Publicat de: Adrian | Ianuarie 12, 2010

Stii sa spui „nu”?

In orice mediu ai lucra, vei gasi oameni care sunt supraincarcati si oameni care nu fac nimic. Pretutindeni, in orice tip de organizatie, exista angajati care corespund fie tiparului albinutei care se suprasolicita, fie celui al trantorului care nu face mai nimic, se plange toata ziua, intarzie mereu si in permanenta se plange ca are salariul mai mic si ca se avanseaza numai pe „pile”. Ei bine, daca in cazul celui de-al doilea se poate spune ca ii merge cat ii merge, pana la un moment dat, cand se gaseste cineva si capabil, si suficient de curajos pentru a „rupe pisica” (pardon de expresie, iubitorilor de feline), pentru ca, nu stiu cum se face, dar „trantorul” are mereu „spate”, „pile”, cunoaste pe cineva care „il tine in brate”, ei bine, spuneam, in cazul primului exista in permanenta riscul ca, la un moment dat, sa clacheze de unul singur, sa se autodistruga sau sa intervina dorinta de a fugi mancand pamantul, in cautarea unui alt loc de munca. Loc de munca unde, fie vorba intre noi, o va lua de la inceput cu obiceiurile sale.

Nimic de zis, orice angajator si-ar dori o astfel de furnicuta japoneza, care munceste de dimineata pana seara, care face 4-5 ore suplimentare in fiecare zi, ba vine la serviciu si sambata si duminica, fara sa ceara recompensele legale corespunzatoare, care se identifica practic cu compania sau institutia, care traieste pentru a munci si nu munceste pentru a trai…

Insa, la un moment dat, nu stiu cum se face, tocmai acei indivizi care duc pe umerii lor o parte considerabila din activitatea organizatiei, tocmai ei… clacheaza, pleaca, isi schimba locul de munca, incep sa faca prostii sau, mai rau, pica din picioare… In cel mai propriu sens al cuvantului…

Da, motivatia lor profesionala probabil ca exista, din motiv ce muncesc neobosit, insa cei interesati cu adevarat s-ar putea sa aiba surpriza sa constate ca satisfactia lor profesionala nu este intotdeauna cea la care ne-am astepta de la astfel de oameni. Pentru ca, in foarte multe cazuri, din pacate, ei sunt foarte apreciati de conducatorii ierarhici, insa nu de fiecare data acestia considera ca trebuiesc si recompensati intr-un fel sau altul. Si asta pentru ca, de cele mai multe ori, ei nu o cer, ci o fac din constiinciozitate, dintr-o motivatie launtrica. Insa frustrarea tot frustrare ramane si, mai devreme sau mai tarziu, isi va face simtita prezenta si se va traduce fie intr-o iesire care il va transforma pe robotel intr-un personaj de nerecunoscut, fie isi va lua campii si va pleca, dupa lupte indelungate cu el insusi.

Sau, daca nu este vorba de frustrare, atunci poate fi vorba despre ceva mult mai grav: oboseala. Pentru ca, in ciuda tentatiei de a se comporta ca un robotel, vointa de fier se afla ambalata intr-un corp uman, cu limitele specifice: oboseala, epuizare, stres, lipsa de odihna si, pe termen lung, poate chiar depresii, boli profesionale sau, cum a mai fost cazul, chiar decesul.

Nu stiu daca ne incadram neaparat fiecare intr-unul din cele doua tipare. Nici unul nu este de preferat sau de dorit. Pentru ca muncim ca sa traim, nu traim ca sa muncim, desi trebuie sa o facem fiind consecventi principiului conform caruia „ceea ce merita sa faci, fa cu toata fiinta ta”. Insa totul isi are limitele sale, la fel ca si noi. Prin urmare, si implicarea noastra trebuie sa isi aiba limitele sale. Asa ca una din intrebarile esentiale pe care trebuie sa ni le punem fiecare, in opinia mea, este aceasta: „stiu sa spun nu?”. Pentru ca majoritatea problemelor care pot interveni apar ca urmare a incapacitatii noastre de a spune nu, fie din politete, fie ca urmare a inscrierii noastre in tiparul comportamental al albinutei/ furnicutei/ robotelului, fie pentru a nu „jigni” ori rani sentimentele cuiva.

Insa este important sa ne stim atat limitele, cat si prioritatile. Iar sarcinile pe care le acceptam sa fie raportate in permanenta la aceste doua elemente. Procedand astfel, vom evita o sumedenie de capcane, dezamagiri sau traume inutile.

Inca ceva: principiul se aplica inclusiv in domeniul spiritual, unde intotdeauna va exista capcana omului care ajunge sa faca atat de multe lucruri pentru Domnul, incat nu mai are timp pentru Dumnezeu… Iar asta, din pacate, nu face decat sa il impiedice sa faca lucrurile asa cum trebuie…

Inchei cu un principiu enuntat de Napoleon Hill (1880-1970), care cred ca se potriveste de minune in contextul dat: „daca nu poti face lucruri marete, fa lucrurile marunte, insignifiante, intr-o maniera mareata”.

Anunțuri

Responses

  1. fain principiul lui Hill… numa’ să nu-i încurajeze pe perfecţionişti la pedanterii [cu alte cuvinte, eu unu’ sunt de multe ori mai perfecţionist decât trebuie şi principiul mi-a dat impresia pentru câteva momente că am toate motivele să stărui meticulos asupra detaliilor nesemnificative, lucru de care încerc să mă las 😀 ]

  2. Am lansat blogul Max Lucado Romania. http://maxlucadoromania.wordpress.com/. Articole in limba romana, devotionale zilnice, saptamanale, video si in curand multe altele.
    Sunteti interesat sa facem schimb de linkuri? Daca da, va rugam sa ne anuntati. Dumnezeu sa va binecuvanteze!
    Echipa Max Lucado Romania.

  3. scuze:) cred ca ti-am trimis iarasi…
    campania asta:))

  4. @Teo – exista intr-adevar o limita in toate. Cred ca poti face lucrurile intr-o maniera mareata chiar si fara a cadea in capcana perfectionismului…

  5. Marius, m-am amuzat vazand linkul tau din nou, apoi si acel „uups”… Esti deja in blogroll, bro’… 🙂

  6. Nu pot sa cred cat de bine ai descris si cat de bine ma regasesc in una din situatiile de mai sus.La patruzecisicinci de ani mi-am depus demisia dupa (douazeci de ani de munca de birou)spre stupoarea tuturor celor care ma cunosteau ca fiid cel mai docil om din lume.M-am framantat luni de zile,aveam copil in facultate,nu puteam sa plec,aveam salariu mare,dar aveam dureri de stomac,de fiere,ma luasem de fumat(fumam in parc inainte sa ajung acasa)etc,etc,etc.Nu munca este cea care il doboara pe om ci programul prelungit,iar pe mine oamenii care se fofileaza ma scot din sarite.De atunci au trecut aproape cinci ani,nu regret desi am mai putini bani,m-am descurcat mult mai bine din tpdv.Simt ca sunt alt om,simt ca traiesc,ma bucur de viata.Recomand tuturor sa aiba curaj sa spuna ‘nu’intr-o astfel de situatie.

  7. ideea e ca oamenii nu preau au limite si nu prea exista respect reciproc intre angajator si angajat
    din cate stiu eu angajatorul vorbeste angajatul face docil si umil( da stiu poate e valabil decat in cazul meu insa pe timpul asta nu stiu cati angajati isi permit sa mai aiba pretenti, a si da seful meu : „In firma mea eu am mereu dreptate chiar daca nu am”

    despre limite si respect cel putin in cazul meu nu prea sunt trebuie sa le fac pe toate cumva sau altcumva iar la sfarsit totul sa iasa bine fiindca asta e problema mea ?

    la genul de ma suna , rezolva asta, si inchide si el sta linistit daca nu se rezolva imi umple capul.
    si tot mai multe lucruri si tot mai multe responsabilitati si tot mai multe sarcini

    eu cred ca dasta cedeaza albinutele fiindca angajatorul nu are limita cu ele , vede sefu ca merge treaba la da mai mult si mai mult si mai mult pana cedeaza.

    de ce nu zici nu pai e simplu dupa ce faci asta 2-3 ani sefului i se pare normal ceea sa faci daca vi intr-o zi si zici nu el nu o sa inteleaga ca: da e posibil sa nu mai poti ca esti la limita si mai ai putin si cedezi si ca ar trebuii sa te lase mai usor o sa aiba impresia ca esti nesimntit si ca nu mai vrei sau ca vrei mai multi bani, a da asa se rezolva multe pe aici ia mai multi bani si ciocul mic si inghiti tot

    problema este cum se construieste relatia dintre angajat si angajator trebuie sa fie una destul de echilibrata si cinstita

    cred ca noi mereu o sa fim asa o sa stim doar sa muncim din greu si sa nu zicem nimic pana cand nu mai putem.
    oricum nu o sa descriu job=ul meu pe larg fiindca e doar un exemplu poate irelevant insa cred ca pur si simplu ne este frica sa zicem nu unui om pe care l-am iinvatat numai si numai cu da

    Nici eu nu credeam Maria ca o sa plec vreodata din compania in care lucrez insa deja am inceput numerotarea inversa si nu pentru alt job.
    Multumesc pentru sfat inca o data adrian 🙂

  8. Alex,iti doresc din suflet sa reusesti si vei reusi.Eu nu m-as mai intoarce nici pt mai multe mii de euro.Numai bine!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: