Acelasi blog, acelasi continut pe care, dupa caz, il apreciati sau il criticati, aceiasi prieteni, aceleasi preocupari.
Simteam insa nevoia de o schimbare, dupa un an si jumatate de blogging, asa ca, dupa indelungi deliberari, am optat pentru un nou nume… Si, cum sa-mi schimb propriul nume ar fi necesitat mult prea multe formalitati, iar ideea nu ma incanta prea tare, am optat pentru schimbarea numelui… blogului.
Asa ca „Jurnalul calatoriei mele” a devenit „Jurnalul sarbului”…
Publicat în Blogroll, Bucuresti, Good to know, Jurnal de tatic..., Life | Etichete:Jurnalul calatoriei mele, Jurnalul sarbului
Ziarul Gandul a publicat un articol din care aflam de ultima „isprava” a Parlamentului European intr-ale diversitatii si multiculturalitatii. Imi permit sa citez un fragment:
„Parlamentul European invită statele membre să propună linii directoare pentru recunoaşterea reciprocă, între statele membre, a legislaţiei existente, în vederea garantării faptului că libertatea de circulaţie în Uniunea Europeană a cuplurilor de persoane de acelaşi sex se aplică în condiţii egale cu cele pentru cuplurile heterosexuale”.
In mod firesc, unele organizatii care le promoveaza drepturile au decis sa speculeze momentul, promovand initiativa drept un indemn clar la recunoasterea sau chiar legalizarea acestor cupluri si in tara noastra, desi textul in sine face referire la „libertatea lor de circulatie”.
Eu unul nu pot decat sa sper in consecventa legislativului macar in acest domeniu si din acest punct de vedere. Adica, altfel spus, poate ca s-a gasit in sfarsit un domeniu in care putem spune „nu”, indiferent de presiunile din afara tarii noastre. Consider ca a le garanta libertatea de circulatie nu presupune nicidecum recunoasterea acestor casatorii. Si asta cu atat mai putin intr-o tara declarata intr-o proportie covarsitoare „crestina” si, implicit, adepta a valorilor crestine printre care, evident, nu se numara si homosexualitatea (declarata cat se poate de clar si de raspicat drept „pacat” extrem de grav in numeroase pasaje din cartea de capatai a crestinatatii, Biblia – pe care, apropo, inca se mai depun juramintele in tara noastra…).
In paralel cu acest eveniment, dar poate ca nu tocmai intamplator, se desfasoara – in Ciudad de Mexico, lucrarile celei de-a sasea „Intalniri Mondiale a Familiilor”. Mi-au placut o serie de afirmatii relatate de site-ul hotnews.ro (aici gasiti articolul), pe care le consider tot atatea raspunsuri intemeiate si de bun simt pe care, la o adica, le-ar putea transmite Romania solicitarii de a legaliza casatoriile intre cuplurile de acelasi sex:
1. „O experienta homosexuala ar trebui sa ramana intre granitele unei relatii private” (Cardinalul Enni Antonelli).
2. „Uniunile homosexuale sunt INACCEPTABILE pentru Biserica, ele sunt impotriva vointei Domnului” (Arhiepiscopul Polycarp Pengo).
3. „Noi avem altfel de viziuni asupra familiei” (mesaj afisat pe unul din bannerele celor cateva sute de manifestanti adunati in fata cladirii unde s-au desfasurat lucrarile simpozionului respectiv, pentru a promova mesajele acesteia, in ciuda faptului ca tara gazda a adoptat deja o serie de reglementari contrare).
Publicat în Good to know, Life | Etichete:casatorii gay, Ciudad de Mexico, crestinism, familie, homosexualitate, legalizare, Parlamentul European
Chiar cand vorbeam cu colegele mele despre existenta unui post TV pentru copii care promoveaza non-violenta, desi are desene animate realizate la standarde profesionale net inferioare celor „clasice”, pe care le-au indragit generatii la rand, am vazut „bomba”.
Secventele sunt luate de pe portalul Youtube, iar cateva informatii despre serialul amendat de CNA gasiti pe hotnews.ro.
Nu m-ar fi mirat daca as fi gasit aceste secvente intr-un film, dar pentru un canal TV atat de laudat precum cel amintit… parca mi se pare prea mult. Mult prea mult.
Nu pot decat sa felicit CNA pentru vigilenta care a dus, in mod natural, la sanctionarea postului TV.
Citesc in Cotidianul si ma minunez… Va citez un pasaj, sa vad daca sunt singurul care se minuneaza:
„Un episcop anglican homosexual, Gene Robinson, va deschide duminică ceremonia de învestitură a preşedintelui american ales, Barack Obama, rostind o rugăciune, a anunţat luni comisia care se ocupă de organizarea evenimentului, relatează AFP, citată de MEDIAFAX.” (Cotidianul, 14 ian. 2009).
Alegerea lui Gene Robinson intervine în urma polemicilor legate de alegerea controversatului pastor evanghelic Rick Warren, cunoscut pentru opiniile sale împotriva avortului şi căsătoriilor între homosexuali, pentru a rosti o rugăciune înainte de depunerea jurământului de către Barack Obama, la 20 ianuarie
Recitesc, pentru ca am senzatia ca nu am inteles bine. Ciudat… Eu am inteles bine… din pacate. Constat insa, cu un amestec de revolta si consternare, faptul ca se incearca prin toate mijloacele sa se impuna opiniei publice ideea ca traim intr-o societate fericita si toleranta. La prima vedere parca nu ar fi obiectii prea mari, nu-i asa? Pentru ca, in definitiv, toti ne dorim sa traim intr-o societate fericita si toleranta, intr-o societate unde sa avem dreptul de a ne exprima, de a ne arata identitatea, de a fi LIBERI.
Marea problema este insa aceea ca, in vreme ce libertatea UNORA devine din ce in ce mai mare, pana la punctul in care ne este varata in ochi, in urechi, in suflete cu de-a sila, libertatea ALTORA este din ce in ce mai ingradita si mai limitata.
Revin la articolul cu pricina. Pastorul evanghelic Rick Warren este definit drept un personaj controversat. Motivul? Si-a facut cunoscute opiniile sale pro-life. Desigur, pentru a-ti sustine pana la capat ideea de „personaj controversat” ar fi de-a dreptul absurd sa spui „opinii pro-life”. Daca tot il prezentam pe tip drept „mister bad guy”, atunci e mai usor sa prezentam ideile lui intr-o maniera negativa. Nu „pro-life”, ci „contra avorturilor si casatoriilor intre homosexuali”. Este drept ca, in esenta, este unul si acelasi lucru. Nici avorturile, si nici casatoriile intre homosexuali nu sunt „pro-life”, ci dimpotriva. Avortul curma viata umana a fatului, iar casatoriile intre homosexuali nu au cum, fizic vorbind, sa produca viata fara interventii din exteriorul acestora (indiferent daca vorbim despre fertilizare artificiala, in cazul casatoriilor lesbiene, despre adoptii sau despre alte modalitati).
Buuuun. Sa recapitulam, pentru ca inca nu sunt sigur ca am inteles bine… Deci Rick Warren, heterosexual si pro-life, este… personajul controversat? Iar Gene Robinson, un homosexual, este considerat, nici mai mult nici mai putin decat un… erou militant pentru drepturile minoritatilor? Ori pricep eu mai greu, ori normele sociale s-au smintit de-a binelea.
Avem aici de-a face cu o extindere a luptei minoritatilor – se vorbeste despre minoritati „rasiale, etnice sau, in cazul nostru (adica AL LOR, sa fie clar!), sexuale”. Are sens, nu-i asa? Obama este exponentul unei minoritati care a ajuns sa conduca. O minoritate atat rasiala, cat si etnica.
Marea problema este insa, in opinia mea, faptul ca se amesteca „minoritatile”. Pentru ca nu orice minoritate duce o lupta dreapta, corecta si morala. Desigur, normele in ceea ce priveste moralitatea sunt si ele subiective, fiind adoptate in functie de o serie intreaga de factori.
Vreau sa fiu inteles cat se poate de clar: in calitate de crestin si, mai ales, de crestin protestant, eu unul sunt pentru ideea de libertate si pentru recunoasterea drepturilor minoritatilor. Aceasta nu inseamna insa ca trebuie ca minoritatile sa isi impuna principiile si valorile (considerate ca atare doar din punct de vedere pur conventional) majoritatii. Este o diferenta majora intre a scoate de sub incidenta Codului Penal relatiile homosexuale (adica, mai simplu spus, sa fii de acord sa nu se mai pedepseasca cu inchisoarea) si, respectiv, intre a aproba acele mascarade sfidatoare numite parade gay. Daca, in primul caz, nu vorbim despre lezarea drepturilor altor persoane, in cel de-al doilea caz expunerea sfidatoare a homosexualilor imbracati strident, care se mangaie si se saruta in vazul tuturor ii poate leza pe altii, cu valori traditionale.
Sunt pentru recunoasterea drepturilor si libertatilor, atata timp cat acestea respecta acest minim principiu al libertatii: sunt liber sa fac ce vreau, cu conditia ca libertatea mea sa nu ingradeasca libertatea altora.
Din pacate insa, militantii pentru drepturile minoritatilor sexuale au dus o lupta extrem de eficienta si au reusit sa creeze aceasta asociere cu celelalte minoritati: religioase, etnice, nationale, rasiale.
Nu trebuie sa uitam insa ca exista diferente majore intre toate acestea. Este cat se poate de justa lupta minoritatilor etnice sau nationale. Ele trebuie sa aiba aceleasi drepturi ca si populatia majoritara. Si aici s-a ajuns insa la unele excese. De exemplu, in conditiile in care limba oficiala este una, consider ca este normal si de bun simt ca si minoritarii sa o foloseasca in relatia cu autoritatile. Sau, in conditiile in care majoritarii se lupta cate 5-6 pe un loc subventionat la o universitate de Stat, consider ca este cat se poate de normal sa li se acorde acelasi drept si minoritarilor. Exista insa si prevederi legislative care le garanteaza accesul in diferite structuri, in defavoarea majoritarilor, care sunt, dintr-un anumit punct de vedere, discriminati.
Cu totul altfel consider ca stau lucrurile in privinta homosexualitatii, care este, sa nu uitam, O DEVIATIE, definita ca atare in diferite discipline din sfera socio-umana, nu doar de teologie (de exemplu, de sociologie, de psihologie, ba chiar si de medicina). Vor sa traiasca in felul acesta? Sunt liberi sa o faca. Daca insa este considerat nepotrivit si ca un cuplu normal (si, cand spun „normal”, o spun cu toata responsabilitatea si am de partea mea o serie intreaga de lucrari din sferele antementionate), heterosexual, sa manifeste acest comportament sexual explicit IN PUBLIC, mi se pare de-a dreptul odios sa fii nevoit sa asisti la o manifestare homosexuala in acelasi public.
Daca tu, ca individ heterosexual, te abtii intr-o masura decenta sa te manifesti in acel context, pentru a nu leza libertatea altora, ai dreptul, in virtutea aceluiasi principiu, sa nu fii lezat de imagini pe care nu doar tu, ci MAJORITATEA (si diferitele stiinte academice) le considera ANORMALE.
Altfel spus, au dreptul sa faca ce vor, sa fie cum vor, dar sa se comporte adecvat in public.
In privinta casatoriilor, este cu totul si cu totul alta problema de discutat, pentru ca intervin si alte considerente – de exemplu dreptul de a adopta copii. Iar aici chiar nu cred ca ar trebui sa incapa nici un fel de discutie.
La fel, imi este extrem de greu sa inteleg inversunarea acestei minoritati sexuale de a capata recunoastere si din partea comunitatilor crestine. Crestinismul, sa nu uitam, se bazeaza pe Sfintele Scripturi ale Vechiului si Noului Testament, pe de o parte, si pe Traditia apostolica, pe de alta parte (pe modul in care au fost intelese si interpretate aceste texte de comunitatea crestina in ansamblul ei, de-a lungul istoriei). Ori, din moment ce atat Scripturile, cat si Traditia nu doar ca nu aproba homosexualitatea, ba chiar o resping in mod categoric si o considera drept un pacat deosebit de grav, nu vad de ce ar trebui sa existe vreo urma de indoiala aici. Adica, cat se poate de transant… Vrei sa fii homosexual? Este dreptul tau, insa nu poti pretinde dreptul de a-ti fi recunoscut statutul de crestin si, cu atat mai putin, cel de episcop! Nu poti trece peste „ce este scris”. Nu poti modifica intreaga Biblie si intreaga Biserica doar pentru ca o anumita categorie de oameni nu este dispusa sa renunte la un stil de viata pe care Scriptura il defineste cat se poate de clar drept „PACAT”. Si inca unul deosebit grav!
Am toata simpatia pentru acei oameni cu tendinte homosexuale care au decis sa si le infraneze, cu ajutorul si de dragul Lui. Nimeni nu ar trebui sa le ceara sa se casatoreasca, daca efectiv nu pot iubi si avea o relatie normala cu o persoana de sex opus. Ar trebui sa fie acceptati si sprijiniti de Biserica, ajutati sa duca aceasta lupta deosebit de grea. Sprijinul si acceptul Bisericii nu se traduce insa in acceptarea stilului lor de viata! In nici un caz! Biserica ii poate (si trebuie sa o faca!) iubi si accepta pe homosexuali, insa trebuie sa se delimiteze clar de pacatul homosexualitatii. Indiferent daca este vorba, ca in cazul noului presedinte american, de o campanie de imagine. Consider ca alegerea lui il dezonoreaza! Sunt sigur ca putea gasi, de dragul diversitatii, si vreun episcop sado-maso… Poate ca ar trebui sa fiu multumit de faptul ca a ales „doar” unul homosexual… Imi pare rau, dar nu o pot face. Iar daca asta trebuie sa ma descalifice in fata normelor actuale, vorba americanului, „so be it!”
Crestinii au renuntat prea mult la dreptul lor la o identitate proprie, de dragul diversitatii. Poate ca este in sfarsit timpul sa ne trezim si sa spunem, la unison,
„Diversitate, de acord, insa doar in masura in care dreptul meu constitutional la a avea propria mea identitate confesionala mea nu este calcat in picioare”. Si, culmea, de o categorie de oameni considerati, pana nu demult, ba infractori, ba bolnavi psihic… Ceea ce, trebuie sa admitem, poate nu este drept intru totul… Consider ca s-a ajuns mult prea departe. Mult, mult prea departe. Sper sa nu devina vreodata un adevar cinic ceea ce, pana nu demult, am considerat a fi doar un banc:
Se spune ca, la granita Romaniei, se imbulzeau cateva sute de romani sa emigreze. Un reporter s-a apropiat de grupul compact, care parea deopotriva revoltat si panicat, si i-a intrebat de ce vor sa plece din tara.
– Pai, domnu’ reporter, pana in 1989 homosexualitatea era pedepsita de lege. Acum este permisa de lege si tocmai am vazut un mars al lor in plin centrul Capitalei.
– Bun… si totusi… de ce plecati?
– Pai, in ritmul in care evolueaza lucrurile, am decis sa plecam pana cand nu devine… obligatorie…
Publicat în Life
O priveliste frumoasa, un animal de companie, o viata sexuala implinita, feminitatea (nu feminismul… sunt rau, nu-i asa? 😀 ), casatoria, fericirea si credinta. Toate iti pot asigura, cel putin teoretic, o viata mai lunga. Daca ar exista posibilitatea de a le aduna, am ajunge la o cifra de-a dreptul impresionanta: 37 de ani. Nu va bucurati insa prea mult… Daca sunteti barbat si cumulati toate celelalte „conditii”, ajungeti la „doar” 30 de ani in plus fata de medie… Daca locuiti in Bucuresti sau intr-un mediu citadin anost si, implicit, nu va puteti bucura de o priveliste frumoasa, puteti scadea din start inca doi ani. Daca sunteti alergic la parul animalelor de companie sau daca, pur si simplu, nu vreti sa iesiti zilnic la plimbare la 5 sau 6 dimineata cu cainele si, implicit, nu va luati un astfel de „prieten necuvantator”, mai scadeti inca doi. Si tot asa…
Nu pot sa nu ma intreb ce metodologie a folosit dr. Trisha Macnair, autoarea studiului care a ajuns la concluziile antementionate. Oricat m-ar incanta faptul ca factorul „credinta” aduce in plus nu mai putin de 7 ani, in opinia domniei sale, trebuie sa remarc faptul ca nu orice apartenenta religioasa iti aduce ani de viata in plus. Dovada cea mai la indemana o reprezinta acei indivizi care, in numele credintei, devin bombe umane si se auto-detoneaza in locuri aglomerate cu „gheauri”, „necredinciosi” etc.
La fel, indraznesc sa afirm ca ma indoiesc de faptul ca simpla casatorie ar aduce 7 ani in plus… Daca nu este o casnicie reusita, s-ar putea sa iti aduca sapte ani in minus… Ca toate celelalte elemente.
Ideea pe care o sustin insa este faptul ca sunt anumite lucruri care te ajuta sa traiesti mai bine si, de ce nu, mai mult timp. Crestinii cred ca viata terestra este doar inceputul unei calatorii care se finalizeaza in eternitate. Drept urmare, conteaza enorm ce crezi, in Cine (te in)crezi si, nu in ultimul rand, cum traiesti. Acesta este unul din motivele pentru care crestinii practicanti evita abuzurile de orice fel. Sau cel putin ar trebui sa o faca. Si tot acesta este motivul pentru care cercetatori precum Harold Koenig au descoperit ca este cat se poate de intemeiata afirmatia conform careia crestinii traiesc mai mult si stau mai bine la capitolul sanatate decat alte categorii sociale.
In concluzie, daca vrei sa traiesti mult, este recomandat sa traiesti o viata echilibrata. Din toate punctele de vedere.
Iar credinta – de fapt, o viata de credinta (cu disciplinele sale spirituale – rugaciunea, postul, cititul Bibliei in mod regulat, meditatia) – nu poate sa fie decat benefica. Pentru ca, pe langa faptul ca te fereste de excese, iti ofera posibilitatea de a trai… nu mult, ci… vesnic. Iar asta chiar ca este de dorit…
Publicat în Life | Etichete:cum sa traiesti mult, Harold Koenig, longevitate, spiritualitate, viata lunga, viata vesnica
Dap. Nu este nici o greseala. Premierul le-a cerut ministrilor sai sa isi faca bloguri (sursa o gasiti aici). Si asta in conditiile in care rata penetrarii internetului in tara este de doar 14%. Cred ca deja v-ati prins ca nu este vorba despre Romania, dar oricum este cat se poate de notabila informatia.
Partea hilara a situatiei este ca insusi blogul lui Karim Masimov, primul ministru al Kazahstanului (despre aceasta tara este vorba) nu poate fi accesat, din pricina unei erori tehnice…
Oricum, deja ideea de a-ti face un blog are deja radacini adanci la noi, unde aproape ca nu mai gasesti persoana publica fara un asemenea instrument de comunicare…
Publicat în Good to know, Life | Etichete:blog, ministru
Afara ninge cu fulgi mari… Probabil ca as fi putut scrie despre orice, insa am ales sa dau curs curiozitatii unor amici de-ai mei care, citindu-mi un articol anterior, au fost curiosi sa stie cum danseaza Baloo, ursul… din Cartea Junglei, biensure…
Gasiti o mostra aici:
Si, daca mai vreti, iat-o si pe favorita mea… Necesita olecuta de rabdare, dar va asigur ca merita… Ritm, nene… nu jucarie… 🙂
Publicat în Funny
Fetele de azi… Invata in liceu doar 2 litere si 2 cifre: A 4 si X 5.
Incepand cu facultatea, ele mai invata inca 2 cifre si o litera: Q 7 si X 6.
Pe fondul crizei financiare globale insa, incepand cu anul universitar 2009-2010 se va schimba programa la licee si facultati: se vor invata doar 4 litere. R A T B, desigur…
Dupa ce domnul Voiculescu (alias Felix, sau Felix Motanul, cum il „alinta” unii jurnalisti) a reusit sa inchida usile CNSAS, am participat, alaturi de multi alti bucuresteni, la un miting de indignare impotriva acelei decizii judecatoresti.
Timp de cateva luni nu mi-am inchipuit nici in cele mai negre visuri ca la un moment dat voi ajunge sa imi ridic semne de intrebare referitoare la oportunitatea unei astfel de actiuni.
Asta pana ieri, cand am aflat ca, in opinia acestei institutii, domnul Paunescu, cunoscut atat datorita Cenaclului Flacara, cat si datorita gretoaselor ode inchinate „celor mai iubiti fii ai poporului”, a primit, din partea CNSAS, verdictul de „necolaborare” cu Securitatea. Ca si cum nu ar fi fost suficient, se pare ca domnul Paunescu a fost chiar urmarit de Securitate…
Detalii gasiti in ziarul Gandul. De asemenea, in Cotidianul gasiti o scrisoare naucitoare, in care poetul Adrian Paunescu i se adreseaza presedintelui (de atunci) Nicolae Ceausescu cu expresia „Maria Voastra”, pentru a-i lauda o geniala cuvantare…
Poate ca m-am prostit eu de tot… si nu mai inteleg limpede anumite lucruri… Sau poate ca, intr-adevar, institutiile Statului sunt in continuare obiective, insa mie unul imi este greu sa accept ca un personaj care ii lingusea pe fata pe fostii dictatori a fost urmarit de Secu… Poate la fel de greu pe cat imi este sa inteleg cum un personaj despre care acelasi CNSAS a afirmat ca a facut politie politica (nu doar ca ar fi colaborat cu Secu…), albit apoi de instanta, a ajuns vicepresedintele Senatului Romaniei…
Mai zic si eu… asa… ca sa ma racoresc… La cate ode i-a inchinat „iubitului conducator”, poate ca Secu’ i-o fi urmarit nu persoana, ci… poeziile… aparitiile editoriale in revistele partidului… asa… ca sa le invete pe de rost…
Bleah… Redau, in continuare, poezia Va multumesc, publicata de Cotidianul… Pai ce, numai mie sa imi fie greata?
„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.
Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.
Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,
Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,
Dar oamenii suportă necazul mai uşor
Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.
Acest popor doreşte întregul adevăr
Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme
Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,
Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n ’72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»
De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.
Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.
Ce radicalitate în felul omenesc
De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,
Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,
De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.
În vremurile grele pe care le trăim
Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.
Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,
Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte
Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem
Care prin sine însuşi falsifică şi minte.
Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,
Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,
Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,
Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.
Să vină primăvara conştiinţei româneşti,
Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,
Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:
Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.
Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,
Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,
Să vină Adevărul, să vină Primăvara”.
Publicat în Uncategorized
Am primit o „leapsa” de la jucausa Cristina, asa, ca de inceput de an. Practic, exista o serie de afirmatii pe care a trebuit sa le completez cu realitati din viata mea. A fost, poate, unul dintre cele mai interesante exercitii de felul acesta, pentru ca a trebuit sa ma gandesc la modul serios (fara a ma priva de spiritul ludic… doar ma cunoasteti de-acum… 😀 ) la raspunsurile pe care le-as putea da…
SUNT… Ceea ce sunt. Nu ceea ce mananc, beau, citesc. Sunt asa cum m-a creat Dumnezeu, asa cum ma facura muica si taica, cu bune si rele, cu calitati si defecte. Sunt… asa cum ma vedeti, auziti, cititi… si mai mult decat atat. Si in bine, si in mai putin bine.
AS VREA… sa fiu mai bun, mai drept, mai curat, mai intelept, sa am mai mult din El…
AM… multe. Si nimic. Pentru ca nu este nimic din ce am, care sa nu imi fi fost daruit. Si nimic ce poti duce cu tine „dincolo”.
PASTREZ… o jumatate de tigara. Stinsa. Din 1993, cand am renuntat definitiv la fumat. De atunci incoace am fumat numai pasiv… Multumesc, colegii mei dragi! :-p
MI-AS FI DORIT… Ca romanasii nostri sa fie la fel de civilizati ca elvetienii. Si la fel de dornici sa respecte dreptul celorlalti de a nu le asculta manelele.
NU IMI PLACE… Ati intuit… Nu imi place sa ascult manele. Si nu imi plac prostia, radicalismul, fanatismul, formalismul si autosuficienta.
MA TEM… sa nu ma prostesc la batranete, sa nu ajung un batran morocanos cu minte de copil si fixatii absurde. Ma tem de criza varstei de mijloc. Ma tem sa nu cad in formalism, manierism sau liberalism (teologic)exagerat…
AUD… in casti… o piesa superba – Stairway to Heaven, Led Zeppelin. Apropo, ce ziceti de o scurta pauza muzicala? Ei… hai… Am pus varianta instrumentala…
NU CRED… ca omul nu se poate schimba, atata vreme cat are alaturi de el un Ajutor de nadejde, un Prieten „care tine la el mai mult decat un frate”… Cu credinta, nadejde, dragoste si perseverenta totul este posibil!
IMI PARE RAU… pentru ca uneori ma ia valul idealismului, al prea multului optimism si pot rani oameni la care tin. Imi pare insa si mai rau cand intalnesc oameni care nu fac distinctia dintre argumentatie/ dezbatere si persoanele care stau in spatele lor. Imi pare rau cand divergentele de opinii ajung sa separe oameni, prieteni, frati…
IMI PLAC… Oamenii intelepti – de la care intotdeauna am ce invata. Mereu ma surprinde la ei deschiderea lor catre cunoastere si fata de semeni. Si faptul ca intotdeauna considera ca mai au ce invata.
NU SUNT… vrednic sa ma numesc crestin, urmas al lui Christos. Cu toate acestea, nu incetez sa ma minunez de faptul ca El ma considera astfel, prin meritele Lui, prin dragostea Lui. Sunt un simplu om. Unul care accepta cu umilinta si, in acelasi timp, cu bucurie si recunostinta gestul Lui mantuitor.
DANSEZ… Ca ursul Baloo, din Cartea Junglei, versiunea Disney. Cel putin asa zic unii… Eu zic ca ursul Baloo danseaza ca mine… Ma rog, pana se lamuresc lucrurile, prefer sa ma abtin… Dansez in gand… 🙂
CANT… adeseori, spre nefericirea audientei de moment. Cant… atat de bine, incat lumea arunca cu flori in mine. Dar… cu ghivece cu tot… Asta inseamna ca nu se pune? 🙂
NICIODATA… nu mai spun niciodata… Macar atata lucru am invatat si eu in 31 de ani de viata…
RAR… cad in capcana deznadejdii si a zadarniciei. De fiecare data insa familia – Dulcineea si Haiducul meu – mi-au fost alaturi. Impreuna cu ei am gasit puterea si resursele necesare de a continua.
PLANG CAND PRIVESC… frumusetea… candoarea… rasaritul… apusul… Glumesc, normal… Doar se stie ca barbatii nu plang niciodata… Ei… as… Dar asta ramane intre noi, nu?
NU SUNT INTOTDEAUNA… vesel, amabil, politicos, prietenos… Dar imi trece repede, stiti asta…
NU IMI PLACE DE MINE PENTRU CA… ei… aici chiar ca m-am blocat… Pentru ca imi place de mine… Ma iubesc in mod sincer si dezinteresat… Daca nici mie nu mi-ar placea, atunci de ce m-as astepta de la altii sa o faca? 😀
SUNT CONFUZA… Confuza nu pot sa fiu… Cel mult confuz… Asa ca prefer sa pun intrebari directe, sa ma lamuresc… Sau sa ma lamureasca si pe mine cineva…
AM NEVOIE… de mai mult de 24 de ore intr-o zi. Dar, cum bag sama ca e imposibil, cred ca am nevoie de mai multa organizare. Si, uneori, de mai mult chef de treaba… Ei, haideti… toti suntem asa, insa unii dintre noi o si recunosc… 🙂
AR TREBUI… Sa ma intorc la treaba. Asta apropo de ce spuneam mai devreme… Si ar mai trebui sa dau leapsa mai departe… Ma gandesc la Ionatan, Florin, Alex, Bogdanic, Martzianu’ si Alaxandra. Stiti ca va apreciez sincer!
Publicat în Life, Uncategorized
Lumeeeee, lumeeeeee… S-a lansat „Catholic Google”. Pe bune! Si e de bine! „Rasfoind”, electronic vorbind, articolele aparute pe diferitele bloguri romanesti, am dat de o postare a lui Teologeanu din care am aflat vestea. Se pare ca versiunea catolica a lui Gogu, cum i se mai spune prin unele cercuri, iti da o mana de ajutor in implinirea acelui paragraf din rugaciunea Tatal nostru care spune „si nu ne duce pre noi in ispita”… In plus, atunci cand introduci un anumit cuvant cheie, esti directionat mai intai catre portalurile catolice sau cele fara continut indoielnic…
Eu unul gasesc ca este extrem de util mai ales studentilor care doresc o perspectiva catolica a subiectelor din domeniul eticii sau, in general, al teologiei. Il puteti incerca aici.
Publicat în Good to know, Life | Etichete:Catholic Google, Google
Gerul de afara, cu multele sale grade sub zero, are, desigur, o serie intreaga de inconveniente: facturi mai consistente la gaze (sau la regia de termoficare), caciula infundata pe urechi, gulerul ridicat la haina, manusi, oameni zgribuliti… reducerea plimbarilor la minimum, curatarea parbrizului si pornirea masinii „din timp” dimineata, ca sa apuce sa se incalzeasca cat de cat… Si lista poate continua la nesfarsit.
Insa am gasit cel putin un avantaj pe care il aduce cu sine gerul. Si sunt sigur ca, daca si tu locuiesti intr-un oras in care nesimtirea proprietarilor de animale de companie este cel putin similara cu cea a bucurestenilor, imi vei impartasi entuziasmul…
In tot restul anului – ca si acum, dealtfel – este aproape imposibil sa ratezi „placerea” de a calca in ceva moale… si maro… Sau, ma rog, in diverse alte variante coloristice si olfactive… Partea buna a acestei perioade din an este aceea ca, desi nici acum nu esti lipsit de senzatii tari din acest punct de vedere, ai macar o satisfactie… Respectivele urme ale nesimtirii stapanilor patrupedelor „producatoare” sunt la fel de inghetate precum simtul civic, buna crestere si bunul simt al bipezilor aflati la celalalt capat al lesei. Pentru ca, daca tot exista legi care nu se aplica, daca tot exista obligativitatea de a strange dejectiile javretelor de pe spatiile publice, dar nimeni nu isi scoate punguta si manusile sa le adune efectiv, macar gerul le… ingheata… Si chiar daca vei calca in „ceva”, macar e suficient de tare pentru a-ti sustine greutatea fara a te „afunda” in el. Si fara a-l purta cu tine, raspandindu-i miasmele fetide, de caine (poate prea) bine hranit…
Poate ca suna oarecum ciudat titlul ales pentru acest articol – „Mallul, monumentul ridicat in cinstea eroului cazut… numit „Timp liber””. O alta varianta care mi-a trecut prin minte ar fi „Despre malluri ca indicatori ai nivelului de timp liber”. Oricum ar fi, ideea este aceeasi, si m-a „traznit” zilele trecute in vreme ce ma minunam de traficul liber din jurul unei astfel de cladiri. Ce-i drept, era a doua zi a anului nou…
Prin definitie, mallul ni se prezinta ca un loc magnific si mirific de petrecere a timpului liber, unde nea Ion care traieste in vremurile postmoderne poate sa-si faca si piata (in sensul traditional al cuvantului, cu legume, fructe, zarzavaturi, patrunjel, ceapa etc.), si shopping (sa-si inlocuiasca salopeta cu jeansi de la Lee Cooper sau, dupa buget, de la Xin Jiang… 🙂 ), ba chiar sa manance ceva la vreunul din numeroasele restaurante, sa isi incheie asigurarea obligatorie pentru Oltcit sau Dacia de tip „cazan”, sa isi plateasca facturile la furnizorii de utilitati (doar exista robotelul BRD sau posibilitatea de a plati facturile la casele de marcat, ba chiar si in unele lanturi de farmacii…), mai simplu spus, sa faca tot ce are nevoie.
Mallul pare a fi o adevarata mana cereasca – si suntem tentati sa credem ca, mergand acolo, castigam timp, pentru ca le gasim pe toate la un loc, sub acelasi acoperis. Mai mult decat atat, trebuie sa recunoastem faptul ca mallurile poseda – si fac uz de ea cu multa maiestrie – arta de a te face sa te simti bine. Daca la piata taranul sau tiganul nu te lasa sa iti alegi rosiile, castravetii ori bananele, la „piata din mall” le poti pipai, mirosi, alege pe care le vrei… Ba, daca te razgandesti, le poti pune frumusel la loc… sau, ma rog, in functie de educatie si de nivelul bunului tau simt, le poti aseza chiar si pe rafturile cu… piese auto ori confectii bebelusi… Sau la casa…
Plus ca beneficiezi si de promotii, de preturi reduse… Si nu mai trebuie sa te milogesti de taran sau de tigan sa mai lase din pret… La mall le poti cumpara cu aproximativ acelasi pret ca la piata numai ca, in plus, le poti alege… Ei?…
In realitate insa, nu de putine ori s-a dovedit ca mergand la mall nu doar ca nu iesi mai ieftin, ba dimpotriva… Vezi mii de produse din care macar unele te vor incanta atat de mult incat vei renunta cu usurinta la „lista de cumparaturi” de care te tii cu dintii cand mergi prin alte parti… E ieftin, bre… Un adevarat chilipir? Era pacat sa nu le iau… Mai ales ca oricum imi vor trebui… odata si-o data…
Iar timpul… Probabil ca daca am cronometra odata timpul pe care il petrecem cumparand diverse de la sursele traditionale – magazinul din colt, piata, platitul facturilor la banca ori la posta sau, mai bine, direct la bancomat – comparandu-l, spuneam, cu timpul pe care il petrecem in aceleasi scopuri mergand la mall, s-ar putea sa avem surprize mari… si sa ne trezim ca, in ultimul caz, uitam de ceas… de timp… de ora…
Departe de mine sa intentionez sa fac o pledoarie anti-mall. Doar incerc sa verbalizez anumite ganduri pe care le am si sa incerc sa spun ca uneori ne cam imbatam cu apa rece…
Revenind acum la titlul articolului… Aproape ca nu mai exista roman care sa spuna ca are timp liber. „Nu am timp”, „sunt foarte ocupat”, „lucrez”, „am treaba” – sunt cuvintele ori sintagmele atat de des invocate atunci cand unul sau altul ne intreaba de ce nu mai mergem la biserica nici macar duminica dimineata, de ce nu mai citim Biblia cu regularitate, asa cum se cuvine unui bun crestin, de ce ne rugam atat de rar. Culmea este ca aceste cuvinte ori sintagme incercam sa ni le adresam si noua insine, atunci cand constiinta „ne ia la intrebari” si ne prinde in corzi cu aceste intrebari incomode. Nu avem timp… Ca indivizi, familii, comunitati, ca natiune…
Si am ajuns sa fim cu totii de acord cu lucrul acesta. Suntem prinsi in capcana „lipsei de timp”. Vremurile s-au schimbat, nu mai este nimic asa cum era altadata… La slujbe ni se cere mai multa implicare s.a.m.d.
In paralel insa, numarul zilelor libere s-a marit. De anul acesta putem sta acasa si de Rusalii, si de Santa-Maria Mare… Avem sindicate care militeaza pentru dreptul nostru de a lucra in conditii decente (inclusiv ca numar de ore). Ne este interzis prin lege sa lucram mai mult de 32 de ore in plus lunar, ceea ce inseamna aproximativ o ora si jumatate in plus zilnic.
Si, cireasa de pe tort… mallurile sunt tot mai numeroase. Si tot mai aproape de casele noastre. Si tot mai pline. Mallurile ca locuri de petrecere a… culmea… timpului liber. Adica de cheltuire a exact acel element de care pretindem ca ducem lipsa… Timpul liber…
Iata de ce indraznesc sa intreb… oare nu este doar o iluzie sau, mai rau, un pretext pe care il invocam atunci cand mintea si sufletele noastre secularizate si globalizate refuza, politicos, sa faca anumite lucruri?
Din pacate, pentru mine cel putin, numarul mallurilor si cozile de la casele de marcat, lipsa locurilor de parcare de acolo, lipsa carucioarelor, aglomeratia din ele… toate acestea par a spune ca toate acele sintagme legate de lipsa noastra de timp liber nu sunt decat niste gogorite. Si ca timp am avea, dar am ajuns atat de comozi incat ne este efectiv lene, scarba, lehamite sau… tarsala (uite ca m-am postmodernizat si eu… dar trebuie sa va marturisesc ca sunt rosu pana in varful urechilor scriind acest cuvant…) sa ne organizam timpul pe care il avem. Poate ca totusi 24 de ore ne sunt de ajuns. Sau ne-ar fi de ajuns daca ne-am face putin ordine in prioritati si am invata sa spunem Nu. Mai corect spus, sa spunem NU lucrurilor mai putin importante…
Publicat în Life, Meditatiile devenirii mele | Etichete:distractie, distractiv, iluzie, mall, pretext, timp liber, util
Pregatirile sunt in toi. Mai sunt doar cateva ore pana cand vom numara 3… 2… 1… apoi, anul acesta, inca o data… 1… si… La multi aaaaani!…
Cu siguranta, noaptea dintre ani este una a exceselor de tot felul. Se pregatesc foarte multe feluri de mancare din care abia daca apuci sa gusti… Se fac cantitati mari, aproape absurde… Lumea iese in strada… Artificii, pocnitori… (bietii caini… numai ei stiu ce inseamna o astfel de sarbatoare pentru cei care nu-i gusta excesele…)… oameni beti… cheflii de tot felul… oameni care-si dau in stamba pentru ca… odata-i Revelionu’…
Sunt lucruri pe care, poate, unii nu le facem. Dar nici nu ne deranjeaza in acel (poate unic) context din an. Este o parte a unei culturi care nu stiu cat de autentica este pretutindeni, insa se extinde si ni se prezinta cu fata ei comerciala – o fata atat de frumoasa incat cu greu i-ai putea rezista…
Am gasit pe youtube un clip in care Jim Carrey parodiaza o parte dintre excesele din aceasta noapte. Nu am intentia de a fi critic sau fariseu. Nici de a incuraja anumite lucruri cu care eu unul nu pot fi de acord (sunt sigur ca veti intui despre ce este vorba la momentul potrivit). Cred ca este insa utila o autoanaliza a obiceiurilor si practicilor pe care le primim in viata noastra – fie si doar prin intermediul canalelor media… si fie si doar in noaptea de Revelion…
Enjoy it si… La multi ani!
Publicat în Life
Zilele trecute am crezut ca visez. Frumos, nu urat. Cand am alimentat masina si am vazut ca suma totala era undeva in jurul a 160 si ceva de RONi. In loc de 200-220 cat ma resemnasem cu ideea ca voi plati de fiecare data cand mi se aprindea martorul de bord.
Culmea stiti care este? Ca n-as fi crezut vreodata ca baietii cu par blond si ochi albastri (ca sunt rusi sau austrieci… tot aia e…) stiu si sa scada preturile, nu doar sa le creasca. Si nu ma refer la scaderi cu 6 bani dupa ce au scumpit-o cu 80 de bani…
Acum se aude prin targ ca, vezi Doamne, datorita cresterii cotatiilor monedei Euro, saracii petrolisti sunt nevoiti sa creasca din nou preturile la pompe, de la 1 ianuarie 2009.
Sa va mai spun ceva, asa… sa va stric sarbatorile? Motorina se va scumpi de fapt mult mai mult. Pentru ca din ianuarie nu vom mai gasi la pompe decat motorina Euro 5. Adicatelea din sortimentul acela pe care-l ocolim, de regula, pentru ca este mai scump. De acum nu vom mai putea sa il „ocolim”…
Cel putin asa zic unii… care par a sti ce vorbesc…
And… guess what? Punem pariu ca vor urma scumpiri in lant, pe motiv ca „s-a scumpit motorina”? Desi acum n-am vazut ieftiniri pe motiv ca pretul carburantilor a scazut… Deh… tara mea de glorii, tara mea de dor…
Publicat în Good to know, Life
De curiozitate, am dat o cautare pe internet sa aflu ce an va fi 2009. Nu, nu ma refer la nici un fel de predictii – nici economico-financiare, nici politice, nici sociale, nici agrare si, in nici un caz, astrale…
Am citit nu demult despre un demers – foarte interesant, e drept – de a declara anul 2009 Anul Wurmbrand. Si… da, recunosc, eram curios sa stiu cu cine ar putea rivaliza…
Spre surprinderea mea, foarte multi s-au grabit sa declare anul 2009 drept anul… well… aici cred ca o sa va fac o lista, pentru ca propunerile au fost cat se poate de numeroase si de variate…
– 2009, anul de care ne temem toţi – Mediafax;
– 2009, anul recesiunii – FMI;
– Anul 2009, anul supravietuirii – Adrian Lupsan, Intercapital Invest;– 2009 –Anul chiriaşilor – EvZ; alta sursa aici;
– 2009, anul prudentei pe piata pensiilor private – noul secretar general al APAPR;
– 2009, anul falimentelor – Financiarul.com si Financiarul.ro;
– 2009, anul „evadarii” din orasele mici pentru principalii retaileri;
– 2009 – anul boului. In zodiacul chinezesc, desigur… – Antena 3.ro;
– Anul 2009, „anul Balcanilor” – Olli Rehn;
– 2009, anul cutremurului? – Sorin Oprescu;
– 2009 va fi anul PR-ului – Rogalski-Grigoriu;
– 2009 – anul familiei. In Transnistria;
– 2009, anul creativitatii si inovatiei in Europa – Comisia Europeana;
– 2009 – Anul Charles Darwin – HotNews.ro;
– 2009, Anul International al Astronomiei sau Anul Galileo Galilei;
– 2009 – ‘Anul Sf. Parinti Capadocieni’ – PF Daniel, BOR;
– 2009 – Anul Wurmbrand – Libertate Religioasa.ro.
In concluzie, majoritatea privesc anul 2009 altfel decat au privit anii anteriori: cu ingrijorare, teama, prudenta… Desigur ca recesiunea si contextul economic si politic actual si-au spus cuvantul… Insa parca prea au ajuns sa domine perspectivele si sa doboare si bruma de optimism care ne mai ramasese…
Criza economica, pusa alaturi de celelalte propuneri – astronomia, evolutionismul… ba chiar si de faptul ca se poate remarca asocierea unei anumite personalitati cu o ideologie, ramura profesionala, ba chiar si cu o anumita confesiune sau chiar identitate religioasa, toate acestea ma determina sa sustin fara rezerve proclamarea anului 2009 drept Anul Richard Wurmbrand. Acest Mare Roman de origine evreiasca nu doar ca a traversat cu brio o perioada cumplita de criza (si nu doar economica, ci pe toate planurile, asa cum reiese din magnificele scrieri pe care le-a lasat in urma), fiind un model pentru majoritatea celor care au avut prilejul de a se intersecta cu el, dar a militat si pentru o cunoastere autentica, in pofida propagandei materialist-darwiniste impusa in majoritatea programelor de invatamant si a fost dovada vie ca se poate trai o viata crestina autentica, care poate depasi inutilele bariere confesionale, prin acea dragoste care ne face UNA intru Christos.
Va recomand un excelent articol pe aceasta tema – Anul Richard Wurmbrand pe site-ul lui Danut Manastireanu.
Publicat în Good to know, Life, Uncategorized | Etichete:2009, anul 2009, anul Richard Wurmbrand, Darwin, Galileo Galilei, parintii capadocieni, Richard Wurmbrand
Desigur, a fost alcatuit cu ceva vreme inainte ca „Cel mai iubit fiu al poporului” sa primeasca „dragostea” natiunii. Manipulata, e drept, dar si satula pana peste cap de stilul de viata din „tara tutulor posibilitatilor”.
Programul TV din ziua de Craciun a anului 1989 ne rezerva o serie de „delicatese” vizuale, „in ton” cu marea sarbatoare a lumii crestine:
19.00 Telejurnal
19.25 Ctitorii ale Epocii de Aur
19.45 Directii ale dezvoltarii cercetarii stiintifice in lumina hotararilor Congresului al XIV-lea al Partidului
20.10 Tezaur Folcloric
20.45 Puternica mobilizare pentru indeplinirea exemplara a planului pe luna decembrie si pe intregul an
21.00 Democratia muncitoreasca, revolutionara in actiune
21.20 Din lumea capitalului. Documentar
21.35 Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie
21.50 Telejurnal
22.00 Inchiderea programului
O singura remarca… Din toate „propunerile” zilei, in final s-a concretizat doar una… „Democratia muncitoreasca, revolutionara in actiune”. Prin impuscarea „celui mai iubit fiu al poporului” si prin intonarea rugaciunii Tatal nostru, in genunchi, in Piata Universitatii, printre tancuri. Cand s-a sarbatorit primul Craciun postdecembrist. Craciunul cu cele mai mari emotii din toata viata mea. Care, e drept, nu este atat de lunga… insa a fost o zi pe care adolescentul de atunci nu o va uita prea curand…
PS Inchei cu o chestie care m-a amuzat… Baietii de la Gandul au preluat stirea… Si au dat-o, la randul lor, in editia de Craciun, doua zile mai tarziu dupa ce a aparut aici… Ma bucur ca am putut sa va fiu de folos, baieti… 🙂
Publicat în Bucuresti, Eveniment, Good to know, Life, Meditatiile devenirii mele
De-a lungul timpului ne-a fost dat sa vedem tot felul de ministri „pafaristi” si de personaje ajunse in diverse functii doar datorita implicarii lor politice. Asa se face ca am ajuns acum sa avem, de departe, cea mai rusinoasa formula politica, in care un fost purtator al etichetei „politie politica”, „albit” intre timp prin nu stiu ce miracol, a ajuns vicepresedintele Senatului Romaniei, in care tot felul de personaje controversate (scapate ca prin urechile acului de urmarirea penala de colegii lor, la fel de „manjiti”, din Parlament, care au decis NUP) au ajuns (multi dintre ei, din nou) in fotoliile confortabile de parlamentari sau de ministri si in care sedintele de Senat (din Senatul Romaniei) incep nu cu intonarea imnului, ci cu injuraturi ca la usa cortului.
Se intampla insa ca, prin toata aceasta sleahta, sa fi razbatut si cateva persoane de o reala valoare, care sunt acum mai contestate decat Mitrea, Voiculescu si Nastase. Si, culmea, cei care se incumeta sa le conteste valoarea intelectuala sunt niste indivizi care de-abia pot silabisi unele cuvinte mai alambicate si care, cu chiu-cu-vai, au reusit sa isi faca rost de diplome de BAC, ba chiar si de licente sau, mai nou, de doctori in te miri ce stiinte. Platite cu bani grei, pentru ca, din nefericire, stiinta si calitatea de intelectual a ajuns si ea, ca mai toate celelalte cestiuni de pe la noi, sa fie scoasa la mezat. Pentru ca, se stie, daca nu e si fudul, parca prostul nu e prost destul. Sau, vorba ceea, prost-prost, da’ prost cu diploma…
Mai grav este atunci cand imbecilul ajunge sa se creada doct si sa ii convinga pe naivii care l-au votat ca valoarea nu mai este valoare, ci non-valoarea lui pretuieste mai mult decat munca asidua a unui intelectual adevarat.
Atunci cand i-am vazut numele pe listele electorale, m-am minunat in gandul meu si nu m-am putut abtine cum de a reusit Toader Paleologu sa intre in Parlament, devansandu-i pe toti acei pigmei cu gura mare si pretentii intelectualiste (pentru ca, deh… daca unul ca Vanghelie are acum vreo doua facultati, pare-se ca s-o crede si ‘telectual si, ca el, cati altii or mai fi?…).
In fine, lasand la o parte varsta lui, care nu este nici pe departe la fel de venerabila ca a lui Sergiu Nicolaescu, domnu’ senator care si-a permis sa injure in Parlamentul Romaniei (pardon de expresia „domnul”), formarea lui intelectuala este net superioara oricarui grup parlamentar (e inutil sa o compar cu cea a unor parlamentari… mi s-a parut mai potrivita comparatia cu cea a grupurilor formate din alde… hai sa nu mai dau nume, ca prea sunt pornit…) din asa-zisul nostru Parlament. Cu toate acestea, batalia pentru ciolan nu l-a ocolit, desi capitalul sau de imagine si originile sale nobile, precum si calitatea formarii domniei sale il indreptatesc sa ocupe acel fotoliu ministerial pentru care a fost propus. Chiar daca, dupa unii, nu ar avea varsta pentru a fi ministru… Pentru ca, din pacate (sau din fericire?), de multe ori varsta nu are nimic de-a face cu intelepciunea…
In fine, ma opresc aici, dar va redau, in incheiere, cateva randuri primite pe adresa mea de mail de la un alt intelectual de marca, pe care il respect in mod deosebit – Cristian Badilita, in care acesta din urma dezvaluie cate ceva despre, probabil, omul politic cel mai indreptatit sa ocupe un fotoliu de ministru din tot cabinetul Boc.
„Buna ziua,
Cristian Badilita”
Publicat în Bucuresti, Life | Etichete:alegeri, ciolan, Cristian Badilita, minister, Ministerul Culturii si Cultelor, Ministrul Culturii si Cultelor, mistru, Parlament, Toader Paleologu
Prin vremea studentiei mele citeam, ca lectura obligatorie pentru un curs de literatura interbelica pare-mi-se, despre un scriitor de origine evreiasca – Max Bleher. Bolnav de tuberculoza osoasa, Bleher scria despre orasul-monstru, acea colectivitate umana care, desi aduna in interiorul sau, dupa caz, zeci… sute… mii de sate, in loc sa ii ajute pe oameni sa fie mai apropiati, mai uniti, ii separa, ii desparte…
Cata dreptate avea Bleher… Nu realizezi asta decat atunci cand mergi intr-o comunitate rurala traditionala, unde oamenii (inca) se mai saluta pe strazi, indiferent daca se cunosc sau nu… Si impactul este cu atat mai mare cu cat, atunci cand te intorci in apartamentul din blocul cenusiu in care stai, din orasul cenusiu, constati ca de-abia-de-abia catadicseste sa te salute vecinul de palier… sau cei de pe aceeasi scara cu tine cu care „esti bine”…
Insa nu aceasta este problema noastra cea mai mare ci, mai degraba, TIMPUL. Parca ni l-ar fura cineva… Parca timpul, in sine, ar fi dat de cineva sau de ceva pe fast-forward, in timp ce activitatile suntem nevoiti sa ni le facem in acelasi ritm ca si pana acum… Este greu sa intelegem de ce avem din ce in ce mai putin timp (sau chef?…) pentru a face acele lucruri pentru care nu ne era deloc greu sa ne gasim cateva minute cu ani in urma… Si ma refer aici la un banal e-mail, telefon sau vizita la prieteni, cunostinte, rude… familie…
Si pe plan spiritual, duhovnicesc, crestin, parca este din ce in ce mai dificil sa tii pasul cu anumite discipline spirituale. Nu mai avem timp sa citim Biblia in mod regulat (zilnic… nu mai zic de doua ori pe zi…), sa ne rugam (dar nu… fugitiv… din obligatie, inainte de masa, inainte de culcare sau inainte de un drum mai lung…), sa stam efectiv de vorba cu Dumnezeu, sa mergem la biserica (nu doar de Pasti si de Craciun), sa postim cu regularitate, saptamanal… s.a.m.d.
Paradoxal, mai ales pentru cei care lucreaza si in domenii care au cat de cat tangente cu „Imparatia”, cu viata spirituala, am ajuns, ca indivizi, sa fim atat de ocupati incat parca nu mai avem timp pentru Dumnezeu. Si mai ciudat este atunci cand ajungi sa faci atatea lucruri pentru Dumnezeu, incat nu mai ai timp de El…
Sa fie oare o alta consecinta a urbanizarii, a globalizarii, a faptului ca traim in acel oras-monstru, sau suntem in pericolul de care scria apostolul Pavel – „in zilele din urma, dragostea celor mai multi (inclusiv cea pentru Dumnezeu si pentru lucrurile placute Lui… – n.m.) se va raci”?
Partea cea mai trista este ca Biserica observa lucrurile acestea, dar ridica, la fel de neputincioasa ca orice alta institutie, din umerii sai vlaguiti… La fel cum, poate, procedam si noi, fiecare dintre noi, cei care alcatuim aceasta institutie, acest organism viu, rascumparat pentru a trai din belsug, abundent, molipsitor, nu bolind…
Inchei lasandu-va sa vizionati un filmulet pe care l-am gasit initial pe site-ul lui Sergiu (profit de ocazie pentru a-i multumi din nou pentru ca l-a adus in atentia noastra). Desi este putin bigot sau extremist (el, site-ul…) si abunda in greseli de ortografie si de topica, cred ca ideile prezentate au un anumit impact si sunt destul de profunde pentru a trece peste aceste mici inconveniente.
Publicat în Life, Meditatiile devenirii mele
Ati auzit vreodata spunandu-se ca „dragostea dureaza trei ani”? Sau, chiar prin bisericile evanghelice, ca „dragostea se stinge, treptat, dar ramane respectul, prietenia, aprecierea reciproca”?
Ei bine, dintotdeauna am avut senzatia ca aceste teorii sunt gresite. Motiv pentru care am fost suficient de onest incat sa afirm ca nu as putea spune astazi ca o iubesc pe sotia mea ca in prima zi in care ne-am cunoscut. Pentru ca in prima zi am placut-o, dar as fi nerealist ori de-a dreptul superficial daca as afirma ca am iubit-o atunci. Dragostea a venit, incetul cu incetul, pe masura ce ne-am vazut, ne-am vorbit, am ajuns sa ne cunoastem. Si sa ne iubim. Moment in care am decis ca viata noastra trebuie sa continue impletita (a unuia cu a celuilalt).
Cred ca dragostea dintre doi oameni nu se stinge, atata vreme cat fiecare partener isi da toate silintele pentru a o tine vie. Cred ca prea des facem confuzie intre acea pasiune mistuitoare (cu fluturasi in stomac si fiori pe sira spinarii) si DRAGOSTE. Atunci cand dispar fluturasii si fiorii, se spune in mod eronat ca dispare… dragostea… Modelul meu in viata il reprezinta insa acele cupluri de mosuleti care, la 80 de ani, merg pe strada tinandu-se de mana, se duc impreuna la cofetarie sa manance o prajitura, sau el vine de la piata cu un buchet de flori pentru ea. Sau cu ceva care stie ca-i face placere. Dupa zeci de ani de casnicie. Nu de caznicie…
Dragostea este mult mai mult decat acel fior de inceput, acea bucurie a descoperirii celuilalt. Dragostea este ca un organism viu… Ea trebuie hranita, intretinuta si… evolueaza, se maturizeaza, capata alte dimensiuni. Care sunt chiar mai profunde, nu mai superficiale. Si… da, dureaza (sau poate dura…) o viata! Iar acum, lucrul acesta a fost demonstrat si stiintific!
Citez o parte dintr-un articol care relateaza mai multe despre aceste noi descoperiri:
„S-a observat că în cazul acestor oameni care trăiesc”iubiri ca-n poveşti”, aria tegmentală ventrală (n.r. – o parte a creierului) este foarte activă. Acelaşi lucru se poate observa şi în cazul persoanelor care se îndrăgostesc. Totuşi, în cazul celor care iubesc de-o viaţă s-a observat că predomină sentimentele de fericire şi calmul, iar în cazul celor îndrăgostiţi ”şi atât”, predomină sentimentele de obsesie şi teamă”.
Publicat în Good to know, Life | Etichete:dragoste, dragostea dureaza o viata, dragostea dureaza trei ani, pasiune
Jurnalul sârbului 
Comentarii recente