Publicat de: Adrian | Aprilie 27, 2010

Operatiunea maidanezul. Inca o faza pe Bucuresti…

Ce mai freamat… ce mai zbucium… si toate de la maidanezii nostri… Stiu, mai nou nu se mai zice „maidanezi”, ci „comunitari”, insa daca as fi spus ca toate ni se trag de la comunitarii nostri… mi-e teama ca s-ar putea intelege ca m-as referi la… politistii comunitari… stiti voi… fostii gardieni publici?…

Dap. Prefectul Capitalei a depus un proiect de lege prin care toti maidanezii care nu vor fi adoptati in termen de sapte zile de la capturare vor fi… eutanasiati… Motivele? Sunt multe si unele chiar de bun simt. La fel de multe sunt insa si contraargumentele…

Voi incerca o enumerare cat se poate de rapida, impreuna cu care imi voi enunta si punctul de vedere vizavi de problematica. Doar asa, pentru ca e o lume libera si pentru ca, intr-un editorial, din fericire, chiar asta e si ideea… Nu doar sa prezinti faptele ca atare, ci si o perspectiva asupra lor.

1. Intretinerea lor costa foarte mult. Adica, in termeni concreti, aproximativ 300 de lei lunar. Adica, altfel spus, pentru doi caini se plateste echivalentul unui salariu minim pe economie. Si asta in conditiile in care, pentru a degreva bugetul de anumite cheltuieli, se discuta despre concedierea a 75-100.000 de bugetari.

Pe de alta parte, desi s-ar putea face intr-adevar economii serioase din acest punct de vedere (un calcul simplu arata ca pentru 10.000 de caini, de exemplu, s-ar cheltui lunar 3.000.000 de lei (de lei noi, atentie…), nu exista nici o garantie ca aceste economii vor salva slujba unui singur bugetar…

2. Tratamentele medicale urmate de persoanele muscate de caini in Bucuresti implica, la randul lor, cheltuieli semnificative. Ar fi insa nedrept daca s-ar pune doar in carca acestor caini fara stapan toate muscaturile si, implicit, toate costurile pe care le implica tratamentele antirabice de dupa. Insa, cel putin teoretic, atata vreme cat cineva isi asuma responsabilitatea pentru un patruped, ar trebui sa fie mult mai atent si la ce baga in gura respectivul… Iar daca este vorba, de exemplu, despre piciorul cuiva, atunci restrictiile si grija ar trebui sa fie mult mai mari. Oricum, statistic vorbind, majoritatea covarsitoare a celor care au urmat astfel de tratamente medicale a declarat drept cauza un comunitar, nu un animal de companie.

3. Tratament uman pentru catei. Heloooooo… Imi plac cainii, sunt posesorul mandru al unui exemplar, insa cei care sustin asta chiar se aud pe ei insisi? Tratament UMAN pentru animale? Pai prin definitie tratamentul uman se aplica doar… oamenilor… hellooooooooo… Buna dimineata… Atentie, asta nu inseamna insa ca trebuie tolerata cruzimea fata de animale! Insa de aici si pana la a vorbi despre tratament uman… este o cale cat se poate de lunga… Pai asa s-a ajuns la aberatii precum initierea unor proiecte de lege prin care animalele sa aiba dreptul de a fi reprezentate in instanta de un avocat (si asta in Elvetia… unde, din fericire, nu a trecut totusi de referendumul obligatoriu) sau, mai rau, de a candida la fotoliul de primar al unui oras american…

4. „Sa nu ucizi”. Ei bine, asta a fost de departe cea mai mare traznaie pe care mi-a fost dat sa o aud in cadrul unei emisiuni TV. Mai mult decat atat, realizatorul, mandru de pseudo-descoperirea pe care isi imagina ca a facut-o, a titrat-o cu litere de-o schioapa si a afisat-o pe ecran pe toata durata emisiunii, intrebandu-se daca nu cumva se aplica si… animalelor… Ei bine, tin sa ii aduc la cunostinta respectivului, care dealtfel s-a auto-numit un pagan, un necunoscator si care si-a permis sa ironizeze un preot care a intervenit si a incercat sa il lamureasca, facandu-se insa vinovat de crima de a nu-i fi dat dreptate, faptul ca porunca „sa nu ucizi” le-a fost data oamenilor cu privire la alti oameni, nu la animale. Si asta intr-o perioada de timp in care jertfele animale erau o prescriptie rituala cat se poate de obisnuita… si reglementata de aceeasi Lege vetero-testamentara care cuprindea si cele zece porunci. Chiar daca acestea din urma aveau un caracter execeptional. Deci nu, nu se refera si la animale, pentru ca altfel nu s-ar aplica doar la maidanezii despre care vorbim, ci si la puiul cu ale carui pulpite ne-am delectat de curand, la purcelul din a carui carne am mancat sarmale de Craciun, la mielul din care am facut delicioasa friptura pascala si drobul aferent… si lista poate continua… Ba, mai mult, as merge pana acolo incat as afirma ca, daca s-ar referi la ceea ce sustinea respectivul realizator TV, nu am putea bea nici macar un ceai, datorita faptului ca apa din care l-am prepara ar contine milioane de microorganisme care ar muri odata ce lichidul ar atinge temperatura de fierbere…

5. Sterilizarea obligatorie a tuturor cainilor, cu exceptia celor cu valoare chinologica. O alta aberatie, sustinuta cu o seninatate care a reusit sa ma ingrozeasca de un anume domn Vasilescu, politician de profesie. Pai nu este aberant sa te oblige pe tine, ca cetatean care iti respecti indatoririle civice si care ti-ai asumat raspunderea pentru patrupedul din ograda, sa il sterilizezi? De ce? Cu ce motiv? Si nu este aberant ca, desi au in ureche microcipul care ar atesta, zice-se, faptul ca ar fi fost sterilizati, exista si astazi in Bucuresti caini care se reproduc intr-o veselie? Ei, da, gurile rele zic ca asta ar dura de pe vremea cand era primar pe aici un fost marinar, care a declansat o prima isterie intr-ale maidanezologiei si, implicit, au existat unele ONG-uri care ar fi luat cainii, le-ar fi pus microcipuri si i-ar fi declarat sterilizati, dupa care le-au redat libertatea… Nu stiu cat adevar este in aceste spuse ori ba. Cert este ca sunt zone in care numarul patrupedelor este inadmisibil de mare, si ca ele continua sa se reproduca. Si la fel de cert este ca e aberant sa revendice cineva, fie el senator ori ba, dreptul de a-ti steriliza propriul catel, doar pentru ca nu are valoare chinologica… Iar argumentul suprem pe care il invoc este incalcarea crasa a dreptului la proprietate.

6. Intr-o tara civilizata se gasesc solutii. Da, corect. Dar uneori acele solutii nu sunt cele pe care ni le dorim. Solutii ar exista si acum, daca toti acei militanti pentru drepturile animalelor le-ar adopta si le-ar intretine, si-ar asuma responsabilitatea pentru ele. Atata timp cat nu pot sau nu vor sa o faca, eu unul consider ca orice oras trebuie sa isi prioritizeze nevoile. Categoric, cainii vagabonzi reprezinta un domeniu in care trebuie facut ceva. Categoric, ar fi de preferat sa fie adunati si ingrijiti undeva. Insa nu poti obliga un oras intreg sa plateasca timp de 10-12-15 ani 300 de roni pentru un singur caine. Si nu este unul, ci numarul lor variaza intre 40-45.000 si 100-110.000 de exemplare numai in Bucuresti.

Mi se pare ok posibilitatea de a adopta un astfel de catel si cred ca societatea civila intr-acolo ar trebui sa militeze. Pentru sensibilizarea celor care spun ca vor binele animalelor, insa numai atata timp cat asta nu ii implica in mod direct si personal. Si in nici un caz pe termen lung… Iarasi, cred ca termenul de 7 zile ar trebui extins la 3 luni.

Trist, ba chiar crunt… Insa, in timp ce plangem (nu fara temei) de mila cainilor fara stapan din Bucuresti, sa nu uitam ca exista in aceeasi urbe multi, dar multi oameni fara nici un fel de posibilitati. Oameni pe care ii numim homelesi, boschetari, PAFA sau oricum altcumva. Si cand resursele sunt limitate, cred ca trebuie ca acele persoane care adiministreaza un oras trebuie sa dea dovada de responsabilitate si sa prioritizeze solicitarile si nevoile. Pentru ca eu unul, daca as fi nevoit sa aleg intre a sustine un homeless sau un maidanez cu acei 300 de lei lunar, stiu ce as alege. No offence…

Anunțuri

Responses

  1. argumentati destul de bine, cu niste mici-mari erori pe care, cu permisiune dvs, vi le voi semnala:
    – tratament UMAN. Adjectivul uman se refera la persoana care exercita acel tratament, nu la cel asupra caruia se exercita tratamentul. Cu alte cuvinte, daca eu ma comport inuman cu dvs, eu sunt cel care da dovada de lipsa de umanitate, nu dumneavoastra deveniti mai putin uman in urma aplicarii acestui tratament. Cu tot respectul dar „uman se refera prin definitie la oameni” nu este o explicatie, nici un argument, ci, in cel mai bun caz, un sofism. Unii sunt permeabili ( pun botu’, in limbaj colocvial) la sofisme, eu insa nu.
    – Sa nu ucizi. Lasand deoparte partea cu jertfele ritualice care tin, sper eu, de o perioada demult apusa a istoriei umanitatii, sa ne gandim putin la diferenta intre a ucide pentru a satisface o nevoie primara (de hrana, in acest caz), si uciderea pentru a satisface, chipurile, o nevoie superioara ( de stima si statut, de paarteneta- prin afisarea cu blanuri scumpe etc, prin expunerea de trofee de vanatoare in casa), sau pur si simplu, a ucide pentru ca poti. Cred ca vedeti si singur diferenta.
    – Nu inteleg care este problema cu sterilizarea animalelor cu stapan? La fel cum cetateanul are drepturi, el trebuie sa aiba si obligatii, si aceasta poate fi foarte bine una din obligatiile lui. E o masura pe care au adoptat-o, cu succes, din cate stiu, tari civilizate, si nu am vazut pe cineva sa iasa in strada din motivul asta. Desigur, trebuie sa existe posibilitatea de opta pentru a nu-ti sterloiza animalul, contra unei taxe. De ce s-ar adopta o astfel de masura? Pentru ca asta e una din principalele surse ale inmultirii cainilor- puii aruncati de prorietari. N-ati auzit cumva cati pui sunt gasiti scancind de mama focului, in pungi legate la gura? Credeti cumva ca o catea fara stapan fata, apoi se duce pana la plus/carrefour , cere frumos o punga si-si pune puii acolo?

  2. Draga Darius,

    Multumesc pentru interventie. Trebuie sa recunosc ca m-am amuzat putin la ultima ta replica. In sfarsit am inteles de ce intalnesc atatia catei la Carrefour… si, mai ales, ce fac cu acele sacose eco pe care si le cumpara (Plus nu am in zona, asa ca nu ma pot pronunta)…

    Ar fi multe de zis la fiecare dintre afirmatii, insa le voi comenta pe scurt.

    – Daca tratamentul „uman” se refera la cei care il aplica, atunci sunt perfect de acord. Ei trebuie sa dea dovada de umanitate, iar cruzimea trebuie aspru pedepsita. Dar trebuie definit foarte clar ce anume inseamna aceasta „umanitate” in ceea ce priveste animalele fara stapan si unde trebuie sa se opreasca aceasta. Pentru ca trebuie sa existe niste limite, in conditiile in care, pentru tratamentul animalelor fara stapan, indiferent daca acesta este „uman” sau nu, plateste o comunitate intreaga care mai are si alte probleme de rezolvat. Adica nu poti tine zeci de mii de caini pe casa si masa, platind milioane de euro, in conditiile in care inca mai mor oameni ai strazii, in care transportul in comun inca lasa enorm de dorit si Bucurestiul mai are mult pana sa ajunga la nivelul la care ar trebui sa fie o capitala europeana. De asemenea, trebuie sa admitem ca acei maidanezi nu au ce cauta pe strazi… Si ca ne costa mult mai mult tratamentele (indiferent daca vorbim despre antirabice sau despre anti-anxiolitice) decat ne-ar costa adunarea lor de pe strazi si gasirea unei solutii, chiar daca nu este poate cea mai de dorit. Este inadmisibil sa iti fie teama sa ajungi acasa dupa lasarea intunericului. Totalmente indamisibil. Eu vreau sa adopt un tratament „uman” fata de cainii comunitari, dar nu sunt sigur ca si ei au aceleasi intentii seara, printre blocuri, cand isi arata coltii si maraie amenintator fara sa le caute nimeni nod in papura…

    – A ucide pentru ca poti si atat – intr-adevar, trebuie ostracizata aceasta atitudine. Dar ma tem ca nu am fost inteles corect – nici eu, si nici altii care au mai abordat acest subiect delicat. Ideea nu este sa fie ucisi maidanezii. Principala preocupare trebuie sa fie aceea de a-i aduna de pe strazi. Dupa care, intr-un timp CLAR definit, sa se incerce toate posibilitatile de a-i oferi spre adoptie acelor partizani ai tratamentului uman pentru animale, acelor organizatii care militeaza pentru drepturile lor si contra eutanasierii. Daca nu vor sau nu pot sa ii adopte, atunci, da, nu ma feresc sa o afirm, cred ca singura solutie ramane cea extrema. Insa, atentie, nu este vorba despre a ucide pentru ca poti, ci pentru ca nu se mai poate merge inainte in acest ritm, in care sa iti fie teama de haitele de caini vagabonzi. Daca impotriva agresorilor umani se iau masuri drastice, atunci nu vad de ce ar fi diferite lucrurile in cazul necuvantatoarelor? Desigur, nefiind vorba despre oameni, inevitabil se ajunge si la problema costurilor… Asa cum spuneam, trebuie definita clar o perioada de timp pentru care Municipalitatea poate si trebuie sa plateasca pentru cazarea si hrana patrupedelor, dupa care… asta e… Daca nimeni nu isi poate asuma responsabilitatea sa ii adopte, Municipalitatea trebuie sa urmareasca in primul rand interesele OAMENILOR. Sorry. Hard truth, but truth…

    – Sterilizarea TUTUROR animalelor de companie este o prostie. Ideea in sine ma revolta, pentru simplul fapt ca sunt tratat ca un potential vinovat de a abandona puii animalelor pe care le detin. Iti reamintesc de celebrul principiu de drept, aplicabil in tari civilizate, conform caruia orice om trebuie privit ca nevinovat pana la proba contrarie. DACA si numai daca eu sunt gasit vinovat de o asemenea barbarie, ar trebui sa fiu obligat sa imi sterilizez animalele si sa platesc si niste amenzi usturatoate, ba chiar sa fie considerat si caz penal… Altminteri…

    Cat despre sacosele cumparate de caini de la hipermarket, e clar… Trebuie interzisa vanzarea lor catre patrupede, asa cum s-a interzis vanzarea tutunului catre minori…

    Te mai astept pe aici. 🙂 Chiar daca nu pot spune ca am fost de acord unul cu altul, marturisesc ca dialogul in sine mi-a facut placere.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: