Publicat de: Adrian | Decembrie 29, 2010

2011, anul in care Romania va avea cea mai inalta statuie a Mantuitorului?

Se stie deja apetenta noastra, ca natie, pentru superlative… Cel mai mare mall, cea mai mare si mai grea cladire administrativa din lume, cel mai lung carnat, cel mai mare pod hobanat… si lista poate continua lejer cu numeroase alte exemple. Exista insa un record care, desi momentan se afla doar la nivel de intentie (anuntata, ce-i drept), merita cel putin mentionat: acela de a ridica, in tara pe nedrept cunoscuta obsesiv doar ca fiind a lui Dracula, cea mai inalta statuie a Mantuitorului.

„În primele luni ale anului 2011 voi face demersurile necesare pentru a găsi suport comunitar în vederea unui proiect grandios: intenţionez să ridic o impunătoare statuie a Mântuitorului Isus Christos în Transilvania românească, mai exact în zona Braşov. Ea va fi mai înaltă decît cele similare din Brazilia, Portugalia şi Polonia, având 40 de metri, iar la bază va exista o biserică unde vor fi oficiate căsătorii, botezuri, slujbe religioase închinate marilor sărbători ale Creştinătăţii. În negura viitorului, noi vom răzbate şi vom învinge numai sub semnul luminos al Crucii Creştine”, susţine preşedintele PRM.

Vadim Tudor a făcut acest anunţ într-o declaraţie în plenul PE unde a propus ca Marcă a Patrimoniului European Peştera Sfântului Andrei, din Dobrogea” (sursa: http://www.realitatea.net/c-v-tudor-vrea-o-statuie-de-40-de-metri-a-lui-isus-in-brasov_783642.html )

Interesant este faptul ca, dupa cum se poate deduce, initiativa ii apartine lui Corneliu Vadim Tudor, actualmente europarlamentar. Nu stiu daca se va finaliza ori ba, insa simpla propunere mi s-a parut ca merita a fi cel putin evidentiata, cu mentiunea ca, probabil, in eventualitatea punerii acestei idei in practica, cel cunoscut acum sub numele de cod „Tribunul” si-ar castiga un mult-ravnit loc in istorie. Nu comentez acum daca ideea este buna sau rea, daca se va face cu bani publici sau prin investitii private, daca exista si alte interese obscure decat acela de a-L glorifica pe Christos, la fel cum nu comentez nici calitatea ori competenta celui care a lansat ideea. Asa cum am spus deja, simplul fapt ca un om politic si-a manifestat intentia de a face cunoscuta Romania pe plan international si printr-o alta reprezentare decat a lui Dracula sau a unei banale frunze din gradina Carpatilor (si, Doamne, cat de mare ti-e aceasta gradina!…) constituie in sine un lucru laudabil si demn de mentionat… La urma-urmei, sa nu uitam ca, inclusiv in situatia in care investitiile substantiale vor veni si din fonduri publice, ele se vor amortiza in timp cu varf si indesat, prin atragerea de turisti amatori sa se pozeze cu un alt cel mai mare „ceva” de pe la noi… In definitiv, chiar si alte monumente-simbol (bunaoara Turnul Eiffel din capitala Frantei) au fost indelung criticate la vremea construirii lor si considerate investitii inutile si opere de arta de prost gust… dar astazi ce turist viziteaza Parisul si nu se trage-n poza cu simbolul acestui oras?…

Anunțuri

Responses

  1. s-au mai lăudat ei şi cu dracula land şi n-au făcut nimic. poate tocmai pentru că era timpul pentru statuia Mântuitorului.

  2. Asta ar mai lipsi! Prostia trebuie manifestată public, iar sfera religioasă e un bazin imens al ignoranței umane. Cred că, într-un fel, statuia ar ilustra o stare exactă a bolnavului spirit românesc.

  3. Sunt argumente si pro, si contra… Pentru partea Pro, eu as sublinia oportunitatea de a promova si altceva in afara de Dracula…

    Cat despre spiritul romanesc, el oricum este bolnav…

    Cred ca principala problema care s-ar putea ridica ar fi legata mai degraba de natura fondurilor utilizate…

    In fine, dragul meu Daniel, la cat de delasatori suntem, ca natie, e putin probabil sa o vedem finalizata prea curand…

  4. Ei, asta da „veste bună”! Să vezi cum se rezolvă toate problemele ţării, dacă facem şi statuie cu Doamne-Doamne!

    Ai zis bine, dragă Adrian, la cât de delăsători suntem…o să rămână din statuie doar…talpa! Bună şi aia! 🙂

  5. Va fi un loc unde numai Domnul nu va fi prezent;
    numai statuia…
    alt idol…

  6. Exista oare vreun loc in care Domnul sa nu poata fi prezent? Exista oare ceva care sa il poata impiedica sa fie prezent?

    Cat despre idol, poate DEVENI. Exista insa un rol important al simbolurilor crestine, pe care de multe ori noi il neglijam. Vrei un alt simbol? Crucea. Poate deveni la randul ei un idol… La fel se intampla cu oricare dintre simbolurile noastre… Chiar si pestele pe care unii il afiseaza cu atata mandrie (un alt simbol al crestinismului) poate deveni un… idol…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: