Publicat de: Adrian | Iulie 1, 2009

Criogenia, plastifierea si goana dupa nemurire

Deja ne-am obisnuit cu bizareriile celui care a fost Michael Jackson, astfel incat am putea spune ca putine sunt lucrurile care ne-ar mai oferi surprize majore. Si totusi, una dintre variantele care circula in aceste zile prin presa internationala poate fi incadrata lejer in categoria chestiunilor surprinzatoare. Chiar pentru megastarul a carui muzica a incantat generatii.

Citez un fragment din ziarul Gandul, editia electronica din 29 iunie 2009:

Plastifiat! Aceasta ar fi fost dorinţa regelui pop, potrivit site-ului tmz.com. Este posibil ca starul să nu fie îngropat sau incinerat, ci conservat în poliuretan. Ipoteza a fost lansată de medicul german Gunther von Hagens, cunoscut sub numele de Doctorul Moarte. Anatomistul este faimos pentru metoda sa inedită de îmbălsămare a corpurilor în răşină plastică sau cauciuc siliconat, numită plastifiere. Astfel, regele muzicii pop ar urma să fie îmbrăcat în poliuretan, în poziţia de moonwalking – paşi de dans inventaţi chiar de star. Potrivit lui Gunther von Hagens, în urmă cu câteva luni, Michael Jackson şi-a exprimat dorinţa de a fi plastifiat, la fel ca maimuţa starului – Bubble. Von Hagens a vorbit chiar de existenţa „unui acord în vigoare pentru plastifierea regelui muzicii pop”. Directorul de publicitate al medicului german a declarat că, în urmă cu câteva luni, acesta a avut o „înţelegere cu membrii familiei Jackson, pentru ca trupul lui Michael Jackson să fie plastifiat”. După plastifiere, trupul artistului ar urma să fie expus pe Arena O2 din Londra, locul în care megastarul ar fi trebuit să susţină seria de 50 de concerte.

In fine, citind articolul pana la sfarsit descoperi ca toata tevatura nu a fost decat o modalitate lugubra de a face reclama unui mod barbar de prezervare. Autoarea articolului afirma insa ca ar exista informatii potrivit carora megastarul si-ar fi dorit sa fie criogenizat, lucru care insa, date fiind conditiile mortii si existenta autopsiilor, nu mai este posibil.

Nu mi-am propus sa scriu un articol despre Michael Jackson. Si nici nu ma intereseaza cancanurile legate de inmormantari, plastifieri sau alte bizarerii. Si totusi, am ales sa amintesc aici, fie si in treacat, anumite aspecte legate de aceste lucruri, pentru ca se poate considera ca exista o anumita dorinta interioara, fie ea si inconstienta, de a invinge, amana sau macar de a pacali moartea, dincolo de aceste tentative de conservare. Ma intreb uneori daca nu cumva le putem pune in seama dorintei noastre de nemurire…

Imi amintesc de toata tevatura produsa la un moment dat, cu decenii in urma, cand a fost in voga celebrul film Hibernatus, al regretatului comic Louis de Funes.

Ideea era cat se poate de simpla: in loc sa moara, omul ar putea fi congelat, apoi dezghetat si readus la viata, gratie tehnologiei moderne, si o putea lua de la capat. Desigur, procedural vorbind, lucrurile nu sunt chiar atat de simple…

Procedura […] constă într-o baie de azot lichid, în care întreg materialul biologic este menţinut la temperaturi foarte joase, de minus 196°C, dar infuzat în prealabil cu substanţe protectoare care împiedică formarea cristalelor de gheaţă. Astfel conservate, ţesuturile capătă un aspect sticlos şi par a suferi mai puţine „stricăciuni”. „Crionauţii” cred că dacă trupul le va fi conservat la temperaturi joase imediat după moarte, vor putea fi înviaţi în momentul în care ştiinţa va fi suficient de avansată pentru a-i reanima. Adevărata problemă a „crionauţilor” este însă, că, la temperaturi scăzute, structura celulară se deteriorează ireversibil – prin congelare, pereţii celulelor se fracturează, iar conţinutul acestora – apă, săruri, zaharuri şi altele – se elimină prin fisurile provocate în timpul îngheţării.

Sursa: Gandul, editia electronica din 29 iunie 2009

Cu siguranta, numarul celor care iau in serios aceste variante nu este unul considerabil, in ciuda faptului ca putem citi periodic despre diversi bogatasi din diferite parti ale lumii care aleg sa fie criogenizati. Parca insa ne-ar surade ideea, daca ar exista garantia ca am putea fi decongelati si readusi la viata la un moment dat… Iar lucrul acesta, iarasi spun, cred ca poate fi atribuit dorului nostru interior de vesnicie, de nemurire.

Cateodata stau si ma intreb de ce, ca unii care traim in sanul unei natii careia ii place sa fie numita crestina, care se mandreste cu radacinile sale confesionale si cu martirii sai crestini, privim atat de adesea moartea cu mai putina speranta decat… criogenia…

Va mai aduceti aminte de celebrul refren al trupei Taxi, de asemenea in voga in urma cu aproximativ un deceniu? „Criogeniaaaaa… salveaza Romaniaaaaa!”

Indraznesc sa afirm ca, in mod paradoxal, parca-parca am accepta cu mai multa seninatate ideea de criogenie decat… invierea mortilor… Parca, daca ar exista studii de specialitate demne de incredere (oricat de relativa ar fi aceasta incredere), ne-am simti mai linistiti, la modul general vorbind, in momentul in care am conduce o persoana draga noua pe drumul spre multi-tehnologizatul laborator criogenic care sa il inghete decat spre multimilenarul cimitir. In prima varianta, speranta ca va reinvia este… iarasi spun, paradoxal, parca mai… mare… decat in cel de-al doilea caz. Pana si sintagmele „loc de veci”, „ultimul drum” s.a.m.d. tradeaza aceasta lipsa de speranta, greu de asociat, teologic vorbind, cu speranta crestina.

Ma tot intreb de ce crestinismul, religie care se bazeaza in mod exceptional pe credinta in inviere (invierea lui Christos, „parga celor adormiti” si garantia ca vom invia si noi, invierea mortilor), se dovedeste astazi pentru atat de multi doar o insiruire de datini si de indatoriri, care se cer facute ocazional „pentru ca asa e bine”, si mai putin un sprijin emotional si devotional in astfel de momente dureroase. De ce ne e oare atat de greu sa credem ca ne vom revedea cu cei dragi care au „adormit” (iata un cuvant extraordinar, folosit in terminologia biblica) in „ziua aceea”, cand vom invia pentru a ne prezenta cu totii inaintea Celui care a biruit moartea, prin invierea Sa?

Da, despartirea de o persoana draga noua este grea, este cumplita… Nu inseamna in nici un caz ca, daca esti crestin, nu suferi in astfel de momente, nu resimti cu toata fiinta ta brusca si, de ce sa ne ascundem dupa deget, nedorita despartire. Nu inseamna ca esti mai putin credincios daca simti asta… Pe de alta parte insa, marea noastra mangaiere sufleteasca ramane ceea ce parintii nostri intr-ale credintei au exprimat atat de magistral in Crez: „credem in invierea mortilor si in viata veacului ce va sa vie”. Sa ne bizuim deci pe aceasta credinta, care are la baza numeroase promisiuni biblice si, mai presus de toate, al carei garant este Mantuitorul Iisus Christos, cel care a biruit moartea prin inviere, odata pentru totdeauna si care, asa cum a promis, S-a inaltat la dreapta Tatalui pentru a ne pregati un loc, tuturor celor ce vom fi crezand in El!

Anunțuri

Responses

  1. Mai importanta chiar decat presupusa-i dorinta de a i se conserva trupul mort (care fie vorba intre noi, mi se pare mai degraba o gaselnita extrem de profitabila pentru cei care vor face asta) este faptul ca, la numai cateva zile inainte de a muri, Michael a sunat la doi credionciosi, artisti de Gospel si i-a rugat sa vina la el… SA SE ROAGE! Conform purtatorilor de cuvant al bisericii de unde veneau acestia, Michael a dorit sa afle mai multe despre „ungerea Duhului Sfant” si, desi nu atingea pe mineni de obicei, i-a luat de mana si s-a rugat, cu sinceritate.

    Sper din toata inima ca singuratatea si drama prin care a trecut in ultimii ani, sa il fi indemnat pe omul MJ la pocainta!

  2. Interesanta teorie, Martzian. Multumesc pentru ca mi-ai impartasit-o. Si daca gasesti pe undeva si vreo sursa demna de incredere care sa confirme, as aprecia daca mi-ai impartasi-o!

    Cu neschimbata apreciere,
    Adrian

  3. http://www.christianpost.com/article/20090702/gospel-artists-say-they-did-not-lead-michael-jackson-to-christ/index.html

    Asa cum se intampla mereu, s-au facut si adaugiri la povestea originala, dar oricum, sta in picioare ce spuneam mai sus. Se confirma zbaterile interioare ale lui Michael si preocuparile spirituale ale ultimelor sale zile de viata.

    Nu stiu ce si cum a fost, deplinul adevarul il are doar Dumnezeu, dar, asa cum spuneam, sper sa nu fi fost in zadar…

  4. Am citit articolul din Christian Post. Foarte interesant, intr-adevar. Preocupari interioare probabil ca vor fi fost in viata lui Michael. Oricum, cred ca nimic nu este mai trist decat acea incertitudine – imposibilitatea de a te agata de ceva palpabil… a fost?… nu a fost?…

    In ultima instanta insa, oricum ai da-o, tot la indelunga mila si indurare a lui Dumnezeu ajungem, care isi are planurile Lui…

  5. Frumos ai zis, draga Adrian! La cât tam-tam deşănţat s-a tot făcut în aceste zile…
    Iar concluzia.. spune tot ce trebuia sa fie spus!

  6. Multumesc pentru feed-back, Alex.

    Adrian


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: