Publicat de: Adrian | Septembrie 25, 2007

De ce copiii urasc gradinita… la inceput…

Prima zi de gradinita din viata piciului meu a fost… de neuitat… atat pentru noi, cat mai ales pentru el… Spun „de neuitat” pentru ca, pur si simplu, nu-mi vine in minte un alt termen care sa exprime mai exact trairile si perceptiile tuturor actorilor implicati in eveniment. Vorbeam la un moment dat despre faptul ca, in prima zi de gradinita nu ai cum sa ratezi cladirea. Chiar daca nu stii unde este situata, chiar daca nu ar fi zugravita in culorii vii (cea a piciului meu este… roz… ma rog, chestie de gust… sau de lipsa lui… 🙂 ), urletul general, plansetele micutilor carora li se pare ca totul s-a sfarsit te vor ghida spre locul unde au fost „depusi”, in ciuda protestelor…

(NOTA: Piciul din imagine – cred ca este de fapt o fetita – nu este al meu! Nu de alta, dar vreau sa mananc mancare calda in continuare, si sa dorm in patul meu, nu pe canapea… Aaaa… si nu-mi doresc sa am probleme nici cu pastorul meu, nici cu amicii… Orice asemanare este pur intamplatoare…  Pur si simplu, m-a amuzat imaginea acestui copil „impovarat” de un ghizdan mai mare decat el… 🙂 ) 

 In prima noapte din noua viata de „scoler”, de „baiat mare, care merge la gradinita (sau, ma rog, ca sa-l citez exact pe monsieur al meu, „la gadinita”), Luca a avut cosmaruri toata noaptea. S-a tot zvarcolit, s-a tot trezit plangand si suspinand… Numai cu mult calm, rabdare si dragoste, explicandu-i mereu si mereu ca nu se intampla nimic rau, ca este in siguranta, ca venim sa-l luam la pranz, inaintea celorlalti parinti (pentru ca asa am convenit, ca pana se acomodeaza sa il luam la pranz, urmand ca, treptat, pe masura ce descopera ca nu e chiar atat de rau, sa il convingem sa ramana si la pranz), a reusit sa scape de teama… Cel putin de o parte din ea, pentru ca, de plans, tot a mai plans si a doua zi…

A treia zi s-a imbolnavit… Tuse, secretii nazale, dureri in gat, simptomele clasice ale unui inceput de laringita… Normal, l-am tinut acasa cateva zile, pentru ca noi, ca parinti, suntem extrem de stresati de lipsa bunului simt afisata de unii parinti care-si aduc in colectivitate (la gradinita, la biserica, printre ceilalti micuti) copiii bolnavi, cu nasul curgandu-le ca un robinet, tusind pana li se taie respiratia sau expectorand, expunandu-i pe toti cei cu care vin in contact…

Joi, a doua zi de stat acasa, i-am spus, incercand sa-l conving sa manance cu mai multa convingere si, in acelasi timp, sa il pregatesc psihic pentru „crudul adevar” – ca urmeaza sa se intoarca la gradinita in cateva zile: „Luca, haide, tati, papa… Ca sa te faci bine…. Ca uite, de-abia asteapta copiii de la gradinita sa mergi din nou sa te joci cu ei… Si Doamna Rodica a intrebat de tine, ce faci, cum te simti, cand te mai duci…” Stiti ce mi-a raspuns banditul? „-Spu… spune-i ca nu ma mai duc!…”  🙂

Normal, m-a amuzat teribil, dar deh… datoria de parinte… glasul constiintei urla in mine… Trebuia sa nu ma amuz prea tare, si sa incerc sa il conving pe omulet ca nu este sfarsitul lumii, nu? „Pai, mai tati, cum vrei tu sa inveti lucruri noi, cantecele, poezii, cum vrei tu sa inveti mai tarziu sa scrii si sa citesti, ca sa nu mai fie nevoie sa te rogi de tataie ziua sa iti citeasca replicile de la desenele animate, ca sa intelegi si tu ce spun aia acolo?” „Pai… pai… nu viau sa invat sa citesc!”

Ei, poftim… mai replica-i ceva daca poti!… Dar imi vine in minte ideea salvatoare… Sa ma agat de ceea ce zicea ca vrea sa devina cand va creste mare… „-Mai tati, cum vrei tu sa fii sef cand o sa fii mare, daca nu te duci la gradinita, daca nu te duci dupa aceea la scoala, daca nu stii sa scrii si sa citesti?” (norocul meu ca inca e mic, pentru ca altfel mi-ar fi dat cateva contra-exemple, si mi-ar fi inchis gura definitiv… 🙂 ).

Da… In treacat fie spus, inca de pe la doi ani, cand altii isi doresc sa devina aviatori, pompieri, profesori, doctori sau… gunoieri (cum este cazul baietelului unui amic…), el mi-a spus ca vrea sa fie… sef cand va fi mare… Nu are gusturi rele, nu? La urma-urmei, poate avea oricare dintre profesiile de mai sus (mai putin pe ultima, da-o-ncolo de treaba!… 🙂 ) si, in acelasi timp, sa fie si sef, nu? Avantaj el…

Luni dimineata, dupa cateva zile de stat acasa, dar inca nevindecat complet, l-am intrebat pe Piciulica al meu: „-Cand vrei sa mergi la gradinita? Azi, sau maine?” (lui nu i-am spus, dar si daca mi-ar fi zis „azi”, tot nu era de dus… dar speram ca maine sa poata merge…). Omul meu ridica un degetel in sus, a la Becali cand vrea sa faca un anunt important pentru umanitate, si decreteaza: „- Poimaine!…”

Imi aduc aminte cu cata nerabdare a asteptat, la fel ca atatia micuti, sa inceapa gradinita… Cat de mult voia sa mearga acolo, sa se joace in curtea cladirii roz, sa ii vada pe ceilalti copii… Si acum… uite reactie… Normal, te intrebi de ce urasc copiii gradinita?

Cred ca un prim raspuns este acela ca isi construiesc in minte o imagine gresita a „gradinitei”. Pentru ei, gradinita e un loc cu multi copii (si este!), cu multe jucarii (si este!), un fel de parculet mirific in care poti sa stai cu parintii sau bunicii, sa te joci cat poftesti, dupa care, cand te-ai plictisit, sa iti iei jucariile si sa pleci acasa… Dezamagirea vine atunci cand constata ca parintii sau bunicii pleaca, si ei raman… SINGURI!… Intr-o incapere plina de necunoscuti, de unde nu au voie sa iasa afara cand vor, nu au voie sa faca chiar tot ce vor, unde nu mai e nimeni care sa stea si sa ii cocoloseasca, sa sara imediat cum odorul plange, varsa o lacrima…

Apoi, prima zi in care parintii ii lasa acolo… Normal, puiutii crescuti in puf se gandesc cum de parintii sau bunicii au avut inima sa ii lase acolo… Oare nu ii mai iubesc? Pentru ca ei percep lucrul acesta ca pe ceva rau… Cum de lasa ca ceva rau sa li se intample? Oare… mai vin sa ii ia? Si pune-te nineaca pe urlat… si tine-te deznadeje…

Teama de necunoscut, de schimbare… Este o schimbare radicala a statusului lor, a tabieturilor, a tot ceea ce au experimentat pana atunci, mai ales daca nu au fost obisnuiti cu un program riguros. Oare sunt in siguranta in noul loc? Oare… doamna Rodica, sau doamna Mihai, sau doamna X… sunt de incredere? Ma vor ajuta daca am nevoie? Dintr-o data, micutii sunt „pe picioarele lor”, cel putin in acea colectivitate, pentru cateva ore si, la fel ca puii care invata sa zboare sau sa mearga, nu sunt inca suficient de siguri daca aripile ori picioarele ii vor asculta…

Ei, si uite-asa, trece prima zi, bucurie mare la revederea cu parintii sau bunicii, apoi tine-te reprosuri („de ce m-ai lasat?” etc.), lacrimi, evita apoi sa vorbeasca despre asta… Urmeaza ziua a doua, parintii sau bunicii vin din nou sa isi ia odraslele la ora stabilita, copiii ceilalti se mai acomodeaza, isi dau seama ca nu sunt chiar singuri, ci si ceilalti sunt in aceeasi „oala”, ca „doamna educatoare” nu e chiar atat de rea, ca are grija de ei, se mai obisnuiesc cu gandul si… incet-incet, incepe chiar sa le placa… Unora… Altora… Pur si simplu nu le va placea… Dar se vor obisnui cu gandul, si vor trece peste asta…

In concluzie, ce pot sa zic?… Peste ani, cand va creste piciul meu si va citi, poate, aceste randuri, isi va da seama ca si pentru noi, parintii, e aproximativ la fel de greu… Mai ales ca si noi am trecut pe acolo si… uite… acum trecem din nou… dar in alt mod…

Anunțuri

Responses

  1. eu sunt educatoare si pot sa zic ca si mie mi-e la fel de greu cand incepe gradinita..am aceleasi simptome

  2. Va cred si va inteleg. Mai mult decat atat, am toata admiratia si respectul pentru toti cei din breasla. Eu nu as putea face asta. Pot vorbi fara probleme celor mari (am si avut privilegiul de a preda un anumit numar de ani, diverse cursuri, si la un colegiu, si la o postliceala, dar nu cred ca as putea face fata unui numar de 20-30 de haiduci micuti care plang ca vor acasa. Deci, toata stima si jos palaria pentru ce faceti!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: