Publicat de: Adrian | Ianuarie 4, 2010

Scrisoare deschisa la scrisoarea deschisa… (4)

Desigur, discutiile legate de amestecul Statului in problemele eclesiale sunt numeroase si extrem de sensibile. Nu pot sa nu ma intreb insa in ce masura putem ajunge sa “strecuram tantarul si sa inghitim camila”. Pentru ca avem impresia ca, acceptand sau accesand o serie de fonduri de la bugetul de Stat sau de la bugetele locale, permitem Statului sa se amestece in treburile Bisericii… insa parca uitam faptul ca, prin simplul fapt ca suntem un cult religios oficial recunoscut in Romania, Statul a avut deja, are si, mai mult decat atat, va avea un cuvant de spus… Prin simplul fapt ca avem astazi un nou Statut si o noua Marturisire de credinta, pentru ca asa ne-a cerut-o legislatia in vigoare… Prin simplul fapt ca Statutul nostru respecta, conform legii, Constitutia tarii si legislatia in vigoare… Prin simplul fapt ca invatamantul confesional se desfasoara conform unor programe care sunt ulterior avizate de Ministerul Culturii si Cultelor si apoi aprobate de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii (conf. art. 34 din Legea 489/2006), prin faptul ca pana si personalul didactic neintegrat in invatamantul de stat, care este intr-adevar numit de catre culte, DAR trebuie sa indeplineasca prevederile Legii privind statutul personalului didactic nr. 128/1997, cu modificarile si completarile ulterioare… Prin faptul ca pana si casa de pensii apartinand cultului trebuie sa isi desfasoare activitatea „in acord cu principiile generale ale legislatiei privind asigurarile sociale de stat” (conf. art. 24 din Legea 489/2006)… Deci, in final, care sunt argumentele celor care afirma separarea totala a Bisericii, a cultului oficial recunoscut, de Stat?

Oare de ce ne este atat de greu sa admitem faptul ca realitatea din timpul reformatorilor, cand s-a enuntat acest principiu al separarii Bisericii de Stat, a suferit unele modificari si ca Biserica, ca entitate organizationala, nu ca Trup al lui Christos, functioneaza astazi intr-un cadru legislativ national si international?

Intotdeauna schimbarea a fost privita cu ochi critici, insa nu intotdeauna schimbarea este un lucru rau. Nu vreau sa spun ca ACEASTA schimbare ar fi neaparat un lucru bun, insa afirm raspicat ca nu este in nici un caz acea introducere a „cezaro-papismului” de care vorbeste vicepresedintele in exercitiu al Uniunii Baptiste. Sincer vorbind, decizia Consiliului Uniunii mi s-a parut una cat se poate de morala si de binevenita, din moment ce ea a venit ca urmare a faptului ca unele biserici din teritoriu accesasera deja fonduri de la Stat. Exact cum, in perioadele de inceput ale Bisericii, in momentul in care au aparut unele practici care au starnit controverse atunci, si liderii bisericilor s-au adunat, au dezbatut, apoi au luat o decizie pentru a pune capat dezbinarilor si pentru a exista o practica unitara, nu vad nimic in neregula si nestatutar in ceea ce s-a intamplat la sfarsitul lui octombrie. La urma-urmei, chiar si asa, in forma aceasta, nimeni nu poate spune ca exista vreo prevedere statutara sau vreo decizie a Consiliului care sa il OBLIGE sa acceseze acele fonduri. Dimpotriva, daca biserica locala considera ca nu este o practica acceptabila pentru ea insasi, chiar si legile tarii o incurajeaza sa se autofinanteze (a se vedea art. 10 din aceeasi Lege 489/2006 – „cheltuielile pentru intretinerea cultelor si desfasurarea activitatilor lor se vor acoperi, in primul rand, din veniturile proprii ale cultelor, create si administrate in conformitate cu statutele lor”). Dar daca o biserica locala nu isi poate finanta lucrarile de intretinere, de reparatii, activitatile de asistenta sociala etc., atunci trebuie sa admitem ca nu este corect nici sa fie obligata de nepasarea noastra, a tuturor, sa cada in paragina sau sa isi restranga activitatile, in conditiile in care exista prevederi legale care sa ii garanteze un sprijin, fara a presupune favoritisme sau alte „interventii” neortodoxe.

Trebuie sa admitem faptul ca atat credinciosii baptisti, cat si organizatiile si institutiile baptiste platesc aceleasi taxe pe care le plateste orice cetatean roman sau persoana juridica sau organizatie cultica din tara noastra. Si, din moment ce se platesc aceleasi taxe, aceleasi contributii, este perfect legitim si legal sa beneficieze si de aceleasi drepturi. Adica, daca eu, in calitate de crestin baptist, platesc asigurarile de sanatate, oare nu mai apelez la serviciile publice decontate prin Casa de Asigurari de Sanatate, pentru ca nu vreau sa am de-a face cu Statul? Da, este dreptul meu sa o fac, insa… cine o face? Daca eu platesc asigurari de somaj si raman fara serviciu, oare nu voi cere ajutor de somaj pentru ca sunt crestin baptist? Da, este dreptul si libertatea mea sa aleg sa nu o fac, insa… cine o face? Daca eu, in calitate de crestin baptist, locuiesc la bloc, si blocul meu intra in programul de reabilitare termica, oare voi refuza sa imi fie anvelopat apartamentul pentru ca asta presupune sa primesc niste bani de la Stat si, vezi Doamne, cine finanteaza, acela si dicteaza? Oare Statul imi va dicta in familie pentru ca imi finanteaza reabilitarea termica a apartamentului si pentru ca trebuie sa dau socoteala ce am facut cu banii pe care mi i-a dat in scopul acesta, adica sa demonstrez ca i-am cheltuit exact pe ceea ce am cerut? Da, este dreptul meu sa refuz, insa motivul acesta nu este unul cat se poate de pueril?

Care este diferenta intre anveloparea termica a blocului in care locuieste un baptist si anveloparea cladirii bisericii in care se inchina 50, 100, 300, 1000 de baptisti? Cu ce este diferita aceasta operatiune? Cu  ce este diferita reconditionarea unei biserici de reconditionarea fatadei unui bloc in care locuiesc 50, 100, 300, 1000 de baptisti? De ce se afirma sus si tare ca in primul caz este ok, pentru ca cetatenii respectivi platesc taxe si impozite, iar in cel de-al doilea caz, unde, de asemenea, institutia plateste taxe si impozite, la fel ca si credinciosii care o compun (pentru ca, sa ne reamintim, noi consideram ca Biserica este alcatuita din totalitatea credinciosilor, nu-i asa?)? Care este diferenta? De ce in primul caz afirmam ca este un drept legal, iar in cel de-al doilea ca este o incercare de introducere a „cezaro-papismului” in biserica??? Oare este ok sa avem doua unitati de masura, sa fim inconsecventi din acest punct de vedere?

Iarasi, cu ce este diferit un ONG baptist, din punct de vedere strict organizational, de unul laic? Si de ce, daca nu ar fi fost vorba despre un ONG „baptist” care activeaza in domeniul social, ar fi fost ok sa beneficieze de finantari de la Stat, dar daca este unul baptist nu mai e ok? Oare nu trebuiesc urmate aceleasi proceduri? Oare, daca nu ar fi apartinut cultelor, dar ar fi avut aceleasi drepturi legale, nu ar fi accesat acele fonduri?

Oare nu este mai rea neimplicarea noastra, ca comunitate de credinta, in viata comunitatii romanesti? Oare nu este mai rea nepasarea noastra, ridicatul nostru din umeri atunci cand, dupa ce infiintam plini de entuziasm institutii si organizatii, le lasam sa moara de foame sau sa se autodesfiinteze, pentru ca nici noi nu le finantam, ca biserici, dar nici pe ele nu le lasam sa se autofinanteze, accesand fondurile pe care Statul roman le garanteaza, cu conditia respectarii acelor standarde minime de calitate pe care le cere de la orice alt furnizor de servicii sociale, sau de la oricare alta unitate de invatamant, sau de la oricare alta unitate de cult?… Si, iarasi spun, nu vorbesc acum doar ca sa ma aflu in treaba, ci vorbesc la modul concret, si daca vreti voi da si exemple, cum a fost cazul Scolii Postliceale Sanitare Baptiste din Bucuresti, infiintata de cult, apoi lasata sa se autodesfiinteze… Si de multe alte initiative bune si apreciate, care ar fi putut supravietui foarte bine si in continuare daca fie ar fi fost sustinute de cei care le-au infiintat, fie li s-ar fi permis sa acceseze fondurile create special pentru organizatii de acel tip…

In fine, sunt convins ca si in aceasta privinta, ca in multe altele, vor exista suficient de multi binevoitori care sa le dea peste cap, cu Bibliile lor mari, celor care spun ca nu au fonduri si ca vor sa continue o lucrare buna si apreciata nu doar in comunitatea lor de credinta, ci si in cea largita, in societatea in care a functionat, si care ii vor acuza de necredinta si de lipsa de incredere in Dumnezeu… Care le vor tine predici despre cat de mare este mila lui Dumnezeu si despre cum poate El asigura salariile oamenilor, finantele pentru renovare, contributiile financiare etc., dupa care se vor sui multumiti in masinile lor germane si vor pleca mai departe, parca transpunand in vremuri moderne ceea ce Iacov, apostolul, spusese odinioara: „mergeti in pace, incalziti-va si saturati-va…” (continuarea… se stie… cred…sper…).

Da, spun, sunt convins ca vor exista suficient de multe persoane care, de la amvoanele unor biserici bogate, vor ignora total faptul ca, poate, uneori, pentru biserici mai sarace, Dumnezeu s-ar putea folosi de oportunitatile LEGALE pentru a le asigura acele contributii, finantari etc. si ca acestea ar putea fi, uneori, un raspuns la rugaciunile membrilor acestora…

Dar, vorba ceea, se stie ca, de cand lumea, satulul nu crede flamandul…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: