se catre serviciu. Si, fireste, cei care isi cauta dreptatea in salile de judecata, care asteapta pe la usi sa se ajunga la numarul lor de ordine de pe listele afisate pe usile imense din incinta.
Ora 09.30. Aproximativ patruzeci de persoane pe treptele Palatului de Justitie, pe Splai, atrag deja atentia curiosilor nu atat prin numarul lor (deloc impresionant), cat prin mesajele pe care le afiseaza pe coli obisnuite de hartie, tiparite la imprimanta:
„Lasati-ne sa alegem! Nu vrem cip!”
„Respectati Constitutia! Refuz cipul!”
Foarte des apare „numarul Diavolului”, 666, taiat in semn de refuz categoric.
Manifestantii sunt foarte linistiti si pasnici. Nu scandeaza nimic, nu protesteaza, doar vorbesc intre ei, vizibil ingrijorati, dar si hotarati sa isi apere un drept pe care il considera constitutional – de a refuza sa accepte ceea ce ei cred ca este „semnul Fiarei” – microcipul din pasaport.
La 10.45, deja li s-au alaturat si altii, astfel incat numarul manifestantilor a ajuns deja la peste o suta de persoane. Mesajele sunt aceleasi. Cativa tineri aduna semnaturi pe niste liste care vor insoti, probabil, o petitie oficiala a celor prezenti, prin care se va solicita abrogarea unui act normativ care plaseaza Romania pe lista primelor cinci tari din lume care aplica o recomandare, nu o directiva sau o lege organica… Graba cu care a fost adoptat actul normativ, lipsa consultarilor publice, vulnerabilitatea informatiilor de pe microcipul cu pricina, toate sunt motive la fel de ingrijoratoare pentru cei care semneaza in tabelul cu pricina, indiferent daca sunt de acord sau nu cu ipoteza ca ar fi vorba despre „semnul Fiarei”…
Surprinde insa atat calmul, tacerea, dar mai ales structura sociala a manifestantilor: foarte multi pensionari, care oricum nu ar avea nici nevoie, nici dorinta de a iesi peste hotare si, implicit, nu au nevoie de pasaportul cu „semnul Fiarei”; apoi, studenti, foarte seriosi, cu mimici grave; unii aduc a motociclisti sau a anarhisti – cu plete, imbracati in piele, barbosi… insa nu se comporta ca aceia… In fine, un preot… si participantii activi – cei cu tabelul de semnaturi, cei care impart controversatul manifest al parintelui Iustin Parvu, impreuna cu un apel la solidaritate civica impotriva uneia dintre cele mai controversate ordonante din ultima perioada.
Acum au aparut si jandarmii, prezenti probabil doar pentru ca „trebuie”, fiind o conditie a autorizarii unor astfel de evenimente; aici, dat fiind comportamentul mai mult decat pasnic al participantilor, ai putea crede ca este prilejuita de protectia acestora…
S-au scris deja foarte multe lucruri despre „microcipuri”, „semnul Fiarei” si altele asemenea. Consider ca au fost deja mult prea multe opinii exprimate – culmea, de pe pozitii la fel de „atotstiutoare”, indiferent daca au fost dintr-o tabara sau alta, pentru a mai consuma si eu „bitii” pe acest subiect. Unii au strigat- si inca striga – de mama focului ca mai bine accepta moartea, martirajul, decat sa isi faca pasaport biometric; altii, din aceeasi tabara, chiar daca apartin unui alt curent teologic, le alimenteaza totusi indignarea indicand catre ceea ce unii experti, vezi Doamne, ar considera „tehnologia viitorului” – un microcip care ar inlocui cu succes atat actele de identitate, cat si cardurile bancare si care, zice-se, nu poate fi implantat decat sub epiderma mainii drepte si/ sau pe frunte (nu stiu cum rezolva insa problema stangacilor, dar asta este deja o alta problema); in fine, din cealalta tabara, altii ii privesc de sus, ii considera naivi si habotnici si le spun cat se poate de limpede ca in nici un caz microcipul respectiv nu este „semnul Fiarei”…
Cred ca o atitudine cuminte ar fi, si in aceasta situatie, moderatia si rezerva. Daca nu mi-as fi facut de curand un pasaport nou si ar fi trebuit sa imi fac unul, marturisesc ca nu as fi ezitat sa mi-l fac; la urma urmei, daca trebuie sa ajungi intr-o tara ne-membra UE, trebuie sa ai un pasaport valabil… Insa, intr-un fel, ezit sa afirm atat de categoric ca acel microcip nu are nimic de-a face cu semnul Fiarei, desi sunt convins ca nu este, in nici un caz, acel 666; el poate constitui insa un pas mai departe, care ne apropie de ceea ce va fi, intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat, marca Antichristului. Nimeni nu poate spune cu certitudine absoluta ca toata aceasta inregimentare NU are nimic de-a face cu pregatirea unui cadru mult mai perfid decat ne putem imagina acum… Desi, la fel de adevarat este faptul ca proteste asemanatoare, poate nu la aceeasi scara, au fost si atunci cand s-a introdus pentru prima oara in evidenta persoanelor ceea ce astazi privim cu multa detasare: CNP-ul (codul numeric personal); la fel si cand s-au introdus codurile de bare pentru produsele vandute… Circulau o multime de caricaturi cu indivizi cu coduri de bare tatuate pe frunte sau pe mana… etc.
Cred ca este imatur sa ne pripim. Din orice punct de vedere. Si sa dam cu pietre, si sa devenim martiri. Ne putem insa respecta unii pe altii, pentru ca, la urma-urmei, toti cei care purtam numele de crestin asteptam producerea aceluiasi eveniment, in ciuda faptului ca, nu de putine ori, interpretam „semnele” in mod diferit.
NOTA: Toate fotografiile imi apartin si pot fi preluate, separat sau impreuna cu textul articolului, NUMAI cu precizarea obligatorie a sursei (numele – E. A. SARBU si site-ul – https://addsalu.wordpress.com).
Maria Domne ajuta la tota luea ortodoxa sa nu ia cipul care ne va duce la peire pe veci asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu pt rugaciunile Sfintei Feciore Nascatorea de Dumnezeu si tuturor Sfintilor. Amin.
By: maria vicol on februarie 11, 2009
at 9:40 pm
[…] 11 feb, E. A. SARBU: Un nou protest impotriva pasapoartelor biometrice (fotoreportaj) […]
By: Mult zgomot pentru un cip « Clujul Evanghelic on februarie 16, 2009
at 1:52 pm
Este foarta serioasa amenintarea aceasta cu microcipul. Dumnezeu sa ne ierte si sa ne ajute!
By: Ionel Iorga on martie 4, 2009
at 4:23 pm
NUUUUUUUUU!MICROCIPULUI!!!!!!!!
By: ILIE PUSA on martie 22, 2009
at 11:03 pm
Eu as zice „NUUUUUUUUUU” Fiarei…
By: addsalu on martie 23, 2009
at 12:45 pm