Publicat de: Adrian | Iulie 9, 2009

Bugetarul roman, intre agonie si extaz

Cred ca nu sunt singurul satul atat de demagogia politicienilor sau liderilor de la orice nivel care anunta ca vor taia in carne vie sporuri, beneficii, ba chiar si internetul… si, intr-o masura la fel de mare, de pornirea prosteasca a unor amatori cu pretentii de jurnalisti care nu fac nici un fel de distinctie intre absolventul de studii superioare, angajat in administratie pe aproximativ zece milioane de lei vechi si, respectiv, cefele groase care isi permit orice, fiind platiti din bani publici cu sute de milioane de lei vechi.

Cu siguranta ca, de la un anumit nivel in sus, toate aceste lucruri se stiu foarte bine. Si la fel de bine, probabil, se stie ca este aproape imposibil ca lucrurile sa se schimbe prea curand. Poate-poate, de ochii presei, de gura sindicatelor, sa le mai dea cate ceva si amarastenilor insa, conform democratiei noastre dambovitene cu iz porcin, cu aceeasi mana cu care le-au dat muritorilor de foame cativa firfirei, cateva tichete cadou, isi voteaza pentru ei insisi mai multe beneficii, pentru ca, deh, doar de-aia se vorbeste despre „dreptul leului”. Iar cand vine vorba despre ciolanul din care rod toti, atunci nu mai conteaza culoarea politica, aliante, afinitati, promisiuni sau platforme electorale. Pentru ca de onoare nu mai poate fi vorba inca din momentul in care au calcat in marea politica romaneasca, al carei miros urat si culoare maronie capata parca proportii din ce in ce mai mari cu fiecare an care trece si mandat electoral pe care-l lasam in urma.

Va las sa lecturati un articol scris de un curajos (sau inconstient?) care pare a sti ce spune…

Presa si impreuna cu ea membrii cabinetului Boc descopera acum un lucru pe care toata lumea il stia dintotdeauna. La stat este mai bine decat la patron, ba, in unele cazuri, viata de angajat la stat poate capata valente paradisiace.

Leafa de pana la 10.000 de euro, bonusuri, prime, deplasari in strainatate insotite de diurne si amante, zile libere fara numar, concedii medicale si de odihna oricand este nevoie – intr-un cuvant: o viata fara nicio grija pe banii publici.
 

Sa nu intelegem gresit. De toate aceste beneficii nu se bucura orice bugetar, e drept, ci doar cei care au stiut pe cine trebuie, au platit unde trebuie sau au fost nepotul, fiica, fiul, fratele, sora sau cumnatul cui trebui. Nici macar nu trebuie sa fii director general sau de department pentru a te bucura de toate aceste privilegii. E suficient ca postului tau sa i se aplice toate sporurile si bonusurile existente.

Restul functionarilor, proportia covarsitoare a celor care lucreaza in sistemul bugetar din Romania se transforma intr-o masa compacta de semi-muritori de foame care, in criza actuala, risca sa nu isi mai primeasca nici macar salariile de mizerie pe care le incasau pana acum. 

(…)  Ciudatenia acestei situatii provine din ipocrizia cu care politicienii vorbesc despre cazurile bugetarilor de lux. Ei au stiut intotdeauna care este situatia in sistem, care sunt posturile care ofera privilegii de vis si cine anume le ocupa. Nici unul dintre cei care au fost infipti in aceste slujbe nu a fost strain de lumea politica, nu a obtinut postul privilegiat fara acordul unui lider de partid si nu si-a prezentat apoi omagiile binefacatorilor sai.

Cu toate acestea, acum se joaca comedia de prost gust a reducerilor si taierilor beneficiilor de lux ale celor mai norocosi bugetari, unde cei care au instrumentat si au facut posibile exceptiile se prefac a stopa hemoragia banului public.

(…)  Ipocrizia merge insa si mai departe, caci masurile prin care se pot reduce veniturile bugetarilor de lux depind in totalitate de vointa politica, in primul rand, a partidului (partidelor) aflat(e) la guvernare. Privilegiile de care se bucura acum unii dintre angajatii de la stat reprezinta cel mai bine modul in care politicienilor isi platesc datoriile catre sponsori.

Sistemul prin care politicii isi achita datoriile prin numiri in posturi publice este la fel de vechi pe cat de veche este si democratia la noi. El s-a nascut imediat dupa 1989 si va continua sa existe atat timp cat nu va exista o vointa politica generala si destul de puternica pentru a-i pune capat. Sau cel putin pentru a-i reduce amploarea.

 

Articolul integral il puteti citi accesand http://www.ziare.com/Viata_de_privilegiat-811173.html
 
 
Nota bene: acest articol nu reprezinta un atac la adresa vreunei formatiuni politice, ci un act de revolta impotriva unor inadvertente intre nivelul declarativ al mediului politic si cel real, faptic. Indiferent cine ar fi cei care ajung intr-un anumit moment intr-o anume functie cu putere decizionala nu trebuie sa uite ca nu sunt acolo (doar) pentru propriile lor interese, dupa cum nu sunt acolo nici (doar) pentru a reprezenta (exclusiv) interesele formatiunii politice care i-a propulsat in fotoliul cu pricina, ci in primul rand pentru ca marea masa de oameni, prostimea, cum i-ar fi spus Caragiale, a avut incredere in el, ea, ei. Iar increderea reprezinta cea mai valoroasa „moneda” a cuiva. Se castiga intr-un anumit context dar, odata pierduta ori inselata, se recapata extrem de greu.
Anunțuri

Responses

  1. Adrian, te rog pune alaturi de articol si o lămâie, ca se lasă cu prea multă greaţă după lecturare. Felicitări acelui „inconştient” care a avut curajul să spună lucrurilor pe nume. Oricum, de aceste realităţi nu este străină nicio latură a spaţiului politic. Iar faza cu „făcutul economie”…tot o comedie proastă. Privilegiaţii vor huzuri mai departe liniştiţi. Sunt ..intangibili! Nu se mai oboseşte nimeni să contrazică aşa ceva…

  2. Alex, poate ca asta e problema… Ca nu se mai oboseste nimeni sa mai contrazica aceasta obraznicie, acest tupeu incomensurabil…

    Si poate ca o alta problema, la fel de mare, este aceea ca, in scarba care ne-a cuprins pe multi, nu mai mergem la vot de fiecare data cand ar trebui, pe motiv ca nu avem pe cine vota… Iar cei care merg ii promoveaza in fotolii caldute si le dau acea masca de semi-zei pe care si-o aroga cu atata lacomie. Ma intreb ce-ar fi daca, la un moment dat, din 8-10 milioane de alegatori, s-ar prezenta macar jumatate si ar da buletinele de vot fie goale, fie anulate… Poate ca mesajul acesta ar fi suficient de puternic pentru a-i trezi din acea dulce (pentru ei, dar amara ca pelinul pentru noi) nesimtire…

    Ajungi uneori sa te intrebi daca nu cumva asemenea „solutii” radicale ar putea avea un efect mai bun decat absenteismul la urne…

    In fine, este trist, extrem de trist… Dar sa fie oare chiar fara iesire? Sa fie aceasta Caracatita chiar atat de puternica? De fapt, parca-mi si rasuna in minte un posibil raspuns la aceasta intrebare: „O, tu nici visezi, batrane…”

  3. servus…
    ai subliniat corect… si… suntem cam pe aceeasi lungime de unda. 🙂
    toate cele bune

  4. Flavius,

    Multzam de input. Si bine ai venit pe aici. Don’t be a stranger!

    Adrian


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: