Publicat de: Adrian | August 2, 2007

Nimic nu e intamplator?!

Imi aduc aminte de vremurile studentiei, cand un prof simpatic, dar foarte destept ne-a cerut sa citim o bibliografie foarte stufoasa pentru examenul la Teologie sistematica. Am ajuns atunci sa il simpatizez pe Augustin (sfantul dupa unii, fericitul dupa altii, ganditorul crestin, sau simplu… Augustin…). Dupa ce am citit zeci de pagini scrise de teologi cu greutate, cautand sa inteleg un subiect extrem de sensibil – Trinitatea lui Dumnezeu, am ajuns la concluzia ca, desi am luat contact cu o serie de explicatii, de exemple sau analogii care de care mai inspirate, tot nu pot pricepe asa cum trebuie ideea unui Dumnezeu personal, dar in acelasi timp triunic. M-am linistit oarecum atunci cand am citit de experienta lui Augustin, care avea intr-o perioada aceleasi framantari… Se spune ca, intr-o zi, pe cand se plimba pe malul marii, gandindu-se la acest subiect (si, culmea, el nu avea examen!… 🙂 ), a vazut un copilas care sapase o groapa in nisip cum cara apa din mare cu galetusa, o varsa in gropita lui, si tot asa. Cand a ajuns in dreptul lui, pe plaja, l-a intrebat ce vrea sa faca, iar piciul i-a raspuns ca vrea sa care toata apa din mare in gropita lui. Brusc, Augustin s-a luminat si a inteles ca acelasi lucru il incerca si el… sa indese Infinitul in tartacuta lui finita… Ei bine, daca Augustin nu a inteles pe deplin… atunci rasuflu si eu putin mai usurat… Si mai bine m-am simtit atunci cand am citit de conceptia crestina rasariteana, care considera acest subiect o Taina…

Sunt multe lucruri pe care nu le inteleg… Si chiar lucruri despre care cred la un moment dat ca le-am inteles, imi apar in diverse momente intr-o lumina noua, si ma fac sa ma intreb daca este intr-adevar asa sau nu, daca perceptia mea asupra lor este corecta, sau este doar un mod de a gandi pe care l-am preluat, pur si simplu, fara a-l trece prin filtrul ratiunii mele, al experientei mele si a altora care imi prezinta incredere.

Se spune ca la intrarea in manastirile calugarilor tibetani este scris ca fiecare calugar isi are religia lui… De fapt, fiecare cred ca isi are nu religia lui, ci propria perceptie asupra religiei… Dar oare… nu acelasi lucru se intampla cu fiecare din noi?

Am ajuns, la un moment dat, sa ma intreb daca intr-adevar fiecare lucru care se intampla este bine determinat sau, daca vrei, daca intr-adevar „nimic nu este intamplator”… Oare unele lucruri nu se intampla pur si simplu, fara un motiv anume?

Sunt ferm convins de faptul ca, acolo sus, in Intelepciunea si Atotputernicia Lui, Dumnezeu are lucrurile sub control. Dar asta nu se bate neaparat cap in cap cu ideea ca unele lucruri s-ar putea intampla, pur si simplu… e drept, cu permisiunea Lui… dar fara ca ele sa reflecte in mod necesar si vointa Lui (ci, mai degraba, ingaduinta).

Cam asta era intr-unul din cotloanele gandirii mele cand m-am intalnit cu un tip pe care il respect in mod deosebit, foarte destept si capabil, dar cu care nu pot fi prieten (nu amic, ci prieten) din pricina unor conjuncturi mai mult sau mai putin relatabile aici si acum. Oricum, sincer vorbind, dintre toate persoanele din lume, cu el m-as fi asteptat cel mai putin sa pot dezvolta subiectul acesta…

La un moment dat, in timpul discutiei, mi-a aruncat un „nimic nu e intamplator” la care, bineinteles, nu am putut sa tac… si am replicat: „-Chiar credeti asta? Oare sa nu existe si lucruri care sa se intample pur si simplu?” Mi-a raspuns ca nu, cu siguranta nu. Toate lucrurile care ni se intampla ni se intampla pentru a invata ceva sau pentru a deveni mai puternici, pentru a ne intari (sufleteste sau din orice alt punct de vedere). Teoretic, as putea accepta lucrul acesta… dar sunt lucruri despre care mi-e greu sa accept ca ar fi „pregatite” de Dumnezeu pentru mine sau pentru altii, lucruri pe care mai degraba le-as vedea (sau prefera…) ca fiind lucruri care se intampla pur si simplu. Si totusi… sunt lucruri rele care ni se intampla, pe care le ingadui in viata ta, dar pana la un punct… Oare nu exista o limita? Un punct terminus, unde ajungi sa spui: „Destul!” ?…  „-Adi, mi-a raspuns omul, sa ne fereasca Dumnezeu sa ajungem la limita… Pentru ca El nu ne da decat putem duce! Sa ne fereasca Dumnezeu sa ajungem la limita, pentru ca daca ne-ar da pana cand am ajunge la limita, ar fi VAI de noi!!!”

Am inghetat cand mi-am imaginat perspectiva… „-Eu nu m-am gandit la ACEA limita…” Acela a fost momentul in care mi-am dat seama ca exista, de fapt, doua limite: una reala si una imaginara, falsa.

Exista o limita reala, peste care Dumnezeu Insusi nu trece, pentru ca s-a autolimitat, promitandu-ne ca „nici o ispita/ incercare nu ne depaseste puterea/ capacitatea de a trece peste ea, de a o rabda”. Este acea limita la care, daca privesti, ajungi sa ii multumesti lui Dumnezeu ca „nu ne-a dat cat putem duce”. Este acea limita care te face sa afirmi ca Dumnezeu te-a rasfatat, daca privesti la posibilitatea de a o atinge… Este acea limita pe care majoritatea dintre noi nu o vom cunoaste niciodata (si acum, ca am inteles lucrul acesta, binecuvantez Numele lui Dumnezeu!).

Exista insa si o limita imaginara, o limita falsa, o limita pe care o percepem noi ca atare. Cand m-am apucat de construit casa, un amic m-a intrebat ce buget am alocat pentru asta. A zambit si mi-a spus ca va fi mai mult decat mi-am imaginat. Eu i-am replicat ca nu are cum, pentru ca nu am de unde sa scot mai mult… La care Stan Patitul mi-a raspuns ca asa a crezut si el dar, cand a terminat bugetul, a gasit variante de a continua… O sa vezi ca o sa tot scoti la bani, si ca o sa continui… Era limita falsa… de care mi-am dat seama ca e falasa doar in momentul in care am dat piept cu ea si a trebuit sa o depasesc…

Imi aduc aminte de o povestioara evreiasca, relatata de Richard Wurmbrand intr-una din cartile sale, in care era vorba despre o familie nemultumita cu spatiul pe care il avea in casa. Familia cu pricina s-a plans rabinului, iar rabinul i-a invatat sa faca ceva neobisnuit: sa bage in casa mai intai unul din animalele din gospodarie, apoi doua, trei… pana la ultima oratanie din poiata… Si sa stea asa cateva zile bune, dupa care sa scoata azi un colocatar, maine altul… si tot asa… Dupa un timp, cand s-au reintalnit, familia i-a marturisit rabinului ca au spatiu mai mult decat suficient… Era limita falsa, imaginara, pe care au depasit-o in momentul in care au fost dispusi sa faca ce le-a cerut rabinul…

Vorbeam cu omul despre lucrurile care se intampla pur si simplu… Si bine am facut ca am vorbit… Dumnezeu iti vorbeste cand, cum si prin cine nici nu te astepti…

Lucruri care se intampla pur si simplu… pentru ca Dumnezeu le permite… sau indiferent cum le-as spune… toate isi au rostul lor… TOATE!!!

Ii faceam dus la un moment dat piciului meu in varsta de 3 ani si jumatate, iar „Jupanul” se tot catara pe marginea cazii, in vreme ce eu l-am tot atentionat ca va cadea, iar el imi tot spunea ca el vrea sa se suie acolo… La un moment dat, l-am lasat, iar el… a cazut, dar nu s-a lovit foarte tare, pentru ca am fost acolo si l-am prins din zbor… Lucruri care se intampla pur si simplu? Lucruri pe care un tata le permite, dar cu care nu e de acord? „-Iti dai seama ce s-ar fi putut intampla daca nu erai acolo sa il prinzi? Sau iti dai seama ce s-ar fi putut intampla daca s-ar fi urcat, pur si simplu, cand era singur, si nu ti-ar fi spus nimic?”. „-Da, dar eu l-am lasat totusi sa se suie, desi STIAM ca va cadea.” „-Este adevarat, dar el a invatat o lectie! Nu a fost intamplator! Si nu l-ai lasat sa se suie fara un motiv…”

Toate lucrurile isi au rostul lor! Nimic nu e intamplator! Si totul este sub controlul lui Dumnezeu! Binecuvantat sa fie Numele Lui pentru aceste lucruri! Si binecuvantati sa fie prietenii prin care ajungi sa iti dai seama de aceste adevaruri!

Anunțuri

Responses

  1. e faina istorioara cu Luca…m-a facut sa vad si sa inteleg altfel lucrurile…M.

  2. Bine argumentat! O sa fiu cu ochii pe blog! (in sensul bun al cuvantului… 🙂 ).

  3. am intrat pe blogul tau. am citit cate ceva… mi-am dat seama ca trec prietenii pe langa mine. ce trist ca nu avem timp sa intretinem relatiile. dar, din cand in cand, constat ca-mi face bine sa mai am vesti de la / despre tine.
    fii binecuvantat!

  4. 11. Asta a fost total intamplator. Puteam sa zic si 5.

  5. Pt dadatroll – era vorba strict de ce ti se intampla, nu de alegerea unui numar aleator. Daca tie ti se intampla… 11… sau 5… atunci, cu siguranta, nu va fi intamplator. Parerea mea… Hac!

  6. Bun articolul.

    Totusi… am ceva indoieli ca pe vremea lui Augustin, copiii stateau la plaja si carau apa din mare cu… galetusha!

    Suna a ilustratie contrafacuta. In rest e excelent.

  7. Mihai, si pe vremea lui Avraam, patriarhul din Biblia pe care a citit-o si Augustin, Rebeca a scos apa din fantana si a dat de baut camilelor sclavului sau. Nu imi imaginez ca a scos apa decat cu un recipient care arata a… galeata…
    Cat despre copilas… da, sigur ca nu a avut o galetusa de plastic cu care sa scoata apa… Dar a fost ceva asemanator. Galeata nu s-a inventat in secolul nostru… sa fim seriosi! Si probabil ca nici galetusele… Asa cum nici… ligheanul nu s-a inventat ieri… Daca Iisus a putut sa le spele picioarele ucenicilor intr-un… lighean, si le-a sters cu un prosop (stergar)… nu mi se pare imposibil ca galeata sa fi existat pe timpul lui Augustin…
    Multumesc pt feedback si… astept oricand criticile tale constructive!
    PS Uite, m-ai facut curios… Am cautat pe net date istorice despre galeata… cine a inventat-o, folosit-o, cand… cum… Din pacate insa, nu am gasit prea multe informatii. Daca aflu cand s-a inventat galeata, o sa postez un articol pe blog… 🙂

  8. Apocrifa povestea cu Augustin. Dixit H.I. Marrou.

  9. Sunt intru totul de acord cu maxima „NIMIC NU E INTAMPLATOR,TOTUL SE INTAMPLA CU UN SCOP”,e de ajuns doar sa iti indrepte cineva atentia catre aceasta intrebare existentiala si cu siguranta vei fi mult mai atent la ce ti se intampla.Pana acum nu am citit nici o carte,nici un documentar despre acest subiect,dar totusi cred cu tarie ca e adevarat,este primul articol pe care il citesc despre aceasta controversa.Pana in acest moment credeam ca e doar o cugetare de a mea,dar am descoperit ca e o intreaga filoszofie si ca sunt milioane de persoane care se framanta sa gaseasca un raspuns.Ma bucur ca am gasit aceasta discutie si sunt deschisa comentariilor.Ce m-a determinat tocmai azi sa caut detalii despre tema aceasta(desi sunt convinsa de cativa ani ca totul graviteaza in jurul vointei divine si ca are tot mecanismul bine pus la punct cu mult inainte de aparitia noastra)??raspunsul este :un documentar intitulat THE SECRET-THE LAW OF ATTRACTION,titlul te duce cu gandul in alte directii,dar nu are legatura cu seductia,e vorba de energii.Dupa ce il vizionati mi-ar placea sa aud si alte pareri.sunt o simpla studenta la medicina,deci nu am studii in domeniul teologiei sau psihoterapiei(deocamdata)si incerc doar sa nu fiu o ignoranta ca multi tineri de varsta mea.

  10. @corina – interesant ce spui… Unde pot gasi documentarul?

  11. eu l-am luat de pe dcc,chiar azi l-am decarcat,mi-a vorbit cineva azi-noapte despre el.daca nu reusesti sa il gasesti ti-l pot trimite eu.multumesc pt promptitudine


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: