Gânduri de Crăciun

Pentru mine, Crăciunul este nu doar un etern prilej de bucurie, ci și de uimire și paradoxuri. Da, mâncarea de sezon – sarmalele, cozonacii, alături de alte bunătăți ne bucură inima; dar, ulterior, bucuria ne este estompată de cântarul care parcă o ia razna… Bucuria de a fi alături de cei dragi, deși prezentă, nu este întotdeauna deplină; foarte adesea, până la a ne întâlni cu ei suntem extrem de obosiți după eforturile susținute pe care le-am depus în această perioadă – curățenie, mâncare, goana după cadoul perfect sau, măcar, adecvat bugetului… Nu mai pun la socoteală faptul că, poate, persoane dragi lipsesc de la această sărbătoare – unele vremelnic, altele până la Învierea de apoi. Astfel de lucruri ne umbresc bucuria!

Pe de altă parte însă, colindele, casele și orașele împodobite (cu mai mult sau mai puțin gust, după posibilitățile și cultura fiecăruia), participarea la serviciile religioase ne îndreaptă gândurile către un alt paradox: Creatorul a decis să devină creatură, Cel care dă viață a hotărât să se întrupeze, primind, la rândul Său, suflarea de viață din mâna Tatălui Atotputernic. Dacă noi, cei mulți, nu ne-am putut alege țara și, mai ales, familia în care ne-am născut, El a avut această posibilitate, iar lucrul care mă surprinde mereu și mereu este acela că nu a ales strălucirea, maiestatea și noblețea imperială sau, măcar, regală, ci simplitatea, modestia și sărăcia din familia unui simplu tâmplar. În timp, tocmai prin această alegere avea să ne demonstreze că noblețea și maiestatea nu se capătă prin naștere, ci prin prezența Divinului în mijlocul nostru.

Dincolo de orice altceva însă, Crăciunul este, pentru mine, o reamintire a faptului că Hristos, Sărbătoritul la care ne gândim prea puțin în această perioadă, alege să se nască în inima oricăruia dintre noi, indiferent de cât de puțin vrednici am fi pentru a-L găzdui, fără să țină cont de statutul nostru ori de negura din noi. Nu contează cine suntem noi, ci doar Cine este EL: Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care a creat Universul din nimic și care, tocmai de aceea, poate plăsmui CEVA din nimicul oricărei existențe. Acesta este, pentru mine, miracolul Crăciunului: faptul că El, vorba lui Arghezi, „din bube, mucigaiuri și noroi iscat-a frumuseți și lucruri noi” și, mai presus de toate, faptul că nașterea Lui în Betleem a însemnat și începutul unei noi posibilități, care ne vizează în mod direct și personal – nașterea Lui, prin credință, în inima fiecăruia din noi. Iar asta echivalează, de fapt, cu nașterea speranței, până-ntr-acolo încât putem nădăjdui, vorba Apostolului, „împotriva oricărei nădejdi”. Sau, cum tot Pavel le scria creștinilor din Colose, „Hristos în voi, nădejdea slavei”.

Iată de ce vă pot ura, plin de recunoștință, Crăciun fericit, dragii mei prieteni!