Rugaciuni pentru vindecare, pe bani!

An de an, cozile celor care se inghesuie sa participe la diversele sarbatori ortodoxe devin din ce in ce mai mari. Oamenii stau ore in sir in gerul napraznic, in ploi, in soarele fierbinte samd. Toate acestea pentru a atinge, pentru a saruta, pentru a se apropia ori a vedea moastele anumitor sfinti, icoane mai mult sau mai putin facatoare de minuni si altele de felul acesta.

Paradoxal, dar in loc sa descurajeze un tip de manifestari care tind sa bata in idolatrie chiar si dupa cele mai relaxate standarde ori principii crestine, prelatii par a-si freca mainile bucurosi, cu ochii atat la numarul mare de „credinciosi” care le calca pragurile, cat si la castigurile materiale considerabile din vanzarea diferitelor produse de cult – de la lumanari si tamaie la icoane sau chiar… rugaciuni. Da, rugaciuni pe bani. Pe banii acelorasi oameni care afirma ca fac lucrul acesta din credinta pe care o au in puterea bunului Dumnezeu, dar care nu se dau in laturi sa le zica vreo doua, ba chiar sa ii si altoiasca in cel mai „pur” spirit crestin pe cei care ar indrazni sa se bage inaintea lor la coada care-i desparte de atingerea celor pe care le considera sfinte si facatoare de minuni si pe care, spuneam, ajung aproape sa le idolatrizeze, in dauna Celui in care afirma ca ar crede si ca si-ar pune speranta.

Am citit despre oameni care s-au calcat in picioare la astfel de manifestari. Si m-am intristat. Am citit, de asemenea, despre faptul ca este nevoie de interventia jandarmilor la cele mai multe astfel de celebrari. Si m-am luat cu mainile de cap. Am citit iarasi despre inalte fete bisericesti care nu doar ca nu descurajeaza pelerinajele la te miri ce copac pe trunchiul caruia ar fi aparut, chipurile, un semn divin si care a inceput sa fie adorat de lesne credinciosii unor atare izvodiri, ba chiar le incurajeaza si le mediatizeaza cat pot, pentru a-i face, zic ei, pe oameni sa vina la biserica. De unde sa plece, fie vorba intre noi, la fel cum au venit. Daca nu cumva mai inraiti, mai maniosi ori mai frustrati de faptul ca nu stiu ce „frate intru credinta” le-a luat-o inainte la sarutat copacul.

M-am minunat, de asemenea, de faptul ca, de exemplu, in Romania europeana a anului 2009, o Romanie care afirma si sustine principiul separarii puterilor in Stat, primariile locale se implica in organizarea festivalurilor religioase apartinand, fireste, unei anumite denominatiuni, in timp ce stramba din nas si afirma ca sunt autoritati laice in fata altora. Iar cel mai recent exemplu in sensul acesta este cel al municipalitatii iesene care, cu prilejul sarbatoririi Sfintei Parascheva, a impartit cu generozitate pelerinilor veniti din toate colturile tarii… sarmale. Nu discut aici sursa acestor bani, nici daca ei sunt publici ori ba, ci implicarea autoritatilor publice locale intr-un eveniment cultic. Al unui singur cult, evident. Evident, da, dar deopotriva imoral si amoral si inechitabil. Pentru ca Primaria trebuie sa isi vada de treburile sale, nu de actiuni religioase pe bani publici, si asta cu atat mai putin acum, in prag de campanie electoarala.

Dar nici macar acesta nu este motivul profundei mele indignari, ci mai degraba reafirmarea unei practici stiute, dar trecute cu vederea sau chiar ignorate: mercurialul pomelnicelor. Pentru ca, da, si rugaciunile isi au tarifele lor in fata anumitor preoti care, apropo, uita ca sunt platiti si din bani publici. Adica de la Stat. Adica, da, si din banii dumneavoastra, cum ne place atat de mult sa ne batem cu pumnii in piept atunci cand vine vorba sa discutam cu nu stiu ce functionar.

Un articol din ziarul Adevarul, publicat in 15 oct. 2009, reda un astfel de „mercurial”:

– 1 leu, sa-ti citeasca o data preotul ruga de pe bilet, in timpul slujbei;

– 10 lei, sa fii binevazut de lume;

– 20 lei, pentru norocul si sanatatea copiilor;

– 30 lei, pentru a scapa de farmece;

– 50 lei, sa ai noroc la bani;

– 100 lei, sa te vindeci de cancer sau de o boala grava.

Revoltator, nu-i asa? Da, stiu ca nu sunt afisate pe nicaieri aceste „tarife”. Si nici nu ar avea cum sa fie altfel, pentru ca in caz contrar ar trebui, cum ar fi si normal dealtfel, sa plateasca si taxe pentru aceste servicii pentru care, sa nu uitam, sunt deja platiti din bani publici, la fel ca medicii, profesorii, functionarii publici si alte categorii de personal bugetar.

Cu toate acestea, exista locuri in care se cer bani pentru… rugaciuni. Nu pot sa nu ma intreb cum poate avea cineva incredere in evlavia cuiva care iti cere bani (sau, da, indraznesc sa afirm, chiar si in cineva care accepta bani) pentru a se ruga pentru tine? Oare rugaciunile sunt de vanzare? Oare harul lui Dumnezeu, cel care ne-a fost daruit de El, se poate plati vreodata? Cu bani??? Oare cati bani ar fi trebuit sa ceara Mantuitorul Iisus Christos, despre care Biblia afirma ca este SINGURUL Mijlocitor intre om si Dumnezeu, pentru rugaciunile Sale pe care le face pentru noi, pentru Mijlocirea Lui?

Nu pot decat sa ma gandesc, cu frica si cutremur, la soarta eterna pe care o vor avea acesti oameni lacomi de bani, care prin astfel de gesturi dispretuiesc invataturile Mantuitorului si ale apostolilor… Si, de asemenea, sa imi aduc aminte de cazul unui anume Simon, care s-a gasit intr-o situatie asemanatoare:

„Aceştia au venit la Samariteni, şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus. Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt. Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani, şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.” Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani! Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu”. (Faptele Apostolilor 8:15-21)

 

Cu siguranta ca exista diferente intre cele doua situatii, insa problema de fond este aceeasi: „ai crezut ca darul lui Dumnezeu se poate cumpara cu bani”… Se impune atentie, maaaaaare atentie, atat din partea celor suficient de naivi incat sa perpetueze asemenea practici prin platirea sumelor prevazute in mercurialul cu pricina, cat mai ales din partea celor care le pretind sau, daca nu le pretind, atunci le accepta… Pentru ca, daca primii sunt la adapostul prezumptiei de nevinovatie, in privinta celor din urma, acestia ar trebui, cel putin la nivel teoretic, sa cunoasca ce are de spus atat Biblia, cat si invataturile Bisericii in cadrul careia activeaza… Iar daca intr-adevar cunosc, dar ignora aceste lucruri, atunci problema este cu atat mai grava…

Va propun, in final, un mic exercitiu: rugati-va pentru cei pe care ii cunoasteti si despre care stiti ca trec prin diverse probleme. Si, mai ales, faceti asta fara sa le spuneti. Sunt convins ca nu exista nici macar un singur om care sa nu aiba nevoie de rugaciunile semenilor sai… Si rugati-va si pentru mine. Si pentru cei dragi ai vostri. Si pentru cei care ne conduc. Faceti-va din asta o obisnuinta, si faceti-o dezinteresat. Si veti constata cat de mare este acest privilegiu pe care il avem – acela de a ne putea ruga pentru altii, calcand astfel pe urmele Mantuitorului nostru.