Publicat de: Adrian | Octombrie 8, 2009

Un tenor evanghelic roman la Festivalul George Enescu, editia 2009

Editia din 2009 a Festivalului International „George Enescu” s-a desfasurat sub înaltul patronaj al Presedintelui României si a fost organizata de Ministerul Culturii si Cultelor in perioada 30 august – 26 septembrie.

Putini stiu ca evenimentul in sine este comparabil cu marile festivaluri din tari cu traditie, precum Austria, Germania, Marea Britanie etc.

Si mai putini stiu ca, anul acesta, pe scena festivalului s-a aflat si unul dintre putinii tenori evanghelici romani. Mai mult decat atat, el a cantat intr-o companie deosebita, fapt care nu face decat sa confirme valoarea artistului care, desi in prezent canta pe scena Operei din Chicago, se recomanda pretutindeni drept “tenorul roman Emanuel Cristian Caraman”: este vorba despre Deutsche Kammerphilharmonie Bremen (ati auzit de “muzicantii din Bremen”? Ei bine, ei sunt… adevaratii “muzicanti din Bremen”, cu o traditie, experienta si reputatie de-a dreptul redutabila, nu personajele basmului cules de Fratii Grimm) si, respectiv, Corul National „Madrigal”, care pentru publicul roman nu mai are nevoie de nici o prezentare (chiard aca o voi face totusi in cele ce urmeaza).

 Buuun… Sa incepem cu “Programul Festivalului”, disponibil online pe toata durata festivalului pe portalul http://www.festivalenescu.ro/.

VINERI 25 septembrie, Ora 22.30, Ateneul Român – Seria „Concertele de la miezul noptii”

DEUTSCHE KAMMERPHILHARMONIE BREMEN

CORUL NATIONAL „MADRIGAL”

Dirijor : LOUIS LANGREE

Maestru de cor: MARIN CONSTANTIN

Program: Mozart – „Maurerische Trauermusik” KV 477

Mozart – Concertul pentru pian si orchestra nr. 17 în Sol Major KV 453
Solist: PETER JABLONSKI – pian

Mozart – Missa în do minor KV 427

Solisti : NATALIE DESSAY – Soprana, LISA LARSSON – Soprana II, EMANUEL-CRISTIAN CARAMAN – Tenor, SIMON KIRKBRIDE – Bas.

 

Pe acelasi portal (http://www.festivalenescu.ro/) pot fi lecturate o serie de detalii extrem de interesante atat despre istoricul festivalului, cat si prezentari ale principalilor performeri.

Astfel, se poate afla ca Festivalul si Concursul International „George Enescu” a fost infiintat in anul 1958, reusind sa reuneasca inca de la primele sale editii nume sonore ale domeniului: Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter, Herbert von Karajan, Agnes Baltsa, Eugenia Moldoveanu, Ionel Pantea, Ludovic Spiess, Dan Grigore si multi altii. Foarte interesant este faptul ca multi dintre artistii participanti la festivalul promovat inclusiv de autoritatile comuniste, care vedeau in acesta un bun prilej de a promova o imagine idealista a regimului, au reusit ulterior sa cunoasca adevarate perioade de avant in carierele lor artistice internationale.

In privinta performerilor, lucrurile sunt cat se poate de simple: atat Corul National de Camera MADRIGAL, cat si Deutsche Kammerphilharmonie Bremen sunt, cu siguranta, nume sonore, de o notorietate care depaseste granitele teritoriale ale tarilor de origine.  

Înfiintat în 1963 de catre dirijorul Marin Constantin în cadrul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, Corul National de Camera MADRIGAL este prima formatie de acest gen din România, fiind considerat pe plan national si international un adevarat etalon al corurilor de camera, conform organizatorilor Festivalului Enescu. De-a lungul celor 44 de ani de existenta continua, in timpul carora au cantat pe scenele din întreaga Europa, S.U.A., Japonia, Turcia si Coreea, corul si-a propus atât readucerea muzicii renascentiste în atentia publicului, cât si reafirmarea muzicii vechi romanesti si a celei bizantine, alaturi de o impresionanta serie de compozitii românesti contemporane.

 La randul sau, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen este considerata una dintre cele mai importante orchestre de camera din lume. Fondata în 1980 si formata initial dintr-un grup de studenti, orchestra a avut parte de-a lungul timpului de o serie de testari extrem de dificile, care au dus insa la rapida crestere a reputatiei internationale a orchestrei. În 1987 ansamblul a fost institutionalizat ca orchestra de camera profesionista în Frankfurt, iar in august 2007 cotidianul “New York Sun” a numit-o “orchestra Beethoven autorizata a zilelor noastre”.

Repertoriul orchestrei este foarte vast si variat, de la baroc la muzica contemporana, pentru obtinerea performantelor artistice apeland, de-a lungul timpului, la sprijinul si la colaborarea unor specialisti in stiluri si epoci muzicale diferite. O caracteristica interesanta a Deutsche Kammerphilharmonie Bremen este aceea ca este organizata ca o companie în care muzicienii sunt parteneri de drept. Astfel, ei îsi asuma deplina responsabilitate nu numai pentru problemele muzicale, dar si pentru cele financiare. Aceasta este cu atât mai remarcabil cu cât orchestra este subventionata doar cu 40% si produce singura restul de 60%.

In fine, ajuns si la persoana care a inspirat atat titlul prezentului articol, cat si articolul in sine, tenorul Emanuel Cristian Caraman, evanghelicul de pe scena Festivalului International George Enescu, aclamat la scena deschisa minute in sir dupa sustinerea concertului, alaturi de nu mai putin distinsii sai parteneri de scena, incep prin a va spune ca absolventul lui Bethel College, cu un master in Voce la Indiana University si cu Doctoratul in muzica la Conservatorul din Bucuresti provine dintr-o familie de muzicieni, care i-au sadit in suflet dragostea pentru aceasta arta inca din frageda pruncie. Tatal sau, tenorul Cristian Caraman, de asemenea doctor in muzica, a incantat la randul sau generatii intregi de spectatori pe scenele operelor si teatrelor de opereta din Romania si din multe alte colturi ale lumii, unde canta de peste trei decenii.

Desi aflat deocamdata la inceputul carierei sale, care se anunta a fi una extrem de interesanta si de promitatoare, tenorul Emanuel Cristian Caraman are deja in palmaresul sau o serie de colaborari cu Northwest Symphony Orchestra, New Philharmonic Orchestra din Chicago, American Opera Group, da Corneto Opera, Pine Mountain Music Festival, Indiana Opera North, Vesper Chorale and Orchestra si New England Chamber Orchestra. Ca solist, tanarul, dar talentatul tenor se mandreste deja cu roluri in punerea in scena a unor lucrari celebre precum Requiem–ul lui Mozart, Messiah de Handel, Creatia lui Haydn, Magnificat –ul lui Bach, Magnificat–ul lui Vivaldi, Oratoriul de Craciun al lui Saint-Saëns, I will lift up mine eyes al lui Adolphus Hailstork, Vesperae Solennes de Confesore a lui Mozart, alaturi de orchestre simfonice din Statele Unite, Brazilia si Mexic. De asemenea, merita mentionate si cateva din rolurile interpretate de tanarul tenor pe scenele marilor opere ale lumii: Don Jose in Carmen, Almaviva in Barbierul din Sevilia, Ernesto in Don Pasquale s.a.

Inchei aceasta palida prezentare cu doua mostre din repertoriul celui care-mi este bun prieten din copilarie si care a reusit sa imi ofere – mie si celorlalti spectatori din seara zilei de 25 septembrie 2009 – o seara extraordinara, in compania unor piese muzicale desavarsite, interpretate in mod magistral.

Anunțuri

Responses

  1. Ascultandu-l pe tenorul Emanuel Cristian Caraman gandul m-a trimis la Mario Lanza apoi la Jose Careras.Ai motive seroase sa fii mandru dar si noi,toti romanii! Peste doi ani cred ca-mi voi lua concediu si voi fii in Bucuresti,cred c-au mai facut asa si altii.Am urmarit si eu cateva seri la televizor si tare m-am bucurat dar un spectacol pe viu nu se poate comenta in cuvinte.Voi,bucurestenii sunteti tare norocosi!

  2. Draga Maria, ai dreptate. In plus fata de toate acestea, este si un OM deosebit. Mie unuia imi este ca un frate, chiar daca ne despart atatea mii de kilometri si un ocean imens.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: