Publicat de: Adrian | Septembrie 12, 2011

Prima zi de scoala

Desi, pana acum, am acumulat vreo douazeci si noua de ani de scoala, parca niciodata nu am avut atatea emotii ca astazi. Si culmea este ca nu am mai inceput eu insumi nimic. De fapt, e doar un fel de-a spune. Odata cu piciul meu, pot spune ca am inceput si eu, din nou, scoala. Si lectiile, si emotiile, si febra pregatirilor.

Azi noapte de-abia am pus geana pe geana. Am adormit tarziu, spre dimineata, foindu-ma ca viermele-n branza. Mi-am pus ceasul sa sune devreme, cu noaptea in cap, m-am barbierit cu grija, m-am schimbat de vreo doua ori, dupa care am plecat sa cumpar flori pentru doamna invatatoare. Un buchet frumos, pentru o doamna distinsa, care mi-a fost recomandata de prieteni buni, de incredere, drept un excelent profesionist, un invatator care si-a tratat toate generatiile de elevi ca pe copiii pe care nu i-a avut niciodata.

Am ajuns la florarie pe la vreo 7. Imbracat in blugi si in tricou, convins ca floraresele noastre fac preturile si in functie de „toalele” clientului. Daca esti imbracat la patru ace, merge sa-i ceara fraierului si mai mult, ca doar are de unde… Si una e daca il vad pe individ ca se da jos dintr-un Oltcit, iar cu totul si cu totul alta mancare de pesti este daca acesta coboara dintr-un vehicul mai „procopsit”… In fine, dupa obisnuita tocmeala (deh, stiu deja ca „olandezii” nostri adora tocmeala, motiv pentru care intotdeauna vor cere mai mult decat face, doar de dragul de a se targui), am plecat victorios, cu un buchet superb. Noblesse oblige, fireste. Si chiar daca, fiind prima zi de scoala, nu va fi altceva decat un buchet intr-o gramada, chiar daca va fi amestecat cu zecile de surate, tot imi ramane satisfactia ca „al lui a fost superb”, mai frumos ca majoritatea celorlalte…

Ma intorc acasa. E deja 7:30. Se face 7:40… Opt fara un sfert… E timpul sa trezim piciul… Iau camera video (pe care o pusesem la incarcat de cu seara), imi sarut pruncul pe crestet, il ating gingas si il strig: haide, scolerul lui tati, azi e prima zi de scoala…

Se intinde, deschide jumatate dintr-un ochi, iar se intinde… casca… apoi, ridicandu-se in capul oaselor, imi spune, zambind: he-he… am dormit cu o ora mai mult decat credeam…

Rad cu pofta… In definitiv, asa e, are dreptate piciul. Azi ajungem cu o ora mai tarziu decat vom ajunge in mod normal.

Sunt curios cum va fi festivitatea de deschidere… Am auzit ca se va canta imnul. O colega mi-a spus ca „va canta si popa”… Nu stiu inca daca a glumit sau a vorbit serios, dar nu as fi surprins daca ar fi asa.

Mancam, in graba, apoi doamna mea se ocupa de imbracatul piciului. Camasa, pantaloni, curea, papion… Arata precum unul dintre motaneii din Pisicile aristocrate… Berlioz sau Touluse… ca mereu ii incurc…

Ajungem la scoala. Devreme rau… Mai este o jumatate de ora pana la festivitatea de deschidere si, mai mult ca sigur, aceasta nu va incepe la 9:00… Ca doar nu-i Germania sau Elvetia, ci Romania, o tara in care totul este relativ, nu doar salariile, ci si… timpul.

Oricum, puzderie de parinti si multi copii. Dar parintii parca sunt mai numerosi… Ne uitam la copiii care astazi incep scoala. Unii sunt atat de mititei incat parca-parca le-ai recomanda sa mai stea un an pe la gradinita. Sau acasa. In fine, nu-i treaba noastra. Sunt haiosi, oricum. Numai uitandu-te la ghiozdanele lor din spate, mai mari decat ei, si te cuprinde zambetul… Cum sa nu-ti fie dragi?

