Publicat de: Adrian | Iunie 28, 2010

Pastorul (sin)ucigas – Lectii de revenit cu picioarele pe pamant

Povestea cutremuratoare a unui pastor unitarian din Medias, care si-a ucis ambii copii, dupa care s-a sinucis, a zguduit o intreaga comunitate. Si dincolo de ea.

Multi s-au grabit sa judece, sa dea cu pietre, sa aleaga calea simpla: nu mai merg la biserica… nu stiu ce sa mai cred… daca pana si preotii fac astfel de lucruri…

Articolul din Evenimentul zilei este de-a dreptul tulburator si, daca am incerca macar pentru un moment sa incercam sa privim cu atentie la drama prin care a trecut acest om inainte de a lua cumplita decizie, poate ca am privi rusinati la cataroaiele din mainile noastre pe care prea ne-am grabit a le ingramadi asupra bietului nefericit. Pe scurt, omul a crezut la un moment dat ca sotia lui este insarcinata. Apoi, la medic, a aflat vestea socanta ca, in realitate, ceea ce credea a fi inceputul unei noi vieti in familia lor nu era altceva decat semnul mortii – un cancer de netratat, care avea sa i-o rapeasca pe preaiubita lui pentru totdeauna. Dintr-o data fericirea lui s-a transformat in deznadejde, in disperare, intr-un urlet al neputintei si al lipsei totale de sens…

Din reportajul cu pricina aflam ca parintele fusese internat intr-o clinica de psihiatrie cu diagnosticul „depresie”. Apoi, fara ca nimeni sa si-o poata imagina sau sa se astepte la asta, a plecat dupa paine impreuna cu copiii lui si nu s-au mai intors… Mai tarziu, un vecin avea sa descopere grozavia: unuia dintre copii, un pusti in varsta de 5 ani, i-a sectionat carotida, dupa care l-a urmarit pe celalalt, in varsta de doar 7 ani, care asistase probabil socat la intreaga scena, pana sus, pe scari, in biserica, acolo unde statea corul, si l-a injunghiat si pe el. Apoi s-a aruncat inaintea trenului…

Uneori facem lucruri stupide. Uneori ingaduim ca sarpele deznadejdii sa muste din sufletul nostru o bucata atat de mare, incat pur si simplu nu mai putem vedea un viitor in care sa ne putem include si noi. Uneori, fiara din noi preia controlul intr-o asemenea masura incat pana si cele mai nebunesti ganduri, cele mai neingaduite alegeri, cele mai interzise carari ni se par acceptabile si mai de dorit decat situatia prezenta. Din pacate insa, intotdeauna acele cai duc la moarte, la rusine, la remuscari, la regrete, la situatii pe care, daca le-am fi stiut mai dinainte, am fi dorit sa le evitam…

Pentru „parintele Denes”, sau „pastorul Denes”, din pacate, nimeni nu mai poate face nimic. Si nici pentru ingerasii care, pana de curand, i-au spus „tata” si l-au privit in ochi ca pe cel mai puternic, cel mai iubitor, cel mai bun, cel mai capabil, cel mai intelept, cel mai… cel… In urma lui ramane insa o sotie sfasiata de durere, o familie socata de gestul extrem, o parohie si o comunitate siderate, in stare de soc, care nu stiu ce sa mai creada. Si, da, ramanem noi, care putem invata din gestul lui stupid ca faptele noastre nu ne privesc numai pe noi. Si ca acele consecinte pe care, la „cald” fiind, le ignoram de-a dreptul, sunt uneori mai mari decat ne-am fi putut imagina. Cu mult mai mari. Si ca regretele sau dorinta de a nu fi actionat intr-un fel sau altul, din pacate, nu sunt in nici un caz la fel de bune cu a ne fi venit in fire la momentul oportun si a ne fi gandit nu doar de doua ori, ci de doua zeci, de doua sute, de doua mii de ori inainte. Pentru ca, atunci cand faci un lucru despre care stii ca este gresit, stii doar ca vor fi consecinte. Insa ce nu stii atunci este dimensiunea reala a acestor consecinte…

Rugati-va pentru sotia lui… si pentru toti cei care, intr-un fel sau altul, au de luptat cu fiara din ei. Pentru ca Binele sa biruiasca Fiara, oricat de puternic ar urla aceasta din urma, oricat s-ar zbate si si-ar cere „drepturile”, oricat de tare ti-ar striga in urechi ca nu mai este un viitor in afara de cel pe care ti-l zugraveste atunci in fata ochilor…

Anunțuri

Responses

  1. Trist de tot! E mare păcat când se întâmplă aşa! Ai dreptate Adrian, ne grăbim cu judecata. Avem un”talent” înnăscut de a judeca…pe alţii!
    Dumnezeu să-l ierte! Iar soţiei să-i dea puterea de a trece peste aşa încercare…

  2. Mare dreptate ai in tot ce spui, maestre!

    Din pacate si noi, poporul Domnului, facem deseori greseala sa credem ca o pozitie sau alta in Biserica ofera garantie pentru sfintenie, stabilitate, credinta care muta muntii, etc. Realitatea este ca ei sunt, mai mereu, in mijlocul prea multor caini care ii trag din toate partile, cu totii infometati, cu totii nerabdatori, cu totii fara mila… Latratul din vorbele noastre aspre, atunci cand ii judecam, sta marturie!

    Iar, uneori, DEPARTE ajunge PREA DEPARTE si MULT poate deveni PREA MULT…

    Respect si imbratisari sfinte de la Oradea pentru toti sfintii din Bucuresti! Ne e tare dor de voi!

  3. Cu drag, Conasule, si cu multe imbratisari si de aici! Inca mai astept cafeaua promisa… ei, hai, acum ca-i criza, nu-i musai sa fie in centrul istoric, dar tot mi-ar face o reala placere sa mai depanam la povesti.

    In privinta celorlalte afirmatii, de acord cu tine. Din pacate, de prea multe ori Biserica se afla in pozitia trista si ingrata de a-si ucide ranitii, mai degraba decat de a se apleca asupra lor si a-i ajuta sa isi revina, sa se repuna pe picioare… Stii tu, este eterna si subtila diferenta intre a rapune si a (se) repune (pe picioare)…

    Din fericire, asta ca sa termin intr-o nota optimista, intotdeauna au existat oameni care au indraznit sa inoate impotriva curentului, care nu s-au sfiit sa isi suflece manecile, sa se aplece, sa ridice, sa spele… sa manance la aceeasi masa cu vamesii si cu pacatosii… din dragoste pentru ei…

    Vezi, faptul ca unitarienii nu sunt crestini (avand in vedere faptul ca nu cred in divinitatea lui Christos si in Dumnezeul Triunic in care credem noi, protestantii, neo-protestantii, catolicii si ortodocsii) nu ma impiedica sa ma rog pentru cei care au ramas in urma pastorului care a ajuns pe culmile disperarii, dupa care a alunecat pe buza prapastiei deznadejdii… Ba dimpotriva…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: