Publicat de: Adrian | Iunie 21, 2010

Despre oboseala, oboseala de luni dimineata sau de ce oboseala-i ca dusmanii…

Se spune despre oboseala ca ar fi de doua tipuri: una placuta si alta neplacuta. Exista oboseala placuta, de vineri dupa-amiaza, cand s-a mai terminat o saptamana de munca, si exista oboseala neplacuta, de lunea dimineata, cand suna ceasul si trebuie sa te trezesti, sa mergi la serviciu si sa o iei de la inceput…

Gandindu-ma, intr-o luni dimineata, la oboseala aceasta neplacuta, mi-am dat seama ca ea – indiferent de tipul careia i se circumscrie, este precum dusmanii. Exista o vorba de duh referitoare la aceasta categorie sociala care, din pacate, face parte din viata fiecaruia dintre noi: daca prietenii vin si pleaca, dusmanii se… acumuleaza…

Ei bine, stau si ma intreb uneori daca nu cumva se intampla si cu oboseala… Faci diverse eforturi (mai mult sau mai putin necesare), iti privezi organismul de odihna, si te trezesti ca se acumuleaza oboseala, pe care o resimti din ce in ce mai puternic, pana intr-o zi in care pur si simplu reuseste sa te puna la pamant… Te odihnesti putin, iti mai reincarci oleaca bateriile, si poti sa mai continui o bucata de vreme…

Nu putini sunt cei care spun ca sufera de oboseala cronica. Oricat as scotoci insa prin cotloanele memoriei, nu imi vine nimeni in minte atunci cand incerc sa gasesc macar o persoana care ar suferi de odihna cronica. Da, este adevarat, sunt foarte multi oameni care nu au o ocupatie, care ar putea fi pusi la treaba, care fac umbra pamantului degeaba, care sunt prea odihniti, insa din pacate nu cred sa existe cineva care sa sufere de odihna cronica. Nu exista cineva care sa fi acumulat suficienta odihna incat sa isi poata permite sa nu se mai odihneasca, sa mearga intruna, a la long, precum iepurasul Duracell. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, pana si el a picat la un moment dat… Nu exista un perpetuum mobile… Oricat au incercat savantii mai mult sau mai putin nebuni sa il descopere, sa inventeze rezervoarele capabile sa stocheze resursele de energie sau de odihna, mai devreme sau mai tarziu tot au trebuit sa ridice neputinciosi din umeri si sa recunoasca faptul ca avem nevoie de odihna, de perioade de refacere, de reincarcare a bateriilor…

Dincolo de toate studiile si de toate cercetarile, nu raman decat intrebari, ridicari din umeri, lucruri care sa ne faca sa ne admitem sau sa ne reconstientizam limitele… Oare de ce nu poti acumula odihna?… Oare cat de mult poti rezista inainte de a claca? Oare… supunandu-te la astfel de chinuri aproape fachirice uneori, cu picioarele in ligheanul cu apa rece, cu tona de cafea sau de ceai dupa tine, cu scobitori sau cu leucoplast la pleoape, precum Tom si Jerry, oare… aceasta nu este doar o alta forma de suicid lent? Oare merita truda si eforturile tale sa platesti pretul acesta suprem?

Oricat ai incerca sa te odihnesti, odihna nu se acumuleaza. Vine si pleaca… Exact ca si prietenii… Insa oboseala, in schimb, la fel ca dusmanii, se acumuleaza…

Eclesiastul, despre care unii spun ca ar fi nimeni altul decat insusi inteleptul Solomon (lucru pe care il cred la randul meu), scria la un moment dat despre faptul ca ar prefera mai degraba doi pumni plini de odihna decat doua brate pline de truda… In acelasi timp insa, el isi indemna cititorul ca tot ceea ce gaseste de facut, sa faca cu toata puterea lui… Stiu, par doua sfaturi contradictorii la un moment dat, insa cred ca in realitate lucrurile nu stau deloc asa. Cred ca, de fapt, tot ceea ce trebuie sa faci este sa cantaresti bine lucrurile in orice imprejurare. Atunci cand gasesti un lucru bun de facut, care sa te motiveze, sa iti placa sa il faci si sa merite sa il faci, privind la rezultatele sale pe termen mediu si lung, atunci merita sa te mobilizezi si sa faci tot ceea ce tine de tine sa il faci cat mai bine cu putinta, sa depui toate diligentele in sensul acesta. In acelasi timp insa, nu trebuie sa uiti faptul ca trupul nostru muritor are nevoie de odihna si ca, privandu-l de aceasta, mai devreme sau mai tarziu va trebui sa incepem sa tragem ponoasele…

Odihna este importanta! Nu o neglija! Insa, in acelasi timp, nici nu abuza de timpul in care ai putea face ceva util, ceva bun, ceva frumos, ci mai degraba aminteste-ti faptul ca, daca ti-ai incarcat „bateriile”, esti gata sa te reintorci la activitatile curente, intrucat nu poti stoca rezerve de odihna… Odihneste-te, fa-ti timp pentru asta, insa nu pica in extrema trandaviei, folosind ca scuza poate chiar faptul ca, aparent, nu ai posibilitatea de a face nimic special, nimic maret sau inaltator… Mai degraba, pastrand echilibrul intre cele doua, respectiv intre odihna si activitate, aminteste-ti de cuvintele lui Napoleon Hill: „Daca nu poti face lucruri marete, atunci fa lucrurile marunte intr-o maniera mareata!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: