“De ce nu are Biserica putere si azi?” Sau “de ce nu are si azi Biserica impactul pe care l-a avut in vremurile apostolice, in perioada de inceput a existentei sale?” – sunt intrebari pe care ni le punem si care ni se pun cu o frecventa destul de ridicata in zilele noastre.

Ne place sa filosofam des pe marginea acestui subiect, s-au scris carti, teze de doctorat, se tin predici si prelegeri foarte induiosatoare insa, la final, constati ca lucrurile nu se misca prea mult in directia in care ai spera ca o vor face. Si ca Biserica ramane tot inerta, tot fara vlaga, tot sleita de puteri, tot… as spune… ineficienta, insa imi e teama de o potentiala lapidare venita din partea “ultrasilor” care considera ca totul este ok si ca problema ar fi, de fapt, la cei care isi permit sa ridice astfel de intrebari, cu totul nejustificate, in opinia luminatiilor lor (iertata-mi fie cacofonia -lor -lor…).

Fara a avea pretentia de a fi perfect, ba, dimpotriva, eu unul recunosc ca sunt un biet ticalos lipsit de putere, care tanjeste din tot sufletul dupa o viata abundenta, deplina in El, indraznesc sa emit nu o ipoteza ori o teorie noua, ci doar o umila observatie. Observatie pe care, dealtfel, ar fi extrem de greu sa nu o faci daca ai avea curiozitatea de a citi cum era Biserica la inceputurile sale, in perioada sa de glorie, si cum este ea azi, in vremuri in care din ce in ce mai multi “rataciti”, ca si mine, isi pun intrebarea “de ce nu merg lucrurile asa cum ar trebui?”.

Nu trebuie sa fii doctor in teologie, pastor, preot, ba nici macar teolog, pentru a putea observa, dupa o citire atenta a descrierilor nou-testamentare ale Bisericii primare, faptul ca maretia sa consta nu in cladiri si in facilitati, de care dealtfel Biserica contemporana dispune din belsug, ci in modul de vietuire al membrilor sai, in relatia lor personala si profunda cu Mantuitorul cel inviat si viu in vecii vecilor.

Biserica de astazi este alcatuita atat din oameni extrem de saraci, care abia daca au dupa ce bea apa, cat si din oameni extrem de bogati. Ea fiinteaza atat in aer liber, in zone ori teritorii extrem de aride si lipsite de orice posibilitati, cat si intr-un lux si o opulenta care i-ar face sa paleasca de invidie pe bogatii acestei lumi. Exista biserici in care aurul si nestematele reprezinta lucruri extrem de obisnuite; exista biserici in care un microfon, un set de tobe electrice sau un sistem de sonorizare costa cat un sat intreg de pe coastele Africii; exista biserici care isi permit investitii de milioane de dolari americani sau de euro doar pentru ca membrii sai nu mai au unde-si parca masinile luxoase si, din acest motiv, aleg sa se reorienteze catre o alta congregatie mai atenta la aceste detalii…

Nu sunt lucruri rele ori bune in ele insele, nu asta vreau sa subliniez, insa imi este greu sa asociez asemenea discrepante intre diferitele biserici de azi si cele care existau si pe vremuri, in Biserica primara, atunci cand oameni care nu se cunosteau unii pe altii isi trimiteau reciproc ajutoare “pentru ca cel care nu are, sa nu fie lipsit”.

Noi astazi, in momentul in care, intr-un final apoteotic, constatam ca exista probleme in Biserica, convocam rapid comitetul, adunarea generala, si propunem unele directii de actiune concrete: sa facem o biserica mai mare, sa inchiriem o sala de intalniri mai mare, sa schimbam sistemul de sonorizare, sa renovam biserica, sa facem… sa facem… sa facem…

Ne simtim mandri de noi insine pentru ca putem participa, o data pe an, la un lant de rugaciune… pentru ca putem posti, o data sau de cateva ori pe an, cu diverse prilejuri… Si ne uitam cu ingrijorare la cei care iau decizii pe care astazi le consideram a fi “prea dure”, extreme, demodate: “Cum? Vrei sa postesti de doua ori pe saptamana, post negru? Esti sigur ca nu e prea mult?” Si altele de felul acesta…

Biserica aceea spre care ne uitam cu jind facea astfel de lucruri… Membrii sai posteau deseori; cercetau Scripturile in mod frecvent; se adunau impreuna si frangeau painea cu bucurie; se ajutau unii pe altii si nu ramaneau nepasatori atunci cand fratii lor intru Christos (chiar, noi pe cati ii consideram asa, in cel mai profund sens al cuvantului?) duceau lipsa de ceva… Astazi… as fi curios cati din membrii unei biserici citesc Biblia in fiecare zi, postesc macar o data pe saptamana, merg la biserica ori au legaturi cu confratii de credinta in mod regulat (si nu ma refer la “o data pe an”…) si, mai ales, incearca sa ii primeasca pe cei slabi si napastuiti ca pe Domnul Insusi?

Este usor sa condamnam, si este extrem de usor sa ridicam piatra sau degetul acuzator. Eu unul nu indraznesc sa o fac. Sunt prea multe cele pe care Cel care odinioara scria cu degetul in nisip, intr-un context similar, mi le-ar putea reprosa. Ma uit insa in dreptul meu, si imi dau seama ca, daca viata de credinta pe care o am este lipsita de putere, aceasta nu este din pricina Stapanului Caruia spun ca ii slujesc, ci doar datorita inconsecventei mele in a pazi acele discipline crestine, acel dar sacru pe care ni l-a incredintat si de a carui eficienta ne-a convins, prin insusi faptul ca El insusi le-a practicat in viata Sa de Om, Fiul Omului. Cel care, in TOATE lucrurile, a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat.

Imi aduc aminte de o vorba inteleapta a regretatului Richard Wurmbrand, care spunea ca “nu exista nici o lege in toata lumea asta care sa il oblige pe crestin sa fie caldicel… Crestinismul poate fi eroic…” Si stiti care-i culmea? Ca eroismul sau consta in manuirea unor arme care-i fac sa rada pe unii, dar de a caror eficacitate eu sunt din ce in ce mai convins: rugaciunea, citirea Bibliei, meditatia, postul, celebrarea…

Piciul meu, in seara zilei in care mi-a disparut portofelul cu toate documentele si cu toate cardurile, a venit la mine si mi-a spus:

-Tati, ai facut atatea pentru mine… Vreau sa fac si eu ceva pentru tine… Uite, iti dau cardul meu…

- Multumesc, tati. Si la ce zici tu sa il folosesc? – il intreb, pentru a vedea la ce s-a gandit…

- Pai eu nu vreau ca familia noastra sa ramana saraca… Te duci cu el la banca si le zici ca asta este noul tau card…

- Multumesc mult, tati… Cardul asta m-a scapat de belelele astea, puiule…

- De toate belelele, tati?

- Da, tati, de toate belelele…

L-am luat in brate, l-am pupat, si am bagat cardul cu grija in noul meu portofel, alaturi de o copie dupa buletinul vechi, singura dovada a identitatii mele de la acea vreme…

Acesta este si acum cel mai pretios card pe care l-am avut vreodata, desi este doar  un card expirat, cu care se juca haiducul meu, emis de un lant de farmacii, deci nici macar un card bancar. Pentru ca valoarea nu consta intotdeauna in limita de credit sau in descoperitul de cont, ci si in intentia, in acea portiune de suflet pe care o pui atunci cand daruiesti ceva cuiva. Iar aceste lucruri sunt cu adevarat inestimabile!

Eeeeeiiii, muica draga, facui ce facui si ramasei fara portofel. Sau, ma rog, ma lasara altii “sportiv”, cum se spune. Bag sama ca s-au intors unii de peste hotare, in speranta capatuirii cu cei 20.000 de euro promisi de un nene in campania trecuta. Deh, n-au aflat inca faptul ca n-avea cum sa se tina de cuvant si ca erau doar gogosi electorale. Sau poate ca au fost loviti de criza prin cele strainataturi si au zis ca in tara e loc de furat mai bun ca in afara. Iar eu probabil ca le-am parut tinta perfecta de usurat de portofel, care le-o fi parut doldora de gologani. Ghinionul lor, erau doar legitimatii de acces pe la diverse biblioteci si ceva maruntei. Deh, eu unul nu prea umblu cu bani lichizi la mine. Si din principiu, si din cauza crizei financiare… Bine, recunosc, vorba lui Creanga, ca asa fara bani ca acum, ca de vreo bucata de vreme incoace si de cand ma stiu, n-am fost niciodata…

Acum, lasand gluma la o parte, as fi nedrept daca m-as plange, pentru ca ar insemna ca efectiv nu vreau sa vad binecuvantarile lui Dumnezeu turnate din belsug in viata mea. Dar asa-i romanul, trebuie sa faca el haz si de necaz…

Ideea este ca am ramas fara portofel. Si nu asta ma durea cel mai tare, desi era un portofel relativ nou, ci faptul ca, odata cu el, s-au dus si actele mele de identitate, permis, talon, legitimatiile (inclusiv cele de acces in biblioteci – asta ca sa ma dau mai rotund decat sunt…), carnet de sanatate, carnet de donator… intr-un cuvant… tot. Inclusiv cardurile.

Nu-i o pierdere majora si nu e un capat de tara, asa cum am incercat sa ii explic si piciului meu care incepuse sa planga la auzul vestii. “Sunt doar bucati de plastic, tati, iau altele rapid…” Ma rog, mai mult sau mai putin rapid… Este ceva de alergat, sunt ceva taxe de dat… dar se rezolva. Vorba ceea… sanatosi sa fim, ca belelele curg… Si hai, daca tot am ajuns la capitolul citate, sa o zic si pe-aia dreapta, constatata de cuviosul Iov, autorul celei mai vechi carti a Bibliei: “ce, primim de la Dumnezeu numai binele, sa nu primim si raul?” – mai ales acum, cand stim ca ne este alaturi, prin Christos, si ne ajuta in toate incercarile noastre?

Fireste, primul lucru pe care l-am facut a fost sa dau telefon la banci sa le blochez pe toate – debite, credite, toate. Si nu erau decat vreo patru, pentru ca atat eu, cat si sotia mea detinem carduri si pe conturile celuilalt. Problema majora a aparut atunci cand mi-am dat seama ca nu aveam toate numerele de telefon ale bancilor emitente, deci nu puteam bloca toate cardurile in timp util, pentru a preveni utilizarea lor neautorizata.

Eram intr-un hipermarket bucurestean, departe de internet, insa relativ aproape de sucursale ori puncte de lucru ale principalelor banci emitente. Asa ca, in timp ce sunam la una din banci, am intrat in a doua, unde am solicitat blocarea cardului respectiv, apoi la a treia, iar pentru a patra am apelat la optiunea “suna un prieten” conectat la internet, sa imi gaseasca rapid un numar de telefon… Si gata. Atunci m-am hotarat sa imi salvez in agenda telefonului numerele de telefon atat de importante in astfel de momente… ceea ce va sfatuiesc si pe voi sa faceti…

Apropo, tin sa va anunt ca am aflat despre o initiativa intru totul binevenita si laudabila: a fost infiintata o linie de urgenta pentru carduri, cu un numar de telefon extrem de usor de memorat: 021 CARDURI, adica 021 227 38 74. Este un numar de telefon cu tarif normal, apelabil 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Momentan, acesta este destinat clientilor bancilor BCR, BRD, Banca Transilvania, ING, Bancpost si CEC, dar acestora li se vor alatura in curand si alte institutii bancare.

Discutii aprinse, zilele trecute, cu cativa amici, pe tema facturilor destul de mari gasite in cutia postala dupa ce te intorci de pe alte meleaguri. Adicatelea dupa ce ai folosit facilitatile roamingului. Doi dintre ei imi spuneau ca nu au reusit niciodata sa aiba facturi sub doua-trei sute de lei, iar al treilea ca sub 150. Mirat, eu le-am replicat ca nu am platit niciodata mai mult de o suta de lei. Si de aici o serie intreaga de intrebari si analize reciproce, pentru a vedea daca timpul vorbit este similar, pentru a descoperi eventualele posibilitati de reducere a facturilor telefonice.

In urma acestor discutii, am agreat toti ca exista intr-adevar cateva modalitati de a reduce valoarea acestor facturi pentru convorbirile din roamning:

1. Este important ca, inainte de a pleca intr-o tara straina, sa iei legatura cu un consultant de la serviciul care ofera relatii clientilor operatorului de telefonie la care esti abonat. In felul acesta te poti interesa care sunt operatorii din tara in care pleci cu care acesta are relatii contractuale si, mai ales, care sunt tarifele practicate pentru convorbirile efectuate, pentru apelurile primite si pentru mesajele text.

2. Odata aflata aceasta informatie, in mod firesc, il vei selecta pe cel cu care operatorul tau are tarifele cele mai mici si vei opta pentru serviciile lui. Iar lucrul acesta il vei face manual, atentie, nu automat. Pentru ca, atunci cand iesi din tara, majoritatea telefoanelor mobile trec in mod automat in reteaua care are in acel moment cea mai buna acoperire locala, dar acel operator s-ar putea sa nu aiba tarifele cele mai mici cu cei dragi de acasa. Cautarea retelei se poate face manual din meniul telefonului.

3. Din moment ce, in tara de destinatie, esti deja in reteaua operatorului care iti ofera cea mai avantajoasa solutie de comunicare, mai exista un mic truc care sa te ajute sa iti reduci facturile la jumatate. Eu nu sun in tara decat extrem de rar, in caz de forta majora. In schimb, sunt sunat relativ des. Avantajul consta in faptul ca, atunci cand esti sunat, tu nu platesti decat costul convorbirii internationale, cel care te apeleaza (in speta familia sau urgentele) putand sa isi consume minutele in retea sau, dupa caz, cele nationale ca si cum tu ai fi acasa. In schimb, daca ai opta sa suni tu acasa, costul convorbirilor s-ar dubla… Deci, in loc sa suni, accepta apelurile sau, daca vrei sa vorbesti cu familia, lasa-le un telefon cu minute sa te sune ei, dupa ce le vei da “bip”-ul care sa ii anunte ca poti vorbi…

4. Ar mai fi varianta mesajelor scrise, insa marturisesc ca eu unul sunt mai de moda veche si prefer sa aud o voce calda la telefon… In plus, in cele mai multe cazuri, diferenta de cost dintre a trimite un mesaj scris si a fi sunat este extrem de mica, de ordinul a 5-6-maxim 10 centi…

Prin urmare, convorbiri placute, fara restrictii si, mai ales, fara dureri de cap la deschiderea facturii de dupa…

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti şi Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alex. Obregia” din Bucureşti au anuntat in deschiderea centrului Centrului de Prevenire a tentativelor de suicid la copii şi adolescenţi şi a liniei telefonice de urgenţă pentru copiii şi adolescenţii cu comportament iminent autoagresiv.

Centrul de prevenire a tentativelor de suicid la copii şi adolescenţi şi linia telefonică 0800 08 01 00 funcţioneaza incepand cu aceasta data în sediul din strada Berceni, nr. 10-12, sector 4, Bucureşti, în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alex. Obregia”.

Primele rezultate vor fi prezentate într-o conferinţă de presă organizată miercuri, 18 noiembrie 2009, la sediul centrului.

Acest tip de serviciu este o premieră în domeniul sănătăţii mintale şi corespunde normelor europene de sănătate mintală, fiind urmarea firească a creşterii numărului de cazuri de suicid raportate la segmentul de vârstă amintit.

Conform studiului „Tineri în Europa”, efectuat în anul 2008 de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti pe un eşantion de 2662 de elevi bucureşteni, 37,8% dintre adolescenţii chestionaţi au cunoştinţe care se gândesc să se sinucidă, 13,5% dintre aceştia au spus cuiva că vor să se sinucidă şi 5,6% au încercat să se sinucidă.

Centrul de Prevenire a tentativelor de suicid la copii şi adolescenţi şi linia telefonică de urgenţă pentru copiii şi adolescenţii cu comportament iminent autoagresiv reprezintă eforturile conjugate ale partenerilor, autorităţi publice şi actori privaţi, cu scopul de a preveni tentativele de suicid la copii şi adolescenţi. Câteva dintre obiectivele vizate sunt introducerea în programa orelor de dirigenţie a unor activităţi de învaţare socială şi emoţională, pentru copii şi adolescenţi, reconceptualizarea grilei TV prin colaborare cu mass-media, promovarea modalităţilor de prevenire şi identificare a consecinţelor tentativelor de suicid.

Dupa concursul “Mari romani” organizat de postul public de televiziune, a sosit randul unui post de radio sa propuna “Noua colectie de modele – Secolele XX – XXI”. Fireste, am fost interesat sa vad care sunt modelele si, mai ales, care sunt criteriile din umbra acelor propuneri. Astfel am putut constata ca ascultatorii pot propune ei insisi persoanele pe care le stimeaza si pe care le considera modele de urmat; asa se face ca, pe langa Plesu, Coposu, Elisabeta Rizea sau Regele Mihai figureaza si… Vanghelie.

Propunerea mea a fost “Richard Wurmbrand”. Motivele? “Pentru ca a fost un mare roman, un barbat al credintei, pentru ca a jucat un rol crucial in atragerea atentiei opiniei publice internationale asupra ororilor din spatele Cortinei de Fier, pentru ca a fost un luptator neinfricat pentru drepturile Bisericii prigonite de pretutindeni si apartinand oricarei denominatiuni crestine, pentru ca a fost un lider crestin atipic care nu poate fi asociat unei denominatiuni sau vreunui curent doctrinar, un om torturat pentru credinta lui in Christos, pentru ca este cel mai tradus roman al tuturor timpurilor… Si lista ramane deschisa.”

Un site excelent,  realizat de prietenul meu Mihai Ciuca, cu foarte multe informatii despre marele barbat al credintei, de unde am spicuit eu insumi cateva motive pentru a-mi sustine propunerea, este http://www.richard-wurmbrand.ro/.

De asemenea, exista o multitudine de materiale postate pe diverse portaluri.

Cred ca merita sustinut, pentru ca a fost intr-adevar un model demn de urmat. Si pentru ca ceea ce a lasat in urma merita cunoscut. Daca si voi considerati acelasi lucru, atunci puteti lasa comentariile voastre pe site-ul postului de radio care organizeaza concursul: http://www.radioguerrilla.ro/colectiemodele/page.php?id=77

Multumesc anticipat!

Mutandu-se in alt oras, un tanar s-a dus sa isi caute un loc de de munca la un mare supermagazin.
- Ai oarecare experienta in vanzari?, l-a intrebat directorul.
- Da, i-a raspunse tanarul. Acasa am fost comis voiajor.

Dupa ce l-a masurat lunga din priviri, directorul s-a hotarat sa ii dea o sansa.  Sfarsitul interviului a fost:
- Ei bine… incepi lucrul de maine . Voi veni la inchidere sa vad cum te-ai descurcat.

Prima zi de munca a fost grea, dar tanarul nostru a depasit-o. La ora inchiderii, directorul a coborat si…
- Cate vanzari ai facut astazi?
- Una singura.
- Doar una?!!! Azi ai avut un singur client!!! Media echipei noastre de vanzari este de 20 sau 30 pe zi. Cat de mare a fost vanzarea?
- 101.265 $.
- 101.265 $! Dar ce i-ai vandut?
- Prima data i-am vandut un carlig de pescuit de marime mica. A doua oara unul mediu. Apoi unul mare. Dupa aceea o lanseta echipata cu mulineta. L-am intrebat unde se duce la pescuit si mi-a raspuns: “La mare”. I-am spus ca pentru asta are nevoie de o barca, asa ca ne-am dus la departamentul de barci  si i-am vandut una cu motor dublu Cris Craft… Apoi mi-a zis ca nu crede ca masina lui, o Honda Civic, va avea forta sa o traga. Asa ca l-am dus la departamentul auto si i-am vandut un Pajero 4X4.

Directorul era inmarmurit:
- Vrei sa-mi spui ca unui tip care a venit aici sa cumpere un carlig de pescuit i-ai vandut o barca si o masina?!
Tanarul:
- Nu, nu… el venise sa cumpere o geanta de voiaj pentru sotia lui, care urma sa plece intr-o delegatie de patru zile. Si atunci i-am spus: “Ei bine, din moment ce weekend-ul tau e stricat, n-ar fi mai intelept sa te duci la pescuit?”

An de an, cozile celor care se inghesuie sa participe la diversele sarbatori ortodoxe devin din ce in ce mai mari. Oamenii stau ore in sir in gerul napraznic, in ploi, in soarele fierbinte samd. Toate acestea pentru a atinge, pentru a saruta, pentru a se apropia ori a vedea moastele anumitor sfinti, icoane mai mult sau mai putin facatoare de minuni si altele de felul acesta.

Paradoxal, dar in loc sa descurajeze un tip de manifestari care tind sa bata in idolatrie chiar si dupa cele mai relaxate standarde ori principii crestine, prelatii par a-si freca mainile bucurosi, cu ochii atat la numarul mare de “credinciosi” care le calca pragurile, cat si la castigurile materiale considerabile din vanzarea diferitelor produse de cult – de la lumanari si tamaie la icoane sau chiar… rugaciuni. Da, rugaciuni pe bani. Pe banii acelorasi oameni care afirma ca fac lucrul acesta din credinta pe care o au in puterea bunului Dumnezeu, dar care nu se dau in laturi sa le zica vreo doua, ba chiar sa ii si altoiasca in cel mai “pur” spirit crestin pe cei care ar indrazni sa se bage inaintea lor la coada care-i desparte de atingerea celor pe care le considera sfinte si facatoare de minuni si pe care, spuneam, ajung aproape sa le idolatrizeze, in dauna Celui in care afirma ca ar crede si ca si-ar pune speranta.

Am citit despre oameni care s-au calcat in picioare la astfel de manifestari. Si m-am intristat. Am citit, de asemenea, despre faptul ca este nevoie de interventia jandarmilor la cele mai multe astfel de celebrari. Si m-am luat cu mainile de cap. Am citit iarasi despre inalte fete bisericesti care nu doar ca nu descurajeaza pelerinajele la te miri ce copac pe trunchiul caruia ar fi aparut, chipurile, un semn divin si care a inceput sa fie adorat de lesne credinciosii unor atare izvodiri, ba chiar le incurajeaza si le mediatizeaza cat pot, pentru a-i face, zic ei, pe oameni sa vina la biserica. De unde sa plece, fie vorba intre noi, la fel cum au venit. Daca nu cumva mai inraiti, mai maniosi ori mai frustrati de faptul ca nu stiu ce “frate intru credinta” le-a luat-o inainte la sarutat copacul.

M-am minunat, de asemenea, de faptul ca, de exemplu, in Romania europeana a anului 2009, o Romanie care afirma si sustine principiul separarii puterilor in Stat, primariile locale se implica in organizarea festivalurilor religioase apartinand, fireste, unei anumite denominatiuni, in timp ce stramba din nas si afirma ca sunt autoritati laice in fata altora. Iar cel mai recent exemplu in sensul acesta este cel al municipalitatii iesene care, cu prilejul sarbatoririi Sfintei Parascheva, a impartit cu generozitate pelerinilor veniti din toate colturile tarii… sarmale. Nu discut aici sursa acestor bani, nici daca ei sunt publici ori ba, ci implicarea autoritatilor publice locale intr-un eveniment cultic. Al unui singur cult, evident. Evident, da, dar deopotriva imoral si amoral si inechitabil. Pentru ca Primaria trebuie sa isi vada de treburile sale, nu de actiuni religioase pe bani publici, si asta cu atat mai putin acum, in prag de campanie electoarala.

Dar nici macar acesta nu este motivul profundei mele indignari, ci mai degraba reafirmarea unei practici stiute, dar trecute cu vederea sau chiar ignorate: mercurialul pomelnicelor. Pentru ca, da, si rugaciunile isi au tarifele lor in fata anumitor preoti care, apropo, uita ca sunt platiti si din bani publici. Adica de la Stat. Adica, da, si din banii dumneavoastra, cum ne place atat de mult sa ne batem cu pumnii in piept atunci cand vine vorba sa discutam cu nu stiu ce functionar.

Un articol din ziarul Adevarul, publicat in 15 oct. 2009, reda un astfel de “mercurial”:

- 1 leu, sa-ti citeasca o data preotul ruga de pe bilet, in timpul slujbei;

- 10 lei, sa fii binevazut de lume;

- 20 lei, pentru norocul si sanatatea copiilor;

- 30 lei, pentru a scapa de farmece;

- 50 lei, sa ai noroc la bani;

- 100 lei, sa te vindeci de cancer sau de o boala grava.

Revoltator, nu-i asa? Da, stiu ca nu sunt afisate pe nicaieri aceste “tarife”. Si nici nu ar avea cum sa fie altfel, pentru ca in caz contrar ar trebui, cum ar fi si normal dealtfel, sa plateasca si taxe pentru aceste servicii pentru care, sa nu uitam, sunt deja platiti din bani publici, la fel ca medicii, profesorii, functionarii publici si alte categorii de personal bugetar.

Cu toate acestea, exista locuri in care se cer bani pentru… rugaciuni. Nu pot sa nu ma intreb cum poate avea cineva incredere in evlavia cuiva care iti cere bani (sau, da, indraznesc sa afirm, chiar si in cineva care accepta bani) pentru a se ruga pentru tine? Oare rugaciunile sunt de vanzare? Oare harul lui Dumnezeu, cel care ne-a fost daruit de El, se poate plati vreodata? Cu bani??? Oare cati bani ar fi trebuit sa ceara Mantuitorul Iisus Christos, despre care Biblia afirma ca este SINGURUL Mijlocitor intre om si Dumnezeu, pentru rugaciunile Sale pe care le face pentru noi, pentru Mijlocirea Lui?

Nu pot decat sa ma gandesc, cu frica si cutremur, la soarta eterna pe care o vor avea acesti oameni lacomi de bani, care prin astfel de gesturi dispretuiesc invataturile Mantuitorului si ale apostolilor… Si, de asemenea, sa imi aduc aminte de cazul unui anume Simon, care s-a gasit intr-o situatie asemanatoare:

“Aceştia au venit la Samariteni, şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus. Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt. Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani, şi a zis: “Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.” Dar Petru i-a zis: “Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani! Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu”. (Faptele Apostolilor 8:15-21)

 

Cu siguranta ca exista diferente intre cele doua situatii, insa problema de fond este aceeasi: “ai crezut ca darul lui Dumnezeu se poate cumpara cu bani”… Se impune atentie, maaaaaare atentie, atat din partea celor suficient de naivi incat sa perpetueze asemenea practici prin platirea sumelor prevazute in mercurialul cu pricina, cat mai ales din partea celor care le pretind sau, daca nu le pretind, atunci le accepta… Pentru ca, daca primii sunt la adapostul prezumptiei de nevinovatie, in privinta celor din urma, acestia ar trebui, cel putin la nivel teoretic, sa cunoasca ce are de spus atat Biblia, cat si invataturile Bisericii in cadrul careia activeaza… Iar daca intr-adevar cunosc, dar ignora aceste lucruri, atunci problema este cu atat mai grava…

Va propun, in final, un mic exercitiu: rugati-va pentru cei pe care ii cunoasteti si despre care stiti ca trec prin diverse probleme. Si, mai ales, faceti asta fara sa le spuneti. Sunt convins ca nu exista nici macar un singur om care sa nu aiba nevoie de rugaciunile semenilor sai… Si rugati-va si pentru mine. Si pentru cei dragi ai vostri. Si pentru cei care ne conduc. Faceti-va din asta o obisnuinta, si faceti-o dezinteresat. Si veti constata cat de mare este acest privilegiu pe care il avem – acela de a ne putea ruga pentru altii, calcand astfel pe urmele Mantuitorului nostru.

Dimineata mi-am aruncat o privire pe Panoul de control – o unealta atat de cunoscuta utilizatorilor platformei WordPress si atentia mi-a fost captata ca un magnet de un link interesant. Cu un click de mouse am reusit sa imi satisfac curiozitatea… O persoana din Germania cauta probabil ceva pe un motor de cautare si a ajuns intamplator pe blogul meu. Gratie lui Google Translate a putut sa citeasca unul din articolele mele, iar eu, gratie functiilor integrate in platforma pe care o utilizez, am putut afla lucrul acesta si, de asemenea, am putut afla cum arata “Jurnalul sarbului” in limba germana… Pardon, “Offizielle sarbului. Krämpfe in das Leben eines idealistischen”.

Articolul cu pricina se numeste “Denken Sie an etwas Schönes …” si incepe cam asa: “Mein Bein wurde abgewickelt, schließlich mit Kindergarten… Darüber hinaus hat es zwei kleine Mädchen, sie wollten vor allem: Beatrice und Miruna…”

Ei, da, probabil ca ati inteles ca este vorba despre episodul in care il invitam pe piciul meu sa se gandeasca la ceva frumos… iar el, inchizand ochisorii, mi-a raspuns ca se gandeste la Beatrice si Miruna, colegele lui de gradinita…

Iacata si o mostra de Jurnal in germana…

Iar linkul de la care a pornit totul este http://translate.google.ch/translate?hl=de&sl=ro&tl=de&u=http%3A%2F%2Faddsalu.wordpress.com%2F2008%2F10%2F21%2Fgandeste-te-la-ceva-frumos%2F

“Deschide inimile noastre catre tine, deschide-ne unul fata de celalalt si fata de bunatate”… Asa incepe o rugaciune mai putin obisnuita. Mai putin obisnuita nu atat continutului sau, ci mai degraba contextului in care este recomandata a fi rostita: inaintea momentelor de maxima intimitate din cuplu.

Desi pare cat se poate de ciudat, poate si datorita prejudecatilor care invaluie, in general, acest subiect oarecum tabu, scopul rugaciunii (culeasa din Prayer Book for Spouses, Carte de rugaciuni pentru soti, o culegere de doar 64 de pagini, publicata recent de Societatea Adevarului Catolic din Londra) este cat se poate de nobil: acela de a-i ajuta pe cei casatoriti sa se purifice, gandindu-se la cele de sus si vesnice si, de asemenea, de a-i ajuta sa se elibereze de sub povara egoismului care, din pacate, marcheaza in numeroase cazuri momentele cu pricina.

Prin intermediul rugaciunii, cuplurile sunt indemnate sa il implore pe Dumnezeu sa le ajute sa obtina o dragoste dezinteresata, tandretea care uneste cu adevarat, abnegatia care urmareste intotdeauna adevarul si nu inseala, iertarea care primeste cu toata deschiderea, unirea fizica in dragoste plina de bunavointa.

”Ajuta-ne sa ne deschidem sufletele in fata Ta, fiecare in fata celuilalt si in fata bunatatii Tale, acopera saracia noastra cu bogatia milei si iertarii Tale. Imbraca-ne cu adevarata demnitate si primeste la Tine apiratiile noastre impartasite, pentru slava Ta, in vecii vecilor”.

Desi, pentru foarte multi, este intr-adevar ciudata aceasta recomandare – de a te ruga inaintea momentelor de intimitate, ba, in opinia reverendului Paul Hendricks, poate chiar idealista, autorii carticelei de rugaciuni care, fie vorba intre noi, contine astfel de texte pentru toate momentele din istoria unui cuplu, incepand cu logodna si terminand cu graviditatea si problemele varstei a treia, subliniaza faptul ca “Dumnezeu este inima fiecarei casnicii” si ca “e important ca biserica sa scoata in evidenta valoarea casatoriei, a vietii de familiie iar acest apel spre rugaciune e o metoda distincta de a valorifica aceste aspecte”. De asemenea, reverendul londonez accentueaza faptul ca este extrem de important ca Biserica sa sustina institutia casatoriei si a familiei, mai ales in contextul in care traim, iar cartea cu pricina reprezinta o adevarata metoda practica si concreta de a face lucrul acesta…

Sincer, marturisesc ca eu unul as fi curios sa o rasfoiesc mai pe indelete… Poate, cine stie, voi avea ocazia la un moment dat si o sa va pot oferi, la randul meu, mai multe detalii… Pana atunci insa, ramane doar o abordare interesanta, la care merita sa reflectam macar putin…

Articole care abordeaza problema:

http://www.cathnews.com/article.aspx?aeid=16242

http://www.dailymail.co.uk/news/article-1210519/Never-mind-pillow-talk-couples-told-Roman-Catholic-church-PRAY-sex.html

http://www.usatoday.com/news/religion/2009-09-17-catholic-sex_N.htm

http://www.telegraph.co.uk/news/newstopics/religion/6125188/Say-a-prayer-before-sex.html

http://www.jurnalul.ro/stire-jurnalul/spuneti-o-rugaciune-inainte-sa-faceti-dragoste-519704.html

http://www.antena3.ro/stiri/bizar/carte-de-rugaciuni-pentru-soti-inchinati-va-inainte-de-a-face-dragoste_79305.html

http://www.libertatea.ro/stire/spuneti-o-rugaciune-inainte-sa-faceti-sex-254514.html

http://www.citynews.ro/cluj/international-20/inedit-rugaciune-recomandata-inaintea-partidelor-de-sex-59910/

Editia din 2009 a Festivalului International “George Enescu” s-a desfasurat sub înaltul patronaj al Presedintelui României si a fost organizata de Ministerul Culturii si Cultelor in perioada 30 august – 26 septembrie.

Putini stiu ca evenimentul in sine este comparabil cu marile festivaluri din tari cu traditie, precum Austria, Germania, Marea Britanie etc.

Si mai putini stiu ca, anul acesta, pe scena festivalului s-a aflat si unul dintre putinii tenori evanghelici romani. Mai mult decat atat, el a cantat intr-o companie deosebita, fapt care nu face decat sa confirme valoarea artistului care, desi in prezent canta pe scena Operei din Chicago, se recomanda pretutindeni drept “tenorul roman Emanuel Cristian Caraman”: este vorba despre Deutsche Kammerphilharmonie Bremen (ati auzit de “muzicantii din Bremen”? Ei bine, ei sunt… adevaratii “muzicanti din Bremen”, cu o traditie, experienta si reputatie de-a dreptul redutabila, nu personajele basmului cules de Fratii Grimm) si, respectiv, Corul National “Madrigal”, care pentru publicul roman nu mai are nevoie de nici o prezentare (chiard aca o voi face totusi in cele ce urmeaza).

 Buuun… Sa incepem cu “Programul Festivalului”, disponibil online pe toata durata festivalului pe portalul http://www.festivalenescu.ro/.

VINERI 25 septembrie, Ora 22.30, Ateneul Român – Seria “Concertele de la miezul noptii”

DEUTSCHE KAMMERPHILHARMONIE BREMEN

CORUL NATIONAL “MADRIGAL”

Dirijor : LOUIS LANGREE

Maestru de cor: MARIN CONSTANTIN

Program: Mozart - “Maurerische Trauermusik” KV 477

Mozart – Concertul pentru pian si orchestra nr. 17 în Sol Major KV 453
Solist: PETER JABLONSKI – pian

Mozart – Missa în do minor KV 427

Solisti : NATALIE DESSAY – Soprana, LISA LARSSON – Soprana II, EMANUEL-CRISTIAN CARAMAN – Tenor, SIMON KIRKBRIDE – Bas.

 

Pe acelasi portal (http://www.festivalenescu.ro/) pot fi lecturate o serie de detalii extrem de interesante atat despre istoricul festivalului, cat si prezentari ale principalilor performeri.

Astfel, se poate afla ca Festivalul si Concursul International “George Enescu” a fost infiintat in anul 1958, reusind sa reuneasca inca de la primele sale editii nume sonore ale domeniului: Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter, Herbert von Karajan, Agnes Baltsa, Eugenia Moldoveanu, Ionel Pantea, Ludovic Spiess, Dan Grigore si multi altii. Foarte interesant este faptul ca multi dintre artistii participanti la festivalul promovat inclusiv de autoritatile comuniste, care vedeau in acesta un bun prilej de a promova o imagine idealista a regimului, au reusit ulterior sa cunoasca adevarate perioade de avant in carierele lor artistice internationale.

In privinta performerilor, lucrurile sunt cat se poate de simple: atat Corul National de Camera MADRIGAL, cat si Deutsche Kammerphilharmonie Bremen sunt, cu siguranta, nume sonore, de o notorietate care depaseste granitele teritoriale ale tarilor de origine.  

Înfiintat în 1963 de catre dirijorul Marin Constantin în cadrul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, Corul National de Camera MADRIGAL este prima formatie de acest gen din România, fiind considerat pe plan national si international un adevarat etalon al corurilor de camera, conform organizatorilor Festivalului Enescu. De-a lungul celor 44 de ani de existenta continua, in timpul carora au cantat pe scenele din întreaga Europa, S.U.A., Japonia, Turcia si Coreea, corul si-a propus atât readucerea muzicii renascentiste în atentia publicului, cât si reafirmarea muzicii vechi romanesti si a celei bizantine, alaturi de o impresionanta serie de compozitii românesti contemporane.

 La randul sau, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen este considerata una dintre cele mai importante orchestre de camera din lume. Fondata în 1980 si formata initial dintr-un grup de studenti, orchestra a avut parte de-a lungul timpului de o serie de testari extrem de dificile, care au dus insa la rapida crestere a reputatiei internationale a orchestrei. În 1987 ansamblul a fost institutionalizat ca orchestra de camera profesionista în Frankfurt, iar in august 2007 cotidianul “New York Sun” a numit-o “orchestra Beethoven autorizata a zilelor noastre”.

Repertoriul orchestrei este foarte vast si variat, de la baroc la muzica contemporana, pentru obtinerea performantelor artistice apeland, de-a lungul timpului, la sprijinul si la colaborarea unor specialisti in stiluri si epoci muzicale diferite. O caracteristica interesanta a Deutsche Kammerphilharmonie Bremen este aceea ca este organizata ca o companie în care muzicienii sunt parteneri de drept. Astfel, ei îsi asuma deplina responsabilitate nu numai pentru problemele muzicale, dar si pentru cele financiare. Aceasta este cu atât mai remarcabil cu cât orchestra este subventionata doar cu 40% si produce singura restul de 60%.

In fine, ajuns si la persoana care a inspirat atat titlul prezentului articol, cat si articolul in sine, tenorul Emanuel Cristian Caraman, evanghelicul de pe scena Festivalului International George Enescu, aclamat la scena deschisa minute in sir dupa sustinerea concertului, alaturi de nu mai putin distinsii sai parteneri de scena, incep prin a va spune ca absolventul lui Bethel College, cu un master in Voce la Indiana University si cu Doctoratul in muzica la Conservatorul din Bucuresti provine dintr-o familie de muzicieni, care i-au sadit in suflet dragostea pentru aceasta arta inca din frageda pruncie. Tatal sau, tenorul Cristian Caraman, de asemenea doctor in muzica, a incantat la randul sau generatii intregi de spectatori pe scenele operelor si teatrelor de opereta din Romania si din multe alte colturi ale lumii, unde canta de peste trei decenii.

Desi aflat deocamdata la inceputul carierei sale, care se anunta a fi una extrem de interesanta si de promitatoare, tenorul Emanuel Cristian Caraman are deja in palmaresul sau o serie de colaborari cu Northwest Symphony Orchestra, New Philharmonic Orchestra din Chicago, American Opera Group, da Corneto Opera, Pine Mountain Music Festival, Indiana Opera North, Vesper Chorale and Orchestra si New England Chamber Orchestra. Ca solist, tanarul, dar talentatul tenor se mandreste deja cu roluri in punerea in scena a unor lucrari celebre precum Requiem–ul lui Mozart, Messiah de Handel, Creatia lui Haydn, Magnificat –ul lui Bach, Magnificat–ul lui Vivaldi, Oratoriul de Craciun al lui Saint-Saëns, I will lift up mine eyes al lui Adolphus Hailstork, Vesperae Solennes de Confesore a lui Mozart, alaturi de orchestre simfonice din Statele Unite, Brazilia si Mexic. De asemenea, merita mentionate si cateva din rolurile interpretate de tanarul tenor pe scenele marilor opere ale lumii: Don Jose in Carmen, Almaviva in Barbierul din Sevilia, Ernesto in Don Pasquale s.a.

Inchei aceasta palida prezentare cu doua mostre din repertoriul celui care-mi este bun prieten din copilarie si care a reusit sa imi ofere – mie si celorlalti spectatori din seara zilei de 25 septembrie 2009 – o seara extraordinara, in compania unor piese muzicale desavarsite, interpretate in mod magistral.

 

Zilele libere cu iz de sarbatori nationale sunt, pentru un numar considerabil de romani, un bun prilej pentru a-si scoate familiile la un gratar, la o iarba verde, la o gura de aer proaspat… Si, bine-nteles, la un gratar. A, sa nu uit… Si la un gratar. Ma rog, ati inteles ideea…

Atunci este momentul ca barbatii sa isi etaleze maiestria… Lor le revine sarcina de a aseza lemnele in asa fel incat sa si ia foc (si asta ar fi de preferat sa se intample fara a fi nevoie sa toarne pe ele jumatate din continutul rezervorului de benzina… nu de alta, dar trebuie sa se poata si intoarce acasa…), de a pune gratarul si, nu in ultimul rand, de a pregati carnea. Si toate acestea in virtutea unor cutume stravechi care il posteaza pe barbat in randul stravechilor vanatori, care isi hraneau familiile cu arcurile, sulitele si capcanele pe care le stapaneau cu maiestrie.

Este interesanta importanta deosebita pe care o au (si-o iau, si-o iau, de la caz la caz) barbatii care se implica in prepararea gratarului. Exista un soi de simt al datoriei sacre care zace in fiecare astfel de exemplar masculin, astfel incat atunci cand unul dintre ei este nevoit sa se retraga, din diverse motive, imediat sare un altul in ajutor. Desigur, exista si anumite mutatii genetice ori sociale, care pot fi observate atunci cand barbatii stau deoparte si la gratar se afla consoartele acestora.

In fine, merita mentionate o serie de evenimente care se succed in timpul nobilei misiuni a pregatirii gratarului, culese din folclorul urban contemporan via e-mail, care surprind intr-un mod extrem de fin relatiile de cuplu contemporane. Prin urmare, atunci cand un barbat se declara pregatit sa preia prepararea gratarului, se declanseaza urmatoarea serie de activitati:

1) femeia cumpara mancarea;

2) femeia face salata, pregateste legumele si desertul;

3) femeia pregateste carnea pentru gratar, o asaza pe o tava, impreuna cu toate celelalte ustensile necesare si o duce afara, unde barbatul sta deja asezat cu o bere (cu sau fara alcool, in functie de convingerile sau optiunile fiecarui exemplar in parte) in mana in fata gratarului. Si aici vine punctul cel mai important al intregii desfasurari:

4) BARBATUL ASAZA CARNEA PE GRATAR!

5) apoi mai multe activitati de rutina, femeia aduce farfuriile si tacamurile afara;

6) femeia informeaza barbatul ca mai e putin si carnea se arde;

7) el ii multumeste pentru aceasta informatie importanta si mai comanda totodata inca o bere la ea (din nou, cu sau fara alcool, in functie de convingerile sau optiunile fiecarui exemplar in parte), in timp ce el se ocupa de situatia de urgenta. Si apoi inca un punct foarte important!

8 ) BARBATUL IA CARNEA DE PE GRATAR SI O DA FEMEII!

9) apoi urmeaza din nou rutina. Femeia aranjeaza farfuriile, salata, painea, tacamurile, servetelele si sosurile si aduce totul afara pe masa.

10) Dupa masa femeia elibereaza masa, o curata, spala vasele Si din nou, foarte important!!!:

11) TOTI IL LAUDA PE BARBAT PENTRU CALITATILE LUI IN ARTA GATITULUI SI II MULTUMESC PENTRU MANCAREA SUPER BUNA!

12) Barbatul o intreaba pe femeie cum i-a placut faptul ca nu a fost nevoita sa gateasca si cand observa ca ea e cam botoasa, ajunge la concluzia, ca pe femei nu le poti multumi oricum niciodata…

A fi serviabil, in ziua de azi, este intr-adevar un lucru mare. Daca vezi ca un semen al tau este in nevoie, sau daca auzi asa ceva, putini dintre noi mai suntem disponibili, din pacate, sa ne oferim serviciile in mod dezinteresat, desi aceasta ar trebui sa constituie o virtute crestina, intr-o tara care se mandreste cu mostenirea sa religioasa.

Partea ciudata insa este ca si aici pot exista unele excese… ca in anecdota in care ardeleanul Gheo se hotaraste sa isi abordeze vecinul, pe Ion, la ora doua noaptea cu o problema “arzatoare”…

Dupa vreo jumatate de ora de batai in geam, in poarta si satul de insistente, iese si Ion adormit si intreaba:

- Cine-i?

- Io, Gheo’!

- Si ce vrei ma, la ora asta?

- Mai Ioane, tu ai niste vopsea verde?

- Nu!

- Bine. Si pleaca…

Dupa vreo doua ore, cand tocmai atipise Ion, iar batai in geam.

- Cine-i?

- Tot eu, Gheo’!

- Si acum ce mai vrei?

- Ti-am adus vopsea verde!

 

Sursa

Am primit un e-mail care a reusit sa ma uluiasca. Apoi sa ma binedispuna. Apoi sa ma lase la fel de uluit. De ce? Convinge-ti-va singuri daca am sau nu motive – iata cum suna textul mesajului cu pricina:

“Ziua internationala a animalelor, sarbatorita prin sterilizare!

In Bucuresti, Administratia pentru Supravegherea Cainilor fara Stapan – ASCSB, ofera in mod special sprijin animalelor strazii prin STERILIZARE GRATUITA PE LOC, in ziua de 10 si 11 octombrie (sambata si duminica)! O masina ASCSB vine la caine, il ia la sterilizare si il aduce in aceeasi zi inapoi, sterilizat! (Daca tinem cont ca procedurile clasice presupun programare cu o luna inainte sau ca iubitorul de animale trebuie sa-l transporte cu o masina personala, in aceasta zi speciala problemele de timp si transport dispar!) Sarcina iubitorilor de animale este doar sa faca programare, sa fie extrem de seriosi, in ziua fixata sa stea acasa si sa dea in mana lucratorilor ASCSB cainii spre sterilizare, iar seara sa-i ia in grija (eventual in casa, cine are conditii). Va rugam sa va programati la… bla bla bla… Va rugam sa dati mai departe si sa postati pe forumuri si grupuri”.

Nu vreau sa fiu inteles gresit. In nici un caz nu sunt adeptul lasarii maidanezilor sa se inmulteasca dupa bunul plac si, la fel de ferm o spun, nu voi putea intelege nici macar o clipa acei proprietari de caini sau de pisici care isi lasa animalele libere pe strazi sa faca ce le taie capul (adica, pe romaneste, pui si muscaturi sau macar sperieturi). Dar de aici si pana la a sarbatori ziua internationala a animalelor prin… castrarea lor gratuita, parca mi se pare prea mult, o alaturare nefericita si chiar revoltatoare. Pai a fost pe 1 octombrie si ziua internationala a varstinicilor. Pe 20 noiembrie urmeaza ziua internationala a drepturilor copilului. Apoi Ziua copilului, pe 1 iunie, ziua femeii, ziua tatalui, ziua mamei, ziua energeticianului, a asistentei sociale etc. Normal, fireste, nu pot sa nu ma intreb daca maine-poimaine nu se vor gasi oameni cu idei care sa propuna sarbatorirea acestor zile prin programe similare… pentru ca, vorba aia, exista multi semeni care isi abandoneaza copiii, care aplica rele tratamente minorilor, batranilor sau partenerilor de viata…

In fine… Desi, repet, alaturarea este extrem de nefericita, merita retinut faptul ca, daca doriti, puteti apela cu incredere pentru o castrare gratuita urmatoarele numere de telefon: 021 312 9555 sau 0726 157 498. Desigur, este vorba despre necuvantatoarele din ograda ori din apropierea dumneavoastra. Cel putin deocamdata… daca vor aparea noutati pe “frontul de Bucharest”, fiti siguri ca voi face tot posibilul sa va informez…

Ne straduim sa ne invatam haiducul regulile bunelor maniere. Printre altele, incercam sa il invatam si ca, atunci cand doi sau mai multi adulti vorbesc, nu este frumos sa ii intrerupa doar pentru ca vrea sa vorbeasca el despre altceva. Si, fie vorba intre noi, de cele mai multe ori este vorba, fireste, despre banalitati.

Zilele trecute, vorbeam cu sotia mea si cu tataie, cand piciul intervine si el, comentand despre un cu totul alt subiect. Dana ii atrage atentia, el protesteaza, ca de obicei, spunand ca si ce voia el sa zica este important, sotioara ii explica faptul ca ceea ce se discuta deja este mai important, dupa care urmeaza o scurta pauza in care credeam ca omuletul nostru s-a lamurit… Cand o tranteste:

- Mami, tu m-ai invatat ca ceea ce este mai bun trebuie pastrat pentru la urma… Asa ca, daca intr-adevar ceea ce discutati voi este mai important si mai bun, trebuie sa ma ascultati mai intai pe mine si sa lasati la urma discutia aia importanta…

Muica draga, cica zilele trecute a plouat din nou. Si iar traficul bucurestean a fost dat peste cap. Amu, subiectul nu e nou, si fu dezbatut si ras-dezbatut pe la mai toate trusturile de presa de la noi. Ma rog, cele cu o anumita cota de audienta, cele mari, cunoscute… S-a dat vina, pe rand, ba pe canalizarea proasta, din pricina careia, vezi-neicusorule, s-ar face baltoace imense pe marginea strazilor si soferii ar merge mai incet, ca… deh… sa nu stropeasca pietonii… Judecand insa dupa faptul ca am colege care au un rand de haine de schimb la serviciu pentru a putea face fata unor astfel de amabilitati automobilistice, as spune ca inca nu e cazul pe la noi… Apropo de amabilitati, am constatat ca exista o noua specie de sofer, dupa ala care te stropeste si fuge… cel care te stropeste, apoi incetineste, scoate mana pe geam si-ti zice: am gresit, iarta-ma, sefu’…

Apoi s-a spus – si asta poate ca as fi tentat sa o cred – ca soferii merg intr-adevar mai incet cand se formeaza acele fluvii, mari si oceane pe marginea drumurilor, dar nu de grija pietonilor, ci ca nu cumva sa isi rupa masinile prin craterele din asfalt, ascunse acum de ploile acestea care, culmea, oricat de mici ar fi, capata in unele zone “bine” gospodarite dimensiuni cataclismice…

Dar toate aceste ipoteze au fost date peste cap in urma cu un an, cand o colega si-a cumparat masina mult dorita, mult-visata si mult asteptata. Cand o intrebai daca o sa vina cu ea la serviciu si unde o sa o parcheze, stiti ce-mi raspunse? Ca nu o sa mearga cu ea zilnic, ci doar la urgente, in week-enduri, in concedii sau… cand ploua si e urat afara…

Atunci m-a izbit realitatea in moalele capului. Adicatelea in acea zona din craniu unde nu aveau voie sa te atinga ceilalti atunci cand erai mic, pentru ca era chiar… moale… Pai e de-a dreptul logic: daca gandesc asa toti cei care, fara suparare, dar sunt soferi de duminica si de ocazii speciale, e cat se poate de limpede de ce traficul se aglomereaza infiorator atunci cand ploua… Pentru ca, neavand obisnuinta celor care sofeaza zilnic, normal ca nu “tasnesc” la semafor exact atunci cand a aparut lumina verde, pentru ca se misca mai incet, mai lent, pentru ca… pentru ca… pentru o mie si unul de motive. Dar cel mai tare mi s-a parut faptul ca aceasta specie de soferi isi folosesc masinile pe post de… umbrele.

Ploua? De ce sa imi iau umbrela, cand pot sa imi iau masina… Sau masina si umbrela… Si apoi, culmea, tot ei se mira ca stau in trafic ore intregi, ca nu misca deloc coloanele de masini, ca ajung acasa in doua ore in loc de 45 de minute…

Inchei cu o rugaminte: daca nu folositi masina zi de zi, sau daca nu sunteti nevoiti sa o folositi zi de zi, VA ROG, atunci cand ploua luati-va umbrela. Si lasati masina acolo unde sta zi de zi – in parcarea din fata casei voastre. Veti constata cu uimire ca, daca toti soferii de ocazie ar face asa, am ajunge cu totii acasa si cand ploua ca atunci cand nu ploua. Si veti constata ca, in contra prejudecatilor, s-ar putea sa ajungi mai repede acasa cu umbrela decat cu masina…

Va multumesc anticipat!

 

P.S.   O alta varianta, cu beneficii la fel de mari pentru toti participantii la trafic, ar fi… bicicleta-umbrela… Adicatelea ceva in genul aista:

Am scris zilele trecute un articol despre exemplul bulgaresc intr-ale adminstratiei. Si am aratat atunci ca vecinii nostri de la sud de Dunare nu s-au sfiit sa desfiinteze nu mai putin de unsprezece agentii guvernamentale care nu isi justificau existenta. Si sa mute alte institutii ale Statului si in provincie, pe motiv ca nu este nevoie de ele doar in Sofia.

Ei bine, fac bulgarasii nostri ce fac, si revin in atentia presei centrale cu cate o lectie de adminstratie. In cea despre care am de gand sa relatez astazi, este vorba despre cum poate fi legalizata, intr-o tara europeana, MITA. Mita, nu Mitza… Mita, spaga, spertul, bacsisul…

Marturisesc faptul ca metoda, la prima vedere, este una cat se poate de ingenioasa. Daca, la noi, fie ti se spune de la obraz sa faci si tu o cerere pe o hartie de 500 de euro, de exemplu, fie solicitarea iti este taraganata indelung sau ti se cauta nod in papura pana cand te simti sa ungi rotitele mecanismului, ca sa se miste odata lucrurile, la ei totul se petrece la… notariat. Simplu, frumos, elegant si… legal. Cel putin aparent. Ca nu este moral sau etic, asta este cu totul si cu totul alta problema.

Cum decurg lucrurile? Pai, functionarul X, care, cu totul si cu totul intamplator, se ocupa de dosarul sau de solicitarea ta, scoate – repet, pur conjunctural – la vanzare o masina. Sau un apartament. Sau un teren. Sau un obiect de valoare. Tu, tot intamplator, fireste, sa nu va ganditi la altfel de intentii… – voiai de mult sa iti cumperi asa ceva. Si suni. Si iti anunti intentia de cumparare. Si dai un avans care, in functie de complexitatea problemei pe care vrei sa o rezolvi – nu va ganditi la relatia cu institutia unde lucreaza individul, ci la casa, masina sau terenul pe care vreti sa il achizitionati… poate ajunge pana la cateva mii de euro. Dupa care, tot intamplator, va razganditi… Si, fireste, conform precontractului de vanzare-cumparare semnat de dumneavoastra si parafat la notariat, pierdeti avansul. Dar, asta e, in viata te mai poti si razgandi, nu-i asa? Numai ca exista si o parte buna a lucrurilor… Constati ca, intamplator, desigur, problema ta la care lucra functionarul s-a rezolvat… Doar nu vedeti vreo legatura… Tiiiii… ce rai si banuitori sunt oamenii in ziua de azi!… Pai voi ati fi in stare sa vedeti astfel de marsavii si daca nu functionarul care se ocupa de problema voastra, ci sotia acestuia, sau soacra, sau matusa Tamara ar scoate la vanzare un tablou, un termopan, un apartament, o masina ceva… Nu mai poate omul sa vanda ceva si sa castige avansul pierdut de cineva care s-a razgandit, ca voi si vedeti vreo legatura…

Mda… Credeam ca romanasul nostru este inventiv, dar bag sama ca vecinii nostri cei tare priceputi la legumicultura ne-au luat si la capitolul asta… Apropo, as manca acum niste castraveciori din aia bulgaresti… Va las… ma duc sa vad, poate gasesc sa cumpar… eventual de la vreun functionar bulgar… Dau si avans daca e necesar…

Sursa

Obisnuit cu imagine pastorilor care isi indeamna enoriasii sa se roage pentru sanatatea morala, spirituala, dar si fizica a celor care ii conduc, care le prezinta pasaje din Biblie – atat din Noul, cat si din Vechiul Testament care contin indemnuri sau chiar porunci in sensul acesta, marturisesc ca am fost de-a dreptul socat atunci cand am aflat despre un anume pastor american, un anume Anderson, care a adoptat o atitudine exact contrara:

“Cand voi merge la culcare, ma voi ruga ca sa moara si sa mearga in iad”, a declarat pastorul in fata enoriasilor sai din Faithful Word Baptist Church in Tempe, zona Phoenix. “Ma rog ca Obama sa se topeasca ca un melc” din cauza ca e “un diavol socialist, un criminal si un asasin de copii”, a adaugat pastorul.

“Sper ca Dumnezeu sa-i dea cancer de creier lui Barack Obama, ca sa moara precum Ted Kennedy. Sper ca asta sa se intample chiar astazi”, a repetat pastorul intr-un interviu pentru FoxNews, afirmand ca mesajul sau este “un razboi spiritual”. (Sursa: hotnews.ro)

Este adevarat ca exista foarte multe persoane sarite de pe fix, cu idei atat de radicale. Este adevarat si faptul ca numerosi prelati ori fete bisericesti cu atitudini similare. M-a surprins insa enorm sa aflu faptul ca Anderson pastoreste o biserica… baptista… Sa mai adaug si cireasa de pe tort, sau bomboana de pe coliva? Ok, daca tineti cu tot dinadinsul… Dar o voi spune sub forma de ghicitoare… Pusca mare de asalt,/ In spinarea unui participant/ La discursul lui Obama/ Ghici… din ce biserica e, mama?

Ei, da, raspunsul este, din pacate, evident…

Categoric, fiecare dintre noi avem simpatiile si antipatiile noastre politice (si nu numai politice). Insa de aici si pana la a ajunge sa te rogi nu pentru binele, ci pentru raul cuiva este o diferenta colosala! Da, motivele pot fi multe – cum este, in cazul de fata, politica pro-avort a presedintelui american. Dar ce te faci cu atatea versete biblice in care Dumnezeu afirma raspicat ca nu doreste moartea pacatosului, ci schimbarea stilului sau de viata? Ce te faci cu toata invatatura Mantuitorului, in care ni se cere sa ii iubim pana si pe vrajmasii nostri, “ca sa fim fii ai Tatalui nostru ceresc”? Ce te faci cu toate invataturile din epistolele pauline, in care suntem indemnati sa ne rugam pentru “cei pusi in dregatorii”, pentru “mai-marii cetatii”?

Da, este adevarat ceea ce spunea pastorul Anderson, ca nu a inventat el ura sau pedepsele, si ca in Biblie exista destule situatii cu deznodamant tragic. Dar pot sa spun, la randul meu, ca nu exista nici un loc in toata Scriptura in care sa fim indemnati, in calitate de credinciosi, sa ne rugam pentru raul celor care actioneaza impotriva preceptelor crestine sau impotriva lui Dumnezeu. Cu atat mai putin se poate afirma ca suntem indreptatiti sa urmarim raul acestora, sau sa predicam ura… Sa nu uitam ca Dumnezeu ni S-a revelat in Persoana lui Christos ca un Dumnezeu al dragostei, un Dumnezeu care, desi existau destui lideri religiosi (sau poate tocmai de aceea…) care aveau argumente solide pentru a nu ii agrea pe vamesi (colectorii de atunci ai impozitelor nedrepte impuse de cuceritorii romani), pe femeile usoare sau pe alti oameni numiti generic “pacatosi”, El le-a condamnat doar felul de purtare si atat. Le-a condamnat pacatele fara sfiala, insa I-a primit in preajma Lui, a luat masa cu ei si a intrat in casele lor (lucruri de neacceptat pentru liderii religiosi ai vremii)… Si multi dintre ei s-au schimbat in bine!

Fanatici si rataciti vor exista intotdeauna si in orice biserica. Inclusiv in cea baptista. De fapt, nu stiu de ce ma mir atat de mult… La urma-urmei, cel mai greu lucru pe care il poti face in zilele noastre este nu sa urasti, ci sa iubesti sincer si dezinteresat. Nu sa lovesti, ci sa oferi un sprijin. Nu sa doresti raul cuiva, ci sa te rogi pentru binele lui si, mai ales, pentru binele lui etern.

Nu urma exemplul lui Anderson, care nu face cinste nici denominatiunii, nici Bisericii, nici functiei sale eclesiale. Daca te deranjeaza faptele cuiva, le poti denunta – in public sau in discutii private. Ii poti argumenta pozitia si opinia ta. Sau te poti delimita de el. Insa in nici un caz unui crestin nu ii este ingaduit sa se roage pentru RAUL cuiva. Si cu atat mai putin pentru ca soarta eterna a cuiva sa fie Iadul! Mai mult, chiar daca ai face-o, nu uita ca o astfel de rugaciune nu va depasi tavanul camerei in care te afli…

Daca vrei sa fii deosebit, roaga-te pentru cei pe care nu ii agreezi. Cu atat mai mult trebuie sa te rogi pentru cei aflati in functii de raspundere, de ale caror decizii depind numeroase persoane. Si roaga-te ca Dumnezeu sa il ajute sa se schimbe in bine. Si sa traiasca in ascultare de El, pentru ca, in “ziua aceea”, sa poata ajunge in Raiul Sau. Pentru ca, rugandu-te astfel, va fi bine si de tine, si de el… pentru ca un om care traieste in ascultare de Dumnezeu, de Cuvantul Lui, nu poate sa isi urasca semenii si, chiar daca greseste uneori, nu va persevera in greselile sale…

Discutam la telefon, zilele trecute, cu unul dintre bunii mei prieteni, actualmente tenor la Opera din Chicago, despre Festivalul George Enescu, intrat de ceva vreme in obisnuinta bucurestenilor si nu numai. Am aflat de la el un lucru interesant, cu o surprindere care a trezit in mine un sentiment atrofiat de noile, dar nefericitele noastre noi simboluri autohtone – cocalarul si maneaua – este vorba, n-o sa banuiti, despre mandria nationala. Ei bine, se pare ca acest festival international este unul dintre cele mai mari din lume, si ca poate sta cu fruntea sus alaturi de suratele sale din Viena ori Salzburg.

Si mai mandru sunt insa de faptul ca la Festivalul Enescu din acest an voi avea privilegiul de a-l vedea pe scena si pe bunul meu prieten, care se recomanda peste hotare “tenorul roman X”, ignorand total jena noastra nationala atunci cand vine vorba despre astfel de prezentari pe meleaguri straine. Da, un tenor roman care canta pentru Opera din Chicago, un om care, la 30 de ani, este doctor in muzica si, mai presus de toate, este bunul meu prieten, va concerta anul acesta alaturi de marile nume ale interpretilor muzicii clasice. Despre cine este vorba? Imi permit sa va mai fierb putin, pentru simplul motiv ca merita un articol de sine statator, pe care il veti putea citi aici peste cateva zile. Am deja si titlul sau: Un tenor evanghelic roman la Festivalul George Enescu…

Pana atunci insa cred ca merita atentia dumneavoastra cateva informatii care sa va straneasca apetitul pentru acest gen muzical, spicuite de pe portalul hotnews.ro:

“Unul dintre cele mai mari festivaluri de muzica din lume mi-a amintit ca cele mai puternice sentimente ale unei natiuni pot trai prin muzica”, scrie autorul unui articol publicat joi de cotidianul The Telegraph, intitulat “Festivalul Enescu, sau cum poate muzica sa redea mandria unei tari”.

• Artisti de renume la “Festivalul Enescu”
  

Ziarul britanic aminteste ca festivalul a inceput saptamana trecuta, iar bogatia afisata este uimitoare la evenimentul la care sustin concerte orchestre precum Philharmonia sau Royal Philarmonic Orchestra, din Marea Britania, Maggio Musicale Orchestra din Italia, Sankt Petersburg Philharmonic sau Orchestra Regală Concertgebouw, din Olanda.

Printre solistii de muzica de camera ce participa la festival se numara pianistul Leif Ove Andsnes, violinistii Christian Tetzlaff si Sarah Chang, dar si ansambluri camerale precum Muzicienii Luvrului si Il Giardino Armonico.

• The Telegraph: Un spectacol la care nu te-ai astepta sa asisti la Bucuresti

“Este acel gen de spectacol la care te-ai astepta sa asisti la unul dintre marile festivaluri din Europa Centrala, precum Salzburg sau Lucerna. In realitatea insa, aceasta parada a talentului muzical are loc la Bucuresti (iar unele evenimente-satelit sunt programate in alte orase ale Romaniei). De ce a decis Ministerul Culturii din Romania sa investeasca bani intr-un asemenea festival, intr-un moment in care banii alocati culturii – niciodata suficienti – au devenit si mai putini?

Primul raspuns este acela ca prin cultura pot fi atrasi turisti straini care pot umple acele noi si elegante hoteluri aparute in Bucuresti, scrie The Telegraph. Asta in conditiile in care, aminteste ziarul, Bucurestiul pare o destinatie turistica putin plauzibila, iar urmele regimului comunist condus de Ceausescu sunt inca prezente peste tot: blocuri de apartamente aflate in paragina, bulevardele neprimitoare si cladirile mari, construite in stilul cvasi-egipean, atat de indragit de dictatorii din toata lumea. Dar totusi, incercarile lui Ceausescu de a sterge trecutul istoric al Bucurestiului nu au reusit pana la capat.

The Telegraph aminteste, insa, ca, printre cladirile noi, stralucitoare si blocurile comuniste se gasesc mici biserici ortodoxe, parcuri linistite si stradute vechi, fermecatoare (renovate acum cu grija), care iti amintesc de perioada interbelica, pe vremea cand Bucurestiul era numit “Parisul din Est”.

In sfarsit, minunea e pe cale de a se intampla! Daca, pana acum, ajutorul acordat persoanelor care cocheteaza cu gandul suicidului s-a rezumat, la noi, la initiative private (portaluri, bloguri, site-uri, grupuri de tip self-help sau combinatii intre acestea, cum este http://suicid.wordpress.com), iata ca in sfarsit lucrurile incep sa se miste si la nivelul autoritatilor publice.

Astfel, pe site-ul Primariei Municipiului Bucuresti, in sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti a fost postat pe ordinea de zi din data de 31.08.2009 un proiect de hotarare deosebit de interesant: Proiect de hotarare privind aprobarea acordului de asociere intre Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti si Spitalul Prof. dr. Alexandru Obregia in vederea derularii proiectului “Centrul de prevenire a tentativelor de suicid la copii si adolescenti”.

Deci…. Se infiinteaza primul Centru de prevenire a tentativelor de suicid la copii si adolescenti. Si se infiinteaza in Bucuresti, sub tutela Municipalitatii si a  Spitalului Prof. dr. Alexandru Obregia (de psihiatrie).

Data anuntata de oficialitati pentru lansarea mult-asteptatului centru este, conform editiei din 01.09.2009 a ziarului Ring, 1 noiembrie 2009. Inchei cu un citat din articolul cu pricina:

„20% din minorii din Capitală au spus cuiva că intenţionează să se sinucidă sau chiar au încercat să facă acest lucru. Aceste statistici îngijorătoare ne-au determinat să propunem înfiinţarea acestui TELVERDE, unde cei care au astfel de gânduri pot vorbi cu un psiholog sau cu un asistent social care va încerca să prevină tragedia”, ne-a declarat Cosmina Simean, şefa Direcţiei de Asistenţă Socială. O altă măsură care va fi pusă în practică odată cu apariţia centrului va fi aceea de a face lobby la televiziuni pentru a reduce numărul de filme care îndeamnă minorii la sinucidere. „Statistica a arătat că, în cele mai multe cazuri, au avut de-a face cu «copii emo» care au spus că vor să se sinucidă pentru că au văzut la televizor. Vom încerca să determinăm televiziunile, dar şi Consiliul Naţional al Audiovizualului să ne ajute în acest efort”, a adăugat Simean.