Invinge-ti frica!

Majoritatea tratatelor de psihologia varstelor afirma faptul ca minorii pana in 12 ani au parte, in acel interval al vietii lor, de cele mai multe fobii din toata viata care le sta inainte. Explicatia este relativ simpla: lipsindu-le o serie de cunostinte pe care, ulterior, le trecem la rubrica „banalitati”, isi imagineaza tot felul de scenarii si de explicatii fanteziste care sa le raspunda la anumite intrebari interioare. Odata cu trecerea timpului si cu experimentarea a tot felul de situatii, odata cu ridicarea acelor probleme si cu capatarea de raspunsuri competente si inteligibile, care sa le satisfaca setea de cunoastere, numarul acelor elemente infricosatoare se reduce treptat.

Nu trebuie sa ne miram daca un copil spune „mi-e frica”, dupa cum nu trebuie sa ne miram daca, in ciuda tuturor explicatiilor mai mult sau mai putin savante, atitudinea lui nu se modifica in mod radical.

Piciul meu, de exemplu, adora complicatiile. Bunaoara, si-a asezat reductorul Wc (acel adaptor de scaun care sa ii permita sa foloseasca o toaleta normala fara, ma-ntelegeti… sa cada… nu DE PE, ci IN… „dansul”, vorba moldovenilor), in baia de la mansarda, pe care o folosim destul de rar. Acolo ii place lui, si cu asta basta… Numai ca, vedeti boieri dumneavoastra, Jupanului nu-i place sa mearga acolo singurel. Motivul? „Mi-e frica”… „De ce ti-e frica?” Pur si simplu i-e frica… Accepti asta o data, de doua ori, de zece ori, ii explici in repetate randuri ca nu are nici un motiv sa se teama, insa la un moment dat trebuie sa il inveti sa se confrunte cu teama aceasta a lui si sa o invinga.

Intr-o zi am pus piciorul in prag: „Tati, te duci singur!” „Dar mi-e frica!”. „Ti-am explicat de atatea ori ca nu ai nici un motiv sa iti fie frica, asa ca e timpul sa iti invingi frica! Esti baiat mare si curajos, nu poti si nu trebuie sa ii dai voie fricii sa te invinga la nesfarsit!” „Ooof, dar nu pot…” „Ba poti si ai sa te duci imediat, pentru ca altfel ne suparam! Uite, eu o sa stau aici, in capul scarilor, pana ajungi si te convingi ca nu ai nici un motiv sa iti fie frica!” „Dar nu ma vezi decat pana la colt…” „Nu-i nimic, pentru ca te aud… Hai, lasa vorbaria, nu mai trage de timp, du-te imediat, pentru ca altfel ne suparam!”

Intr-un final, fara prea mare tragere de inima, haiducul urca treptele, se duce, isi rezolva problema, apoi coboara, il iau in brate si il felicit: „Bravo, tati, sunt mandru de tine! Ai vazut ca nu ai avut nici un motiv sa iti fie frica? Si ca ai reusit sa iti invingi frica?”
La care mi-o tranteste de ma lasa fara replica: „Tati, nu mi-am invins frica…” „Pai cum asa? Pentru ca te-ai dus singurel sus, ai facut ce aveai de facut, te-ai intors…” „Da, dar a fost o alta frica mai mare…” „Care?” „Sa nu stricam relatiile…”

Uneori, cea mai buna modalitate de a ne depasi angoasele este, culmea, o… teama mai mare… Ideea este ca, intr-un fel sau altul, trebuie sa ajungi sa iti impui sa iti invingi frica, teama, pentru ca, ulterior, privind in urma, sa iti dai seama ca lucrul care te inspaimanta nu era chiar atat de infiorator sau de greu de realizat cum credeai…

Imi aduc aminte de unul din proverbele biblice: „lenesul spune: afara este un leu, pe strada este un leu!” In cazul acela, teama era folosita de fapt pe post de scuza pentru a nu munci, pentru a nu lucra. La fel cred ca se intampla si in multe din situatiile cu care ne confruntam in existenta noastra cotidiana – ne refugiem in comoditatea refuzului de a face diverse lucruri, pentru ca „ne e teama”. Ne e teama si gata! Cu toate acestea, sunt situatii in care, fortati de imprejurari, suntem OBLIGATI sa ne parasim acea zona de confort si sa ne infruntam teama. Si, culmea, de cele mai multe ori, motivul care ne determina sa face asta nu este acela ca am ajuns, rational vorbind, la convingerea ca teama de dinainte era nejustificata sau supradimensionata, ci o alta teama… mai mare!

Am vazut la un moment dat un film despre un psihoterapeut care isi ajuta grupa de clienti sa isi depaseasca teama de inaltime expunandu-i, treptat, la inaltimi din ce in ce mai mari. Si cursantii, daca la inceput nu se cunosteau unii pe ceilalti, cu trecerea timpului au ajuns sa formeze un grup relativ unit. Ei bine, teama de a nu parea un ratat in ochii celorlalti s-a dovedit, in situatia lor, un factor care a contribuit semnificativ la vindecarea lor. Pana cand unul din ei a clacat, si ceilalti au inceput sa dea inapoi si ei… Nu mai exista teama de a parea un ratat, pentru ca unul deja o facuse, si toata lumea a ajuns la convingerea ca era normal, pentru ca fobia lor era una destul de puternica… Acel stimulent care pana atunci se dovedise extrem de puternic si-a pierdut eficacitatea, si cursantii au trebuit sa o ia de la inceput… In fine, filmul, ca toate filmele americane, a avut un happy-end, toti cursantii reusind sa finalizeze perioada de terapie.

Revenind la subiectul propus, cred ca este important sa incercam sa ne analizam temerile, fobiile, si sa reflectam asupra lor: in ce masura sunt sau nu justificate? Apoi, este important sa aflam o opinie externa, pentru ca de multe ori se intampla sa ne fie imposibil sa ne detasam intr-atat de mult incat sa putem privi lucrurile intr-o maniera obiectiva. Odata facuti acesti pasi, se impune a ne fixa un anumit scop – daca ti-e frica de caini, de exemplu, iti poti impune sa petreci mai mult timp in compania acestora – mai intai in preajma unora despre care stii ca sunt mai blanzi si au proprietar, apoi si in preajma celor „comunitari”; in felul acesta poti afla mai multe despre obiectul fobiei tale, despre cel/ cea care iti provoaca teama – ce comportament are, cum se manifesta, cum actioneaza in anulite situatii? Strange informatii suficiente, si petrece timp apropiindu-te din ce in ce mai mult de obiectul fobiei tale. Apoi impunet-i un termen limita (cat mai realist posibil) pentru a te confrunta cu acest monstru interior si, orice ar fi, nu te abate de la el… Pentru ca va exista, mai mult decat sigur, tentatia de a renunta la a o mai face, iar aceasta va fi cu atat mai mare cu cat „dead-line-ul” se apropie…

Odata facut si pasul decisiv, priveste in urma si iti vei da seama ca, desi a fost destul de greu sa o faci, nu a fost nicidecum atat de greu precum credeai… sau te asteptai…

In fine, sunt doar cativa pasi practici pe care ii poti urma pentru a-ti invinge teama. Important este sa incepi sa iti confrunti acesti monstri interiori, si sa incepi de AZI! Si nu uita ca, in lupta ta, nu esti singur! Iisus a spus: „In lume veti avea necazuri (poti inlocui termenul cu „temeri”). Dar indrazniti, pentru ca eu am biruit lumea!” Foarte interesant… Nu ni se spune ca El a biruit necazurile, ci… LUMEA… acest sistem in cadrul caruia se intampla, de fapt, necazurile… si tot ceea ce consideram a fi deranjant… Deci, avem alaturi un Aliat de nadejde, care stie exact care este situatia, care sunt adversarii, dar si care sunt resursele noastre! Capul sus, curaj! Teama poate fi – si trebuie sa fie! – invinsa!

Publicitate