Publicat de: Adrian | Mai 16, 2010

Muzica buna si muzica rea?

Intr-o duminica dimineata, intr-o biserica evanghelica din Bucuresti, un pastor se adresa comunitatii. In timpul discursului, domnia sa a amintit si despre un concert al unei formatii celebre care, pare-se, ar avea oaresce influente satanice. Un alt vorbitor, incercand sa fie putin spiritual, le-a oferit celor prezenti o alternativa: fiecare membru al congregatiei sa isi invite un prieten-doi sa participe in dupa-amiaza acelei zile la un concert al unei formatii gospel. Desigur, gandindu-ma la cei care au asteptat ani de zile concertul respectivei trupe rock si au cheltuit sume considerabile pentru bilete, mi s-a parut a fi o invitatie nu doar nerealista, ba poate chiar hilara. Insa ulterior am inceput sa ma gandesc mai profund pe marginea acestui subiect si am gasit o serie de cestiuni care m-au intrigat…

De exemplu, intotdeauna m-am întrebat de ce oare muzica ne-creştină (desigur, nu toată, dar sunt extrem de multe) sună atat de bine încât le crează tot felul de complexe creştinilor… De ce oare chiar şi cei mai fervenţi şi mai conservatori dintre creştini, aceia care infiereaza până la refuz difuzarea pe un post de radio creştin a anumitor melodii pot fi surprinşi ascultând în maşinile, în casele sau la mp3-playerele lor posturi  laice, interpreţi ne-religioşi, cu un comportament imoral, cu valori îndoielnice? De ce oare aceste duble standarde?

In plus, nu pot să nu mă întreb dacă este într-adevăr o problema atât de mare să asculţi o piesă care sună superb, singură ei vină fiind aceea că autorul sau interpretul ei nu este creştin? Trebuie să îmi mărturisesc vina de a-mi plăcea muzica bună în general şi de a o alege nu neapărat după mesajul ei, ci şi după modul în care sună pur şi simplu, în care îmi atinge sufletul, în care îmi transpune trăirile, în care îmi mângâie auzul…

Însă, în acelaşi timp, nu voi putea înceta niciodată să înţeleg de ce noi, creştinii, care suntem sau ar trebui să ne simţim o forţă la nivel mondial, nu ne străduim să creăm o muzică măcar comparabilă, dacă nu mai bună decât cea a titanilor muzicii laice, a maeştrilor sacri ai acesteia?

Nu vreau să fiu înţeles greşit, există interpreţi şi formaţii creştine care sună extraordinar, însă parcă uneori nu pot să nu le şi să îi compar cu marile voci ale lumii, pentru care oameni obişnuiţi lasă orice, plătesc oricât doar pentru a fi parte, timp de două ore, la un concert superb… Dacă creştinii şi-ar da mai mult străduinţa, cu talentul pe care Dumnezeu l-a pus în noi şi cu întelepciunea şi inspiraţia lui divină, ar putea mişca şi pietrele…

Din păcate însă, parcă prea adesea ne mulţumim cu a oferi, a produce lucruri mediocre, doar pentru că ne este mai comod aşa şi pentru că, pentru „fraţi”, merge si aşa… Pentru că ei vor cumpăra si lucruri, cărţi, CD-uri, DVD-uri etc. de o calitate mai slabă, doar pentru că ştiu că vor găsi acolo un conţinut creştin…

Din păcate, mă vă revolta mereu o astfel de atitudine, fie ea gândită, premeditată sau doar asumată, şi voi refuza mai degrabă să cumpăr sau să ascult ceva cu conţinut mediocru decât ceva bun calitativ, chiar dacă nu este neapărat cu un conţinut creştin (desigur, cu condiţia să nu fie anticrestin! – iar asta nu este negociabil, din punctul meu de vedere). Şi, de asemenea, îmi rezerv în continuare dreptul de a gândi şi de a afirma faptul că un produs, o piesă, o carte, o melodie etc. creştină trebuie să fie măcar comparabilă, dacă nu mai bună decât una laică pentru a fi considerată acceptabilă.

Mă voi îndoi toată viaţa mea de faptul că a fi creştin înseamnă să te mulţumeşti cu mai puţin, cu a fi mediocru. Creştinismul poate şi trebuie să strălucească, să fie fruntea, nu coada… Avem toate condiţiile asigurate – un Dumnezeu atotputernic, un Domn al Domnilor pentru care ne place să afirmăm că trăim şi pentru slava căruia ar trebui să facem lucrurile. TOATE lucrurile. Ori, având în minte aceste adevăruri, îndrăznesc să afirm că mediocritatea nu doar că nu îşi găseşte locul, dar nu trebuie nici încurajată, nici măcar… tolerată…

Greşesc? Poate că da, sau poate că am dreptate… Timpul îmi vă arăta dacă m-am înselat sau nu… Până una-alta însă, gândeşte-te că, dacă ai ceva de făcut, trebuie să îl faci cu toată puterea şi priceperea ta, trebuie să excelezi… Sigur nu vei greşi…

Anunțuri

Responses

  1. Simfonia nr 21 pian a lui Mozart,Pachelbel-canon si exemplele ar putea continua,capodoperele literare-mi-e greu sa ma opresc la cateva sau minunatiile pe care le-a creat Michelangelo,toate acestea au prins viata prin efortul omului cu inspiratia divina.Cum sa nu ne placa?

  2. Corect, Mia…

  3. Cand am inceput sa citesc acest post, m-am gandit la U2. Iar cand am terminat, am vazut ca si autorul se gandise la U2:)
    Si eu m-am intrebat de ce crestinii nu compun muzica comparabila sau mai buna decat cea a maestrilor mondiali. Ma intreb de asemenea de ce oare unii crestini considera ca munca rock este satanista…Muzica (sunetul) nu este satanista, poate doar mesajul unora…
    Oricum, nici eu nu ma pot multumi cu mediocritatea in muzica. Nu pot sa ascult o lalaiala doar pentru ca are mesaj crestin. Mai bine citesc o carte pentru acelasi mesaj.
    Muzica are o putere enorma de a schimba oamenii. Cum ar fi daca o formatie crestina care canta mai misto ca AC/DC ar porni intr-un turneu mondial si ar strange stadioane intregi de oameni?

  4. Fiecare are parerea sa. Dar citind cele scrise am observat ca avem aceeasi pare


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: