Publicat de: Adrian | Iulie 6, 2009

Claxonul, „glasul” urban

Tiiiiiiiiiitttttt! Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiitttttttttttttt! Sunt claxoanele pe care le auzim zilnic, care fac parte din viata noastra si pe care le asociem cu diverse momente din viata.

Esti la semafor, in Bucuresti, a aparut culoarea verde si tu n-ai pornit, cu scrasnet de roti, tiiiiiiiiiiiiiitttt-tiiiiiiiiiiiittttttttttttttt… claxoanele… insotite eventual si de un cordial „haide baaaaaaa… ce faci, dormi???” sau de proiectarea farurilor cu halogen in ochi, pentru a fi cat mai convingatori… Uneori primesti si un bonus: esti depasit de un sofer nervos, care, daca nu te injura, macar se uita dragastos la tine, atunci cand ajunge in dreptul tau. Exista, e drept, si dovezi supreme de iubire: dupa ce te depaseste, soferul grabit se posteaza in fata ta si incetineste sau chiar… opreste…

Esti pe trecerea de pietoni, nu te-ai miscat suficient de repede, tiiiiiiiiiiiiiitttt-tiiiiiiiiiiiittttttttttttttt… claxonul, urmat de apasarea nervoasa a pedalei de acceleratie…

Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiittttttttttttttt……. tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiitttttttttt… Faruri aprinse, prosoape agatate de oglinzile laterale, mers incet… Stim cu totii ce inseamna… Unul dintre concitadinii nostri a trecut la cele vesnice. Ce rost au claxoanele aici? Exista mai multe posibile ipoteze. Una ar fi aceea ca avem de-a face cu o reminiscenta a unei credinte stravechi, un ritual de alungare a spiritelor rele prin producerea de zgomote cat mai puternice (de exemplu, inclusiv in zilele noastre exista culturi in care se folosesc fie trambite sau alte instrumente muzicale stridente, fie impuscaturi…). O alta, mai plauzibila din punctul meu de vedere, este aceea ca ar fi folosit ca o modalitate de atragere atentiei concitadinilor ca X-ulescu a pornit pe ultimul sau drum si, eventual, in cazul in care exista si alte persoane dornice sa il conduca, in semn de respect sau pentru a fi alaturi de familia indoliata, sa li se poata alatura.

Mai ciudat putin, pentru mine ca bucurestean, mi s-a parut a fi obiceiul de a alatura toate acele elemente folosite, in general, prin aceasta parte a tarii, pe la inmormantari, la… nunti. In judetul Constanta, de exemplu, am vazut faruri aprinse, am auzit binecunoscutele claxoane si… am crezut ca stiu despre ce e vorba… Dar m-am inselat. Nu era vorba despre o inmormantare, ci despre o nunta… lucru pe care l-am sesizat in momentul in care am vazut florile lipite cu scoci pe capota, papusa imbracata in voal pe o masina, si mireasa pe bancheta din spate… Dau si eu un claxon-doua, daca tot vad ca asa se procedeaza… Tiiiiiiiiiiiiitttttttt-tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiitttttttttttttttttt! Ia-ti mireasa ziua bunaaaaaaaaa… De la tata, de la muuuuumaaaaaaaaaaa…  🙂

Claxoanele le folosim si pentru a atentiona diverse creaturi care considera strada, soseaua, drept loc de promenada sau popas. Si vorbesc aici despre copii, adulti, cainii nostri cei de toate zilele, mai mult sau mai putin comunitari, mai multi maidanezi si destui caini de prin curtile oamenilor posesori de obraji grosi; apoi sunt pisici, porumbei, gugustiuci, vrabii… Eu am claxonat chiar vaci, boi, cai si iepe, oi, rate, gaste, gaini… Nu, nu sunt figuri de stil… Ma straduiesc sa vorbesc frumos, asa ca m-am referit strict la animalele si pasarile enumerate. Fireste ca nu le-am claxonat in Bucuresti, ci pe la tara, desi m-am invatat sa nu mai fiu surprins de nimic, insa, totusi, parca prea mult este prea mult, pana si pentru Bucurestiul nostru drag…

Partea interesanta insa, daca-mi este permisa o paralela, este ca am intalnit acelasi gen de privire si la viteii pe care i-am claxonat, si la anumite personaje (umane, sa ne-ntelegem) din Bucuresti. Diferenta dintre bovine si exemplarele bipede este ca, daca in cazul primelor, mirarea si vadita neintelegere era justificata, in cea de-a doua situatie era de-a dreptul (si de-a stangul, si de-a ambidextra) revoltatoare, cu atat mai mult cu cat acestea erau insotite si de un „Ce-ai patit, vere, te grabesti? E strada mea!…” Fara replica si… fara alte claxoane, daca tii la integritatea masinii tale, altmineri indivizi cu ceafa groasa si cu creierul inecat in rom (fara conotatii, parol) si in grasime s-ar putea sa te lase si fara automobil, si fara bani, si fara dinti in gura…

Privind la majoritatea posibilelor situatii din trafic, cred ca putem spune ca, in general, claxoanele ii irita pe destinatari. Sau, ma rog, ca sa fiu cat mai scrupulos cu putinta, claxoanele au un potential iritant sau deranjant, exercitat asupra recipientilor acestora.

Azi dimineata insa am descoperit si contrariul. Am descoperit ca exista si persoane carora claxonul le produce bucurie. Si nu ma refer la soferii care refuleaza claxonand (sau isi exprima furia, frustrarea ori isi transmit „urarile de bine”), ci la o persoana care era claxonata si care radia de bucurie la auzul fiecarui nou claxon auzit. Nu, nu era vorba despre ceea ce vulgul ar numi „blonda traznet”, „bruneta focoasa” sau „roscata meseriasa” (nu stiu exact despre ce meserie este vorba, insa ma feresc sa explorez prea mult, din teama de „traznet” sau de „focoasa”… daca e… nucleara?). Stand in statia de tramvai, am auzit ceva care imi suna a claxon de pornit de la semafor: tiit-tiiiiiiit… Ma uit, nu vad nimic, apoi aud din nou, din alta parte: tiiiiittt-tiiiiiiiiiitttt… Era baiatul cu ziare, care se invartea printre masinile oprite la semafor si impartea presa, incasa banutii, dadea restul, acolo unde era cazul, multumea celor care ii lasau si lui ceva „de-un suc, o apa…”

ziare boy

Ei bine, lui fiecare claxon care ii era destinat ii producea bucurie. As putea spune chiar ca, atata vreme cat va auzi claxoane, va avea ce manca, ce pune pe masa…

As incheia si eu cu un claxon, pentru „baiatu’ cu ziare”. Din pacate insa claxonul mi l-am lasat la masina, in parcare, asa ca voi claxona, totusi, in gand… Ziarul mi-l voi cumpara totusi de la chioscul din colt. Nu stiu de ce, dar am senzatia ca totusi acolo ar fi ma ieftin… Ca in reclama aia cu „scump, doamna, scump… dincolo era mai ieftin…” E drept ca acolo nu primesti ziarul la botul cailor putere… dar deh… nu poti sa le ai pe toate… Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiittttttttttttttt – tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiitttttttttttttttttttttt!  Si la mai mare!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: