A fost, mai intai, un motor de cautare ce s-a remarcat pentru utilitatea lui, a ajuns din ce in ce mai cunoscut si mai apreciat. Apoi s-a extins. A ajuns sa ofere programe de editare text, calcul tabelar, prezentari, apoi un sistem de operare, apoi inca unul pentru telefoane, un translator automat, harti, biblioteci virtuale, pregateste – mai nou – si lansarea de telefoane mobile, de laptopuri accesibile tuturor… Vorba americanului, „the sky is the limit”, „cerul este limita”. Sau, mai corect spus, „nu-mi spuneti ca limita este cerul, in conditiile in care exista urme de pasi pe luna”. Intr-un fel sau altul, trebuie recunoscut faptul ca gigantul Google a atins un apogeu al dezvoltarii sale, motiv pentru care singurul „adversar” cu care s-ar mai incumeta sa isi masoare puterile, dupa Microsoft, Apple, Nokia etc. este… Dumnezeu. Da, Dumnezeu. Nu este nici o greseala. Este, de fapt, o situatie precum cea din vechime, cand o mana de oameni, atingandu-si limitele potentialului de atunci, au considerat ca singura provocare adevarata care le-a ramas a fost aceea de a construi un turn care sa ajunga pana la cer… Desigur, ma refer la episodul biblic al turnului Babel.
Inainte de a-mi striga ca sunt bigot sau ca nu stiu de gluma (daca a fost, intr-adevar, o gluma sau o parodie, pentru ca, in definitiv, sa nu uitam, copiii, betivii si glumetii spun adevarului pe nume…), tin sa va spun ca iau afirmatiile celor de la „Biserica lui Google” drept un pamflet. Asta insa, cu tot respectul, nu vad de ce m-ar impiedica sa glosez, la randul meu, pe marginea celor noua argumente in favoarea ideii ca „Google e mai tare decat Dumnezeu”. Si, pentru ca ziarul Adevarul a publicat articolul „9 dovezi că Google e mai tare decât Dumnezeu„, consider ca un bun punct de plecare ar fi articolul insusi, din care voi spicui fragmente in cele ce urmeaza.
Prima dovadă: Google e omniscient
„Google este cea mai apropiată entitate care cunoaşte absolut tot şi care poate fi verificată în mod ştiinţific”, scrie thechurchofgoogle.org. Google a indexat peste 9,5 miliarde de pagini web, mai mult decât orice motor de căutare din zilele noastre. Nu numai că este cea mai apropiată entitate de atotştiinţă, dar Google poate să sorteze din multitudinea informaţiilor folosindu-se de PageRank, un algoritm de analiză a hiperlegăturilor din internet, organizând astfel datele pentru a deveni accesibile utilizatorilor.
Gresit. De fapt, argumentatia adusa este de-a dreptul puerila. Nu exista nici o institutie sau organizatie care sa poata afirma, in mod argumentat si irefutabil, ca detine TOATE cunostintele umanitatii, din TOATE timpurile. Daca ne referim doar la cultura dacica, din istoria noastra, exista mii de necunoscute. Dar exista popoarele antedeluviene, exista si azi civilizatii neexplorate si necunoscute…
In plus, chiar daca TOATE cunostintele umanitatii din TOATE timpurile istorice ar fi fost indexate si arhivate undeva si s-ar afla la dispozitia Google, trebuie sa ii reamintesc Bisericii lui Google ca nu este altceva decat un banal intermediar. Unul extrem de bun in ceea ce face, dar este doar un INTERMEDIAR care nu face decat sa stocheze informatiile detinute si postate de ALTII in mediul virtual si sa faciliteze accesul tertilor la acele informatii.
Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, din insasi afirmatia autorului articolului din Adevarul reiese faptul ca Google este oricum, numai „omniscient” nu. Din toate miliardele de pagini web care exista si se modifica ZILNIC, Google a reusit sa indexeze doar 9,5 miliarde. Impresionant, insa nu suficient pentru a putea afirma ca a indexat TOT. Si, mergand pana la absurd, chiar daca ar fi indexat TOT, trebuie sa ia in calcul faptul ca nu TOATE cunostintele umanitatii au fost postate in mediul virtual.
A doua dovadă: Google e omniprezent
„Google este peste tot în acelaşi timp”, continuă sursa citată. Motorul de căutare creat de corporaţia multinaţională din SUA poate fi găsit oriunde pe glob, în acelaşi timp. Miliardele de site-uri indexate sunt originare din toate colţurile planetei. Odată extinderea reţelei Wi-Fi, putem accesa Google din orice loc de pe glob, transformându-se astfel o entitate omniprezentă.
Iarasi, gresit. Google exista DOAR acolo unde exista internet. Daca nu exista internet, Google nu exista. Exista numeroase zone nu doar in regiunile izolate, ci chiar si in tari civilizate, unde nu exista semnal pentru operatorii de comunicatii si in care Google nu este… prezent. Iar daca exista chiar si un singur loc in care Google nu poate fi sau nu este prezent, atunci gigantul Google poate fi numit oricum, insa nu… omniprezent.
A treia dovadă: Google răspunde la rugăciuni
Utilizatorul poate găsi răspunsuri prin simpla introducere a rugăminţii sau a întrebării care îl macină în motorul de căutare. Spre exemplu, navigatorul poate afla rapid informaţii despre tratamente alternative pentru cancer, despre cum îşi poate îmbunătăţi starea de sănătate, despre descoperiri medicale uluitoare sau despre orice altceva care implică o solicitare sau un strigăt de ajutor transpus în lumea virtuală. „Întreabă Google şi el îţi va arăta calea, dar asta e tot ce poate face, căci ulterior depinde doar de tine cum te ajuţi singur”, scrie „The Church of Google”.
Gresit, din nou. In lipsa unei intelegeri adecvate a ceea ce implica raspunsul la rugaciunile credinciosilor, Biserica lui Google considera ca totul se reduce la furnizarea de informatii. Din pacate pentru autorii articolului si pentru promotorii ideii, rugaciunea presupune insa, in mod obligatoriu, ideea de relatie si raportarea omului la dimensiunea transcendentala a existentei. Poate ca un bolnav va gasi pe Google cele mai noi informatii postate pe internet de diversi indivizi sau specialisti, insa Google nu il poate ajuta sa experimenteze in viata lui miraculosul, puterea divina, mangaierea in vremuri de profunda tulburare, puterea de a merge mai departe si de a ramane nelinistit chiar si in vartejul celor mai aprige furtuni. Aceste lucruri le poate oferi doar Dumnezeu.
A patra dovadă: Google este nemuritor
Motorul de căutare are un potenţial nemuritor, algoritmii săi fiind răspândiţi pe nenumărate servere. Dacă unul întâmpină o problemă şi nu mai funcţionează, altul îi va lua locul. Astfel, Google poate trăi, teoretic cel puţin, o veşnicie.
Gresit. Daca toate serverele care sunt raspanditi algoritmii sai ar fi distruse, Google ar inceta sa mai existe. Desigur, este o probabilitate foarte mica ca lucrul acesta sa se intample efectiv, intrucat au fost luate masuri de precautie si exista numeroase sisteme de siguranta insa… atata timp cat este POSIBIL, chiar daca este putin probabil, prin insasi existenta acelei posibilitati se invalideaza pretentia gigantului IT de a fi… nemuritor.
A cincea dovadă: Google este infinit
Google nu are limite. În teorie, internetul se poate dezvolta fără încetare iar motorul de căutare va indexa la infinit această creştere.
O afirmatie indrazneata insa, din pacate (pentru Biserica lui Google, desigur), din nou este gresita. Dezvoltarea Google este direct proportionala cu investitiile in resursele umane (specialistii IT in programare) si in cele materiale ale companiei care il detine. Doar in conditiile in care acestea se pot dezvolta in continuu si pot oferi spatiu de stocare si resursele necesare indexarii si analizarii TUTUROR informatiilor stocate, Google se poate dezvolta la randul sau. Insa, chiar si in zilele noastre, cand gigantul IT este „pe val”, cum se spune, capacitatea lui de analizare a datelor colectate este mult inferioara celei cu care stocheaza pur si simplu pagini web noi. Altfel spus, daca ASTAZI posibilitatile Google sunt LIMITATE si CONDITIONATE de diversi factori externi (furnizori, softuri, IT-isti, platforme, utilitati, legislatie etc.) sau interni (bugete, personal, spatiu etc.), pretentia Google ca ar fi… infinit nu este decat o alta afirmatie ridicola.
A şasea dovadă: Google nu uită niciodată
Motorul de căutare îşi aminteşte tot. Google creează o copie temporară (cache) a oricărei pagini web, pe care o salvează pe serverele sale masive. De fapt, prin „uploadarea” preferinţelor, opiniilor şi gândurilor sale pe internet, utilizatorul va trăi în cache-ul Google, chiar şi după ce moare în viaţa reală, într-un fel de „Viaţa de apoi a Google”.
Gresit. Ba chiar, as putea spune, de-a dreptul hilar. Pentru ca TOATE informatiile si TOATE cunostintele pe care ar trebui sa le arhiveze pentru a deveni OMNISCIENT, cum isi doreste, Google ar avea nevoie de un spatiu de stocare cu adevarat gigantic. Dar, tinand cont de faptul ca nici in prezent nu sunt stocate, arhivate sau analizate TOATE continuturile web, coroborat cu faptul ca acestea se modifica in permanenta, ar fi necesar, pentru indeplinirea acestor deziderate Google, ca gigantul IT sa stocheze TOATE modificarile succesive ale TUTUROR paginilor web, din toate timpurile. Ori, lucrul acesta nu este doar imposibil in momentul de fata, ci si inutil. Intr-adevar, Google retine in cache copii ale foarte multor pagini web. Insa este suficient sa „crape” serverele pe care sunt stocate aceste informatii (posibilitatea, repet, exista, in ciuda faptului ca probabilitatea este extrem de scazuta datorita numeroaselor masuri de protectie a datelor) sau, de asemenea, este suficient ca un IT-ist sa comande stergerea „sigura” a datelor, pentru ca acestea sa fie pierdute. Pentru ca TOATE datele sa ramana si pentru ca Google sa nu uite nimic, niciodata, ar trebui ca TOATE datele sa fie stocate concomitent pe TOATE serverele, iar serverele sa se afle raspandite in TOATA lumea, pentru a preveni atat stergerile accidentale, cat si cele rezultate in urma diverselor catastrofe naturale, razboaie etc. Ori, lucrul acesta este imposibil, cel putin momentan. Iar daca exista posibilitatea, fie ea cat de mica, ca aceste date sa fie sterse, fie si accidental (lucru care s-a intamplat, la un moment dat, pe conturile de gmail), atunci… Google poate uita… de pretentia ca „nu uita niciodata”.
A şaptea dovadă: Google este bineintenţionat
Google nu poate face rău, fiind „omnibenevol”. O parte din filosofia corporaţiei Google Inc. este că organizaţia poate genera profit fără să aducă vreun prejudiciu, iar acţiunile sale sunt bineinteţionate.
Interesanta afirmatia, dar sunt convins de faptul ca numerosi alti giganti de pe piata IT si de comunicatii o considera… gresita. Google poate genera profit, insa prin programele sale open-source a dus la o diminuare considerabila a veniturilor Microsoft, Nokia etc., lideri pe diverse segmente de piata pana la aparitia noului lider. Actiunile sale poate ca or fi fost bine intentionate, insa au dus la diminuarea profitului celorlalti sau chiar la falimentarea altora, care nu si-au mai gasit locul pe piata. De asemenea, au existat procese in care Google a fost acuzat de incalcarea dreptului la intimitate si la viata privata, de exemplu prin publicarea pe internet, in cadrul proiectului Google Earth, a unor fotografii continand date personale sau detalii care tin de intimitatea individului. Ori, in conditiile in care au existat astfel de precedente si, de asemenea, in conditiile in care EXISTA posibilitatea ca, fie si accidental, astfel de lucruri sa se intample, afirmatia ca „Google nu poate face rau, fiind omnibenevol” este gresita per se. Ii respect filosofia de a genera profit fara a aduce vreun prejudiciu si, de asemenea, ii respect disponibilitatea de a retrage de pe internet imaginile si continuturile necorespunzatoare in cel mai scurt timp posibil, dupa ce acestea i-au fost semnalate, insa lucrul acesta nu inseamna altceva decat ca… Google poate face rau si poate aduce prejudicii. Chiar daca se indreapta, adevarul acesta ramane… Ca nu intentioneaza, este o cu totul si cu totul alta poveste. Dar afirmatia ca Google nu poate face rau este gresita.
A opta dovadă: Google este mai căutat decât Dumnezeu
Potrivit Google trends, cuvântul „Google” este mai căutat pe internet decât „Dumnezeu”, „Iisus”, „Allah”, „Buddha”, „Creştinism”, „Islam” sau „Iudaism”, toate adunate la un loc. În timp ce Dumnezeu este considerat o entitate către care muritorii îşi îndreaptă atenţia când au o anumită nemulţumire, Google satisface şi îndeplineşte multe dintre nevoile şi neajunsurile pe care divinitatea supremă nu le poate rezolva.
Din nou, gresit. Lasand la o parte faptul ca ditamai gigantul IT nu a invatat ca regulile jocului, pentru a fi credibil, presupun raportarea la un studiu sau o cercetare ori la o resursa EXTERNA siesi (sursa citata este… Google trends…), precum si faptul ca Dumnezeu este luat de-a valma cu Allah, Buddha etc., premisele Gooogle sunt gresite. Se presupune ca toate cautarile se fac prin intermediul… internetului, ceea ce este chiar aberant. Bunaoara, utilizand acelasi motor de cautare Google, am aflat ca „54% din populatia Romaniei nu are acces la internet” (sursa). Prin urmare, raportat doar la tara noastra, care este membra UE, nu te miri ce republica bananiera prin care internetul sa fie disponibil doar prin marile hoteluri si prin palatele bogatanilor, doar 46% dintre romani au acces la internet. Dintre acestia, este putin probabil ca TOTI sa fi cautat cuvinte precum cele luate in discutie de gigantul IT. Ori, in aceste conditii, oricine stie putina statistica cunoaste faptul ca discutam despre un procent al populatiei globale NESEMNIFICATIV. Si, ca sa ii pun Bisericii lui Google si bomboana pe coliva, mai adaug, din nou, faptul ca exista multiple alte posibilitati de cautare in afara Internetului. Si, de asemenea, faptul ca ar trebui luate in calcul si perioadele – extrem de mari, dealtfel (vorbim despre milenii, despre ere intregi) in care Google nu a existat. Daca punem cap la cap toate cautarile oamenilor din toate timpurile si prin toate modalitatile posibile, atunci Google nu poate decat sa isi puna cenusa in cap si sa se rusineze de afirmatia de-a dreptul penibila pe care a facut-o, conform careia… Google ar fi mai cautat decat Dumnezeu. Gresit, aberant, jenant.
A noua dovadă: Google chiar există
Sunt nenumărate dovezi că Google chiar există. De altfel, avem mai multe probe privind Google ca realitate decât pentru orice altă entitate divină venerată în prezent. „Dacă a vedea înseamnă a crede, o vizită pe http://www.google.com (.ro, .hu, .it, .fr, etc ) este suficientă şi nu necesită niciun pic de credinţă”, încheie „The Church of Google”.
Toată lumea îl ştie pe Google (Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii)
Din nou, gresit. Desi are pretentia de a fi omniscient (pretentie pe care am „demolat-o” deja), se pare ca Google nu a invatat sa analizeze corect datele pe care le arhiveaza. Altminteri, ar fi stiut ca, pentru crestinism, religia cu cei mai multi credinciosi (in Dumnezeu, cu care se „masoara” Biserica lui Google), cartea de capatai a acestei grupari confesionale este Biblia. Ori, Biblia defineste in mod evident credinta. Pe care, apropo, nu o echivaleaza cu „a vedea”, ci dimpotriva, o considera oarecum opozabila vizibilului, palpabilului. „Credinta este o puternica incredintare in lucrurile care nu se vad” (conform Epistolei catre Evrei, cap. 11, din Noul Testament). Dealtfel, Biserica lui Google se autocontrazice raportandu-se la credinta in Dumnezeu si spunand ca, spre deosebire de aceasta din urma, o vizita pe site-urile companiei nu necesita nici un fel de… credinta…
In plus, daca ar fi sa discutam despre „dovezile” existentei lui Dumnezeu versus dovezile existentei lui… Google, si daca dovezile existentei lui Google sunt site-urile si serverele pe care le-a creat, atunci cu atat mai numeroase sunt dovezile existentei lui Dumnezeu, despre care Biblia afirma ca a creat TOT universul, si Pamantul, si Omul si, implicit, in urma acestei Creatii s-au nascut si „creatorii” companiei Google.
Iar daca Biserica lui Google tine neaparat sa se ia in discutie notorietatea companiei versus notorietatea lui Dumnezeu, idee care razbate dincolo de afirmatia „toata lumea il stie pe Google”, atunci iarasi ma tem ca va trebui sa spun ca este o idee gresita si o afirmatie falsa. Poate ca Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cunoaste numele companiei, insa exista o capitala europeana cu un primar al unuia dintre cele sase sectoare ale sale care a auzit, la randul sau, ceva despre un motor de cautare, insa nu ii stia numele exact… O fi Goagal? Gagal? Cum? Gugal?… Lasand gluma la o parte, notorietatea Google este de netagaduit, insa este de-a dreptul aberant sa se afirme ca ar fi mai mare decat notorietatea lui Dumnezeu, in conditiile in care fiinta umana este un homo religiosus, nu un homo… google-osus…
Ce-mi mai ramane de facut, dupa ce am daramat pseudo-argumentele Bisericii lui Google? Desigur, sa mai pun cateva paie pe foc… si sa parlesc „purcelul”, inainte de a-i manca soriciul…
1. A fost un timp cand… Google nu a fost. In urma cu o suta de ani, Google nu exista. Compania a luat fiinta intr-un garaj, in urma initiativei unor studenti destepti. Dumnezeu exista inainte de Google. Mai mult decat atat, El exista si acum 2000 de ani, si acum 5000 de ani, si acum 7000 de ani. De fapt, El exista inainte ca Timpul sa existe.
2. Google a fost creat, Dumnezeu este Creatorul a tot ceea ce exista.
3. Pentru a exista, Google are nevoie de sustinerea altora. Are nevoie de sateliti, de servere, de specialisti IT, de avocati, economisti, dezvoltatori, specialisti in Copyright… Intr-un cuvant, Google este sustinut si depinde de existenta altora. Dumnezeu, in schimb, este nu doar Creatorul, ci si Sustinatorul a tot ceea ce exista. El a creat tot ceea ce exista, incepand cu Universul si terminand cu Omul (din care descind inclusiv creatorii Google). Dumnezeu, in schimb, este nu doar Creatorul, ci si Sustinatorul a tot ce exista.
Un simplu experiment ar trebui sa fie de ajuns pentru a sustine aceasta afirmatie. Taiati curentul si opriti-i generatoarele de avarie si Google va deveni… istorie.
4. Google se supune legislatiei SUA si a tarilor in care functioneaza. Dumnezeu este Suveranul absolut, Stapanul Universului, Cel care a creat inclusiv legile fizicii. Si, ca sa ii faca parca in ciuda celui care a putut debita asemenea idei, exista numeroase legi nationale si internationale, precum si principii de drept, care sunt inspirate din… Biblie. Biblie pe care crestinii o considera Cuvantul lui Dumnezeu, inspirata de Dumnezeu. Implicit, avand in vedere faptul ca Google se supune legislatiei nationale si internationale, care la randul sau contine si invataturi biblice, presupune faptul ca Google, cel putin in acele domenii, se supune… lui Dumnezeu. Auch… Da, stiu, asta poate fi dureros pentru cineva care se considera superior lui Dumnezeu… Pentru ca, da, aveti dreptate, cum poate cineva care se supune altcuiva MACAR in anumite privinte sa afirme ca i-ar putea fi superior celui de care asculta, cel putin formal?
Ma opresc aici, pentru moment. Nu de alta, dar vreau sa ii las Bisericii lui Google timp suficient sa caute printre articolele si paginile web indexate cel mai apropiat supermarket… De acolo sa isi cumpere niste servetele… ca sa-si stearga lacrimile… So… cry, Google, cry… It’s healthy sometimes… 😀
Comentarii recente