Haiducul si apetitul… La gradinita, fireste…

Numai cine este parinte stie cam ce presupune sa ai un haiduc mofturos la mancare. Cum trebuie sa faci ca avionul care decoleaza si vrea sa aterizeze, cu lingura, exact in gura micutului care se lasa greu indopat, cum trebuie sa ii spui mereu povesti care sa il lase cu gura cascata doar pentru a profita de ocazie ca sa ii mai indesi un varf de lingurita, cum te pomenesti deschizand gura, la randul tau, o data cu el…

In fine…

Ne amintim si acum amuzati de primele zile la gradinita, cand ne-am lasat haiducul pe mainile pricepute ale educatoarelor… Pricepute, e drept… dar oare or mai fi intalnit un specimen ca al nostru, care sa nu vrea sa manance decat daca recurgi la tot felul de artificii?…

Am trecut atunci peste emotiile cu pricina… A mai trecut ceva vreme… si intr-o zi ne povesteste educatoarea cam cum a decurs prima masa la gradinita…

Dimineata, fireste, toti erau mult prea ocupati cu plansul pentru a le mai arde de mancare, insa pe la pranz s-au mai resemnat si… a venit masa… Mancare gatita, buna, fireste, insa deh… micutii printisori, invatati cu parintii care stau dupa ei toata ziua si alearga prin toata casa cu lingurita de mancare… mai fac si nazuri…

Nici haiducul nostru nu a putut sa se dezminta… Vine masa, una din ingrijitoare incearca sa il imbie, la care Jupanul o taie brusc:

– Multumesc, nu… As prefera schnitzel cu cartofi prajiti!…

Nu pot sa va imaginez ce haz a putut fi in acea zi in toata gradinita… De la educatoare pana la directoare, radeau toate tinandu-se cu mainile de burta… Iar piciul nu intelegea de ce nu se executa nimeni sa ii ia comanda… Deh… complicate si treburile aiestea ale adultilor, nu?…