Sunt curios care o fi invatatoarea lui, unde o fi sala de clasa… Trisez putin, intru in scoala, ma documentez, apoi ies si imi iau din nou in primire rolul de cameraman amator si de fotograf profesionist. Ambele in acelasi timp. Vazandu-ma, cativa tatici din jur isi scot iPhone-urile (deh, cine poate… iPhone scoate…) si filmeaza si ei. Eu am batranul JVC, cu unul-doi pixeli morti la datorie, cu unul din acumulatori obositi rau, da’ stiu ca filmeaza bine, si nu as da senzorul lui CCD pe nici o filmare cu telefonul, fie el si HD. Desi, daca ma gandesc la pixelii aia sucombati… Ei, hai, lasa filosofia acum, si fa ceea ce scrie in fisa postului de tatic ca trebuie sa faca… Filmeaza, bre… fa omuletul sa se simta important…

La un moment dat a aparut un nene cu o creta in mana. Traseaza pe marginea careului niste linii drepte, apoi scrie in dreptul fiecareia: 1 A, 1 B (astia suntem noi… ii soptesc, cu un aer de cunoscator, doamnei mele si piciului), 1 C, 2 A…

Parintii ii imping inainte pe copii, sa faca un sir indian in dreptul indicativului clasei lor; unii, mai grijulii, ii tin inca de mana, chiar daca stau mai in spate. Unii au buchetele de flori in mana, altii le-au lasat la parinti. La cat sunt de emotionati, de-abia se tin ei pe picioare, cu ghiozdanele lor in spate (carora nu le vad inca rostul…). Unul dintre pici isi pune buchetul pe umeri precum taranul care se indreapta catre casa, dupa sapa… Ce mai conteaza ca piciul din spatele lui sta cu nasul intre flori, precum taurasul Ferdinand… Veeeeeezi? Dupa asta iti dai seama daca cineva are copii… daca incepe sa dea exemple din desene animate…

E 9:15. Doamna directoare, in fata unui sir de profesori, ne saluta pe toti, se scuza ca nu poate pune imnul de Stat din cauza unor probleme la statia de amplificare, apoi ne propune sa incepem festivitatea rostind, cu totii, rugaciunea „Tatal nostru”. Unii se conformeaza, altii sunt rezervati. Auzindu-ma, prinde curaj si o vecina, apoi inca una… Copiii o spun, in marea lor majoritate, ca pe o poezie importanta…

In fine, ne sunt prezentate invatatoarele, dirigintii de la clasele mai mari, o fetita dintr-a cincea le spune bobocilor ca nu e chiar asa de greu, ba-i chiar frumos, o alta dintr-a douasprezecea incearca sa-i convinga pe ceilalti ca liceul e cea mai frumoasa perioada din viata (inevitabil imi trece prin minte intrebarea: de unde stie ea cestiunea cu pricina? Ca nici nu a facut clasa a douasprezecea, iar de restul vietii nici nu se pune problema… Are, ca termen de comparatie, doar anii dinainte, nu si ce va urma… A, imi concluzionez, ca sa ma pot concentra din nou doar asupra filmarii si a trasului in poza, s-o referi la viata ei de pana atunci… Mda… Pfoai… ce carcotasi sunt unii… Cum? Eu sunt asa? Neah… vi se pare…); momentul se incheie, parintii sunt invitati in salile de clasa, impreuna cu copiii… Trecem pe sub un pod din flori, facut – pe trepte – de copiii care au trecut in clasa a patra. Frumos, n-am ce zice. Ordinea si disciplina devin si mai relative decat pana atunci. Ii fac semn sotiei sa mearga inainte, cu Haiducul. Vin si eu in urma lor, dar ii las inaintea mea pe mai multi scolarei intimidati de niste parinti care, certati cu bunele maniere, par sa nu stie ca nu au ora fixa de ajuns in clasa.

Dupa firestile pupaturi si, evident, dupa ce au scapat de grija buchetului de flori (uraaaaaa… a ajuns in siguranta!), fiecare scolar se aseaza unde nimereste. Oricum, frumos. Sala arata frumos, e ingrijita, au videoproiector, dulapioare… pe banci ii asteapta trei manuale, noi-noute (Abecedarul, Matematica, Stiintele naturii) si un orar.

Doamna invatatoare ne face urarile de bun-venit, ne spune cate ceva despre domnia sa, despre scoala, despre personajul istoric al carui nume il poarta actualmente liceul cu clasele I-XII, le pune un filmulet copiilor, cu alti copilasi din Japonia care canta la chitara clasica, apoi ii face atenti si le spune ca are un mic dar pentru ei: ieri a cumparat un cos cu mere, pe care le-a spalat, le-a sters pe fiecare, si fiecare copilas va primi cate unul. Dupa ce il primeste, este rugat sa se prezinte, sa isi spuna numele complet, varsta si cate ceva despre el…

Pe margini, toti parintii asteapta amuzati sa vada ce traznai ii va debita odrasla… Am aflat, intr-un final, ca 1 B-ul este format din copii cu varste cuprinse intre 6 si 8 ani, ca sunt copii care isi ajuta parintii la gatit, la curatenie, la construirea casei, la gradinarit… Ce sa mai, adevarate comori la casa omului… E drept ca au fost si altii care au avut preocupari mai banale decat sa-si ajute parintii: unul a recunoscut ca-i place sa se uite la televizor, altul ca-i place sa faca calcule… (rapid, invatatoarea l-a rugat sa ne spuna cat fac 649 inmultit cu 2.876.983, moment in care parintii au aplaudat… dupa care i-a cerut ceva mai complicat, un 20 + 40…), altul ca-i plac pasarile si ca se roaga de parintii lui sa-i ia un canar… Piciul meu a fost destul de rezervat. Foarte emotionat, s-a prezentat, a spus varsta si, cand i s-a cerut sa spuna si ceva despre el, a spus ca are un catel care-i place foarte mult, caruia el i-a dat numele… Aplauze furtunoase, la final, pentru toti brotaceii care au intrat in acea clasa pentru a se face oameni…

Au mai urmat cateva momente organizatorice, am aflat programul (orarul inca se definitiveaza), am primit formularele pentru After-school (suna tentant, mai ales datorita faptului ca isi vor face temele acolo… poate asa vom reusi sa biruim comoditatea noastra nativa… poate ne-om da pe brazda si cu papica… deh… merita incercat…), am aflat ca joi avem prima sedinta cu parintii si, cel mai important, ca azi este program scurt… Uraaaaaaaaaa…

La final, cand sa plecam, piciul meu a tinut sa ii spuna doamnei invatatoare ca se bucura ca este la scoala si ca este in clasa dumneaei. Am rasuflat usurati… Ii place, cel putin momentan. Oricum, prima impresie este foarte importanta, iar aceasta a fost una pozitiva…

Dupa care a urmat partea si mai placuta… la un asa eveniment, trebuia si sarbatorit, nu? 🙂

Desigur, acum ar cam fi momentul sa marturisesc ca, dupa toate acestea, am acum acelasi sentiment de placuta relaxare pe care l-am intalnit dupa ce am trecut cate un examen dificil… Prima zi de scoala este, intr-adevar, un alt mare prag din viata unui om… si, da, o percepi diferit ca parinte fata de cum ai perceput-o, la randul tau, cand ai purtat prima oara ghiozdanul in spate…

Anunțuri

Responses

  1. Am avut mari emotii cind am citit cum a decurs Startul scolar.Ii dorim ca Dumnezeu sa-l binecuvinteze cu dragoste pentru cunoastere,invatare si ascultare de invatatoare si de voi ca parinti,sa aibe numai rezultate bune si succese,iar voua multa,multa rabdare si tactica.
    Adi ai un dar de a scrie asa de frumos,ca a fost o adevarata placere,m-ai facut sa ma simt ca si cum as fi fost acolo,in curtea scolii cu voi.Te rog sa-mi mai scrii cum ii place,cum sint colegii si d-na invatatoare.Inca o data „Felicitari!”.Va imbratisam si va sarutam cu toata dragostea

  2. Salutare!

    Am lansat site-ul http://www.satanism.ro pentru a-i ajuta pe cei care vor sa renunte la ocultism. Va trimitem mai jos pagina de deschidere.

    Suntem interesati de promovarea pe bloguri si site-uri crestine, pentru a informa crestinii cu privire la pericolele ocultismului si pentru a gasi parteneri.

    Sunteti de acord sa facem schimb de linkuri? Daca da, va rugam sa ne anuntati.

    Echipa Eliberare de sub puterea intunericului

    http://www.satanism.ro

    http://www.satanisti.ro

    Dacă eşti satanist sau vrăjitor, vrem să ştii că Dumnezeu te iubeşte foarte mult

    „Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.” (Isaia 9:2)

    Crize, epidemii, catastrofe, conflicte, dezordine sunt doar unele dintre cuvintele pe care le auzim frecvent in ziua de astăzi. Oare este pură întâmplare situaţia în care ne aflăm, sau am fost conduşi aici? Prin acest proiect ne propunem să te informăm cu privire la lucruri mai puţin cunoscute, cu privire la ceea ce va urma, şi să îţi arătăm singura cale de a fi eliberat – Isus Hristos.

    Dacă te afli în căutarea adevărului spiritual, misiunea noastră este să te ajutăm să testezi alegerea pe care eşti tentat să o faci, înainte de a te implica pe viaţă într-o spiritualitate care poate să te ducă în direcţia greşită.

    Dacă ai fost implicat în satanism, vrăjitorie, magie, spiritism, New Age, mormonism, francmasonerie sau illuminism, suntem aici pentru tine. Oferim consiliere biblică, rugăciune, încurajare şi resurse. Suntem dedicaţi Domnului Isus Hristos, care ne-a scos din împărăţia întunericului şi ne-a adus la lumină, şi urmăm modelul Său, fiindcă Lui nu Îi era teamă să petreacă timp cu cei nedoriţi de societate, ca să le arate Calea, Adevărul şi Viaţa.

    Vrem să te asigurăm că nu îi urâm pe satanişti sau vrăjitori, nici nu promovăm o astfel de ură. Oricine crede că este în ordine să loveşti, să persecuţi sau chiar să omori un satanist sau un vrăjitor în Numele lui Dumnezeu o face dintr-o gravă neînţelegere a Evangheliei. Isus ne-a chemat să iubim toţi oamenii. Totuşi, te iubim suficient de mult încât să îţi spunem adevărul: ocultismul nu îţi va oferi răspunsurile spirituale pe care le cauţi. Numai Isus o poate face.

    Orice ai fi sau orice ai fi făcut, există speranţă şi poţi fi salvat prin credinţa în Isus Hristos. Satan este învins, Isus este viu. El este mai tare decât împărăţia întunericului. Nu mai este nevoie să duci viaţa pe care ai dus-o şi să trăieşti în teamă. Te încurajăm să renunţi la ocultism şi să Îi ceri lui Dumnezeu să îl îndepărteze din viaţa ta. Vino la Isus Hristos chiar acum şi primeşte darul fără plată al salvării şi vieţii eterne.

  3. Felicitări! Ia uite, haiducul tău a ajuns şi şcoler! Mult succes, lui la şcoală şi ţie alături de el. Că deh, un băiat are tata! 🙂

  4. Aceleasi emotii le-am avut si eu cand a fost prima zi de scoala a fetiteti mele, desi incercam sa ma abtin ca sa nu aiba si ea emotii si sa inceapa sa planga ca nu stie pe nimeni.

  5. Te inteleg
    si printesa de
    abanos a avut primazi descoala,
    am o premonitie,ca,cine stie,
    poate treceti pe la Cluj cindva,
    sa le facem cunostinta…
    desi noi suntem oameni asa mai simpli,
    nu cu multe grade pe uniforma de general….
    bosss….

  6. Minunat, am citit pe nerasuflate. Emotiile vor reveni cand ” piciul” va intra in clasa a v- a; o spun din proprie experienta. Ai mei baieti sunt in a III- a si a 5- a. Sa aveti un an bun la scoala!

  7. Multumesc mult, Patricia! M-am bucurat sa te „reintalnesc” aici – a fost o surpriza placuta! Si habar nu am avut ca ai baieti atat de mari…

    • Citesc cu placere fragmente din experientele descrise de tine; cat despre baietii mei(Patrick si Lucas), da, sunt mari avand in vedere ca suntem nascuti in acelas an. Am fost mai harnica in privinta asta(stii ce se spune despre fete), dar nu ma pot „lauda” cu 29(am doar 18)ani de studiu.:-)

  8. Felicitari! Esti un tatic fericit. 🙂 Sa iti traiasca piciul si sa te bucuri de el!

  9. Crăciun fericit, dragă Adrian! 🙂

  10. emoționant! 🙂 Sigur poate fi folosit ca model de nasculinitate pozitivă!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: